Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 5590/2012 din 10.04.2012


Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamanţii: BL şi B A în contradictoriu cu pârâtele S.C. BANCA S.A. şi S.C. BANCA S.A. – SUCURSALA …, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică părţile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de ….2012, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de …2012, respectiv ….2012, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria … în data de …, sub dosar nr. … reclamanţii B L şi B A în contradictoriu cu pârâtele S.C. BANCA S.A. şi S.C. BANCA S.A. – Sucursala …, au solicitat instanţei constarea nulităţii absolute a clauzelor  cuprinse la art. 3 lit. d şi 5 lit. a din Condiţiile speciale şi 3.5 şi 3.10 din Condiţiile Generale ale Convenţiilor de credit nr. … şi nr. …, să oblige pârâtele în solidar la restituirea contravalorii comisionului de risc achitat în temeiul celor două contracte şi a comisionului de administrare de la data de 21.09.2010, să constate nulitatea absolută parţială a actelor adiţionale intervenite în temeiul O.U.G. 50/2010 privind introducerea comisionului de administrare şi să dispună restituirea acestuia, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 

În motivare, reclamanţii au arătat că între părţi s-au încheiat convenţiile de credit nr. nr. … şi nr. … având ca obiect acordarea de către pârâtă a unui credit în cuantum 40000 franci elveţieni şi respectiv 12500 franci elveţieni, credite care a fost garantate cu o ipotecă de rangul 2 asupra unui imobil. Au mai arătat reclamanţii, în esenţă, că în convenţii este prevăzută o dobândă fixă de 4,25%/an care poate fi revizuită de bancă şi  un comision de risc datorat pârâtei în cuantum de 0,1%, respectiv 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar. Conform susţinerilor reclamanţilor, contractele încheiate între părţi oferă posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda după criterii necunoscute clientului şi fără ca acesta să poată negocia cuantumul dobânzii.  Reclamanţii susţin, în esenţă, că sintagma „ schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu este suficient de clară şi nu le oferă reclamanţilor posibilitatea de a aprecia pe baza vreunui criteriu predictibil dacă modificarea dobânzii este întemeiată sau nu, ceea ce face ca respectiva clauză să poată fi interpretată doar în favoarea pârâtei.

Au învederat instanţei reclamanţii, în esenţă, că este abuzivă clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din contract deoarece aceasta nu a fost negociată de părţi, perceperea unui astfel de comision nu este justificat în cazul concret al reclamanţilor şi constituie un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor dat fiind faptul că executarea obligaţiilor reclamanţilor a fost garantată printr-o garanţie reală imobiliară.

Reclamanţii afirmă că, urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale menţionate, se impune restituirea prestaţiilor, respectiv restituirea sumelor plătite în baza acestora. De asemenea, reclamanţii arată că, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. 50/2010, pârâta nu le-a notificat în vreun fel actele adiţionale la convenţii iar reclamanţii au notificat  banca referitor la lipsa acordului lor pentru introducerea comisionului de administrare.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii 193/2000, ale OUG 50/2010.

În probaţiune, reclamanţii au depus la dosar, în copie: notificare (f. 7-8) , convocare la conciliere directă (f. 92-97),  corespondenţă între părţi (f. 98-106), copie coală CF … ( f. 107-108), Convenţia de credit nr. … şi plan de rambursare (f. 32-61), convenţia de credit nr. … şi plan de rambursare (f. 62-91), extras de carte funciară (f. 97), contracte de garanţie reală imobiliară (f. 109-112), extrase de cont (f. 113 – 199).

Pârâta a depus întâmpinare la dosar, invocând excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei de interes şi solicitând, pe fond, respingerea acţiunii.

În motivare, pârâta a susţinut că raportat la momentul introducerii acţiunii, respectiv 20.06.2011 sunt prescrise sumele achitate în temeiul clauzelor pretins abuzive în perioada 11.06.2007 – 20.06.2008 respectiv 06.11.2007 – 20.06.2008.  De asemenea, pârâta a susţinut că reclamanţii nu justifică un interes cu privire la atacarea clauzei prevăzute la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale referitoare la posibilitatea ajustării dobânzii deoarece această clauză a fost modificată prin actele adiţionale intervenite în baza O.U.G. 50/2010, acceptate tacit conform prevederilor art. 95 alin. 5 din O.U.G. 50/2010 în forma iniţială. În plus, pârâta a susţinut, în esenţă, că în urma actelor adiţionale acceptate tacit de către reclamanţi atât dobânda curentă cât şi DAE au fost reduse, fapt ce le profită reclamanţilor iar până la modificarea clauzei atacate aceasta nu a produs nici un efect, rata dobânzii nefiind ajustată.

A mai susţinut pârâta, în esenţă, că iniţiativa încheierii contractelor le-a aparţinut în întregime reclamanţilor şi că elementele contractului au fost negociate între părţi. Pârâta a arătat, în esenţă, că simpla preformulare a unor clauze nu atrage caracterul abuziv al acestora trebuind a fi luate în considerare criteriul bunei credinţe şi criteriul echilibrului contractual, fiind necesar să se constate existenţa unui contract semnificativ dezechilibrat în defavoarea consumatorului, adică un contract care şi-a pierdut utilitatea socială şi personală. A mai susţinut pârâta, în esenţă, că riscul contractual se generează prin simpla acordare a unui credit şi trebuie în permanenţă evaluat, această noţiune semnificând riscul înregistrării de pierderi sau a nerealizării profiturilor preconizate. Conform susţinerilor pârâtei, clauza privind comisionul de risc nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, iar comisionul de risc reprezintă, alături de dobândă o parte a preţului contractului, neputând astfel fi controlat pe cale jurisdicţională, deoarece prin Directiva 93/13/CEE  nu s-a urmărit să se lărgească sfera leziunii. În esenţă, pârâta a mai arătat că nu trebuie confundat comisionul de risc cu garanţia reală imobiliară deoarece comisionul de risc este perceput şi pentru gestionarea altor riscuri decât cel de neplată, cum ar fi: riscul de neexecutare a garanţiei, riscul de urmărire a acesteia, riscul de depreciere a garanţiei şi alte asemenea riscuri. În plus, pârâta a susţinut că prevederea comisionului de risc este clară şi a fost însuşită de consumator, constituind un element determinant la formarea voinţei de a contracta. A mai arătat pârâta, că anularea clauzelor atacate  nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate deoarece contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă.

Referitor la clauza privind ajustarea dobânzii,  pârâta a arătat, în esenţă, că părţile au convenit cu privire la caracterul variabil al dobânzii,  iar noul mod de calcul al dobânzii nu este rodul voinţei unilaterale a băncii, modificarea modului de calcul fiind impusă de legiuitor. În plus, pârâta a învederat instanţei că şi în forma iniţială clauza privind modificarea dobânzii nu era abuzivă, schimbările pe piaţa monetară neputând fi determinate de niciuna de părţile convenţiei, acestea producându-se independent de voinţa acestora. De asemenea, pârâta a susţinut, în esenţă, că nicio instituţie de credit nu poate prevedea pe o perioadă de 25 de ani care sunt costurile pe care le va avea şi că se poate recurge la expertiza unor persoane de specialitate neutre care să aprecieze dacă au intervenit sau nu schimbări pe piaţa monetară.

În drept, pârâta a invocat Legea 193/2000, efectul direct al Directivei nr. 93/13/CEE.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar cerere de credit (f. 28-31), înscrisuri în dovedirea DAE practicate de alte bănci (f. 201-215), act adiţional la convenţia de credit nr. …(f. 248-254), act adiţional la contractul de credit nr. …(f. 255-261), notificări (f. 274-275).

Pârâta a depus la dosar o cerere de înaintare a unor întrebări preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Asupra excepţiei lipsei de interes, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 22.11.2011, respingând-o pentru motivele acolo arătate.

La acelaşi termen, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de sesizare  cu întrebări preliminare a CJUE, respingând-o pentru motivele arătate în încheierea menţionată.

Apreciind că pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei invocate de pârâtă sunt necesare probe comune cu fondul, instanţa a unit excepţia prescripţiei cu fondul.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, instanţa a încuviinţat pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamantului B L (f. 239-240).

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa retine următoarele:

Între pârâta SC BANCA S.A-Sucursala …, pe de o parte, şi reclamanţii B L şi B A, pe de altă parte, s-au încheiat Convenţiile de credit nr. … (f. 62-91) şi nr. … (f. 32-61), având ca obiect un credit în valoare de 40000 franci elveţieni, respectiv 12500 franc elveţieni. Conform contractelor dintre părţi „ banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”. În contractele încheiate reclamanţii s-au obligat la plata către pârâtă a unui comision de risc în cuantum de 0,1%, în cazul convenţiei nr. … (f. 62-91) şi respectiv 0,22% în cazul convenţiei nr. … (f. 32-61), comision aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei.

Prin contractul nr. … (f. 32-61) părţile au stipulat în contractul încheiat durata creditului ca fiind de 300 de luni de la data încheierii convenţiei, o rată a dobânzii curente de 4,25%/an şi o dobândă anuală efectivă de 7,25%.

Prin contractul nr. … (f. 62-91) părţile au stipulat în contractul încheiat durata creditului ca fiind de 300 de luni de la data încheierii convenţiei, o rată a dobânzii curente de 4,25%/an şi o dobândă anuală efectivă de 5,88%.

Pentru garantarea executării obligaţiilor reclamanţilor, părţile au convenit încheierea unor contracte de garanţie reală imobiliară (f. 109-112) prin care s-a constituit dreptul real de ipotecă de rangul 1 respectiv 2 asupra unui imobil reprezentând un casă şi teren în localitatea …, în favoarea pârâtei.

 După intrarea în vigoare a OUG 50/2010, pârâta a întocmit două acte adiţionale la cele două contracte încheiate cu reclamanţii, prin care cuantumul DAE a fost micşorat iar comisionul de risc a fost transformat în comision de administrare, având acelaşi cuantum ( f. 248-261). În vederea semnării actelor adiţionale, pârâta a întocmit două invitaţii adresate reclamanţilor (f. 275-276), însă nu a făcut dovada comunicării acestora cu reclamanţii.

În speţă, instanţa constată că sunt aplicabile prevederile vechiului Cod civil şi ale Decretului Lege 167/1958, în temeiul art. 223 din Legea 71/2011.

Asupra excepţiei prescripţiei unită cu fondul, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art. 1 din Decretul Lege 167/1958  dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Conform art. 2 din Decretul Lege 167/1958  nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.

Articolul 3 din acelaşi act normative consacra termenul general de prescripţie de 3 ani.

Articolul 7 din Decretul Lege 167/1958  statua că prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Sancţiunea introducerii unor clause abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii 193/2000.  În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând. Persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeaşi acţiune sau printr-o acţiune separată şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută.

În literatura de specialitate s-a arătat că spre deosebire de acţiunea în constatarea nulităţii absolute, acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate  este prescriptbilă, termenul de prescripţie fiind cel general de 3 ani în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acţiunii în restituirea prestaţiilor se referă la situaţia în care persoana îndreptăţită a formulat această acţiune pe cale separată, după obţinerea constatării nulităţii absolute a clauzei contractuale.

În cazurile cum este cel din speţă, în care pe lângă constatarea nulităţii se solicită şi restituirea prestaţiilor, nu se poate susţine că termenul de prescripţie de 3 ani pentru restituirea prestaţiilor începe să curgă de la data plăţii fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulităţii absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeaşi acţiune se solicită atât constatarea nulitaţii absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât şi restituirea prestaţiilor, termenul de prescripţie pentru petitul privind restituirea prestaţiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale.

Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripţie extincitivă pentru restituirea prestaţiilor effectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, instaţa va respinge ca nefondată excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.

Analizând fondul raporturilor juridice dintre părţi, instanţa constată următoarele :

Contractele de credit bancar încheiate între părţi intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, întrucât împrumutaţii au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor’’.

Potrivit art. 1 lit. a din anexa la Legea 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra posibilităţii instanţelor naţionale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noţiunile de obiect al contractului şi de preţ, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) şi prin ordonanţa din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reţinând că instanţele judecătoreşti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar şi atunci când aceasta vizează obiectul principal sau preţul unui contract. De asemenea, în analiza aceleaşi probleme de drept, CJUE s-a pronunţat şi prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat că instanţele judecătoreşti sunt obligate să analizeze chiar şi din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Din jurisprudenţa CJUE, care în temeiul Constituţiei şi a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanţele naţionale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul naţional Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligaţi fie să accepte clauzele impuse de comercianţi, fie să nu încheie contractul. 

Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000, rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată şi prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În speţă, în ceea ce priveşte clauzele contractuale care guvernează regimul dobânzii în contractele nr. … (f. 62-91) şi nr… (f. 32-61), încheiate între părţi, instanţa constată că, în ambele contracte, iniţial dobânda a fost fixă, fiind stipulată clauza conform căreia banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară.

Instanţa apreciază că este necesar ca înainte de a fi analizat petitul privind caracterul abuziv al clauzei privind posibilitatea revizuirii dobânzii să se stabilească dacă între părţi produc în prezent efecte juridice prevederile din actele adiţionale la cele două contracte sau contractele în forma lor iniţială.

Pentru dezlegarea acestei probleme de drept sunt aplicabile în cauză prevederile art. 95 din O.U.G. 50/2010 în forma anterioară modificării survenite prin Legea 288/2010.

Potrivit prevederilor art. 95 din O.U.G. 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiţionale, „pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.

(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.”

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că pârâta avea obligaţia de a modifica conţinutul contractelor încheiate cu reclamanţii astfel încât acestea să devină conforme cu conţinutul prevederilor în vigoare la acel moment. De asemenea, pârâtei îi incumba obligaţia de a-i informa pe reclamanţi în legătură cu aceste modificări, depunând toate diligenţele în acest scop, iar în ipoteza în care pârâta ar face această dovadă, nesemnarea de către reclamanţi a actelor adiţionale echivalează cu acceptarea tacită a acestora.

În speţă, instanţa constată că deşi pârâta a întocmit câte un act adiţional la fiecare dintre cele două contracte şi o invitaţie adresată reclamanţilor în vederea semnării actelor adiţionale, aceasta nu a făcut dovada comunicării respectivelor invitaţii cu reclamanţii şi nici a vreunei alte diligenţe depuse pentru a-i informa pe reclamanţi în legătură cu actele adiţionale.

În lipsa depunerii unor astfel de diligenţe, nu pot fi aplicabile prevederile alin. 5 al art. 95 din O.U.G. 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiţionale.

Prin urmare, rămân aplicabile regulile comune de drept, conform cărora un contract poate fi modificat numai prin consimţământul ambelor părţi. Cum reclamanţii nu şi-au exprimat consimţământul la modificarea contractelor iniţiale nici expres şi nici tacit, exprimându-şi chiar dezacordul faţă de transformarea comisionului de risc în comission de administrare, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 100, rezultă că actele adiţionale la cele două contracte nu au putut modifica forma iniţială a contractelor, lipsind consimţământul reclamanţilor la o astfel de modificare.

Astfel, între părţi au rămas aplicabile prevederile privind posibilitatea băncii de a revizui unilateral dobânda în ipoteza intervenirii unor schimbări esenţiale pe piaţa monetară prevăzute la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. … şi la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. ….

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al acestor clauze, instanţa reţine următoarele :

Instanţa apreciază că nu se poate susţine că simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părţi. Prin urmare, atât clauzele privind dobânda, cât şi cele privind comisionul de risc îndeplinesc prima dintre condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, clauze standard cuprinse într-un contract de adeziune.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie cerută de lege, respectiv existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, analizând ansamblul prevederilor contractuale referitoare la dobândă, instanţa constată că prin contractele încheiate între părţi, pârâtei i s-a conferit dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii dacă apar schimbări esenţiale pe piaţa monetară.

Instanţa apreciază că stipularea unei dobânzi variabile într-un contract de credit  încheiat pe o perioadă lungă de timp, cum este  cazul celor două contracte încheiate între părţi, nu este abuzivă în sine, cu condiţia ca în contract să fie stipulate criterii clare, previzibile şi independente de voinţa exclusivă a uneia dintre părţi. Nici faptul că o astfel de clauză este introdusă într-un contract de adeziune, aşa cum corect susţine pârâta, nu atrage automat caracterul ei abuziv dacă nu este întrunită şi cea de-a doua condiţie cerută cumulativ de lege, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În speţă, instanţa constată că în niciunul dintre contractele încheiate între părţi nu s-au stipulat criterii clare pe baza cărora să se poată prevedea încă de la data semnării contractului posibila evoluţie a dobânzii sau cel puţin să existe garanţia pentru ambele părţi că dobânda nu va fi modificată pe baza voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, voinţă necenzurabilă de către cealaltă parte prin mijloace intrinseci contractului. Este adevărat că schimbările semnificative pe piaţa monetară nu pot fi determinate de voinţa pârâtei, însă, pârâta are dreptul discreţionar de a aprecia dacă şi când astfel de schimbări au intervenit, fără a exista vreun criteriu previzibil în funcţie de care posibilitatea băncii de a aprecia intervenirea unor astfel de schimbări să fie cenzurată.

Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei conform cărora intervenţia unor astfel de schimbări ar putea fi determinată pe baza opiniilor exprimate în cadrul unor expertize întocmite de experţi neutri în domeniul financiar, deoarece o astfel de prevedere nu este introdusă în contract fapt care face ca apelarea la astfel de specialişti să fie lăsată la aprecierea discreţionară a pârâtei.

Instanţa reţine că prevederea din contract potrivit căreia dobânda contractuală este variabilă, nu ar fi abuzivă în măsura în care stabilirea concretă a cuantumului ulterior al dobânzii şi a criteriilor de revizuire a dobânzii revizuibile, ar fi făcută nu prin voinţa unilaterală şi discreţionară a pârâtei, ci pe baza unor criterii independente de voinţa acestuia, cum ar fi spre exemplu un indicator independent cu privire la evoluţia pieţei financiare de tipul EURIBOR, sau orice alt criteriu independent de voinţa părţilor. Esenţial este ca stabilirea dobânzii ulterioare şi posibilitatea modificării dobânzii într-un anumit moment să nu se facă în funcţie de voinţa discreţionară a uneia dintre părţi ci în funcţie de criterii independente, de împrejurări pe care consumatorul să le poată prevedea şi pe baza cărora să se poată aştepta ca în măsura în care anumite evenimente precis determinate se produc, rata dobânzii se va modifica. Doar într-un astfel de caz, se poate considera că există o motivaţie întemeiată pentru mărirea unilaterală a dobânzii la un credit acordat.

Astfel, în speţă, clauzele care dau dreptul băncii să modifice unilateral dobânda nu sunt raportate la un indicator precis, individualizat, determinabil. În cazul în care nu se indică în mod concret în contract ce anume se înţelege prin sintagma schimbări semnificative pe piaţa monetară, instanţa consideră că această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să poată fi interpretată doar în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii este judicios dispusă si dacă era necesară si proporţională scopului urmărit.

Nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei privind încălcarea principiului libertăţii contractuale deoarece această libertate contractuală nu este una absolută, fiind limitată de legiuitor în unele cazuri cum este cel al Legii 193/2000, care are ca scop instituirea unor măsuri de protecţie a consumatorilor priviţi ca parte slabă în contractele încheiate cu profesionişti.

Faptul că reclamanta a executat o perioadă de timp prevederile unei clauze abuzive nu înseamnă că aceasta nu are dreptul de a invoca oricând nulitatea absolută a acesteia, cu consecinţele de rigoare, având în vedere că sancţiunea prevăzută de lege pentru introducerea unei clauze abuzive într-un contract încheiat cu un consumator este nulitate absolută.

Susţinerile pârâtei privind claritatea clauzei contractuale, deşi sunt adevărate, nu presupun înlăturarea caracterului abuziv al acestei clauze pentru simplul motiv că este clară. Astfel, o clauză contractuală poate fi clară şi abuzivă în acelaşi timp.

În concluzie instanţa reţine că prin introducerea clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. … şi la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. …, consumatorii au  fost obligaţi, în concret, să accepte o modificare a ratei dobânzii atunci când pârâta apreciază că este necesar, fără a putea cenzura această apreciere a pârâtei, fapt ce implică un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pentru aceste motive, instanţa constată că sunt abuzive clauzele contractuale menţionate, în limitele arătate anterior, fiind astfel lovite de nulitate absolută.

Având în vedere că instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. … şi la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale şi 3.5 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. …, instanţa va constata nulitatea absolută a acestora.

Instanţa apreciază că  cele două clauze din cele două contracte care urmează a fi declarate nule absolut nu au un caracter determinant pentru încheierea contractelor dintre părţi, astfel încât ambele contracte urmează a-şi produce în continuare efectele fără clauzele al căror caracter abuziv urmează a fi constatat.

În ceea ce priveşte clauzele privind comisionul de risc instanţa reţine următoarele :

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privinţa dispoziţiei de la pct. 5 lit. a din „condiţiile speciale” ale convenţiilor de credit încheiate între părţi, este însă necesar şi ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa constată că, corespunde realităţii faptul că acordarea de credite reprezintă o operaţiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situaţia fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuţi în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanţiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligaţiei de rambursare a creditului, dobânzilor şi comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanţi, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I, respectiv 2 asupra imobilului reprezentând casă şi teren înscris în CF nr. … cu nr. cad. ….

În analiza celei de a doua condiţii prevăzute de lege, pentru a se putea reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv condiţia ca prin stipularea clauzei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa constată că din planurile de rambursare a creditelor depuse la dosar (f. 46, 76) rezultă că valoarea comisionului de risc este de circa jumătate din valoarea dobânzii percepute pentru acordarea creditului.

Astfel, pentru creditul acordat reclamantului în cuantum de 12500 franci elveţieni, pe o perioadă de 300 luni, acesta s-a obligat să plătească o dobândă în cuantum de 7901,45  franci elveţieni şi un comision de risc în cuantum de 4849,63 franci elveţieni, comisionul de risc reprezentând astfel mai bine de jumătate din cuantumul dobânzii. Pentru creditul acordat reclamantului în cuantum de 40000 franci elveţieni, pe o perioadă de 300 luni, acesta s-a obligat să plătească o dobândă în cuantum de 25262,44  franci elveţieni şi un comision de risc în cuantum de 7053,12 franci elveţieni, comisionul de risc reprezentând astfel aproape o treime din cuantumul dobânzii.

Instanţa apreciază că simpla prevedere a unui astfel de comision într-un contract de adeziune nu poate atrage caracterul abuziv al unei astfel de clauze în mod automat, fiind necesar a se analiza proporţionalitatea cuantumului comisionului cu riscul implicate de acordare a creditului, avându-se în vedere şi cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea împrumutului.

În speţă, instanţa constată că perceperea unui comision de risc poate fi justificată de riscurile implicate de scăderea valorii proprietăţilor imobiliare în contextul economic actual şi de posibilitatea existenţei unor dificultăţi în executarea silită a garanţiei reale imobiliare instituite în favoarea pârâtei.

Cu toate acestea, prevederea unui cuantum al comisionului de risc de circa o treime sau de jumătate din cuantumul dobânzii care reprezintă practic preţul împrumutului acordat, apare ca fiind disproporţionată cu scopul urmărit, având în vedere şi faptul că pârâta este o instituţie bancară al cărui obiect de activitate îl constituie tocmai acordarea de credite. Un astfel de cuantum ridicat al comisionului de risc perceput de pârâtă este rezultatul calculării acestuia ca procent din soldul creditului.

Pe de altă parte, instanţa constată că nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puţin parţiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenţiei, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Instanţa apreciază astfel, că perceperea unui comision de risc al cărui cuantum se ridică la circa o treime, respectiv la jumătate din cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea creditului este de natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile pârâtei şi cele ale reclamanţilor, care au calitatea de consumatori. 

Susţinerile pârâtei privind claritatea clauzei contractuale, deşi sunt adevărate, nu presupun înlăturarea caracterului abuziv al unei clauze pentru simplul motiv că aceasta este clară. Astfel, o clauză contractuală poate fi clară şi abuzivă în acelaşi timp.

Prin urmare, instanţa va constata nulitatea absolută a clauzelor  cuprinse la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale şi 3.10 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. … şi a clauzelor  cuprinse la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale şi 3.10 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. ….

Având în vedere considerentele menţionate anterior în legătură cu actele adiţionale întocmite de pârâtă la cele două contracte, constatând lipsa totală a consimţământului reclamanţilor cu privire la încheierea acestor acte adiţionale şi ţinând seama de principiul disponibilităţii care guvernează întregul proces civil, instanţa putându-se pronunţa numai în limitele învestirii sale de către reclamanţi, instanţa va constata nulitatea absolută parţială a actelor adiţionale la Convenţia de credit nr. … şi la Convenţia de credit nr. … în ceea ce priveşte introducerea comisionului de administrare.

În temeiul art. 6 şi 7 din Legea 193/2000, având în vedere că instanţa urmează să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale, se impune repararea prejudiciului suferit de consumator prin introducerea acestor clauze în contract.

În speţă, instanţa apreciază că se impune obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate până la data pronunţării prezentei hotărâri cu titlu de comision de risc şi comision de administrare credit în temeiul Convenţiei de credit nr. … şi a Convenţiei de credit nr. … începând cu data încheierii contractelor menţionate. În lipsa dispunerii unei astfel de măsuri, constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ar fi lipsită, în mare măsură, de efecte.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii B L şi B A cu domiciliul în localitatea … în contradictoriu cu pârâtele S.C. BANCA S.A. şi S.C. BANCA S.A. – Sucursala … cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocaţi …, în ….

Constată nulitatea absolută a clauzelor  cuprinse la art. 3 lit. d şi 5 lit. a din Condiţiile speciale şi 3.5 şi 3.10 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. … şi a clauzelor  cuprinse la art. 3 lit. d şi 5 lit. a din Condiţiile speciale şi 3.5 şi 3.10 din Condiţiile Generale ale Convenţiei de credit nr. ….

Constată nulitatea absolută parţială a actelor adiţionale la Convenţia de credit nr. … şi la Convenţia de credit nr. … în ceea ce priveşte introducerea comisionului de administrare.

Obligă pe pârâte, în solidar, la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate până la data pronunţării prezentei hotărâri cu titlu de comision de risc şi comision de administrare credit în temeiul Convenţiei de credit nr. … şi a Convenţiei de credit nr. … începând cu data încheierii contractelor menţionate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, ….

Preşedinte Grefier