Sanctiunea perimarii; data de la care curge termenul de perimare in cazul prevazut de art. 183 cod procedura civila

Sentinţă civilă 3794 din 09.03.2009


SANCTIUNEA PERIMARII; DATA DE LA CARE CURGE TERMENUL DE PERIMARE IN CAZUL PREVAZUT DE ART. 183 COD PROCEDURA CIVILA

-art. 248 Cod procedura civila

-art. 250 alin. 1 Cod procedura civila

-art. 101 alin. 3 si 104 Cod procedura civila

-art. 278 1 Cod procedura penala

-art. 186 Cod procedura penala

Suspendarea judecarii cauzei in temeiul art. 183 din Codul de procedura civila  dureaza pana la terminarea cercetarilor penale, pana la solutionarea definitiva a cauzei penale care a determinat suspendarea, data de la care incepe sa curga termenul de perimare de 1 an.

Prin sentinta civila nr. 3794 din data de  09.03.2009, pronuntata in dosarul nr.  7719.01/299/2008, instanta a admis exceptia perimarii si a  constatat perimarea cererii de chemare in judecata avand ca obiect litigiu de munca.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:

I. CIRCUMSTANTELE RELEVANTE ALE SPETEI sub aspectul perimarii, invocate pe cale de exceptie de parata

1. Prin incheierea de sedinta din 10.05.2001 (f. 107 din Dosarul nr. 36/299/2000), apreciind ca se impune suspendarea judecatii pana la solutionarea cererii de inscriere in fals, conform art. 183 C.pr.civ., instanta a suspendat judecarea cauzei.

2. Prin incheierea de sedinta din 25.10.2002 (f. 115 din acelasi dosar) instanta a mentinut masura suspendarii judecarii cauzei.

3. La data de 24.06.2005 Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a emis rezolutia nr. 1449/II-1/2005 (f. 7 din prezentul dosar), comunicata reclamantei la 24.06.2005, conform sentintei penale nr. 2896/16.11.2005 pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 21208/2005 (f. 168 din Dosarul nr. 36/299/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti), definitive prin nerecurare. Prin rezolutia mentionata s-a dispus respingerea plangerii formulate de reclamanta din prezenta cauza impotriva solutiei dispuse in dosarul nr. 5712/P/2001 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ca neintemeiata.

4. Prin sentinta penala  2896/16.11.2005 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 21208/2005 (f. 168 din Dosarul nr. 36/299/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti), definitive prin nerecurare, s-a respins plangerea formulata de D.N. impotriva solutilor Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 5712/P/2001, ca tardiv introdusa.

5. La data de 15.09.2006 (conform datei de pe stampila postei de pe plicul de corespondenta de la fila 120 Dosar nr. 36/299/2000), reclamanta a depus la posta cererea de repunere pe rol a cauzei.

6. Prin cererea inregistrata pe 12.10.2006 (f. 143 din Dosarul nr. 36), parata a invocat exceptia de perimare ce a fost reiterata ulterior in urma declinarii competentei la Tribunalul Bucuresti, in urma solutionarii regulatorului de competenta in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

7. Prin practicaua incheierii de sedinta din 17.06.2008 (f. 26 din Dosarul nr. 7719/299/2008), fara motivare, a fost respinsa exceptia de perimare a cauzei de catre instanta in compunerea careia a intrat un judecator ce ulterior a declarat ca se abtine si a carui cerere de abtinere a fost incuviintata, dosarul inaintandu-se in consecinta la Compartimentul Registratura, spre repartizare aleatorie, fiind repartizat ulterior, prin modalitatea aleatorie, prezentului complet (civil nr. 2).

II. PUNCTUL DE VEDERE AL PARTILOR

8. Asa cum se antama in paragrafele anterioare, parata a invocat exceptia de perimare a cauzei din data  de 12.10.2006, exceptie ce a fost reiterata ulterior in mai multe randuri, inclusiv pentru termenul de judecata din data de 09.03.2009.

9. Prin aceasta ultima cerere, parata a solicitat ca, urmare a incidentului procedural intervenit in cauza cu privire la abtinerea unui judecator, instanta sa repuna in discutie exceptia perimarii, invocata la data de 26.05.2008 in dosarul nr. 7719/299/2008 intrucat judecarea exceptiei s-a realizat de un complet ce avea in componenta sa un judecator cu privire la care s-a admis cererea de abtinere. In aceeasi cerere, parata a invederat ca judecarea cauzei a fost suspendata ca urmare a inscrierii reclamantei in fals, cercetarile privind falsul fiind finalizate la data de 24.06.2005, data la care i s-a comunicat reclamantei solutia continuta in rezolutia nr. 1449/II-1/2005, data in raport de care cererea de repunere pe rol a cauzei, inregistrata la data de 20.09.2006, apare ca fiind formulata in afara termenului de perimare. Astfel, parata considera ca actiunea reclamantei este perimata, avand in vedere ca intre data la care a lasat procesul in nelucrare (24.06.2005) si data cand a solicitat repunerea cauzei pe rol (20.09.2006) a trecut mai mult de un an.

10. Prin notele scrise de respingere (fila 24 din Dosarul nr. 7719/299/2008), reclamanta a solicitat respingerea exceptiei de perimare cu motivarea ca termenul de perimare a fost suspendat, fiind vorba despre o suspendare legala facultativa, prevazuta de art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., termenul de perimare neimplinindu-se deoarece nu poate fi retinuta culpa sa. Reclamanta a mai invederat ca rezolutia Parchetului i-a fost comunicata la data de 26.07.2005, iar nu la 24.06.2005, instanta penala pronuntand o hotarare in eroare de fapt.

11. Pentru toate acestea, reclamanta a solicitat respingerea exceptiei ca neintemeiata, evidentiind totodata ca de la data de 16.11.2005, data pronuntarii instantei penale, pana la solicitarea repunerii pe rol a trecut mai putin de un an (10 luni).

III. IN DREPT

A. Reglementari incidente

12. Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu. Termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata. In materie comerciala termenul de perimare este de sase luni.

13. Articolul 250 alin. 1 C.pr.civ. statueaza: cursul perimarii este suspendat, cat timp dainuieste suspendarea judecarii, pronuntata de instanta in cazurile prevazute de art. 244, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.

14. Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii interesate. Presedintele instantei va cita de urgenta partile si va dispune ca grefa sa intocmeasca o dare de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea.

15. Potrivit art. 253 C.pr.civ., daca instanta constata ca perimarea nu a operat, pronunta o incheiere, care poate fi atacata o data cu fondul procesului. Hotararea care constata perimarea este supusa recursului in termen de 5 zile de la pronuntare.

16. In temeiul art. 101 alin. 3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani, luni sau saptamani se sfarsesc in ziua anului, lunii sau saptamanii corespunzatoare zilei de plecare.

17. Conform art. 104 C.pr.civ., actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui.

18. Potrivit art. 2781 din Codul de procedura penala, impotriva solutiei procurorului se poate face plangere la instanta competenta in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare.

19. Potrivit art. 186 din Codul de procedura penala, la calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat in actul care a provocat curgerea teremnului, afara de cazul cand legea dispune altfel. La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care incepe sa curga termenul, nici ora sau ziua in care acesta se implineste.

 B. Solutia instantei

20. Facand aplicarea dispozitiilor legale de mai sus circumstantelor spetei, instanta a constatat ca exceptia de perimare a cererii de chemare in judecata invocata de parata este intemeiata. Solutia instantei s-a intemeiat pe urmatoarele argumente:

21. Suspendarea cauzei a intervenit la data de 10.05.2001, in temeiul art. 183 C.pr.civ. In virtutea art. 250 alin. 1 ipoteza a II-a C.pr.civ., cursul perimarii a fost suspendat cat timp a dainuit suspendarea judecarii, pronuntata de instanta in temeiul art. 183 C.pr.civ., suspendarea nefiind cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.

22. Suspendarea judecarii cauzei in temeiul art. 183 C.pr.civ. este o suspendare legala, avand caracter facultativ, iar in situatia in care se dispune, ea dureaza pana la terminarea cercetarilor penale, pana la solutionarea definitiva a cauzei penale care a determinat suspendarea. In speta de fata, printr-o sentinta penala definitiva, prin nerecurare, s-a statuat cu putere de lucru judecat, reprezentand adevarul juridic, ca reclamantei i s-a comunicat rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti la data de 24.06.2005. In raport de aceasta data, cu respectarea art. 186 C.pr.pen., instanta a calculat termenul procedural penal de 20 de zile in care reclamanta ar fi putut formula plangerea la instanta (respinsa ca tardiv formulata prin sentinta penala nr. 2896/16.11.2005). Termenul limita la care se putea formula plangerea este 15.07.2005. In lipsa unei plangeri formulate in termen, solutia Parchetului a ramas definitiva la data de 16.07.2005.

23. Pana la aceasta data a durat suspendarea legala facultativa, pe parcursul careia a fost suspendat cursul perimarii, de la 16.07.2005 incepand sa curga termenul de perimare de 1 an. Acest termen s-a implinit, potrivit art. 248 C.pr.civ., la data de 16.07.2006, data in raport de care cererea de repunere pe rol, depusa la posta la data de 15.09.2006, apare ca fiind formulata dupa implinirea termenului de perimare.

24. Pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus enuntate, observand ca in dosarul de fata s-a implinit (la 16.07.2006) termenul de 1 an de la ramanerea definitiva a solutiei date in cauza penala ce a determinat suspendarea prezentei cauze (16.07.2005), instanta a constatat ca cererea de repunere a cauzei pe rol a fost formulata dupa implinirea termenului de perimare (la 15.09.2006), context in care exceptia de perimare invocata de parata a fost considerata ca fiind intemeiata, instanta, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., admitatand exceptia de perimare si constatand perimarea actiunii avand ca obiect litigiu de munca, formulata de reclamanta D.N. in contradictoriu cu parata SC P SA.