Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 2806 din 11.10.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA O N E S T I

JUDETUL B A CA U

Dosar nr. 5114 /270/2010 - plângere contraventie -

Înreg. la  29.07.2010 

SENTINTA CIVILA NR.2806

Sedinta publica din data de 11 octombrie 2010

Completul de judecata compus din:

Presedinte – Anca Craciun

Grefier  -  Carmen Mihail

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile promovata de petenta S.C. „….., cu sediul în ….. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA, cu sediul în …… având ca  obiect  plângere contraventionala.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns delegat …….. reprezentând petenta, lipsa fiind intimatul.

Procedura de citare  legal îndeplinita.

S-a expus referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta care învedereaza instantei ca s-a acordat termen pentru ca reprezentantul petentei sa depuna la dosar înscrisuri cu care sa faca dovada ca si alte societati aveau lucrari în locatia respectiva.

Delegat ….. depune la dosar contractele de prestari servicii nr.305 din 28.01.2009 si nr.5439 din 09.12.2008, de pe raportul de lucru din data de 23.09.2009 si din data de 22.10.2009 si arata ca nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat si exceptii de invocat, constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în fond.

Delegat ……. având cuvântul pe fond pentru petenta solicita admiterea plângerii asa cum a fost formulata, considera ca procesul verbal este lovit de nulitate, având în vedere ca data controlului nu este aceeasi cu data înscrisa în procesul verbal de contraventie. Salariatii erau dotati cu cele necesare. Depune la dosar concluzii scrise. În subsidiar, solicita înlocuirea amenzii cu „avertisment”.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau sub nr. 16710/20.10.2009 petenta ….. a contestat procesul verbal seria BCA nr. 054947/25.09.2009 încheiat de ITM …., solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a plângerii sale petenta arata ca în procesul verbal contestat s-a retinut ca un numar de patru muncitori care efectuau lucrari de cofrare nu ar fi fost dotati cu centuri de siguranta, însa la realizarea acestui obiectiv beneficiarul lucrarii are încheiate mai multe contracte de subantrepriza cu mai multe societati, iar în lipsa declaratiilor muncitorilor avuti în vedere, nu se poate stabili daca acestia erau sau nu angajati ai societatii petente.

În drept au fost invocate dispozitiile OG 2/2001.

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este scutita de taxa judiciara de timbru în temeiul art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Conform art. 1 alin. 2 din OG 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.

Prin sentinta civila nr. 1101/9.02.2010 Judecatoria Bacau a declinat competenta de solutionare a prezentei cauze în favoare Judecatoriei Onesti unde a fost înregistrata sub nr. 5114/29.07.2010.

Petenta a formulat precizari la plângerea contraventionala, în care a invocat atât motive de nulitate a procesului verbal cât si motive de netemeinicie a acestuia.

Intimata, legal citata, nu a depus întâmpinare.

Petenta a solicitat si instanta a încuviintat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal seria BCA nr. 054947 încheiat la data de 25.09.2009 de catre ITM …… petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala în cuantum de 10000 de lei în temeiul art. 39 alin. 9 lit. s din Legea nr. 319/2006 retinându-se în sarcina acesteia savârsirea contraventiei prevazute de acelasi text de lege, constând în aceea ca angajatorul nu a luat masuri pentru ca lucrarile la înaltime sa se efectueze în conditii de securitate, astfel ca la santierul din Onesti, strada Pinului, s-a constatat ca un numar de 4 lucratori nu erau dotati cu centuri de siguranta sau alte mijloace de ancorare, acesti lucratori efectuând lucrari de cofrare. De asemenea s-a constatat ca platformele de lucru (unele) situate pe schela amenajata pe tronsonul frontal nu erau sigure în sensul ca între acestea existau gauri neprotejate.

Având în vedere dispozitiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta este datoare sa verifice daca plângerea a fost introdusa în termen legal, precum si legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie.

Instanta retine ca plângerea a fost introdusa în termenul legal de 15 zile. În ceea ce priveste legalitatea procesului-verbal contestat, instanta retine ca acesta nu a fost întocmit cu respectarea cerintelor impuse de prevederile art. 16 din OG nr. 2/2001.

Astfel, agentul constatator a descris fapta contraventionala: „un numar de 4 lucratori nu erau dotati cu centuri de siguranta sau alte mijloace de ancorare” fara a arata numele celor patru lucratori si fara a lua vreo declaratie vreunuia din acesti muncitori.

Dispozitiile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 impun ca descrierea faptei sa cuprinda si aratarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, în lipsa unei descrieri corespunzatoare a faptei instanta neputând exercita controlul de legalitate si temeinicie a procesului verbal.

Nerespectarea acestor dispozitii legale este un motiv de nulitate relativa, motiv invocat de catre petenta prin precizarile formulate la plângerea initiala. Instanta va stabili daca prin nerespectarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 petenta a suferit vreo vatamare care sa impuna anularea procesului verbal.

Petenta a facut dovada cu înscrisuri (contractele de prestari servicii nr. 5439/9.12.2008 si nr. 305/28.01.2009) ca la data constatarii faptei de catre agentul constatator pe santierul respectiv mai aveau lucrari si alte firme. În aceste conditii si în lipsa precizarii numelor celor 4 muncitori care nu purtau centuri de siguranta, instanta nu poate verifica daca respectivii lucratori erau salariati ai societatii petente sau nu, aspect determinant pentru stabilirea faptei ca fiind contraventie savârsita de societatea petenta.

Prin simpla sanctionare a petentei fara a putea stabili, asa cum am aratat, ca aceasta a savârsit contraventia prevazuta de art. 39 alin. 9 lit. s din Legea nr. 319/2006, se deduce ca aceasta a fost vatamata în drepturile sale, motiv pentru care se impune anularea procesului verbal contestat.

Un alt aspect ce trebuie mentionat este acela, ca, în lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie contraventionala, petenta beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, prezumtie ce nu a fost rasturnata în speta de catre intimata care, desi i s-a cerut de catre instanta sa depuna materialul probator care a stat la baza încheierii procesului verbal contestat, nu a depus nimic.

Având în vedere aceste considerente, instanta va admite plângerea si va anula procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T A R A S T E :

Admite plângerea formulata de petenta ……. cu sediul în …… în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA, cu sediul în ……

Anuleaza procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BCA nr.054947 încheiat la data de 25.09.2009 de ITM …..

Definitiva.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 11.10.2010.

PRESEDINTE, GREFIER,