Anulare certificat de moştenitor - fraudă la lege şi cauză imorală

Prin fraudarea legii se înţelege operaţiunea ce constă în folosirea anumitor dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii legale imperative. Cauza ilicită şi imorală este cea prevăzută de art.966 C.civ., în temeiul căruia obligaţia fondată pe o cauză nelicită nu poate avea niciun efect, iar art.968 C.civ. prevede că o cauză este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. (sentinţa civilă nr. 1120/10.02.2009)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 11.03.2008 sub nr.2360/302/2008, reclamanţii H.I. şi H.V.S.J. au chemat în judecată pe pârâtele A.I., A.K.H., A.P.F şi D.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate succesorală nr.56/10.03.1998 pentru frauda la lege şi cauză imorală, constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor nr.11/20.03.2002 pentru frauda la lege şi cauză imorală, constatarea faptului că pârâtele nu au calitatea de moştenitoare de pe urma numitei A.N., fiind străine de succesiune, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, la data de 16.10.1998, au cumpărat apartamentul situat în mun. Bucureşti, str. V. nr.33, corp A, et.1, ap.3, sector 2, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.NO4780, iar în anul 2007 pârâta A.I. a formulat o cerere de revendicare a acestui imobil, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr.4056/300/2007, cu termen la data de 13.03.2008, ulterior formulând cerere de intervenţie în interes propriu şi celelalte pârâte, care şi-au dovedit calitatea de moştenitoare de pe urma defunctei A.N., proprietara imobilului în litigiu, cu cele două certificate de calitate de moştenitoare de pe urma defuncţilor A.N. şi A.M..

Reclamanţii au invocat faptul că certificatul de calitate nr.56/10.03.1998 de pe urma lui A.M. a fost încheiat cu fraudarea legii, deoarece A.M. şi A.I. au avut mai mulţi copii, respectiv A.F.J., A.M.N.J., A.I.N., A.A.A., în timp ce în certificat se specifică faptul că nu sunt renunţători sau străini de succesiune, iar ulterior s-a arătat că descendenţii defunctului nu solicită eliberarea certificatului de moştenitori, fiind cetăţeni străini. S-a mai subliniat faptul că certificatul de moştenitor a fost obţinut de pârâta A.I. după 9 ani de la decesul defunctului, iar nu în termenul de prescripţie de 6 luni, care stabileşte că cei care nu acceptă succesiunea în acest termen calculat de la data decesului sunt consideraţi străini de succesiune.

De asemenea, reclamanţii au mai învederat că notarul nu era competentă să elibereze actul, întrucât nu s-a făcut dovada bunurilor care au aparţinut defunctului şi care să se afle în circumscripţia teritorială a judecătoriei respective.

Cu privire la al doilea certificat de moştenitor nr.11/20.03.2002, eliberat de BNP „T.C” de pe urma defunctei A.N., s-a arătat că este nul absolut întrucât nurorile nu au vocaţie succesorală de pe urma acesteia şi nu pot beneficia de reprezentare pentru a putea moşteni părinţii soţilor predecedaţi. S-a subliniat că reprezentarea succesorală este admisă în privinţa descendenţilor copiilor defunctului şi a descendenţilor de fraţi şi surori, fără ca vreo altă persoană să poată beneficia de reprezentare, arătându-se că niciunul dintre copii defunctei nu au acceptat succesiunea de pe urma acesteia.

Reclamanţii au mai susţinut că certificatul de calitate este  eliberat după 27 de ani de la data deschiderii succesiunii, în condiţiile în care termenul de prescripţie este de 6 luni, fiind evidentă cauza imorală deoarece nurorile încearcă să vină la moştenirea soacrei lor, deşi nu au vocaţie, din moment ce numai copiii defunctei puteau solicita să li se elibereze certificat de calitate de moştenitor, după ce notarul stabilea în prealabil dacă aceştia au acceptat moştenirea tacit sau expres.

În drept, sunt invocate prevederile art.966, art.968 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 12 lei X 2, potrivit art.3 lit.a1 din Legea nr.146/1997, şi cu timbru judiciar în sumă de 0,3 lei X 2 , conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.

În susţinerea cererii, reclamanţii au depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, certificatul de calitate de moştenitor nr.56/10.03.1998, certificatul de calitate de moştenitor nr.11/20.03.2002, procura autentificată sub nr.2896/3169/21.05.2007, cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicarea, cererea de intervenţie în dosarul nr.4058/300/2007, certificatul de confirmare a semnăturii unui instrument, declaraţia autentificată din data de 17.11.2005, încheierea finală din data de 10.03.1998 în dosarul succesoral nr.70/1998, certificatul de deces nr.0724, certificatul de căsătorie nr.2001-003533 M, adeverinţă eliberată de Spitalul Kingston, contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr.NO4780/16.10.1998.

Prin întâmpinare, pârâtele A.I., A.K.H., A.P.F. şi D.S. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Cu privire la prima excepţie, s-a arătat că aplicarea sancţiunii nulităţii absolute poate fi solicitată numai de o persoană care justifică un interes juridic în promovarea cererii, respectiv a unui interes legitim, personal, născut şi actual, astfel că nu poate fi solicitată de o persoană complet străină de actul atacat, întrucât, urmare a caracterului personal al interesului juridic, o persoană nu ar putea să apere pe calea acţiunii civile interesul unui terţ. De asemenea, s-au învederat dispoziţiile art.88 din Legea nr.36/1995, în conformitate cu care aplicarea acestei sancţiuni poate fi solicitată de o persoană care se consideră vătămată în drepturile sale prin emiterea certificatului de moştenitor, astfel că reclamanţii nu au calitatea de moştenitori ai defuncţilor A.N. şi A.M. şi nici vocaţie succesorală generală la moştenirea acestora, fiind doar simpli titulari ai dreptului de proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de locuinţă situat în mun. Bucureşti, str. V. nr.33, corp A, et.1, ap.3, cu privire la care este promovată acţiunea în revendicare.

Cât priveşte excepţia lipsei de interes, s-a invocat faptul că reclamanţii nu justifică un interes personal şi direct în formularea cererii, deoarece, în ipoteza admiterii cererii, nu ar putea obţine bunuri din patrimoniul defuncţilor, neavând vocaţie la moştenirea acestora, şi nici nu pot fi prejudiciaţi sub aspectul încălcării dreptului lor de proprietate de emiterea acestor certificate de moştenitor a căror anulare se solicită.

Pe fondul cauzei, pârâtele au învederat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru argumentele anterior expuse.

În drept, sunt invocate prevederile art.115-118 C.pr.civ., art.137 C.pr.civ.

Prin sentinţa civilă nr.3723/22.05.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.2360/302/2008, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 18.06.2008 sub nr.7099/300/2008.

La termenul din data de 08.10.2008, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, invocate de către pârâte prin întâmpinare, pe care le-a respins ca neîntemeiate pentru considerentele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

În şedinţa publică din data de 11.11.2008, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, apreciindu-le utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei, potrivit art.167 C.pr.civ., reclamanţii depunând la dosarul cauzei, în copie, încheierea din data de 24.04.2008 în dosarul nr.4056/300/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, practică judiciară. Totodată, instanţa a respins ca nefiind utilă cauzei proba cu interogatoriul pârâtelor, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele invocate în susţinerea acesteia, nefiind justificată administrarea acestei dovezi deoarece nu ar putea conduce la dovedirea susţinerilor invocate în cuprinsul acţiunii.

La solicitarea ambelor părţi, s-au depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele existente în dosarul succesoral nr.14/2002 şi în dosarul succesoral nr.70/1998.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că la data de 10.03.1998 a fost eliberat certificatul de calitate de moştenitor nr.56/10.03.1998, în dosarul succesoral nr.70/1998, privind pe defunctul A.M., decedat la data de 19.09.1989, cu ultimul domiciliu în Ciad, lăsând ca unică moştenitoare legală pe pârâta A.I. în calitate de soţie supravieţuitoare, căreia îi revine întreaga masă succesorală, în componenţa căreia este inclus, printre altele, imobilul situat în mun. Bucureşti, str. V. nr.33,  sector 2.

Ulterior, la data de 20.03.2002, a fost eliberat certificatul de calitate de moştenitor nr.11/20.03.2002, în dosarul succesoral nr.14/2002, privind pe defuncta A.N., decedată la data de 17.12.1975, cu ultimul domiciliu în New York, lăsând ca moştenitori legali pe numiţii A.Ş., în calitate de fiu, A.C., în calitate de fiu, A.I., în calitate de soţie supravieţuitoare a fiului defunctei A.M., decedat la data de 19.09.1989, şi A.P., în calitate de soţie supravieţuitoare a fiului defunctei A.C., decedat la data de 31.10.2000.

Din examinarea tuturor înscrisurilor aflate în primul dosar succesoral rezultă că numitul A.M. a decedat la data de 19.09.1989, fiind căsătorit la acea dată cu pârâta A. (fostă F.) I., având ca descendenţi pe numiţii A.M.N.J., A.F.J., A.I.N. şi A.A.A.. Din cuprinsul cererii de deschidere a procedurii succesorale pentru dezbaterea succesiunii acestui defunct, coroborată cu încheierea finală din data de 10.03.1998, rezultă că numai pârâta în calitate de soţie supravieţuitoare a acceptat moştenirea defunctului său soţ. Fiind astfel recunoscută drept unică moştenitoare a acestuia.

Din observarea înscrisurilor existente în al doilea dosar succesoral rezultă că numita A.N. a decedat la data de 17.12.1975, lăsând ca moştenitori legali pe numiţii A.Ş., A.C., A.M. şi A.C., în calitate de descendenţi de gradul I (fii), conform extraselor pentru uzul oficial de pe actele de naştere ale acestora.  Cu toate acestea, cât îi priveşte pe ultimii doi, se constată că nu au mai fost menţionaţi ca moştenitori legali în certificatul de moştenitor eliberat la data de 20.03.2002, întrucât la acel moment erau decedaţi, respectiv A.M. a decedat la data de 19.09.1989, iar A.C. a decedat la data de 13.10.2000, subliniindu-se că aceştia au decedat ulterior mamei lor, dar înainte de dezbaterea succesiunii.

Ca o consecinţă a acestui fapt, în calitate de moştenitori legali au fost menţionaţi moştenitorii celor doi defuncţi, respectiv pârâta A.I., în baza certificatului de calitate de moştenitor nr.56/10.03.1998, şi pârâta A.P.F., în baza certificatului de calitate de moştenitor nr.9/20.03.2002 eliberat în dosarul succesoral nr.13/2002.

Instanţa mai reţine din certificatele de stare civilă ataşate la dosar că moştenitorul A.Ş. a decedat la data de 21.10.2005, lăsând ca moştenitoare legală pe soţia supravieţuitoare, respectiv pe pârâta A.K.H., iar moştenitorul A.C. a decedat la data de 12.02.2005, lăsând ca moştenitoare legală pe fiica sa, respectiv pârâta D.S..

Faţă de cele reţinute, instanţa consideră că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii H.I. şi H.V.S.J. în contradictoriu cu pârâtele A.I., A.K.H., A.P.F. şi D.S. este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, obiectul cererii îl constituie constatarea nulităţii absolute a certificatelor de calitate de moştenitor nr.56/10.03.1998 şi nr.11/20.03.2002 pentru frauda la lege şi cauză imorală. Prin fraudarea legii se înţelege operaţiunea ce constă în folosirea anumitor dispoziţii legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziţii legale imperative. Cauza ilicită şi imorală este cea prevăzută de art.966 C.civ., în temeiul căruia obligaţia fondată pe o cauză nelicită nu poate avea niciun efect, iar art.968 C.civ. prevede că o cauză este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.

Cât priveşte primul motiv de nulitate absolută privind fraudarea legii, instanţa îl apreciază ca neîntemeiat întrucât din expunerea motivelor de fapt nu rezultă ce dispoziţii legale s-au urmărit a fi încălcate sub aparenţa de legalitate. Astfel, pârâtele personal sau prin autorii lor au obţinut cele două certificate de calitate de moştenitori de pe urma defunctei A.N., dorind ca în baza acestor înscrisuri să probeze calitatea lor de moştenitoare legale şi să revendice bunul pe care îl consideră proprietatea autoarei lor. Printr-un atare demers nu se poate considera că pârâtele s-au folosit de unele dispoziţii legale în scopul de  a eluda alte dispoziţii legale, ci au apelat la acele norme juridice în baza cărora au putut ajunge să culeagă succesiunea defunctei A.N., acţionând în concordanţă cu scopul prevăzut de legiuitor prin reglementarea drepturilor succesorale.

Al doilea motiv de nulitate absolută vizează cauza imorală, însă reclamanţii nu au administrat dovezi care se răstoarne prezumţia de valabilitate a acestei condiţii a actului juridic civil, astfel cum prevede art.967 alin.2 C.civ., deşi sarcina probaţiunii le incumba, în temeiul art.1169 C.civ., întrucât cel ce face o afirmaţie înaintea judecăţii trebuie el însuşi să o dovedească.

Procedând la analizarea motivelor invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, cât priveşte primul certificat de calitate eliberat de pe urma defunctului A.M., se constată că reclamanţii au învederat faptul că acest defunct a lăsat descendenţi de gradul I, în afară de soţia supravieţuitoare A.I. şi cu toate acestea nu sunt menţionaţi ca renunţători sau străini de succesiune. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat mai sus, defunctul a avut copii în viaţă la momentul decesului, însă aceştia nu au înţeles să-şi exercite drepturile succesorale în sensul acceptării moştenirii, un atare drept fiind unul personal. În niciun caz însă reclamanţii nu pot profita de omisiunea menţionării descendenţilor în certificatul de calitate de moştenitor, fiind exclusiv dreptul acestora de a aprecia în ce măsură lipsurile constatate le prejudiciază interesele. Nu s-ar putea susţine nici că reclamanţii ar putea pe calea acţiunii oblice sau pauliene fie să accepte succesiunea, fie să atace refuzul de acceptare, întrucât nu au făcut dovada existenţei vreunor raporturi obligaţionale între aceştia. În realitate, interesul reclamanţilor este acela de a nu exista moştenitori, iar nu acela de a dezvălui noi moştenitori, atât timp cât pârâta A.I. este soţia supravieţuitoare a defunctului şi în aceasta calitate şi-a manifestat intenţia de a-şi valorifica drepturile sale. În concluzie, nerecunoaşterea calităţii descendenţilor defunctului de renunţători sau de străini prin neacceptare nu poate fi valorificată de către reclamanţi, care sunt terţi faţă de moştenire şi care nu au nici un fel de raporturi juridice cu aceştia, interesul pentru ei fiind într-o atare situaţie, dacă nu inexistent, în orice caz indirect.

Motivul legat de eliberarea actului după expirarea termenului de prescripţie de opţiune succesorală de 6 luni este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât notarul are posibilitatea ca, pe bază de declaraţie sau probe administrate, să stabilească dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal, potrivit art.76 alin.3 din Legea nr.36/1995, în condiţiile în care legiuitorul permite acceptarea tacită, alături de cea expresă, în temeiul art.689 C.civ. Conform înscrisurilor existente în dosarul succesoral nr.70/1998, pârâta A.I. a făcută declaraţie în sensul că este singura moştenitoare legală acceptantă, astfel încât notarul public a respectat dispoziţiile legale indicate la emiterea actului. Odată emis actul, acesta beneficiază de prezumţia relativă de valabilitate, astfel încât cel care îi contestă valabilitatea este ţinut să probeze cauza de nelegalitate, conform art.1169 C.civ. Deşi reclamanţii au susţinut că pârâta A.I. este străină prin neacceptare în termenul legal faţă de moştenirea soţului său decedat, totuşi aceştia nu au administrat nicio probă în sens contrar, mărginindu-se la a prezuma că, odată cu expirarea termenului, fără să se fi emis certificatul de moştenitor, potenţialii succesibili au devenit automat străini de moştenire. Or, atât timp cât pârâta a declarat în faţa notarului public că a acceptat succesiunea defunctului A.M., nu se poate prezuma că timp de 9 ani nu a înţeles să facă acte de acceptare tacită a moştenirii. De aceea, revenea reclamanţilor sarcina de a proba că soţia supravieţuitoare a înţeles să nu-l moştenească pe defunctul său soţ, dovadă ce nu a fost făcută în prezenta cauză, soluţia întemeindu-se pe ideea că legiuitorul permite ca dezbaterea succesiunii să se facă oricând după data decesului, fără a fi limitată la termenul de opţiune succesorală de 6 luni.

Apărările privitoare la necompetenţa notarului public nu pot fi primite, deoarece, potrivit art.68 alin.2 din Legea nr.36/1995, „în cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare”. Or, din cuprinsul certificatului de calitate nr.56/10.03.1998 rezultă că în masa succesorală se include imobilul situat în mun. Bucureşti, str. V. nr.33, sector 2. În acest sens, este fără relevanţă că asupra titlului de proprietate având ca obiect acest imobil există un litigiu, deoarece nu este în competenţa notarului public de a tranşa această problemă, fiind suficientă dovada existenţei bunului cu orice mijloc de probă admis de lege, potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.36/1995.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că certificatul de calitate de moştenitor nr.56/10.03.1998 eliberat în dosarul succesoral nr.70/1998 al BNP „E.B.” este valabil, nefiind lovit de nulitate absolută pentru fraudarea legii sau pentru cauză imorală, motivele invocate în acest sens fiind neîntemeiate.

Procedând la analizarea motivelor invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, cât priveşte al doilea certificat de calitate eliberat de pe urma defunctei A.N, se constată că reclamanţii au invocat lipsa vocaţiei succesorale generale a pârâtelor A.I. şi A.P.F., motivat de faptul că acestea nu pot beneficia de instituţia reprezentării succesorale. Într-adevăr aceste pârâte sunt soţiile supravieţuitoare ale defuncţilor A.M. şi respectiv A.C., într-o atare situaţie nefiind aplicabile dispoziţiile legale care reglementează reprezentarea succesorală şi care operează exclusiv în cazul descendenţilor copiilor defunctului şi al descendenţilor de fraţi şi surori. În cauza de faţă însă nici nu se pune problema intervenirii acestei instituţii, care presupune ca principală condiţie aceea ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii. Or, succesiunea se deschide prin moartea, astfel cum instituie art.651 C.civ., ceea ce înseamnă că raportarea se face la data decesului, iar nu la data dezbaterii succesiunii. Aplicând aceste prevederi legale, trebuie spus că succesiunea de pe urma defunctei A.N. s-a deschis la data de 17.12.1975, în timp ce cei doi fi ai săi A.M. şi A.C. au decedat la data de 19.09.1998 şi respectiv 13.10.2000, deci ulterior deschiderii succesiunii mamei lor. De aceea, nu se pune problema reprezentării succesorale, ci a retransmiterii, în sensul că drepturile succesorale ale celor doi au ajuns prin retransmitere la proprii lor moştenitori.

Faptul că formal sunt menţionate ca moştenitoare soţiile supravieţuitoare ale celor doi defuncţi nu constituie o încălcare a dispoziţiilor imperative din materia dreptului succesoral, ci o consecinţă a faptului că la momentul dezbaterii succesiunii cei doi moştenitori nu se aflau în viaţă. Astfel, a fost alegerea notarului public ca să menţioneze în certificatul de calitate pe moştenitorii moştenitorilor defunctei, pentru a arăta în clar cine culege partea acestora. În orice caz, printr-o asemenea menţiune nu sunt înfrânte regulile privitoare la retransmiterea succesorală, atât timp cât cele două pârâte soţii supravieţuitoare şi-au dovedit calitatea de unice moştenitoare ale defuncţilor lor soţi, prin certificatele de calitate nr.56/10.03.1998 şi nr.9/20.03.2002.

Sunt nefondate susţinerile în sensul că fiii defunctei nu au acceptat succesiunea în termenul legal, deoarece sunt incidente aceleaşi argumente anterior expuse, cu precizarea că, în acest caz, notarul public s-a folosit de declaraţiile numitelor A.N.E. şi L.S.V., autentificate sub nr.2127/01.11.2001 la BNP „S.M.”, prin care au indicat ca moştenitori legali acceptanţi ai defunctei A.N. pe copiii acesteia A.M., A.Ş., A.C. şi  A.C-tin.. În consecinţă, au fost respectate prevederile art.76 alin.3 din Legea nr.36/1995, stabilindu-se prin aceste declaraţii faptul acceptării tacite a succesiunii, în timp ce reclamanţii nu au administrat dovezi în sens contrar, potrivit art.1169 C.civ.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că certificatul de calitate de moştenitor nr.11/20.03.2002 eliberat în dosarul succesoral nr.14/2002 este valabil, nefiind lovit de nulitate absolută pentru fraudarea legii sau pentru cauză imorală, motivele invocate în acest sens fiind neîntemeiate.

Capătul de cerere privind constatarea faptului că pârâtele nu au calitate de moştenitoare de pe urma defunctei A.N. şi că sunt străine de moştenire îşi găseşte aceeaşi rezolvare, în baza argumentelor anterior expuse, atât timp cât nu s-a obţinut nulitatea celor două certificate de calitate de moştenitor.

O ultimă precizare se impune referitor la procurile judiciare existente în dosarele succesorale, pe care instanţa le apreciază valabile atât timp cât nu s-a obţinut desfiinţarea lor printr-o soluţie a organelor judiciare, iar în baza acestor împuterniciri notarii publici puteau şi trebuiau să procedeze la emiterea certificatelor solicitate.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art.966, art.968 C.civ., coroborat cu art.76, art.77 din Legea nr.36/1995, instanţa va respinge ca neîntemeiată  cererea de chemare în judecată …

În temeiul art.274 C.pr.civ., ţinând seama de soluţia de respingere a cererii, întrucât pârâtele nu au căzut în pretenţii, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece doar partea care obţine câştig de cauză este îndreptăţită la recuperarea acestor cheltuieli. De asemenea, instanţa va lua act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare