Plângere contravenţională

„Din moment ce nu s-a stabilit ce se înţelege prin „imediata apropriere”, instanţa apreciază că nu are relevanţă distanţa efectivă dintre cele două imobile (localul şi imobilul cu destinaţia de locuinţă), astfel cum a încercat petenta să sugereze, ci exclusiv posibilitatea reală şi efectivă de a tulbura liniştea locatarilor din clădirea de locuinţe prin zgomotul produs în localul petentei, astfel că, prin constatarea personală a agentului constatator şi a declaraţia martorului asistent, s-a făcut dovada îndeplinirii şi a acestei condiţii.”( sentinţa civilă nr. 346/14.01.2009)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.09.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 10065/300/2008, petenta SC T.C. SRL în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a formulat plângere împotriva procesului verbal seria AY nr. 3073777/23.08.2008  şi solicită anularea procesului verbal şi anularea măsurilor de sancţionare dispuse prin acesta.

În motivare s-a arătat că, la data de 23.08.2008, la punctul de lucru al petentei  din str. G. nr. 1-3, sector 2, s-a prezentat un agent de poliţie care, în urma constatărilor personale, a încheiat procesul-verbal seria AY nr. 3073777/23.08.2008 prin care a sancţionat-o pe aceasta pentru tulburarea liniştii locatarilor din zonă prin folosirea aparatelor audio la volum mare.

Agentul constatator a considerat că societatea petentă a comis fapta prev. de art. 2 pct. 29 din legea 61/1991 sancţionată de art. 3 lit. c din legea 61/1991 şi a stabilit în sarcina societăţii o amendă în valoare de 1000 lei.

Petenta arată că există două motive de netemeinicie a procesului-verbal: în speţă nu sunt aplicabile prevederile legii generale Legea nr. 61/1991, ci prevderile legii speciale O.U.G. nr. 195/2005, şi, decurgând din aceasta, organul constatator nu poate fi intimata DGPMB, ci autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului prin autorităţile din subordinea sa, respectiv Garda de Mediu.

Se motivează aplicabilitatea legii speciale reprezentată de O.U.G. nr. 195/2005 prin raportare la domeniul de reglementare al acesteia, dar şi prin faptul că acest act normativ este ulterior legii generale – Legea nr. 61/1991, şi se susţine că prin norma specială se stabilesc limite obiective ale nivelului de zgomot, în timp ce prin Legea nr. 61/1991 stabilirea existenţei faptei este pur subiectivă, fiind constatată ex propriiis sensibus de agentul constatator.

Tocmai pentru a înlătura arbitrariul din viaţa socială, arată în continuare petenta, norma specială - OUG 195/2005 - a introdus criterii obiective  pentru stabilirea existenţei unor fapte ilicite şi a indicat un organ specializat şi abilitat să constate contravenţii şi încălcări ale acesteia prin efectuarea de măsurători cu ajutorul unor instrumente  tehnice specifice în conformitate cu metode clar stabilite  prin acte ulterioare – STAS-uri.

În subsidiar, petenta arată că, în cazul în care instanţa va aprecia aplicabile dispoziţiile Legii nr. 61/1991, fapta pentru care a fost sancţionată petenta nu poate fi încadrată juridic în modul în care agentul constatator a făcut-o, respectiv art. 2 pct.29, deoarece nu este îndeplinită condiţia esenţială prevăzută de acest text, respectiv sursa producătoare de zgomot să se afle în interiorul unei clădiri imobil de locuinţe, ori în imediata vecinătate a unui astfel de imobil, punctul de lucru al petentei nefăcând parte dintr-un imobil de locuinţe.

Se mai susţine şi faptul că oganul de control a folosit exclusiv propriile simţuri în aprecierea faptei, iar probarea faptei, stabilită în sarcina organului constatator, nu a fost îndeplinită şi nu s-a dovedit încălcarea ordinii publice.

Astfel, petenta susţine că a efectuat o expertiză acustică în luna iunie 2008 tocmai pentru a verifica încadrarea activităţii sale în limitele admisibile ale nivelului de zgomot urban, constatându-se în cadrul acestei expertize că nivelul de zgomot exterior nu depăşeşte limita legală impusă.

Tocmai în considerarea acestui aspect şi a faptului că pentru stabilirea  existenţei contravenţiei este necesară folosirea unor aparate de specialitate, petenta  considerând că organul constatator ar trebui să facă cel puţin dovada constatării  contravenţiei.

Mai mult, având în vedere că domeniul contravenţional din dreptul intern se subordonează acuzaţiei în materie penală din cadrul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, petenta susţine faptul că procesul-verbal nu poate face dovada faptei prin el însuşi, astfel încât să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie care există în favoarea acesteia.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi orice alte probe pertinente în soluţionarea cauzei, ataşându-se copia certificată pentru conformitate cu originalul a procesului-verbal de contravenţie.

În drept au fost invocate disp. art. 31 şi urm. din OG 2/2001, OUG 195/2005, art. 6 pct. 1 şi 2 din CEDO şi cele ale art. 11  alin. 2, art. 20 alin. 1 şi art. 23 din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prezenta cerere este scutită de plata taxelor de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxă de timbru.

Intimata a formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi s-a susţinut că procesul verbal este temeinic şi legal întocmit făcând dovada deplină a situaţiei de fapt şi de drept existentă în cauză până la proba contrară.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La primul termen de judecată, în raport de depunerea la dosar de către apărătorul petentei a împuternicirii avocaţiale nr. 538/7.10.2008, instanţa a apreciat că nu se mai impune discutarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a cabinetului de avocatură care a redactat şi depus plângerea contravenţională, discutând probatoriul. Astfel, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă şi utilă, şi a respins proba cu expertiză în specialitatea topografie ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Au fost depuse  la  dosar următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: procesul verbal seria AY nr. 3073777/23.08.2008  emis de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,  raport de expertiză tehnică acustică, raportul de caz din data de 23.08.2008,  schiţe,  contract de prestări servicii, notă de constatare din 20.08.2008, adresa 8898/64092/3.09.2008, buletin de analiză 20 adrese nr. 1177730, 1177729/4.09.2008,  procese verbale,  certificat constatator emis de ONRC.

S-au formulat concluzii scrise de către petentă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria AY nr. 3073777 încheiat la data de 23.08.2008 petenta a fost sancţionată pentru că la aceeasi dată, ora 01.45, a folosit muzica la un volum mare deranjând ordinea şi liniştea publică în zonă, cu toate că a fost atenţionată în mai multe rânduri să respecte liniştea locatarilor din zonă, cu amendă contraventională în cuantum de 1.000 lei.

Fapta este prevăzută de art.2 pct.29 din Legea nr.61/1991 modif. si sanctionată conform art.3 alin.1 lit.c din acelasi act normativ cu amandă de la 500 la 1500 lei.

În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001 instanţa verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Instanţa reţine că, în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal, petenta a invocat două cauze de nulitate a acestuia, respectiv încadrarea juridică eronată având în vedere existenţa raportului lege generală – lege specială şi aplicarea principiului „specialia generalibus derogant” (specialul derogă de la general), precum şi, pe cale de consecinţă, necompetenţa agenţilor constatatori din cadrul intimatei în ceea ce priveşte constatarea şi sancţionarea faptei reţinută în sarcina petentei.

La momentul întocmirii procesului-verbal, agentul constatator a încadrat fapta contravenţională prin raportare la prevederile art. 2 pct.29 din Legea nr. 61/1991 republ. care stabilesc caracterul contravenţional al faptei constând în „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora”, fapta fiind sancţionată potrivit art. 3 lit. c din acelaşi act normativ cu amendă de la 500 la 1.500 lei.

Instanţa arată că în art.1 teza a II-a din O.G. nr.2/2001 modificată se prevede că, „constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”.

Pornind de la definiţia legală arătată mai sus, instanţa constată că, prin contravenţie se înţelege fapta antisocială, actul de conduită al unor persoane, în afara cadrului legal, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale, ocrotite prin acte normative care stabilesc drepturi şi obligaţii ce revin fiecăruia, sau regulilor de convieţuire şi comportament existente la un moment dat în societate.

În raport de aceste considerente, pentru a verifica existenţa unei legi speciale care derogă de la prevederile considerate generale de către petentă, instanţa arată în primul rând că este necesar ca prin fapta contravenţională să se aducă atingere aceloraşi relaţii sociale ocrotite prin cele două acte normative, însă, în cazul de faţă domeniile de reglementare ale celor două acte normative sunt complet diferite.

Astfel, domeniul de aplicare al Legii nr. 61/1991 republ., cum rezultă din chiar titlul acesteia, îl constituie „faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, în timp ce domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2005 îl constituie „reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii”.

Bineînţeles că în cadrul terminologiei „protecţia mediului” se include şi protecţia împotriva poluării fonice, însă fapta prin care s-ar încălca normele privind poluarea fonică, prevăzută de art. 96 alin.2 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2005 (încălcarea obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis), nu reprezintă o încălcarea a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, ci o încălcare a normelor edictate exclusiv în scopul protejării mediului înconjurător.

Având în vedere că între cele două fapte contravenţionale există diferente atât în ceea ce priveşte elementul material, deci conţinutul acţiunii prin care se încalcă obligaţia legală, dar şi în ceea ce priveşte obiectul juridic, respectiv relaţiile sociale protejate prin normele legale edicate în acest scop, instanţa constată că între cele două acte normative nu există raportul normă generală-normă specială.

Astfel, având în vedere modul în care a fost descrisă fapta în cadrul procesului-verbal, instanţa arată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 modif., interdicţia legală instituită de art. 2 pct.29 din Legea nr. 61/1991, nefiind respectată prin fapta petentei.

Faptul că localul persoanei juridice se afla în imediata apropiere a imobilului cu destinaţia de locuinţă este dovedit prin declaraţia martorului asistent care, în calitate de locatar al acestui imobil, deranjat de mai multe ori de zgomotul mare produs de muzica ascultată în acest local, arată că „am stat în faţa casei mele de unde se auzea un zgomot foarte puternic”.

Din moment ce nu s-a stabilit ce se înţelege prin „imediata apropriere”, instanţa apreciază că nu are relevanţă distanţa efectivă dintre cele două imobile (localul şi imobilul cu destinaţia de locuinţă), astfel cum a încercat petenta să sugereze, ci exclusiv posibilitatea reală şi efectivă de a tulbura liniştea locatarilor din clădirea de locuinţe prin zgomotul produs în localul petentei, astfel că, prin constatarea personală a agentului constatator şi a declaraţia matorului asistent, s-a făcut dovada îndeplinirii şi a acestei condiţii.

Având în vedere aceste considerente, instanţa arată că, în raport de încadrarea juridică a faptei contravenţionale se va stabili şi competenţa constatării şi sancţionării acesteia, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ având competentă de constatare şi sancţionare a faptelor descrise în această lege şi ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, pe lângă alte categorii de agenţi constatatori.

În concluzie, instanţa apreciază că procesul-verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind corect încadrată fapta constatată şi sancţionată de agentul constatator competent.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa arată că, deşi fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, se va verifica, potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 modif., legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, având în considerare prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art.23 alin.8 din Constituţia României şi de art.6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului,  în dreptul contravenţional.

Sub acest aspect instanţa reţine că materia contravenţiilor intră în domeniul „penal”, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curţii europene a drepturilor omului, care ţin de natura faptei şi de gravitatea sancţiunii şi că prezumţia de nevinovăţie „comandă ca sarcina probei să revină acuzării” şi ca orice dubiu să profite „acuzatului”, astfel cum s-a pronunţat Curtea Europeană a drepturilor omului, printre altele în cauza Barberá, Messengué şi Jabardo împotriva Spaniei din 1998 şi, ulterior, chiar în cauza Anghel împotriva României din 2007.

Având în vedere aceste considerente, instanţa face aplicarea art.6 alin.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauza de faţă, sarcina probei revenind în aceste condiţii intimatei - agent constatator.

Instanţa a administrat astfel proba cu înscrisuri şi testimonială cu martorul asistent Cristescu Adian (fila 29).

În analizarea probatoriului, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie a petentei, instanţa apreciază că proba principală o constituie însuşi procesul-verbal de contravenţie, acesta benefiicind de prezumţia de legalitate, fapta fiind constatată personal „ex propriis sensibus” (prin propriile simţuri) de însuşi agentul constataor, astfel cum rezultă din susţinerile petentei, conţinutul procesului-verbal, raportul de caz al agentului constatator (fila 34) şi declaraţia martorului asistent.

Pornind de la această prezumţie relativă, instanţa arată că petenta ar fi trebuit să o răstoarne prin proba contrară, iar înscrisurile depuse în dovedire de aceasta nu dovedesc o altă situaţie de fapt.

Astfel, deşi din concluziile raportul de expertiză efectuat de petentă în iunie 2008, rezultă că „pentru un nivel al muzicii în interiorul terasei de 88,4 dB (A), nivelul sonor total măsurat pe str. Gh. Ţiţeica se încadrează în limita admisibilă de 50 dB(A)”, deci exista condiţia ca nivelul muzicii din interior să nu depăşească o anumită limită maximă, ceea ce nu se poate presupune că s-a întâmplat la data constatării faptei.

De asemenea, din buletinul de analiză nr. 20/5-6.07.2008, rezultă că nivelul acustic a depăşit în majoritatea cazurilor valorile limită pentru zonele funcţionale proprii, iar pentru zona locuită nivelul este depăşit de asemenea însă sursa determinată o reprezintă traficul rutier, influenţa cluburilor nefiind semnificativă.

Cu 3 zile înainte de constatarea faptei, la 20.08.2008, s-a întocmit o notă de constatare de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, prin care s-a stabilit că, „dat fiind obiectul de activitate, recomandă ca evenimentele excepţionale (petreceri în aer liber etc.) să fie limitate la durata de timp şi să nu depăşească orele 22.00, în situaţia în care se măresc parametrii de zgomot necesari desfăşurării activităţii în locaţia respectivă, sociatatea fiind obligată să asigure o izolare fonică”. Este evident că în cele 3 zile nu s-a realizat izolarea fonică, deşi există un contract de prestări servicii încheiat de petentă cu act scop, astfel că, având în vedere ora constatării faptei (01.45) dar şi faptul că, indiferent de constatările făcute în raport de un anumit nivel de zgomot despre care nu se poate prezuma că ar fi fost acealaşi şi în noaptea de 22-23.08.2009, locatarilor le-a fost tulburată liniştea prin zgomotul produs de petentă, instanţa apreciază că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul-verbal, ar fi putut să fie săvârşită de petentă şi în condiţiile măsurătorilor efectuate anterior.

Mai mult, constatările personale ale agentului constatator se coroborează cu cele ale martorului asistent, acesta declarând că a fost deranjat de mai multe ori de zgomotul produs de muzica tare ce provenea de la două cluburi apropiate, respectiv cel al petentei şi un altul, a cărei denumire nu o cunoaşte, instanţa arătând faptul că nu există dubiu în ceea ce priveşte subiectul activ al faptei contravenţionale deoarece culpa unei alte persoane juridice nu înlătură răpunderea petentei, ea însăşi culpabilă. Agenţii constatori s-au deplasat la respectivele cluburi şi au constatat personal că ambele persoane juridice au săvârşit fapte contravenţionale, fiind sancţionate prin două procese-verbale (raportul de caz al agentului constatator - fila 34 verso).

Prin coroborarea acestor probe, instanţa apreciază că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate şi temeinicie de care beneficiază procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, astfel că este dovedită existenţa faptei contravenţionale pentru care a fost sancţionată petenta precum şi săvârşirea acesteia de către petentă cu vinovăţia stabilită de lege.

Potrivit art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, dar având în vedere şi atitudinea reprezentanţilor petentei, aceea de a refuza reducerea intensităţii sunetului la data săvărşirii faptei şi înainte şi după sancţionare, precum şi de a nega săvârşirea faptei, instanţa apreciază că sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul-verbal este corect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancţiunii.

Pentru aceste considerente şi având în vedere şi dispoziţiile art.31 şi 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa consideră plângerea contravenţională neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, cu consecinţa menţinerii sancţiunii cu amenda în cuantum de 1.000 lei aplicată petentei pentru fapta descrisă prin procesul-verbal de contravenţie seria AY nr. 3073777 încheiat la data de 23.08.2008.

Domenii speta

Spete similare