Accesiune

„În raport de dispoziţiile art.488 Cod civil, invocat drept temei al cererii, câtă vreme „tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”, chiar pornind de la premisa că susţinerile lor, pe care nu au înţeles să le probeze, ar fi reale, dat fiind faptul că nu aveau calitatea de proprietari ai terenului la momentul la care plasează faptul edificării construcţiei  - 1978 – reclamanţii pârâţi nu au putut dobândi dreptul de proprietate asupra acesteia, consecinţele juridice ale răsturnării prezumţiei instituite de art.492 din Codul civil putând fi analizate numai în raport de calitatea de constructor de bună sau de rea credinţă, aspect ce nu interesează în prezenta cauză.” (sentinţa civilă nr.2900/27.03.2009)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 11.07.2008, sub nr.8001/300/2008, precizată la data de 28.11.2008, reclamanţii B.P. şi B.S.au chemat în judecată pe pârâţii S.A., N.P., N.E., S.R.  şi S.R.S.B.,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că sunt proprietarii exclusivi ai construcţiei cu destinaţia atelier de creaţie, din Bucureşti, str.A.V. nr.133, sector 2 şi să dispună ieşirea din indiviziune asupra terenului de la această adresă, în suprafaţă totală de 581 m.p., ca modalitate concretă de sistare a indiviziunii propunând să le fie atribuit întregul imobil, cu sultă către pârâţi.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.28735/25.11.1991 la fostul Notariat de Stat al Municipiului Bucureşti, au dobândit de la T.R.P. cota de 1/6 din terenul în suprafaţă de 581 m.p. din str.A.V. nr.133, sector 2, în indiviziune cu pârâţii, iar cu privire la atelierul de creaţie, singura construcţie existentă pe acest teren, arată că o folosesc fără întrerupere din anul 1978, şi că le este necesară exercitării profesiei de sculptor.

Argumentându-şi susţinerile cu privire la dreptul exclusiv de proprietate asupra construcţiei, reclamanţii arată că, iniţial, aceasta a făcut obiectul unui contract de închiriere – nr.26567/16.04.1973 – încheiat între B.P., în calitate de locatar, şi numiţii S.Ghe., S.N., A.A., T.E. şi V.E., în calitate de locatori

În urma cutremurului din 4 martie 1977, clădirea a fost grav avariată, devenind inutilizabilă şi, deşi ar fi putut invoca această situaţie pentru denunţarea contractului de închiriere, au decis să ridice o nouă construcţie pe acelaşi amplasament, în aceste circumstanţe fiind încheiat actul adiţional  nr.16.309/31.03.1977, prin care s-a prelungit durata locaţiunii asupra terenului de 581 m.p. Prin acest act, în care nu mai este menţionată construcţia, părţile au convenit că reclamantul B.P. avea dreptul să instaleze magazii şi un atelier provizoriu pentru sculptură, cu respectarea prevederilor legale.

În acest scop, s-a solicitat şi s-a obţinut de la Consiliului Popular al sectorului 2 Bucureşti, la data de 22.05.1978, acordul pentru efectuarea de lucrări de reparaţii şi consolidări la construcţia afectată de cutremur, în realitate fiind edificată o nouă construcţie, atelierul de creaţie ce face obiectul prezentului litigiu, costul lucrărilor fiind suportat în exclusivitate de reclamanţii care, ulterior, au achitat an de an impozitele datorate statului. În ceea ce priveşte terenul, locaţiunea a fost prelungită, aşa cum rezultă din scrisoarea de mână din data de 07.05.1989 a doamnei A.A., împuternicit al proprietarilor.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.111, art.112-art.115  şi urm. art.728 Cod civil şi, prin cererea precizatoare, dispoziţiile art.488 şi următoarele din Codul civil.

Cererea a fost timbrată iniţial cu suma de 38 lei, conform chitanţelor nr.7776151 şi nr.7776152 emise de Trezoreria sector 3 în data de 07.07.2008, s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei. Ulterior, după precizarea valorii construcţiei la suma de 10.000 lei, taxa judiciară de timbru a fost completată cu suma de 684 lei, conform chitanţei nr.1439658/16.10.2008 emisă de Trezoreria sector 3.

În dovedire, reclamanţii au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, expertiză tehnică imobiliară pentru stabilirea vechimii construcţiei şi a valorii terenului în suprafaţă de 581 m.p., interogatoriul pârâţilor şi martori.

La data de 10.10.2008, cu respectarea termenului prevăzut de art.115 şi art.119 din Codul de procedură civilă, pârâţii au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, apărările iniţiale fiind completate prin suplimentul la întâmpinare depus la dosar în data de 15.01.2009, după ce reclamanţii pârâţi au precizat temeiul de drept al petitului privind constatarea dreptului exclusiv de proprietate asupra atelierului de creaţie.

Prioritar, cu privire la primul capăt al cererii reclamanţilor, pârâţii au înţeles să invoce excepţia de netimbrare în raport de dispoziţiile art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997, excepţie rămasă fără obiect ca urmare a achitării de către reclamanţii pârâţi a sumei de 684 lei, taxă timbru datorată la valoarea estimată, de 10.000 lei.

Pe fond, au solicitat respingerea cererii arătând că existenţa construcţiei pe care reclamanţii pretind că ar fi edificat-o în anul 1978 este atestă încă din anul 1899, lucrările a căror executare a fost avizată în anul 1978 fiind lucrări de reparaţii şi consolidări necesare în urma seismului din anul 1977, or’, modificările sau reparaţiile aduse unei construcţii cu privire la care constructorul nu are nici un drept, nu-i pot conferi acestuia dreptul de proprietate asupra construcţiei modificate sau reparate.

Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.488 Cod civil, se arată, în esenţă, că accesiunea operează în favoarea proprietarului terenului de la data ridicării construcţiei, or’, în luna mai 1978, când se pretinde a fi fost edificată construcţia, proprietari ai terenului erau I.S., Ghe.S., N.S., E.S., A.S. şi E.T. în cote părţi de 1/6 fiecare.

Subliniază pârâţii că, în condiţiile în care arată că foloseau terenul în baza unui contract de închiriere, ca detentori precari, reclamanţii au fost pe deplin conştienţi că nu au calitatea de proprietari şi, astfel, chiar în ipoteza în care s-ar porni de la premisa că au ridicat construcţia în litigiu cu materiale proprii, nu au decât calitatea de constructor de rea credinţă pe terenul altuia.  Singurul drept pe care îl au asupra construcţiei, ce aparţine proprietarilor terenului, a fost dobândit în luna noiembrie a anului 1991, prin contractul autentic de vânzare cumpărare nr.28738/25.11.1991 încheiat cu T.R.P. (născută S.), având ca obiect cota parte de 1/6 din imobil din str.A.V. nr.133, sector 2, devenind coproprietari ai întregului imobilul format din teren şi construcţie.

În ceea ce priveşte ieşirea din indiviziune, pârâţii au arătat că se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanţilor de a le fi atribuit în natură întregul imobil întrucât nu deţin decât o cotă de 1/6 din dreptul de proprietate asupra acestuia şi, contrar susţinerilor din cererea introductivă de instanţă, din anul 1991 nu au mai folosit nici atelierul de creaţie, aflat într-o stare de degradare ce nu mai permite utilizarea, şi nici terenul din str.A.V. nr.133.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâţii reclamanţi au arătat că, în raport de prevederile art.728 Cod civil, nu se pot opune sistării indiviziunii, însă au solicitat ca aceasta să se facă numai faţă de reclamanţii pârâţi, ei înţelegând să rămână în indiviziune asupra cotei de 5/6 din imobil.

Cât priveşte modalitatea de realizare a partajului, au arătat că nu se poate realiza o partajare echitabilă în natură şi, întrucât deschiderea la stradă este de numai 14 m, împărţeala în natură ar scădea mult valoarea imobilului, astfel că, în raport de criteriile de preferinţă prevăzute la art.6739  din Codul de procedură civilă, la care face trimitere art.67310 din Codul de procedură civilă, se impune ca imobilul să fie atribuit în natură coproprietarilor care înţeleg să rămână în indiviziune, cu sultă corespunzătoare cotei de drept a reclamanţilor pârâţi.

Totodată, invocând dispoziţiile art.494 şi pe cele ale art.1431 din Codul civil, pârâţii reclamanţi au solicitat ca, în ipoteza în care susţin edificarea construcţiei cu materiale proprii, să se dispună obligarea reclamanţilor pârâţi la desfiinţarea tuturor lucrărilor efectuate fără acordul persoanelor care la data executării lor aveau calitatea de proprietari ai terenului din str.A.V. nr.133, întrucât nu pot avea decât calitatea de constructori de rea credinţă, conform art.494 Cod civil.

Au solicitat obligarea reclamanţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu suma de 27 lei, conform chitanţei nr.1119803/10.10.2008 emisă de Trezoreria sector 1 Bucureşti, s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

În dovedire, pârâţii reclamanţi au solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi, la prima zi de înfăţişare, proba cu interogatoriul reclamanţilor pârâţi şi martori.

Probele solicitate de părţi au fost discutate în şedinţa publică de la 23.01.2009, fiind încuviinţată administrarea probelor cu înscrisuri, martori şi interogatoriul reciproc pe aspectele vizând edificarea construcţiei, expertiză tehnică imobiliară având ca obiective stabilirea valorii de circulaţie a întregului imobil, stabilirea posibilităţii de partajare în natură, cu propuneri de lotizare şi stabilirea vechimii construcţiei în litigiu, efectuarea expertizei fiind prorogată după administrarea celorlalte probe.

Întrucât reclamanţii pârâţi nu au indicat numele şi domiciliile martorilor propus a fi audiaţi în cauză prin cererea introductivă de instanţă, obligaţie ce le revenea conform dispoziţiilor art.112 pct.5 Cod procedură civilă, iar pentru pârâţii reclamanţi proba testimonială a fost încuviinţată în conformitate cu dispoziţiile art.167 alin.4 în referire la art.138 alin.1 pct.3 din Codul de procedură civilă, instanţa a pus în vedere ambelor părţi ca, sub sancţiunea decăderii din probă, să indice în termen de 5 zile, prin serviciul registratură, numele şi domiciliile persoanelor ce urmează a fi audiate ca martori.

Niciuna dintre părţi nu s-a conformat acestei obligaţii, însă în privinţa pârâţilor reclamanţi sunt incidente prevederile art.186 alin.4  din Codul de procedură civilă  întrucât martorii s-au prezentat la termenul din 20.03.2009, fixat pentru administrarea probei testimoniale. În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii pârâţi, întrucât martorii lor nu s-au prezentat iar lista cu numele şi domiciliile a fost prezentată instanţei abia în şedinţă publică, s-a dispus decăderea din această probă.

Analizând materialul probator administrat în cauză cu privire la cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcţiei din Bucureşti, str.A.V. nr.133, sector 2, cu destinaţia atelier de creaţie, instanţa constată că înscrisurile depuse la dosar de ambele părţi probează susţinerile pârâţilor reclamanţi privind existenţa construcţiei încă la nivelul anului 1921, prin succesiuni succesive şi acte de înstrăinare, întregul imobil devenind coproprietatea părţilor.

Astfel, aşa cum rezultă din actul de vânzare cumpărare încheiat la 21 octombrie 1921 (fila 49), soţii T. şi E.S. au cumpărat de la S.S. partea acestuia din imobilul situat în Bucureşti, str. A.V. nr.133, obiectul vânzării fiind descris astfel „Părţile mele în imobil sunt două şi anume la faţă o prăvălie mărginită cu lotul d-lui. Ghe.T. şi în fund o porţiune de loc, cu case vechi, coprinsă între lotul d-lui T.S. şi proprietatea d-nei. F.D., având aceeaşi intrare comună”, lotul aparţinând lui T.S. fiind cel dobândit de acesta în baza actului de vânzare cumpărare încheiat la 10 august 1907, autentificat sub nr.7471, fapt ce rezultă din vecinătăţile menţionate în act: „… în fund cu S.S. pe o întindere de treisprezece metri şi cinzeci centimetri”,  suprafaţa terenului putând fi determinată pe baza lungimilor laturilor sale – două de 13,50 m şi două de 14, rezultând 189 m.p.

Suprafaţa terenului cumpărat în anul 1921 nu este arătată în actul de dobândire, primele menţiuni cu privire la aceasta regăsindu-se în cele două procese verbale întocmite în anul 1940 de Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti– 312 m.p. (parcela 24/369) + 156 m.p. (parcela 21/369) reprezentând alee de trecere. (filele 52-55)

Începând cu anul 1991, urmare a rectificării certificatului de moştenitor nr.5/332/1958, în toate documentele, inclusiv în cele emise de autorităţile fiscale, compunerea imobilului din str.A.V. nr.133 este de teren în suprafaţă de 581 m.p. şi construcţie (filele 56-70), reclamanţii pârâţi înşişi cumpărând la data de 25 ianuarie 1991 „cota indiviză de 1/6 din imobilul situat în Bucureşti, str.A.V. nr.133, sector 2, compus în întregime din teren în suprafaţă de 581 m.p. şi locuinţa existentă”, dobândit de vânzătoare prin succesiuni succesive începând cu anul 1958. (fila 9)

Această situaţie, de fapt şi de drept, privind imobilul din str.A.V.nr.133 sector 2 nu este contestată de reclamanţii pârâţi care, însă, susţin că sunt proprietari exclusivi ai actualei clădiri, pe care ar fi edificat-o în baza autorizaţiei de reparaţii şi consolidare obţinută de la Consiliul Local sector 2 în luna mai 1978, înlocuind-o pe cea veche, grav avariată la cutremurului din anul 1977.

Or’, în raport de dispoziţiile art.488 Cod civil, invocat drept temei al cererii, câtă vreme „tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”, chiar pornind de la premisa că susţinerile lor, pe care nu au înţeles să le probeze, ar fi reale, dat fiind faptul că nu aveau calitatea de proprietari ai terenului la momentul la care plasează faptul edificării construcţiei  - 1978 – reclamanţii pârâţi nu au putut dobândi dreptul de proprietate asupra acesteia, consecinţele juridice ale răsturnării prezumţiei instituite de art.492 din Codul civil putând fi analizate numai în raport de calitatea de constructor de bună sau de rea credinţă, aspect ce nu interesează în prezenta cauză.

În consecinţă, întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor pârâţi asupra construcţiei din Bucureşti, str.A.V. nr.133, sector 2, este aceea care rezultă din titlul lor de proprietate – contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.28735 din 25 noiembrie 1991 la fostul Notariat de Stat al Municipiului Bucureşti, respectiv cota de 1/6 în indiviziune cu pârâţii reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare