Drepturi salariale

Dosar nr. 1607/88/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 13

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1607/2008 reclamantul ...., a chemat în judecată S.C. .... S.A. – Membru .... Bucureşti , pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale  în cuantum de 5.400 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată, conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social, cât şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei, şi a fost concediat în temeiul disp.art.65 şi 66 din Codul muncii urmare a reorganizării activităţii Sucursalei …. Tulcea, conform planului de reorganizare aprobat prin Hot.C.A. al S.C..... S.A., în baza deciziei nr.146/3.11.2006.

A menţionat reclamantul că, urmare reorganizării societăţii, cu ocazia încetării activităţii salariaţii au beneficiat în funcţie de vechimea în muncă de o indemnizaţie de concediere de 8,12,15 salarii medii nete pe .... calculate la salariul mediu net pe .... din anul anterior concedierii, acordate în conformitate cu planul social ...., anexă la C.C.M. a art.50 din C.C.M.

De asemenea, reclamantul a menţionat că, potrivit planului social susmenţionat, salariul mediu brut pe .... care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordată, se va stabili pe baza celui din anul 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile.

Reclamantul a învederat că, a beneficiat de salarii compensatorii calculate la nivelul anului anterior celui în care a încetat activitatea.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Codului Muncii,ale Legii nr.168/1999, art.168 (1) din C.C.M. pentru anul 2007.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei: decizia nr.146/3.11.2006, extras din carnetul său de muncă, practică judiciară în materie, extras din CCM pe anul 2006, adresele nr.313/25.01.2005, nr.713/5.05.2006.

Pârâta a depus la dosarul cauzei în apărare: întâmpinare, raport de expertiză contabilă extrajudiciară, adresele nr.3793/18.06.2006, nr.5140/31.08.2007, nr. 3940/24.11.1993, puncte de vedere privind acordarea diferenţei de indemnizaţie de concediere solicitată, practică judiciară în materie, adresa nr.1117/30.08.2006,  extras din CCM pe anul 2006,  adresa nr.923/23.02.2007, acte adiţionale la CCM încheiat la nivelul .... SA înregistrat la DMSSF Bucureşti sub nr.8080/23.05.2000, anexele 1 şi 2 la CCM .... pe anul 2007, adresa nr.1220/21.02.2008, adresele nr.7423/7.11.2006, nr.13585/2007, nr.4714/8.11.2007, nr.14582/14.11.2007, nr.2827/30.10.2007, nr.5468/19.12.2005, nr.13535/2007, extras din CCM/2008, adresa nr.878/24.02.2006, planul social din 21.04.2005 şi adendumul din 13.09.2006,  amendamente la planul social din 2006 şi 13.09.2006.

De asemenea, atât reclamantul, cât şi pârâta, au depus la dosar concluzii scrise.

Prin întâmpinare, pârâta S.C..... S.A.Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune arătând că, prin acţiune se solicită plata unor prime acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun pentru perioada 2004 – 2007.

Consideră pârâta că, dreptul material la acţiune s-a prescris.

Menţionează pârâta că, prin acţiunea de faţă, s-a invocat nerespectarea art.168 din C.C.M. încheiat între .... S.A., pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi de către FSLI ...., pe de altă parte.

S-a mai arătat că, izvorul obligaţiei angajatorului, în opinia reclamanţilor, constă în clauzele C.C.M. astfel, fiind incident art.283 alin.1 lit.e din C.muncii.

Tot prin întâmpinare, s-a invocat excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii.

A menţionat pârâta că, potrivit alin.1 al art.168 teza finală din C.C.M., drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul .... pentru fiecare dintre angajaţii societăţii, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăreia dintre cele două evenimente /Paşti şi Crăciun).

S-a arătat că, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităţilor de acordare, a criteriilor, condiţiilor şi beneficiarilor nu a avut loc, nu se poate vorbi despre existenţa unui drept actual al salariaţilor.

S-a mai arătat că, voinţa părţilor semnatare ale C.C.M. a fost în sensul de a se stabili prin negociere modalitatea de acordare a acestor sporuri. Ulterior, aceste negocieri nu au avut loc, astfel că, din punct de vedere procedural există un „fine de neprimire” a cererii reclamanţilor.

Consideră pârâta că, aceştia nu pot solicita în justiţie realizarea drepturilor lor, atâta timp cât aceste drepturi nu sunt actuale, nefiind îndeplinită condiţia suspensivă prevăzută în teza finală a art.168 alin.1 din C.C.M.

Tot prin întâmpinare s-a arătat că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaţilor .... prin C.C.M., reprezentanţii .... şi cei ai F.S…. au convenit ca pentru toţi salariaţii .... drepturile salariale  suplimentare de Crăciun şi de Paşti menţionate în cuprinsul art.168 alin.1 din C.C.M. să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens a fost negociat şi inserat în C.C.M. art.168 alin.2.

A precizat pârâta că, în fiecare an părţile C.C.M. au procedat la republicarea C.C.M., după negocierile purtate anual, textul art.168 din C.C.M. fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

A mai precizat pârâta că părţile au intervenit asupra conţinutului alin.2 al art.168 în sensul clarificării conţinutului său în anul 2005, cu mult înainte de apariţia prezentului litigiu.

S-a menţionat că părţile C.C.M. au convenit asupra interpretării clauzelor prevăzute în art.168 alin.1 şi 2, în sensul includerii bonusurilor de Crăciun şi de Paşti cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, începând cu anul 2003, pentru următorii ani.

Prin punctul de vedere depus la dosar de pârâtă, cu privire la plata diferenţei dintre indemnizaţia de concediere cuvenită şi cea efectiv primită, pârâta a arătat următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor), la data de 21.04.2005 s-a încheiat planul social, a cărui copie este anexată prezentei.

A arătat pârâta că, prin Planul social încheiat urmare procesului de reorganizare a .... S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu FS… din .... (Sindicatul), s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a Planului social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă.

Potrivit acestor dispoziţii, valorile efective ale indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS....

Planul social – Anexa la Contractul colectiv de Muncă al S.C....., a fost completat la data de 09.01.2006 şi respectiv 13.09.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe ...., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan social, în comparaţie cu prevederile – generale – ale art.50 din CCM.

A menţionat pârâta că, atât din Actul Adiţional – Anexă la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta (ambele încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat), rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, în sensul că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe .... pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Faţă de excepţia dreptului material la acţiune invocată de reclamantă, întemeiat pe prevederile art.283 al.1 lit.e din Codul muncii, instanţa urmează a reţine următoarele:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art.283 alin. 1 lit. c din C. muncii, întrucât este vorba de  drepturi salariale aşa cum se menţionează în C.C.M., chiar dacă ele sunt acordate cu titlu de indemnizaţii de concediere.

Astfel, articolul mai sus menţionat dispune că „cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, situaţie în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariaţi”.

În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din C.muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripţie specială, în sensul că, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data naşterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziţii pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaşte că dreptul material la acţiune este actual, născut, personal şi, deci, reclamantul are un interes material, care a condus la formularea cererii pentru valorificarea dreptului aşadar, nu se poate susţine că acţiunea este prematură.

Mai mult decât atât excepţia de prescripţie cât şi cea vizând prematuritatea introducerii acţiunii se raportează la drepturi salariale privind suplimentări salariale şi Crăciun şi de Paşti şi care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a prematuritării introducerii cererii, ca nefondate.

Examinând cauza pe fond, instanţa constată următoarele:

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.400 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoziţiilor C.C.M. şi ale Planului social, instanţa va reţine următoarele:

Reclamantul  .... a fost salariat al pârâtei fiind disponibilizat în baza deciziei nr.146/3.11.2006, în temeiul art.65 şi 66 din Codul muncii, cu acordarea unei indemnizaţii de concediere stabilite în baza art.50 din CCM, completată cu prevederile Planului social, ţinându-se cont de vechimea în .... a reclamantului, indemnizaţie care a fost în  cuantum de 15947 Ron.

Pârâta, a procedat în conformitate cu dispoziţiile art.69 din Codul muncii, în sensul că, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului, sau a reprezentanţilor salariaţilor.

La data de 21.04.2005, pârâta a încheiat acest plan social (aflat în copie la dosar).

Se reţine că, prin Planul social încheiat, urmare procesului de reorganizare a S.C..... S.A., printre alte măsuri sociale convenite cu sindicatul FS..., s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestuia pentru anii următori, termenul de valabilitate a acestui plan social fiind 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art.50 al.3 din C.C.M.

Conform acestor dispoziţii, valorile indemnizaţiilor de concediere urmau a fi stabilite prin negociere cu FS.....

Se reţine totodată că, Planul social – Anexa la C.C.M. al S.C....., a fost completat  la data de 9 ianuarie 2006 şi respectiv la data de 13 sept.2006, cu câte un Amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe ...., precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan social.

Instanţa constată că, atât din Actul adiţional – Anexa la Planul social, cât şi din Amendamentul la acesta, amândouă încheiate urmare acordului dintre sindicat şi patronat, reiese regula de acordare a salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, astfel că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere au fost stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariu mediu brut pe .... pe anul anterior disponibilizării şi nu pe anul în curs.

Referitor la stabilirea indemnizaţiei de concediere Contractul colectiv de muncă la nivel de .... pe anul 2005 prevedea: Art.50 (1) „La concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează:

- de la 6 luni la 3 ani – un salariu mediu net;

- de la 3 la 10 ani – două salarii medii nete;

- de la 10 la 15 ani – trei salarii medii nete;

- peste 15 ani – patru salarii medii nete.

(2) În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

(3)Valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negocierea cu FS.....

(4)Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.

Din salariul mediu brut se scad impozitele aferente şi se achită salariul mediu net astfel cum rezultă în urma scăderii acestora”.

Prevederile Planului social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din data de 09.01.2006 din articolul (privind măsurile financiare pentru salariaţii disponibilizaţi) sunt următoarele:

Art.4 „În funcţie de vechimea în ...., angajaţii vor primi următoarele pachete:

- 0,5 – 5 ani vechime - 8 salarii medii brute;

- 5 – 15 ani vechime -  12 salarii medii brute;

- peste 15 ani vechime -  15 salarii medii brute.

Salariul mediu brut pe .... care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate pe .... salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectarea indemnizaţiei de concediere”.

Activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul .... Tulcea a fost supusă reorganizării, toţi salariaţii (inclusiv reclamantul) beneficiind de pachete financiare prevăzute în Planul social, anexă a Contractului Colectiv de Muncă (astfel cum a fost completat prin Amendamente).

În context, încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor (printre care şi al reclamantului) s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului social mai sus menţionat, elaborat pentru situaţiile speciale astfel create,reclamantul necontestând decizia de încetare a contractului său individual de muncă.

Se reţine că, suma acordată reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social, completat prin Amendamentul din data de 09.01.2006, respectiv prin cel din data de 13.09.2006 care a avut rolul de a lămuri voinţa părţilor, în privinţa modalităţii de acordare a pachetului financiar la disponibilizare  şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi, mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art.50 din Contractul Colectiv de Muncă.

Acest aspect rezultă şi din prezentarea anterioară a prevederilor Planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi, comparativ cu prevederile CCM – art.50.

Prin Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 a fost completat punctul 4) al Planului Social încheiat în data de 21.04.2005 („Pachete financiare”), după cum urmează:

„Părţile confirmă faptul că, în redactarea pct.4 din Planul social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective) voinţa comună a părţilor la data semnării Planului social a fost aceea de a  modifica în favoarea salariaţilor .... indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă.

Planul social şi Amendamentele la acesta, încheiate prin acordul dintre .... şi FS… din .... reprezintă astfel „legea părţilor”, iar instanţa de judecată nu poate interveni în sensul de a schimba voinţa părţilor.

Potrivit art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar conform art.31 alin.1 din acelaşi act normativ, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru.

De asemenea conform disp.art.969 C.civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, aceste convenţii putându-se revoca doar cu consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

Faţă de cele de mai sus, instanţa constată că, normele adoptate prin convenţie de părţi, respectiv prin Planul social – Anexă la CCM, prevăd un mod de calcul al indemnizaţiei de concediere, care a fost respectat de către pârâtă.

Instanţa reţine astfel că, faţă de considerentele redate mai sus, rezultă fără echivoc că este eronată susţinerea reclamantului potrivit cu care ar fi fost îndreptăţit să primească o indemnizaţie de concediere calculată la nivelul salariului mediu net din anul în care i-a fost acordată indemnizaţia (anul concedierii) şi nu din anul anterior, aşa cum în mod corect şi legal a procedat pârâta, aceasta raportându-se la prevederile C.C.M. ale Planului social şi ale Amendamentelor aduse la Planul social la data de 9.01.2006 şi respectiv 13.09.2006.

Aşa fiind, instanţa urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.400 lei, reprezentând diferenţa dintre suma acordată cu titlu de indemnizaţie de concediere şi suma ce trebuia acordată conform dispoz.CCM şi ale Planului social, ca nefondat.

1

Domenii speta

Spete similare