Răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie

Decizie 59 din 26.01.2010


Vinovăţia persoanei care ocupă un imobil despre care are cunoştinţă că nu deţine titlu, element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Modul de calcul al contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului astfel ocupat, pentru acoperirea efectivă a prejudiciului proprietarului.

C.civil, art.998, art.999.

C.pr.civilă, art.212, art.312.

Ocuparea unui imobil-apartament pentru care pârâţii cunoşteau că nu mai deţin niciun titlu, actu ljuridic fiind anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi refuzul eliberării spaţiului, justifică antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în temeiul prevederilor art.998-999 C.civil, pentru prejudiciul produs reclamantului, constând în lipsa de folosinţă a apartamentului.

Fiind vorba despre un raport juridic născut între două sau mai multe persoane fizice, în legătură cu locaţiunea unui imobil, chiar în lipsa unui act scris care să fie rezultatul acordului părţilor, contravaloarea folosirii efective a spaţiului de locuit nu poate fi decât la nivelul chiriilor practicate pe piaţa liberă şi în nici un caz la nivelul chiriilor stabilite conform art.32 din Legea nr.114/1996 şi art.26-31 din O.G. nr.40/1999, care se referă numai la locuinţe închiriate din proprietatea statului sau care s-au aflat în patrimoniul statului.

Prin sentinţa civilă nr.251/C/30.01.2009, Judecătoria Mangalia a admis în partea cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamantul D.D. prin tutore şi i-a obligat pe pârâţii S.E., S.I., D.F. şi D.N., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 13.707,48 lei, reprezentând lipsa de folosinţă a apartamentului pentru perioada 01.07.2003-09.05.2006,a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii formulată de pârâţi,precum şi capetele 2 şi 3 ale cererii,a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi a obliga reclamantul la plata către pârâţi a sumei de 3.151 lei,reprezentând suma actualizată pe care reclamantul s-a obligat să o achite pârâţilor la data de 30.11.2006.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului reclamantului şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

În considerentele hotărârii recurate s-a arătat că prin cererea dedusă judecăţii,modificată şi precizată ulterior,reclamantul D.D. prin tutore a chemat în judecată pe pârâţii S.E., S.I., D.F. şi D.N., pentru obligarea acestora la plata sumei de 14.407,48 lei,reprezentând actualizarea sumei de 10.931,40 lei, constând în lipsa de folosinţă a apartamentului situat în Mangalia, în perioada 01.07.2003-01.07.2006, la plata sumei de 1900 USD, reprezentând contravaloarea chiriei încasată de aceştia din închirierea apartamentului în perioada 01.03.2005-30.09.2006 şi compensarea sumei de 2.800 lei, rămasă de achitat pârâţilor,învederând că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 24204/28.06.1994,reclamantul a vândut apartamentul proprietatea sa numitei B.M.,iar prin sentinţa civilă nr. 13406/23.11.1995 actul a fost anulat.

La data de 19.01.1996,B.M. a încheiat cu numita S.E. antecontractul autentificat sub nr.109/1996,convenţie anulată prin sentinţa civilă nr. 1235/24.02.2001.

A reţinut instanţa fondului că după momentul anulării convenţiei menţionate,pârâţii S.E. şi S.I. au refuzat să părăsească apartamentul,au continuat să-l folosească,împreună cu ginerele şi fiica acestora,pârâţii D.F. şi D.N. şi ulterior l-au închiriat unor terţe persoane,însuşindu-şi chiria.

S-a constatat,de asemenea,că pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea efectivă de către reclamant a sumei de 2.800 lei şi obligarea reclamantului la plata acestei sume reactualizate.

Din materialul probator s-a stabilit că,deşi s-a făcut dovada că apartamentul a fost locuit şi de alte persoane,nu s-a reuşit a se proba că pârâţii au încasat chirie de la persoanele care au locuit în apartament în perioada decembrie 2005-septembrie 2006.

S-a apreciat însă că în raport cu cererea de plată a contravalorii lipsei de folosinţă,sunt întrunite condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale,întrucât prin refuzul de a lăsa în deplină posesie apartamentul proprietatea reclamantului, pârâţii au creat un prejudiciu acestuia, constând în lipsa de folosinţă a apartamentului, în perioada 01.07.2003-09.05.2006.

În aprecierea cuantumului sumei solicitate cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă a apartamentului,instanţa a avut în vedere nivelul chiriilor pentru imobile similare în perioada menţionată,constatându-se că potrivit concluziilor expertului contabil suma totală actualizată,aferentă perioadei 01.07.2003-01.07.2006,este de 14.407,48 lei,iar dispoziţia de plată va privi numai perioada 01.07.2003-09.05.2006, respectiv suma de 13.707,48 lei.

Referitor la cererea reconvenţională formulată de pârâţi,instanţa de fond a constatat că aceştia au evacuat imobilul la data de 30.09.2006, astfel că la momentul formulării cererii de instituire a dreptului de retenţie nu mai aveau detenţia bunului,această cerere fiind neîntemeiată şi a apreciat că în mod temeinic pretind pârâţii obligarea reclamantului la plata sumei de 2.800 lei actualizată,reprezentând diferenţa de plată pentru îmbunătăţirile aduse imobilului de către pârâţi,sumă stabilită prin expertiză fiind de 3.151 lei.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs,în termen legal, pârâţii S.E., S.I., D.F. şi D.N., care au criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie numai raportat la primul capăt de cerere din acţiunea reclamantului,prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 şi în virtutea art.305 raportat la art.312 alin.3 C.pr.civilă,astfel:

1.Instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 C.pr.civilă).

Au susţinut recurenţii-pârâţi că în mod eronat s-a apreciat că sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale instituită de art.998-999 C.civil,întrucât lipseşte elementul vinovăţiei pârâţilor,aspect care rezultă atât din hotărârile judecătoreşti pronunţate în legătură cu actele de vânzare având ca obiect imobilul în discuţie,cât şi din probele administrate în cauză,respectiv interogatoriul intimatului-reclamant şi declaraţiile martorilor audiaţi.

2.Instanţa a pronunţat o hotărâre care nu poate fi modificată,fiind necesară administrarea de probe noi(art.305 şi art.312 alin.3 C.pr.civilă).

Recurenţii au solicitat ca în situaţia în care se va constata îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale,să se ţină seama de modalitatea în care a fost stabilit cuantumul prejudiciului,învederând că în cauză nu a fost realizat un calcul contabil de către un specialist în domeniu,ci numai o actualizare a sumei cerută de reclamant,deşi pârâţii ceruseră obiectiv expres al expertizei judiciare.

S-a apreciat că în lipsa unei convenţii legal încheiată,la stabilirea prejudiciului trebuia să se ţină seama de dispoziţiile art.31 şi art.32 din Legea nr.114/1996 şi O.G. nr.40/1999 cu privire la stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţă percepută de stat.

Recursul este neîntemeiat.

În urma analizării materialului probator administrat nemijlocit de către instanţa fondului,se reţine ca fiind îndeplinite cerinţele art.998-999 C.civil care antrenează răspunderea civilă delictuală,atât sub aspectul faptei ilicite,al prejudiciului şi al legăturii de cauzalitate dintre acestea,cât şi cu privire la vinovăţia pârâţilor în săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de pagubă.

Astfel,potrivit înscrisurilor depuse-sentinţa civilă nr.1235/24.02.2001 a Judecătoriei Mangalia,sentinţa civilă nr.266/12.02.2003 pronunţată de Judecătoria Mangalia,definitivă prin decizia civilă nr.136/28.01.2005 a Tribunalului Constanţa,adeverinţă emisă de Primăria mun.Mangalia,acte de executare întocmite în dosarele execuţionale dintre părţi,adeverinţe eliberate de Asociaţia de proprietari,potrivit răspunsurilor la interogatoriu şi conform depoziţiilor testimoniale,de la începutul anului 1996 imobilul în discuţie a fost ocupat de pârâţi,care de la momentul anulării antecontractului de vânzare şi chiar anterior acestei date,au cunoscut împrejurarea că lipseşte titlul locativ care le acordă dreptul posesiei imobilului şi au produs astfel un prejudiciu reclamantului,prejudiciu care nu poate fi însă acoperit decât în termenul general de prescripţie stabilit de art.3 din Decretul nr.167/1958(pentru perioada 01.07.2003-09.05.2006).

Vinovăţia pârâţilor,constând în atitudinea subiectivă pe care au avut-o faţă de împrejurarea ocupării imobilului pentru care cunoşteau,în mod neîndoielnic, că nu mai deţin nici un titlu,rezultă din toate probele administrate,în chiar cuprinsul răspunsurilor la interogatoriu afirmându-se continuarea posesiei asupra apartamentului,ulterior însă(după data de 09.05.2006)chiar cu acordul reclamantului,obligat la rândul său la plata contravalorii îmbunătăţirilor.

Împrejurarea că reclamantul nu a achitat,la rândul său,suma restantă în cuantum de 2.800 lei nu exonerează pe pârâţi de obligaţia plăţii contravalorii lipsei de folosinţă a apartamentului,nefiind o cauză de natură a înlătura vinovăţia cerută de art.998-999 C.civil,având în vedere că răspunderea civilă delictuală operează şi pentru cea mai uşoară culpă.

În consecinţă,primul motiv de recurs este neîntemeiat,constatându-se că prima instanţă a aplicat şi interpretat corect legea,condiţiile răspunderii civile delictuale pentru obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă fiind întrunite cumulativ în persoana pârâţilor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs se constată că în mod corect a stabilit judecătorul fondului cuantumul sumei care reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă utilizând criteriul chiriei lunare practicate pe piaţa liberă pentru imobile similare celui în discuţie,în perioada 01.07.2003-09.05.2006.

Fiind vorba despre un raport juridic născut între două sau mai multe persoane fizice,în legătură cu locaţiunea unui imobil,chiar în lipsa unui act scris care să fie rezultatul acordului părţilor,contravaloarea folosirii efective a spaţiului de locuit nu poate fi decât la nivelul chiriilor practicate pe piaţa liberă şi în nici un caz la nivelul chiriilor stabilite conform art.32 din Legea nr.114/1996 şi art.26-31 din O.G. nr.40/1999,care se referă numai la locuinţe închiriate din proprietatea statului sau care s-au aflat în patrimoniul statului.

Se constată,de altfel,că pârâţii nu s-au opus la obiectivul stabilit de instanţă cu privire la expertiza contabilă(încheierea de şedinţă din 14.10.2008) şi nu au formulat obiecţiuni la expertiză în condiţiile art.212 alin.2 C.pr.civilă.

Expertiza contabilă judiciară reţinută de prima instanţă a fost efectuată de un expert judiciar înscris pe listele experţilor Biroului local de expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul Tribunalului Constanţa,numit în condiţiile art.201-202 C.pr.civilă,în şedinţa publică din data de 14.10.2008,astfel că suma finală la care au fost obligaţi pârâţii este rezultatul probatoriului administrat în condiţii procedurale.

Faţă de aspectele menţionate,constatându-se că în cauză a fost administrat întreg probatoriul propus de părţi şi încuviinţat de instanţă ca pertinent şi concludent,nefiind necesară completarea probelor,tribunalul apreciază că şi cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat.

În considerarea prevederilor art.312 C.pr.civilă,tribunalul a respins recursul ca nefondat şi în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civilă a obligat recurenţii la plata cheltuielilor de judecată,reprezentând onorariu de avocat.