La termenul de judecată din data de 6.11.2012 Tribunalul a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a chematei în garanţie Primăria Municipiului Galaţi, intimatele-reclamantele solicitând admiterea ei.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, cu respectarea disp.art.137 al.1 C.pr.civ., Tribunalul apreciază că se impune admiterea recursului, având în vedere următoarele considerente:
Conform disp.art.21 din Legea 215/2001 unităţile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, fiind subiecte juridice titulare de drepturi şi obligaţii, ce pot sta în justiţie reprezentate de primar sau, după caz, de preşedintele Consiliului Judeţean.
Conform art. 77 din aceeaşi lege, primarul, vice-primarul, secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Faţă de aceste norme imperative constatăm că într-un proces doar unitatea administrativ teritorială poate avea calitatea de parte, fiind singura persoană juridică cu capacitate juridică titulară de drepturi şi obligaţii, iar nu şi primăria, care este doar o structură ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, lipsită de personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu.
Aşa fiind, apreciem că excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Mun. Galaţi este fondată şi se impune a fi admisă conform art. 41 C.pr.civ., urmare admiterii recursului, în temeiul disp.art. 312 al.1 în ref. la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ., cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie promovată împotriva Primăriei Municipiului Galaţi pentru lipsa capacităţii procesuale pasive.
Tribunalul Maramureș
Acţiune în rezoluţiune contract. Clauză de arvună cu rol de dezicere
Judecătoria Pitești
anulare act
Tribunalul Dolj
Anulare adeverinţă
Tribunalul Teleorman
ACȚIUNE ÎN CONSTATRE
Curtea de Apel București
Acţiune în pretenţii pentru penalităţi. Data scadenţei. Data de la care încep să curgă penalităţile contractuale. Neincluderea în calcul a datei la care s-a făcut plata în contul debitoarei. Folosirea ca uzanţă a principiului intervalului închis la u...