Dreptul muncii
Perceperea cotei CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei ;
Obligarea pârâtei să înceteze a calcula şi a reţine această cotă din întregul cuantum al pensiei ; restituirea sumelor reţinute fără titlu – lipsă de interes
OUG nr. 117/2010.
Prin sentinţa civilă 1601/10 Octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. …/116/2012 Tribunalul Călăraşi a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de către reclamantul PB în contradictoriu cu pârâta CJP Călăraşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 10.07.2012 şi înregistrată sub nr…../116/2012, reclamantul PB, domiciliat în Călăraşi, … jud. Călăraşi, în contradictoriu cu pârâta CJP Călăraşi, cu sediul în Călăraşi, … jud. Călăraşi, a solicitat să se constate că perceperea cotei CASS de 5,5% din întregul cuantum al pensiei este ilegală; să se dispună obligarea pârâtei să înceteze a calcula şi reţine această cotă din întregul cuantum al pensiei şi să-i restituie sumele reţinute fără titlu.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este pensionat conform Deciziei nr.3… şi că anterior aplicării prevederilor OUG nr. 117/2010 beneficia de pensie pentru vechime integrală şi limită de vârstă de 859 lei, însă ulterior primirii talonului de pensie aferent lunii ianuarie 2011 i s-a reţinut CASS.
A mai arătat că modul de calcul este vădit eronat şi încalcă dispoziţiile OUG nr. 117/2010, în conformitate cu dispoziţiile art.296 pct.9 din Codul Fiscal aşa cum a fost modificat prin această ordonanţă.
Mai mult, deşi formularea OUG nr. 117/2010 este clară, prin modalitatea de reţinere a cotei CASS s-a creat o dublă discriminare:
- în primul rând între pensionarii care încasează o pensie de până la 740 lei, cărora nu li se deduce nici un leu din pensie şi pensionarii cu o pensie de peste 740 lei cărora li se percepe o cotă de 5,5% din totalul pensiei deci şi din câtimea pentru care cealaltă categorie nu plăteşte.
- în al doilea rând, între pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 741-780, cărora li se percepe doar o fracţiune din cota de 5,5% (pentru că totalul să nu scadă sub 740 lei) şi pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 780-999 lei, care plătesc întreaga cotă CASS.
Reclamantul a susţinut că prin modalitatea de calcul se creează, pe acelaşi venit provenit din pensie, cel puţin două modalităţi diferite de calcul şi de percepere a cotei CASS.
De asemenea, a susţinut reclamantul că se creează o discriminare şi faţă de celelalte categorii de plătitori CASS, care nu beneficiază de nicio “ajustare” a cotei plătite pentru a evita ca veniturile lor să scadă sub un anumit plafon.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.1 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi ale OUG nr. 117/2010.
În dovedirea cererii sale reclamantul a depus înscrisuri în copie.
Pârâta CJP Călăraşi a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea sa la a restitui sumele reţinute actualizate cu indicele de inflaţie plus dobânda legală, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept, pârâta şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115-118 Cod pr. civ. şi ale Legii nr. 95/2006.
Tribunalul, analizând cererea formulată, constată că prin OUG nr. 17 din 16 mai 2012 se dispune nu numai încetarea reţinerii contribuţiei pentru sumele sub 740 lei lunar, dar se şi stabilesc date pentru restituirea sumelor reţinute nelegal începând cu data primei reţineri, deci cu recuperarea în totalitate a prejudiciului şi nu numai pentru viitor.
În această situaţie reclamantul are baza obţinerii drepturilor solicitate prin însăşi actul normativ menţionat, astfel că cererea sa este lipsită de interes şi urmează a fi respinsă ca atare.
Curtea de Apel Suceava
Recunoaşterea pe cale incidentală a unei hotărâri judecătoreşti străine în cadrul unei cereri de reabilitate. Soluţii
Curtea de Apel Craiova
Sancţiune pentru neexecutate hotărâre în materia contenciosului administrativ. Aplicabilitatea mijloacelor de constrângere a debitorului prevăzute de art. 18 şi 24 din Legea 554/2000.
Tribunalul București
Evacuare. Imobil restituit fostului proprietar. Inaplicabilitatea art. 14 din L 10/2001. Împlinirea termenului pentru care legea a acordat prelungirea de drept a contractelor de închiriere ce au făcut obiect al O.U.G. nr. 40/1999 şi O.U.G. nr. 8/2004
Judecătoria Sectorul 1 București
anulare proces-verbal de contravenţie – petenta nu a făcut dovada că a înregistrat contractul individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității, acesta fiind înregistrat ulterior declanşării controlului; declaraţii contradictorii mar
Tribunalul Dolj
răspunderea salariatului pentru prejudiciul produs societăţii angajatoare în timpul serviciului