Verificarea creanţelor. Prescripţie.
Potrivit art 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, însă alin. 2 prevede că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat.
În cazul în care a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, creditorul nu mai poate valorifica această creanţă nici în procedura specială a reorganizării judiciare şi a falimentului.
Debitoarea S.C. DB S.R.L. Constanţa, prin lichidator, a contestat creanţa declarată împotriva sa de către S.C. M S.A., solicitând judecătorului sindic să excludă pe creditorul menţionat de pe tabelul definitiv al obligaţiilor.
În considerente s-a arătat că dreptul la acţiune al creditoarei (în fapt, dreptul de a cere executarea silită) s-a prescris, în raport de data obţinerii titlului executor.
Pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt printr-un act începător de executare, în condiţiile art. 16 din Decretul nr.167/1958.
Contestaţia este întemeiată.
S.C. M S.A. a obţinut faţă de S.C. DB S.R.L. Constanţa o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată la 06.05.1997, conform căreia debitoarea a fost obligată la plata sumei de 3.982.350 lei daune şi la cheltuieli de judecată. La 03.11.1998 s-a solicitat Tribunalului Constanţa începerea urmăririi silite asupra bunurilor acestei societăţi, cererea de executare silită fiind înregistrată sub nr. 2361/ 1998.
Ultimul act de executare a fost efectuat la 03.06.1999, dată de la care – în absenţa oricărei alte cereri a creditorului în decurs de 6 luni – urmărirea silită s-a perimat, conform încheierii pronunţate în acelaşi dosar la 29.12.1999.
Potrivit art 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, însă alin. 2 prevede că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat.
Constatându-se, astfel, că în cauză există un impediment legal în acţiunea creditorului de valorificare a titlului deţinut împotriva debitorului său, generat de perimarea urmăririi silite directe – şi, prin aceasta, de curgerea neîntreruptă a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită – contestaţia debitorului va fi admisă astfel cum a fost formulată.
(sentinţa civilă nr. 2977 COM/ 14.11.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 198/ 2002 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială)
Tribunalul Bistrița Năsăud
Creditoarea a făcut dovada cu titlurile executorii depuse la dosar că debitoarea are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de cel puţin 108.977 lei. Această sumă este peste valoarea prag de 45.000 lei prev. de art. 3 pct.12 din legea 85/2006 şi cum ...
Tribunalul Iași
Contestaţie raport cauzal
Tribunalul Constanța
Contestaţia debitorului privind starea de încetare de plăţi. Caracterul cert şi exigibil al creanţei. Daune interese.
Curtea de Apel Timișoara
Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea transferului patrimonial fraudulos. Termenul pentru introducerea acţiunii. Tardivitate
Curtea de Apel București
Acţiune în anularea unui transfer fraudulos. Nerespectarea termenului limită impus de prevederile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Consecinţe