Rang de prioritate.Creanţă a.v.a.b. asimilată creanţelor bugetare. ( ii )

Sentinţă civilă 1212 COM din 15.05.2001


Rang de prioritate.Creanţă A.V.A.B. asimilată creanţelor bugetare. ( II )

Creanţa A.V.A.B. (O.R.C.B.) are caracterul unei creanţe bugetare, faţă de prevederile O.G. nr. 55/ 1999, O.U.G. nr. 51/1998  şi ale Legii nr. nr. 81/1999.

Astfel, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată prin O.U.G. nr. 64/1999, sumele rezultate din valorificarea activelor bancare, preluate de agenţie, se virează la bugetul de stat.

Aşa fiind, creanţa A.V.A.B. urmează a fi înscrisă pe rangul de prioritate conferit de art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a contestat înscrierea de către lichidator, pe tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei S.C. GT S.R.L., a creanţei declarate de O.R.C.B. (A.V.A.B.) la ordinea de prioritate prevăzută de art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

S-a susţinut că potrivit acestui text vor putea fi plătite creanţele statului provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice conform Legii nr.72/1996 privind finanţele publice. Ori, creanţa A.V.A.B. constituie, în opinia contestatorului, o creanţă negarantată care vine în concurs cu cele înscrise potrivit art. 108 pct. 9 din lege.

Menţionarea A.V.A.B. în acelaşi rang de prioritate cu ceilalţi creditori bugetari va reduce semnificativ cota-parte din suma alocată acestei categorii de creditori şi, în special, a părţii recuperate din creanţa Casei de Pensii.

Contestaţia a fost respinsă ca nefondată.

Creanţa A.V.A.B. (O.R.C.B.) are caracterul unei creanţe bugetare, faţă de prevederile O.G. nr. 55/ 1999, O.U.G. nr. 51/1998  şi ale Legii nr. nr. 81/1999.

Astfel, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată prin O.U.G. nr. 64/1999, sumele rezultate din valorificarea activelor bancare, preluate de agenţie, se virează la bugetul de stat.

Prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 55/ 1999 cu modificările şi completările ulterioare arată în mod expres că dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică internă,  se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data când a fost constituit, cu excepţia salariilor şi a altor privilegii legale. Aceste dispoziţii nu pot avea aplicabilitate în procedura specială a executării colective, reglementate de dispoziţiile Legii nr. 64/1995, însă natura creanţei preluate la datoria publică internă, de creanţa bugetară, nu poate fi contestată.

Astfel, contestaţia formulată de C.J.P. Constanţa este nefondată, creanţa A.V.A.B. urmând a fi înscrisă pe rangul de prioritate conferit de art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

(sentinţa civilă nr. 1212 COM/ 15.05.2001, irevocabilă conform deciziei civile nr. 536/ 2001 a Curţii de Apel Constanţa – secţia comercială)