Cont.adm: Acţiune în obligarea primarului comunei la plata de despăgubiri pentru refuzul de punere în executare a dispoziţiei de reluare a acţitivităţii reclamantului în calitate de funcţionar public

Sentinţă comercială 1463/2010 din 21.12.2010


Prin acţiunea acţiunea înregistrată la rolul acestei instanţe sub nr.1277/2010 reclamantul A. N. a solicitat  în contradictoriu cu pârâtul  Primarul comunei Murgeşti:

1. Obligarea la plata  salariilor compensate , indexate, aferente perioadei 21.06.2008 - 12.07.2009 

2. obligarea la efectuarea menţiunilor corespunzătoare  în carnetul de muncă, astfel încât perioada sus  amintită să constituie vechime în muncă:

3. obligarea la plata catre stat a obligaţiei  financiare aferente  acestei perioade.

În motivarea  aciunii s-au  învederat următoarele: reclamantul a deţinut  funcţia de Primar al comunei Murgeşti pe perioada 2004 -2008 şi anterior anului 2009 a îndeplinit funcţia  de secretar al comunei , astfel că pe perioada  derulării mandatului a fost suspendat din această funcţie.

După încetarea mandatului de primar reclamantul a solicitat  revenirea pe post  , dar actualul primar  refuză , fără motiv emiterea dispoziţei  de continuare a activităţii.

În această  situaţie s-a adresat instanţei de contencios administrative , care prin sentinţa nr.1419/2008 Tribunalul Buzau  a obligat pârâtul la emiterea  Dispoziţiei de reluare a activităţii. Ulterior acestui moment pârâtul emis dispoziţia de reluare a activităţii  începând cu  data de 12.07.2009, astfel că în raport de această dată şi momentul în  care trebuie emisă legal dispoziţia reclamantul  a fost prejudiciat fiind lipsit de sursa de  existenţă.

În drept cererea a fost fundamentată pe disp.  Legii nr.554/2004.

În conformitate cu disp. art.112 Cod proc.civ. reclamantul a depus copii de pe înscrisurile în baza cărora  şi-a fundamentat acţiunea , respectiv

-dispoziţia  nr.31/13.07.2009

-Sentinţa  nr.1419/15.12.2008

-decizia  nr.750/13.05.2009

Pârâtul în temeiul art.115 Cod proc.civ. a formulat întîmpinare  invocînd  prin aceasta  excepţia lipsei calităţii procesual pasive motivate de faptul ca nici una dintre obligaţiile a căror  îndeplinire o solicită reclamantul  nu intră în atribuţiile sale.

Pe fond susţine pârâtul că acţiunea este neîntemeiată, deoarece prin sentinţa nr.1419/2008 a Tribunalului Buzău, nu se fixează un termen pentru executarea obligaţiilor privind reluarea activităţii de funcţionar public a reclamantului iar această hotărîre a rămas definitivă şi irevocabilă, prin decizia  nr.750/13.05.2009 astfel că obligaţia  de a emite dispoziţia  devenea  obligatorie de la data de 13.05.2009.

În situaţia  în care acest punct  de vedere  va fi înlăturat , momentul naşterii obligaţiei pentru pârât este cel mult data pronunţării  sentinţei nr.1419/15.12.2008 a Tribunalului Buzău.

La termenul de judecată din 27.05.2010 instanţa a pus în vedere reclamantului să-şi completeze primul capăt de cerere , astfel că la 14.092010 această cerinţă a fost îndeplinită.

În completarea probatoriului , părţile au solicitat  răspunsul la interogator şi  înscrisuri  încuviinţate de instanţă ca fiind utile şi pertinente.

La 8.10.2010 pârâtul a formulat cerere reconvenţională solicitînd obligarea reclamantului la restituirea sumei de 324 lei ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie de la data achitării acesteia şi pînă la data  plăţii efective, suma primită cu titlu de indemnizaţie pentru perioda cât a fost consilier local.

Totodată a solicitat pârâtul compensarea  prezentei sume cu aceea pretinsă ca drepturi salariale.

În motivarea prezentei  cereri pârâtul a depus situaţia defalcată  a perioadei 2008-2009 cu sumele încasate de reclamant cât a fost  consilier local.

Potrivit disp. art.  137 alin.1 Cod proc civ. Instanţa se pronunţă mai întâi  asupra excepţiilor ce fac de prisos  soluţionarea  în fond a pricinii

Privitor la excepţia lipsei calităţii procesual passive a pârâtului instanţa urmează a o respinge.

Se au în vedere următoarele  în proces calitatea de parte trebuie să corespundă cu aceea de titular al dreptului şi respectiv obligaţiei ce formează conţinutul raportului de drept material dedus judecăţii, iar calitatea procesual pasivă presupune existenţa  unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Pârâtul în calitate de primar  este conducătorul  autorităţii publice locale –Comuna Murgeşti  care potrivit Legii nr. 188/1999 republicată-art.33 alin.3 are obligaţia de a asigura un termen de 5 zile  condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.

Potrivit disp art.83 alin.1 din Legea nr.215/2001-legea administraţiei publice locale, secretarul este funcţionar  public  de conducere.

Pe  fond acţiunea este întemeiată şi urmează a fi admisă., potrivit următoarelor  considerente reclamantul  aşocupat funcţia de secretar al comunei  Murgeşti şi după participarea la alegerile locale  din 2004 a ocupat funcţia de primar astfel că  prin Ordinul 85/22.04.2004 Prefectul  judeţului Buzău a suspendat raportul de serviciu în vederea participării  la Campania electoral. Până în anul 2008 a  deţinut funcţia de primar iar la alegerile locale din acel an a candidat pentru  consilier local, mandat ce a fost validat prin Hotărîrea  Consiliului local Murgeşti nr.2/20.06.2008.

Urmare încetării  mandatului de primar , reclamantul a solicitat pârâtului reluarea activităţii  de funcţionar public .

Cum acesta a refuzat , reclamantul  a formulat  acţiune în contencios administrativ –dosar nr. 3682/2008.

Prin sentinţa comercială nr. 1419/15.12.2008 rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului-Decizia nr.750/ din 13.05.2009 a Curţii de Apel Ploieşti  a fost admisă acţiunea  iar pârâtul  a emis dispoziţa  de reluare a activităţii  începând cu data de 12.07.2009.

Se constată astfel reaua credinţă a pârâtului  , care potrivit  Legii nr.188/1999 republicată , art.33 alin.3 avea obligaţia  de a asigura în termen de 5 zile condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.

Prin aceasta, pârâtul a prejudiciat  pe reclamant atât sub aspect financiar  cât şi cel al  cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.

De altfel pârâtul  este de accord cu restituirea indemnizaţiei  pe perioada cât nu a  deţinut funcţia de secretar cu obligaţia de a fi compensate în parte , respectiv cu indemnizaţia  ridicată pe perioada cât a fost consilier.

Cum pe cale amiabilă părţile nu s-au  înţeles , deşi instanţa a acordat termen  în acest sens, cererea reconvenţională formulată de pârât nu poate fi soluţionată pe calea contenciosului.

Cum  pe cale amiabilă  părţile nu s-au  înţeles, deşi instanţa a acordat  termen în acest sens iar cererea  reconvenţională formulată de pârât ar tergiversa soluţionarea cauzei , instanţa  în conformitate cu disp. art.153 Cod proc civ.  raportat la art.165 Cod proc. civ. va disjunge cauza urmând ca cererea reconvenţională  să fie repartizată aleatoriu.

Pentru considerentele expuse , prin sentinţa nr.1463 din 11.11.2010 s-a admis acţiunea formulată de reclamant în sensul acordării despăgubirilor cuvenite pentru nepunerea în aplicare de către pârât a dispoziţiei de reluare a activităţii în calitate de funcţionar public , calculate la perioada de referinţă.