Drepturi băneşti

Sentinţă civilă 2895 din 21.11.2011


Drepturi salariale CET Arad.

Prin sentinta civila nr. 2895 din 21.11.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosar nr. 2195/108/2011, s-a admis exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune, invocata de pârâta pentru perioada 01.09.2004 – 03.04.2008 si în consecinta s-a respins actiunea formulata de reclamant pentru aceasta perioada, ca prescrisa.

S-a admis în parte actiunea formulata de reclamant si s-a dispus obligarea pârâtei la echivalarea salariului reclamantului cu nivelul de salarizare aferent postului de consilier juridic clasa 41 din grila de functii a pârâtei, începând cu data de 04.04.2008 si pâna la data de 01.03.2009.

S-a dispus obligarea pârâtei la plata catre reclamant a diferentelor de drepturi salariale dintre salariul încasat si cel pe care trebuia sa-l încaseze ca urmare a echivalarii, pentru perioada cuprinsa între 04.04.2008 si pâna la data de 01.03.2009 si s-a dispus înscrierea în registrul de evidenta al salariatilor a mentiunilor privind drepturile salariale modificate ca urmare a echivalarii si eliberarea unei adeverinte în acest sens.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 171 al. 1 si 2 din codul muncii-republicat, dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care erau datorate, iar acest termen este întrerupt în cazul în care intervine o recunoastere din partea debitorului.

Acelasi termen de prescriptie de 3 ani este prevazut si de art. 268 al. 1 lit. c din codul muncii-republicat.

Potrivit art. 17 al. 1 si 2 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea sterge prescriptia începuta înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar dupa întrerupere, începe sa curga o noua prescriptie.

Prin decizia nr. 125/23.04.2009 emisa de pârâta s-a echivalat salariul reclamantului începând cu data de 01.01.2009.

Instanta constata ca decizia nr. 125/23.04.2009 emisa de pârâta, nu poate constitui o recunoastere a dreptului a carui actiune se prescrie, deoarece prin aceasta nu sunt recunoscute drepturile începând cu data de 01.09.2004, ci doar cu data de 01.01.2009, iar pentru perioada solicitata de reclamant, nu exista nici o recunoastere din partea pârâtei, care sustine ca reclamantul nu a fost discriminat în raport de angajatii proprii, deoarece acestia aveau alta vechime în munca.

Pentru fiecare salariu curge un termen de prescriptie distinct, iar pentru drepturile salariale începând cu data de 01.09.2004, acestea s-au prescris la data de 01.09.2007. Pentru perioada 01.09.2004 – 01.09.2007, nu a existat nici un act de întrerupere a cursului prescriptiei si nici o recunoastere din partea debitorului, adica a pârâtei.

Prin urmare, având în vedere ca actiunea reclamantului a fost introdusa la data de 04.04.2011, ultimii 3 ani de la data introducerii actiunii, încep sa curga de la data de 04.04.2008.

Astfel, dreptul material la actiune al reclamantului pentru perioada cuprinsa între 01.09.2004 si 03.04.2008, este prescris fiind împlinit termenul de prescriptie de 3 ani, asa cum s-a aratat anterior. 

Având în vedere considerentele anterior mentionate, instanta a admis exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune, invocata de pârâta S.C. CET ARAD S.A. pentru perioada 01.09.2004 – 03.04.2008 si în consecinta a respins actiunea formulata de reclamant pentru aceasta perioada, ca prescrisa.

Instanta a constatat ca doar pentru perioada cuprinsa între 04.04.2008 si pâna la data de 01.03.2009, când contractul individual de munca al reclamantului a încetat prin acordul partilor, conform mentiunilor cuprinse în carnetul de munca, se poate analiza fondul cauzei.

Analizând fondul cauzei, pentru perioada cuprinsa între 08.04.2008 si pâna la data de 01.03.2009, instanta a constatat ca prin Hotarârea nr.407/12.11.2007 emisa de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, s-a constatat ca exista o discriminare în ceea ce-i priveste pe angajatii fostei S.C. ARTERM S.A. si care au fost preluati de catre pârâta si a recomandat pârâtei sa puna în aplicare propria decizie de eliminare a situatiei discriminatorii. Aceasta hotarâre a fost mentinuta de catre instanta de judecata prin sentinta nr. 80/2009 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara.

Prin urmare, instanta a retinut ca s-a constatat ca exista o discriminare în ceea ce priveste salariul reclamantului, astfel încât aceasta hotarâre mentinuta de o instanta de judecata, are putere obligatorie în ceea ce priveste situatia de discriminare, reclamantul fiind discriminat pentru perioada 04.04.2008 - 01.03.2009, în ceea ce priveste salariul de încadrare.