Decizii de imputare pentru recuperarea unor drepturi salariale considerate necuvenite. Personal contractual din cadrul primariei. Nelegalitate.

In cazul in care, in urma unui control al Curtii de Conturi, se stabileste obligatia primarului de a recupera anumite drepturi salariale platite personalului contractual, considerate a fi fost acordate în mod nelegal, primarul nu poate emite decizii de imputare pentru recuperarea acestor sume, o astfel de procedura nemaifiind permisa de Codul muncii.

Prin cererea înregistrata sub nr. 1462/88/2009 la Tribunalul Tulcea, reclamantii M.G. s.a. au formulat contestatie împotriva dispozitiilor de imputare nr. 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180,  181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191 si 192 emise de Primarul Comunei Greci la data de 22.05.2009.

În motivare, s-a aratat ca între Sindicatul Salariatilor din Administratia Publica Locala – grupa sindicala Greci si Primaria comunei Greci a fost încheiat un contract colectiv. Acesta a fost înregistrat la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Tulcea.

S-a aratat ca în contractul colectiv de munca, partile au stabilit acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacitatii de munca, asigurarea unei tinute decente si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutiile cu care colaboreaza functionarii publici si personalul contractual din cadrul institutiei.

Consiliul local al comunei Greci, parte în Contract/Acord colectiv de munca a prevazut ca sumele necesare acestor drepturi se suporta din bugetul local, incluzând aceste cheltuieli bugetare.

Au mentionat reclamantii ca, în cauza, pârâtul a dat o interpretare gresita  art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 care arata ca „Contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale” emitând în sarcina lor dispozitiile de imputare, urmarind recuperarea sumelor de bani reprezentând drepturi speciale încasate în anul 2007.

S-a subliniat ca pârâtul a denaturat astfel întelesul art. 12, ca si Camera de Conturi, de altfel, si nu a observat adevaratul sens al textului invocat si anume ca în contractul/acordul colectiv de munca nu pot fi negociate acele drepturi a caror acordare si al caror cuantum sunt deja stabilite de catre lege.

S-a mentionat ca a da o interpretare art. 12 din Legea nr. 130/1996 înseamna a lipsi de continut dreptul la negociere al partilor din contractul sindical si a lasa neobservat principiul ca „ceea ce nu este interzis de lege, este permis”.

Au aratat reclamantii ca, în mod corect, art.12 din Legea nr. 130/1996 precizeaza ca în contractele colective, nu se pot negocia drepturile deja stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de baza, sorul de vechime, indemnizatia de conducere, sporul de noapte, si lasa la dispozitia partilor contractante din C.C.M. posibilitatea de a negocia si insera alte drepturi care nu sunt reglementate de lege, care nu sunt interzise de lege negocierii partilor.

S-a mai învederat ca, potrivit acordului colectiv de munca încheiat pentru anul 2008 si înregistrat la D.M.S.S.F. Tulcea, functionarilor publici li se acorda lunar drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii, si securitatii muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnarii acordului de catre ambele parti.

Reclamantii au aratat ca, în acelasi contract, se stipuleaza ca, pentru o tinuta decenta a functionarilor publici si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutiile cu care colaboreaza, acestia beneficiaza de diferite sume pentru achizitionarea tinutei (vestimentatiei) neimpozabili, pe semestru, în cazul functionarilor publici ce ocupa functii publice de conducere, ca si pentru functionarii publici cu studii superioare ce ocupa functii publice de executie, precum si pentru functionarii publici cu studii medii ce ocupa functii publice de executie.

Au aratat reclamantii ca este de subliniat ca art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 stipuleaza ca „un contract colectiv de munca este conventia încheiata între  patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizare…”, iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si conditiile prevazute de lege.

De asemenea, au precizat ca, in conformitate cu art. 12 alin. 1 din acelasi act normativ, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, însa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, aceleasi dispozitii fiind cuprinse si în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007-2010.

S-a subliniat ca, interpretând per a contrario dispozitiile legale mentionate, rezulta ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate, clauzele referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum nu sunt stabilite prin  dispozitii legale.

Pe de alta parte, s-a aratat ca, folosind acelasi principiu în interpretarea prevederilor art. 3, alin. 3, din contractul colectiv de munca unic la nivel national, precum si ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele colective de munca nu pot contine clauze de munca încheiate la nivel superior, se impune concluzia ca se pot negocia clauze care sa acorde salariatilor mai mult decât s-a prevazut în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.

În acelasi sens sunt si prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii, cu care se completeaza Legea nr. 188/1995, care statueaza ca, la încheierea contractului colectiv de munca, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

În aceste conditii, au învederat reclamantii ca acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista un text de lege care sa o interzica, ci, dimpotriva, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre partile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

În aparare, contestatorii au depus la dosar copii xerox dupa urmatoarele înscrisuri: dispozitiile nr. 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180,  181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191 si 192 emise de Primarul Comunei Greci la data de 22.05.2009, adresa nr. 2947/18.06.2009; adresa nr. 482/2 februarie 2009, nr. 634/11.02.2009 si nr. 4832/19.10.2009.

Prin sentinta civila nr. 1955/21.10.2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-au admis contestatiile formulate si, în consecinta, au fost anulate deciziile nr. 170-192 din 22 mai 2009 emise de primarul comunei Greci, ca nelegale.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut în esenta urmatoarele:

Asa dupa cum rezulta din adresele emise de Primaria Comunei Greci, contestatorii au calitatea de personal contractual, în cadrul Primariei Comunei Greci.

Prin emiterea dispozitiilor nr. 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180,  181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191 si 192 din data de 22.05.2009, emise de primarul Comunei Greci, contestatorilor mai sus mentionati le-au fost imputate diverse sume de bani, reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului/contractului colectiv de munca înregistrat la D.M.S.F. Tulcea sub nr. 3927/05.03.2007 si Acordului colectiv si Contractului colectiv de munca înregistrat la D.M.S.F. Tulcea sub nr. 7009/18.03.2008.

Potrivit art.270 alin.1 din Codul muncii: „Salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.”

Este înlaturata astfel raspunderea materiala reglementata anterior de vechiul Cod al muncii prin art.102 – 110.

Numai în cadrul raspunderii patrimoniale, salariatul care a produs o paguba angajatorului va fi obligat cu bunurile apartinând patrimoniului sau, în primul rând cu salariul sau, sa acopere acel prejudiciu, reîntregind astfel patrimoniul afectat al angajatorului, în situatia îndeplinirii tuturor conditiilor specifice acestui tip de raspundere.

Împotriva acestei solutii a formulat recurs pârâtul.

În motivarea recursului s-au aratat urmatoarele: deciziile de imputare contestate au fost emise ca urmare a controlului efectuat si a celor retinute în procesul - verbal nr. 722 din 08.05.2009 prin care s-a constatat acordarea nelegala a unor drepturi salariale prin contractul colectiv de munca, si în baza Deciziei nr.13/2009 emisa de Camera de Conturi Tulcea.

În dovedire s-au depus Decizia nr.13/2009 emisa de Camera de Conturi Tulcea si contractul colectiv de munca.

Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a sustinerilor partilor, a prevederilor legale aplicabile si a probatoriului administrat în cauza, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

 În cauza, se pune problema legalitatii modalitatii de recuperare a sumelor pe care pârâtul le considera încasate necuvenit de catre reclamanti iar nu problema legalitatii drepturilor salariale a caror recuperare se urmareste.

În ceea ce priveste legalitatea deciziilor de imputare, se constata ca o astfel de procedura de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibila dupa intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003, nemaifiind prevazuta de lege.

În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile exprese cuprinse în art.164 alin.(1) si (2) potrivit cu care „nici o retinere din salariu nu poate fi operata, în afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege” iar „retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila”.

Aceste prevederi legale exclud posibilitatea recuperarii pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei decizii de imputare, care îsi gasea reglementarea în vechiul Cod al Muncii, în prezent abrogat.

Pentru acest motiv, deciziile de imputare emise de pârât sunt nule, fiind lipsite de temei legal si contravenind dispozitiilor imperative ale art. 164 din Codul Muncii.

Fata de aceasta situatie, instanta nu are a verifica daca sumele a caror recuperare se urmareste de pârât au fost sau nu acordate în mod legal, implicit daca au fost încasate în mod corect sau în mod necuvenit de salariati si, în consecinta, daca trebuie sau nu trebuie recuperate de la reclamanti.

De aceea, motivele invocate de recurent cu privire la motivatia pentru care a emis deciziile de imputare nu au relevanta în cauza si nu trebuie analizate. Indiferent de motivatia recurentului, astfel de decizii de imputare a unor pretinse prejudicii de la personalul contractual nu pot fi emise, contravenind art. 164 din Codul Muncii.

Fata de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod.pr.civ., se va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare