Scrisoarea de garanţie bancară este un contract prin care o bancă se obligă faţă de creditor (beneficiarul garanţiei) să execute obligaţia debitorului dacă acesta nu şi-o îndeplineşte la termen. Scrisoarea de garanţie bancară este o variantă a fidej...

Sentinţă civilă 295/2010 din 31.05.2010


Sentinţă

Faliment

Scrisoarea de garanţie bancară este un contract prin care o bancă se obligă faţă de creditor (beneficiarul garanţiei) să execute obligaţia debitorului dacă acesta nu şi-o îndeplineşte la termen.  Scrisoarea de garanţie bancară este o variantă a fidejusiunii, în acest caz, în poziţia fidejusorului aflându-se banca emitentă a scrisorii. Din punct de vedere practic, încasarea scrisorii de garanţie bancară se face la prima cerere a beneficiarului, întrucât aceasta este irevocabilă şi necondiţionată.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., s. nr. 295/2 martie 2010)

Prin contestaţia la tabelul preliminar de creanţe formulată la data de l9.0l.20l0 de creditorul SC R Bank SA în dosarul de insolvenţă privind pe creditorul SC S G SRL Sângeorz Băi, s-a solicitat înscrierea creditoarei pe tabelul definitiv de  creanţă cu o creanţă sub condiţie în sumă de ll.739 lei, în baza prev.art.64 alin.4 din L.85/2006.

Examinând actele şi lucrările dosarului s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 45l/5 iunie 2009, a fost deschisă procedura generală a insolvenţei la cererea de debitoarei SC S G SRL Sângeorz  Băi, iar prin sentinţa comercială nr. l3l5/l5 dec.2009 a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoare, prin continuarea activităţii pe o perioadă de 3 ani (sentinţă irevocabilă prin nerecurare).

Prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei a fost stabilit termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la data de 04.08.2009 însă creditoarea R Bank SA a depus cererea sa de creanţă la data de 06.ll.2009, legal timbrată, motiv pentru care a fost apreciată de administratorul  judiciar ca tardivă iar creanţa nu a mai fost înscrisă nici pe tabelul preliminar nici pe tabelul definitiv de creanţe.

Prin răspunsul comunicat creditoarei de către administratorul judiciar, s-a arătat că în urma analizei creanţa nu a fost acceptată întrucât a fost depăşit termenul de depunere a cererii, fixat la data de 4 august 2009, că notificarea deschiderii procedurii s-a făcut prin  buletinul  procedurilor de insolvenţă nr. 3247 din 03.07.2009 şi întrucât creditoarea nu a fost menţionată în lista creditorilor depusă de debitor conf.prev.art. 28 din legea insolvenţei, nu era posibil să se facă o notificare individuală din moment ce nu este identificat, astfel că în baza disp.art.7 alin.3 din lege, s-a considerat îndeplinită procedura notificării efectuată prin B.P.I.

Deşi, în principiu , sunt reale susţinerile administratorului judiciar, faptul că debitoarea nu a pus la dispoziţia acestuia actele şi informaţiile prev.de art. 28 (l) din L.85/2006 în mod complet, nu poate fi imputat creditoarei care a aflat ulterior de deschiderea procedurii insolvenţei, nefiind inclusă de debitoare pe lista creditorilor.

In această situaţie, judecătorul –sindic apreciază că cererea de creanţă trebuie să fie considerată ca fiind făcută în termen astfel că în temeiul art. 75 alin.l din lege se va admite contestaţia depusă după expirarea termenului, având în vedere existenţa erorii din partea debitorului care a considerat greşit că scrisoarea de garanţie nu reprezintă o creanţă.

Potrivit art.64 alin.4 din legea insolvenţei, creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.

Pe de altă parte, aşa cum s-a statuat şi în doctrină şi practica judiciară, scrisoarea de garanţie bancară este un contract prin care o bancă se obligă faţă de creditor (beneficiarul garanţiei) să execute obligaţia debitorului dacă acesta nu şi-o îndeplineşte la termen.  Scrisoarea de garanţie bancară este o variantă a fidejusiunii, în acest caz, în poziţia fidejusorului aflându-se banca emitentă a scrisorii. Din punct de vedere practic, încasarea scrisorii de garanţie bancară se face la prima cerere a beneficiarului, întrucât aceasta este irevocabilă şi necondiţionată.  De altfel, întrucât creanţa garantată prin scrisoarea de garanţie bancară este certă, lichidă şi exigibil, titularii scrisorii poate să ceară şi să obţină falimentul băncii în cazul refuzului de plată.

Cum creditoarea R B SA a făcut dovada emiterii unei scrisori  de garanţie ce ar putea fi încasată oricând în termenul de valabilitate, respectiv până la data de 28.04.20l0, în baza art.64 alin.4 se va dispune înscrierea creditoarei, în mod provizoriu, cu creanţa în sumă de ll.739 lei, în baza scrisorii de garanţie nr. G l/2l7999 din 28.04.2009, valabilă până la data de 25.04.2009.

In baza prev.art. 274 C.pr.civ, debitoarea va fi obligată să plătească contestatoarei  suma de l20,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru achitate.