Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta s.m. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii r.g. senior, r.f., i.l., r.m.v., r.n.s., r.g. jr. şi r.d.d., să se declare inopozabil acesteia contractul de întreţinere viager

Sentinţă civilă 11165/2012 din 23.09.2013


ACŢIUNE PAULIANĂ.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 11165/2012, pronunţată în dosarul nr. 635/190/2012

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii R.G. senior, R.F., I.L., R.M.V., R.N.S., R.G. jr. şi R.D.D., să se declare inopozabil acesteia contractul de întreţinere viageră încheiat între pârâţii de rândul 1-3, în calitate de întreţinuţi, şi pârâţii de rândul 4-7, în calitate de întreţinători, autentificat la BNP V.M. sub nr. 4865/22.12.2011, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit parter plus mansardă, cu terenul aferent de 527 mp, situat în Bistriţa, str. 1 D, nr. 24, înscris în CF 60611 Bistriţa, nr. top. 105/19, şi să se dispună continuarea execuţiei silite asupra imobilului în discuţie, pornită la cererea reclamantei în dosarul E.J. A.V.D. nr. 541/2011; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, între reclamantă şi pârâţii de rând 1-3, în cursul anilor 2003-2011, au avut loc peste 12 procese în faza de fond, apel şi recurs, prin care pârâţii au încercat să o împiedice pe reclamantă să redobândească dreptul de proprietate asupra unui teren de 727  mp, situat în imediata vecinătate a proprietăţii lor din Bistriţa, str. 1 D, ori să intre în posesia şi folosinţa acestui teren.

După finalizarea proceselor de rectificare, plângere împotriva dispoziţiei de reconstituire a dreptului de proprietate, uzucapiune şi grăniţuire, reclamanta a promovat, sub nr. 6552/190/2007, şi o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în perioada anilor 2005-2007 şi în continuare până la predarea imobilului. Prin Sentinţa Judecătoriei Bistriţa nr. 4794/2011, acţiunea a fost admisă şi pârâţii de rândul 1-3 au fost obligaţi să-i achite, cu titlu de despăgubiri, suma de 42.816 lei şi 1.476 lei lunar până la predarea imobilului. Pârâţii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe şi au căutat pe toate căile să împiedice soluţionarea acestui recurs sub diferite pretexte legate de neachitare a taxei de timbru, formularea unei cereri de ajutor public judiciar doar în dimineaţa celui de-al doilea termen de judecată, sau să se suspende recursul pentru că ar fi făcut plângeri penale împotriva celor doi experţi din cauză. Cu toate acestea, instanţa de control judiciar a dispus soluţionarea recursului cu amânarea pronunţării la 20.12.2011, când recursul a fost respins ca nefondat.

Cunoscând reaua-credinţă procesuală a recurenţilor care au hărţuit-o pe reclamantă în toate procesele avute împreună, la 16.12.2011, a scos de la O.C.P.I. Bistriţa extrasul de CF referitor la imobilul proprietatea pârâţilor în ideea de a formula cerere de execuţie silită imobiliară imediat ce va obţine copia minutei recursului, în considerentul că acesta va fi respins.

Din acest extras CF eliberat la 16.12.2011, reclamanta a constatat că apar ca proprietari doar pârâţii de rândul 1-3, fiind liber de orice sarcini. Imediat după pronunţarea soluţiei în recurs, aceasta a formulat cerere de învestire cu formulă executorie, aprobată la data de 28.12.2011 când a şi formulat cerere de execuţie silită la BEJ A.V.D., înregistrată sub nr. 541/2011. Acesta a formulat cerere la Direcţia economică a primăriei Bistriţa de unde i s-a comunicat că debitorii, pârâţii de rândul 1-3, au în proprietate imobilul din str. 1 D, nr. 24.

În executarea creanţei reclamantei, executorul Judecătoresc a verificat situaţia de CF pentru a înscrie somaţia de execuţie silită şi a constatat că, la 22.12.2011, respectiv la două zile după pronunţarea deciziei de respingere a recursului, pârâţii de rând 1-3 au încheiat cu fiii şi soţiile acestora un contract de întreţinere viageră autentificat de BNP V.M. sub nr. 4865/22.12.2011, prin care transmiteau dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit silit fiilor lor. Faţă de cele constatate, executorul Judecătoresc a întocmit la 17.01.2012 un proces verbal în care consemnează imposibilitatea executării silite a imobilului în discuţie deoarece este proprietatea altor persoane decât debitorii, că aceştia nu deţin alte bunuri imobile care să poată fi executate silit.

Reclamanta apreciază că, în baza art. 1562-1565 din Noul Cod Civil, nu îi poate fi opozabil contractul de întreţinere încheiat sub nr. 4865/22.12.2011 şi, potrivit dispoziţiilor art. 1565 alin. 2 Cod Civil, în cazul în care dobânditorii nu vor achita creanţa acesteia, execuţia silită va trebui să continue până la realizarea creanţei. Spre deosebire de reglementarea anterioară, potrivit actualei reglementări creanţa nu trebuie să mai fie lichidă şi exigibilă, doar certă, dar în speţă, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale creanţei.

În ceea ce priveşte încheierea contractului în frauda drepturilor sale, reclamanta apreciază că este evidentă intenţia debitorilor în acest sens din moment ce încheierea actului a avut loc la două zile după ce a devenit irevocabilă hotărârea judecătorească prin care pârâţii erau obligaţi să-i achite suma de 116.679 lei ; reaua credinţă a dobânditorilor rezultă cu prisosinţă din calitatea de fii, respectiv nurori a acestora şi a faptului că toţi locuiesc în acelaşi imobil, ei ştiind că părinţii lor datorează această sumă şi că au în proprietate doar acest imobil, iar prin înstrăinarea lui îşi creează starea de insolvabilitate.

În ceea ce priveşte caracterul prejudiciator al încheierii contractului de întreţinere, nu există dubii în acest sens, din moment ce, prin încheierea acestui act s-a împiedicat executarea creanţei reclamantei.

Având în vedere existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile a reclamantei faţă de pârâţii de rândul 1-3, a încheierii actului în frauda drepturilor acesteia cu complicitatea la fraudă a dobânditorilor, reclamanta solicită admiterea acţiunii formulate.

În drept s-au invocat prevederile art. 1562-1565 Noul Cod Civil, art. 274 Cod procedură civilă.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri.

Legal citaţi, pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se dispună respingerea acţiunii formulate ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, prin acţiunea sa introductiva, reclamanta a solicitat să se constate inopozabilitatea contractului de întreţinere viageră faţă de aceasta şi continuarea execuţiei silite asupra imobilelor din litigiu de către executorul judecătoresc A.V.D..

Pârâţii susţine că, deşi reclamanta încearcă sa se victimizeze, în realitate, aceştia  sunt cei prejudiciaţi deoarece în anul 1974, pârâţii R.G., F. şi I.L., au cumpărat de la autorii reclamantei întregul teren din litigiu, respectiv atât cel având nr. top. 105/19, cât şi cel având nr. top. 105/20, ulterior, terenul având nr. top. 105/20 a fost preluat la stat de la pârâţi iar  în anul 2001, în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus cerere de restituire a acestui teren, susţinând în mod mincinos că terenul ar fi fost preluat la stat de la autorii săi. Deşi, în procesul verbal de preluare la stat, s-a făcut menţiunea expresă că terenul a fost preluat de la R.G., totuşi s-a emis o decizie de restituire iar printr-o cerere de rectificare de carte funciară, reclamanta a modificat practic obiectul unui contract autentic de vânzare cumpărare, susţinând, în cadrul unei acţiuni de rectificare de CF, că, în realitate, prin contractul autentic s-ar fi vândut un alt imobil decât cel cuprins în acest contract. Deşi contractul autentic de vânzare cumpărare nu a fost modificat, instanţa a dispus intabularea pârâţilor pe terenul având nr. top. 105/19, când, în realitate, în contractul autentic, imobilul cumpărat are nr. top. 105/20. După ce a obţinut aceasta, reclamanta a solicitat grăniţuirea terenului având nr. top. 105/20 faţă de cel având nr. top. 105/19. Deşi prin contractul de vânzare cumpărare s-a făcut menţiunea că terenul cumpărat are suprafaţa de 714 mp., în urma stabilirii liniei de meta, terenul pârâţilor a fost diminuat cu 100 mp. iar terenul având nr. top. 105/20 a fost majorat cu această suprafaţă de teren.

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4794/2007 al Judecătoriei Bistriţa, s-a solicitat, şi, în final, pârâţii au fost obligaţi să plătească şi o chirie pentru terenul având nr. top. 105/20, cumpărat prin contractul autentic de vânzare cumpărare. Raportat la această stare de fapt , pârâţii consideră că nu se poate susţine ca ar fi de rea credinţă, dimpotrivă, ei fiind cei prejudiciaţi prin manoperele dolosive ale reclamantei.

Pârâţii învederează că acţiunea promovată de reclamantă este nefondată şi solicită să fie respinsă ca atare, interesul de a invoca inopozabilitatea contractului de întreţinere fiind motivat prin aceea că are o creanţă pe care nu o poate executa decât pe calea executării silite imobiliare asupra imobilelor teren şi construcţii care formează obiectul contractului de întreţinere viageră iar susţinerile reclamantei sunt nefondate.

 În primul rând, reclamanta, cu rea credinţă, a declanşat executarea silită imobiliară asupra imobilelor din litigiu. Pentru a invoca inopozabilitatea acestui contract de întreţinere, reclamanta trebuia să facă, în primul rând, dovada că debitorii nu ar deţine bunuri mobile, valori sau alte venituri care să poată fi executate silit în contul creanţei. Din motivarea acţiunii introductive nu rezultă că aceasta ar fi încercat executarea silită a creanţei prin alte modalităţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 1562 alin. 1 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate, iar potrivit alin.(2), un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract, poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

Din analiza textului legal rezultă că, pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii, trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiţii si anume: prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

În speţă, pârâta I.L. este o persoană în vârstă, bolnavă şi în stare de nevoie. De foarte mulţi ani, aceasta este întreţinuta de pârâţii R.M.V., R.N.S., R.G. Junior şi R.D.D.. Între întreţinuta şi întreţinători s-a încheiat, cu mult înainte de declanşarea litigiilor dintre părţi, o convenţie în baza căreia întreţinătorii s-au obligat să o întreţină pe aceasta, în schimbul imobilelor din litigiu. Şi pârâţii R.G. Senior si R.F. sunt întreţinuţi de peste 10 ani de aceeaşi pârâţi, care suportă, pe lângă cheltuielile cu întreţinerea, şi toate celelalte cheltuieli de întreţinere a construcţiilor, respectiv gaz, lumină, canal, impozitele pe teren şi clădiri, etc. În baza celor convenite, întreţinătorii s-au mutat în casa din litigiu, în care locuiesc şi în prezent.

Cu alte cuvinte, în această construcţie locuiesc 4 familii. Pentru a o face locuibilă, întreţinătorii au adus, în decursul celor 10 ani, serioase îmbunătăţiri acestor construcţii, de natură să-i sporească în mod semnificativ valoarea. În anul 2011, această convenţie s-a materializat prin încheierea contractului autentic. În aceste condiţii, nu se poate susţine că, prin încheierea contractului în formă autentică, s-ar fi urmărit prejudicierea intereselor creditoarei, atâta vreme cât convenţia s-a încheiat cu mult timp înainte de declanşarea litigiilor dintre părţi. În aceste condiţii este evident că nu se pune problema ca întreţinătorii să fi avut cunoştinţă de crearea sau agravarea unei stări de insolvabilitate. La data respectivă nu erau declanşate niciun fel de litigii între părţi şi, în aceste condiţii, atât întreţinuta cât şi întreţinătorii, au fost de bună credinţă.

Pârâţii mai arată că, în speţă, nu se poate pune problema unei pretinse complicităţi la fraudă atâta vreme cât, la data încheierii convenţiei, creanţa nu exista. Iniţial, executorul judecătoresc a început executarea silită a creanţei prin instituirea unei popriri pe veniturile debitorilor. Lunar, s-a reţinut din pensia cuvenită debitorilor, o sumă procentuală. La data încheierii contractului de întreţinere în formă autentică, creanţa se executa prin poprire. Atâta vreme cât creditoarea a optat pentru această modalitate de executare a creanţei sale, nu se poate susţine că acest contract de întreţinere s-ar fi încheiat în frauda creditorului.

În drept s-au invocat prevederile art. 115 şi urm. Cod procedură civilă.

În probaţiune s-a solicitat acvirarea dosarului execuţional nr. 541/2011 al BEJ A.V.D. şi al dosarului nr. 6552/190/2007 al Judecătoriei Bistriţa, precum şi admiterea probei testimoniale.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea cererii de probaţiune şi a apărărilor promovate ca neîntemeiate. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii trădează adevăratele raţionamente ce i-au determinat să încheie contractul a cărui inopozabilitate se solicită a se constata, respectiv ca reclamanta să nu-şi poată executa creanţa pe care o are, ei apreciind-o ca injustă şi aceasta împotriva a patru hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Pârâţii desconsideră toate hotărârile judecătoreşti prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că aceştia au cumpărat doar un număr topografic, că terenul reclamantei a fost preluat la stat şi reconstituit în baza Legii 10/2001 şi că pârâţii, cu rea-credinţă, au refuzat predarea terenului, fiind obligaţi la plata lipsei de folosinţă. Prin tăgăduirea faptelor stabilite cu putere de lucru judecat, pârâţii susţin că ei nu sunt de rea-credinţă. ci dimpotrivă, reclamanta, deoarece prin manopere dolosive a obţinut 12 hotărâri judecătoreşti potrivnice lor, care toate sunt rămase irevocabile.

Cu privire la aspectele de fond ale cauzei, pârâţii susţin că reclamanta nu ar fi încercat execuţia silită a creanţei prin alte modalităţi, că aceasta nu ar fi suferit niciun prejudiciu prin încheierea contractului de întreţinere de către debitori şi că nu s-a dovedit frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

Potrivit dispoziţiilor art. 371 ind. 1 alin. (3) Cod Procedură Civilă, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare, astfel, este la dispoziţia creditorului modalitatea în care înţelege să execute silit o hotărâre judecătorească, fie execuţie mobiliară, fie imobiliară, sau ambele forme concomitent în vederea realizării creanţei sale pe orice cale prevăzută de lege.

Prin procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr. 541/2011, se constată înstrăinarea imobilului proprietatea debitorilor supus execuţiei precizând că prin această înstrăinare debitorii nu mai deţin bunuri imobile ce ar putea face obiectul executării silite, prin urmare, reclamanta nu era obligată să ceară alte forme de execuţie, şi, prin înstrăinarea imobilului supus execuţiei, ea a fost practic împiedicată să-şi execute dreptul său de creanţă fiind prejudiciată cu suma de 116.679 lei, care se execută.

Faptul că încheierea contractului s-a tăcut în frauda drepturilor reclamantei este de domeniul evidenţei din moment ce încheierea actului a avut loc la două zile după ce a devenit irevocabilă hotărârea judecătorească prin care pârâţii erau obligaţi să-i achite suma de 116.679 lei. Reaua credinţă şi a dobânditorilor rezultă cu prisosinţă din calitatea de fii, respectiv nurori a acestora şi a faptului că toţi locuiesc în acelaşi imobil, ei ştiind că părinţii lor datorează această sumă şi că au în proprietate doar acest imobil, iar prin înstrăinarea lui îşi creează starea de insolvabilitate, chiar acest lucru urmărindu-l.

Reclamanta învederează că celelalte susţineri din întâmpinare privitoare la relaţiile dintre întreţinuţi şi dobânditori nu au nicio relevanţă în cauză, din moment ce bunul a fost scos din patrimoniul debitorilor şi nu mai poate fi executat silit.

Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la termenul din 01.06.2012, reclamanta a arătat că, în anul 1974, antecesorii săi, părinţii S.S. şi S.M., împreuna cu bunica sa, P.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4239/1974 au înstrăinat imobilul teren în suprafaţa de 727 mp pe care se afla edificată, şi se află şi în prezent, o casa de locuit şi anexe gospodăreşti. Toate aceste imobile construcţii, cât şi imobilul teren, erau înscrise în CF 2646 Bistriţa, nr. top. 105/19, iar parcela de teren „loc de casă în intravilan" din CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, cu aceeaşi suprafaţă de 727 mp, care constituie un corp de avere distinct, a rămas în proprietatea vechilor proprietari, adică a antecesorilor reclamantei, iar prin Decret Prezidenţial, în anul 1975, acest teren a fost expropriat.

Cu ocazia intabulării în coala evolutivă de carte funciară nr. 2646 Bistriţa sub nr. top. 105/19, nu s-a operat înstrăinarea corect, înstrăinarea s-a efectuat în mod greşit în CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, invocându-se Autorizaţia de înstrăinare teren cu construcţii nr. 11741/1974, emisă de fostul C.P.M.B. şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat de N.S.J.BN sub nr. 4293/1974. Greşeala comisă cu ocazia înscrierii contractului de vânzare-cumpărare în CF rezultă şi din schiţa anexă la Decretul de expropriere nr. 362/1974 unde construcţia şi terenul ce rămânea în urma exproprierii figurează pe parcela cu nr. top. 105/19, deci rezultă că s-a expropriat terenul din CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, teren pe întinderea căruia s-a construit o magistrală a canalului termic, care deservea o porţiune mare din oraş.

În urma degradării încălzirii termice a oraşului Bistriţa, locuitorii oraşului şi-au montat centrale termice proprii, aşa încât canalul termic de care s-a făcut vorbire şi-a pierdut utilitatea în timp şi a fost scos din starea lui de funcţionare, motiv pentru care antecesorii reclamantei, proprietari în CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, pe care este situat canalul termic dezafectat, s-au adresat cu o cerere Primăriei Bistriţa în temeiul Legii 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului expropriat. Primăria Bistriţa, sesizând intabularea efectuata greşit în CF a pârâţilor R.G., F şi I.L., le-a cerut părinţilor reclamantei, S.S. şi M., petenţi la Legea nr. 10/2001, să promoveze o acţiune în instanţă având ca obiect rectificarea de carte funciară, prin adresa 18913/17.10.2002. Acţiunea de rectificare a început în anul 2002 şi a trecut prin toate instanţele, devenind irevocabilă prin Decizia civila nr. 1775/R/2004 a C.A. Cluj, aşa încât critica adusă Sentinţei 1863/2003, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul 7912/2002, este falsă, fără suport probatoriu şi netemeinică.

După soluţionarea irevocabilă a acţiunii de rectificare de CF, P.M.B., prin Dispoziţia 1748/2005, a restituit terenul din CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, vechilor proprietari deposedaţi, S.S. şi S.M., care au fost părinţii reclamantei. Această dispoziţie a fost atacată de R.G., R.F. şi I.L. în toate instanţele până la Î.C.C.J, care, prin Decizia 2096/07.03.2007 irevocabilă, recunoaşte dreptul de proprietari ai terenului din CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20, a vechilor proprietari S.S. şi S.M.. 

Aceiaşi pârâţi au promovat o nouă acţiune în dosarul 2003/190/2005 având ca obiect uzucapiune. Această acţiune, prin Decizia 2096/2007 din dosarul 2499/112/2005, recunoaşte puterea de lucru judecat, chiar şi în această pricină, a Deciziei 423/2003 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, întrucât un teren care a făcut obiectul Legii 10/2001 nu poate fi uzucapat. Astfel că dosarul nr. 2003/190/2005 având ca obiect uzucapiunea a fost soluţionat corect de instanţe, parcurgând şi acesta toate căile de atac.

Dosarul 1111/190/2009, având ca obiect grăniţuire, al Judecătoriei Bistriţa, a fost soluţionat la C.A. Cluj prin Decizia nr. 899/R/2011, pronunţată în 09.03.2011, în acest dosar fiind efectuată încă o expertiza topografica încuviinţata de instanţă cât şi o expertiză în construcţii, care au fost însuşite de instanţe şi fac parte integrantă din sentinţa acesteia. Critica adusa de petenţi cu privire la fixarea liniei de meta nu este susţinută de probe, ci este făcută tendenţios pentru că ei omit să spună că lotul lor de teren are suprafaţa mai mică deoarece au fost expropriaţi prin acelaşi Decret de expropriere şi o porţiune din terenul lor se află, în prezent, sub blocul A5 de pe A.P., cum rezultă şi din fotografia anexată. Susţinerea că linia de hotar a fost trasată pe sub construcţiile cumpărate de la părinţii reclamantei este falsă şi făcută pentru a induce în eroare instanţa, la fel şi susţinerea că instanţa a dispus demolarea lor. Instanţa a dispus demolarea doar a construcţiilor provizorii, construite abuziv, fără autorizaţie de construcţie, edificate ulterior anilor 1990, nemenţionate în contractul de vânzare-cumpărare pe terenul care a rămas în proprietatea antecesorilor reclamantei, teren care nu a fost proprietatea lor niciodată. Susţinerea ca probele solicitate le-au fost respinse în instanţă nu este reală deoarece cele două expertize efectuate au elucidat lucrurile, aşa încât instanţa a soluţionat corect acţiunea de grăniţuire.

Construcţiile cumpărate de la antecesorii reclamantei sunt pe vechiul amplasament unde au existat dintotdeauna, după cum reiese din expertiza topografică şi din cea în construcţii, iar linia de meta a fost corect trasată de expert şi nu atinge construcţiile cumpărate de R.G., R.F., ş.a. de la părinţii reclamantei, după cum reiese din expertizele efectuate în cauza, depuse în dosarele respective. Reaua credinţa a pârâţilor reiese în evidenta şi din faptul că ei au refuzat să-i predea reclamantei terenul a cărei proprietară tabulară este încă din 01.06.2005, iar când au fost obligaţi la predarea lui prin executarea silită dispusă în urma acţiunii de grăniţuire, au fost cei care au promovat contestaţie la executare, cu suspendarea temporară a executării.

Dosarul nr. 6552/190/2007, având ca obiect pretenţii, a fost promovat de reclamantă ca o măsură de obligare a pârâţilor să-i predea terenul în urma deciziei irevocabile a Î.C.C.J. Bucureşti. Întrucât pârâţii R.G., F., ş.a., au refuzat predarea terenului până la data de 06.09.2011, suma datorată lipsei de folosinţă a terenului a crescut. În acest dosar a fost efectuată expertiza iar pârâţii din prezenta cauză au solicitat încă o variantă care le-a fost aprobată. Instanţa şi-a însuşit una din variante, aşa încât critica adusa Sentinţei civile 4794/190/2011 a Judecătoriei Bistriţa este lipsită de temei, susţinerile acestora fiind lipsite de adevăr.

Susţinerea că acest teren are frontul la stradă foarte mic şi nu este un teren de construcţii este falsă întrucât, atât din expertizele topo, cât şi din extrasul de CF, reiese fără echivoc că terenurile în suprafaţă de 727 mp au frontul la stradă, fiecare, de câte 15,15 mp, cum rezultă din schiţa anexă la Autorizaţia de înstrăinare din anul 1974, unde se vede clar ca si în coala evolutiva de c.f. , sunt doua corpuri de avere distincte, CF 2646 Bistriţa, nr. top. 105/19, teren cu casă şi dependinţe în suprafaţă totală de 727 mp şi CF 2647 Bistriţa, nr. top. 105/20 loc de casă intravilan în suprafaţă de 727 mp, aşa cum reiese din Autorizaţia de înstrăinare din anul 1974.

Reclamanta învederează că, în ciuda susţinerilor pârâţilor, anularea contractului de întreţinere viageră nu va duce la internarea în azil a bătrânei I.L., a cărei fiica este R.F. şi fiind bunica pârâţilor R.M.V., R.N.S., R.G. Jr. şi R.D.D., având în vedere că deţin o casă compusă din 5 camere, 2 bucătarii, baie, cămara, coridor la parter şi 3 camere, bucătărie, baie şi cămară, scară de acces, la etaj, mai deţin o fabrică de pâine, câteva magazine, cabinete medicale, nenumărate mijloace de transport marfă şi persoane, un teren şi o vilă în construcţie, iar I.L. are pensie şi locuieşte în bucătăria de vară în cadrul curţii comune cu casa mare de locuit.

Susţinerea pârâţilor la diferite instanţe că reclamanta putea obţine soluţiile favorabile numai datorită influenţei de care se bucură în rândul magistraţilor este falsă. Aceasta menţionează că este o persoană singură, fără alte venituri decât un salariu modest, cu sănătatea precară, după cum reiese din adeverinţa medicală ataşată la dosar, lucrând ca asistentă medicală la S.J. Bistriţa-Năsăud şi având vârsta de 61 de ani.

Afirmaţia ca pârâţii R.G. şi R.F. sunt întreţinuţi de peste 10 ani de copiii şi nurorile lor, R.G. Jr., R.D., R.M.V. şi R.N.S., este mincinoasă deoarece, acum 10 ani, R.G. era angajat ca şofer şi avea vârsta de 51 de ani, R.F. era angajată ca femeie de serviciu la S.J. Bistriţa-Năsăud şi avea vârsta de 47 de ani, situaţie care dovedeşte în mod indubitabil că aceştia nu aveau nevoie de niciun fel de întreţinere din partea copiilor lor întrucât se întreţineau singuri prin salariile de la locurile de muncă.

Reclamanta arată că susţinerea că între R.G., R.F., I.L. şi copiii lor s-ar fi încheiat o convenţie de întreţinere cu mult timp înainte de declanşarea litigiilor este făcuta cu scopul de a induce în eroare instanţa întrucât această convenţie de întreţinere viageră s-a întocmit la 22.12.2011, exact la două zile după pronunţarea Deciziei civile nr. 432/R/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 6552/190/2007, din data de 20.12.2011, aşa cum rezultă din extrasele de CF nr. 2646 Bistriţa, depuse la dosar, în care s-a consemnat prin actul notarial al BNP V.M. contractul de întreţinere viageră iar susţinerea că, la data încheierii contractului de întreţinere viageră în formă autentică  (22.12.2011), creanţa se executa prin poprire este şi aceasta tot mincinoasă deoarece poprirea s-a instituit abia după ce s-a constatat că nu există nimic de executat şi a început în luna februarie 2012.

Denaturarea adevărului prin afirmaţia ca întreţinătorii s-au mutat în casa din litigiu după încheierea convenţiei este evidentă dacă se studiază cărţile lor de identitate din care rezultă, fără niciun dubiu, că toţi au acelaşi domiciliu comun. Întrucât toţi pârâţii din cauză locuiesc dintotdeauna în acelaşi imobil, fiind bunica, părinţii cu fiii şi nurorile lor, astfel că proba testimonială cerută de către pârâţi pentru a face dovada că convenţia de întreţinere viageră a fost încheiată cu mult timp înainte de declanşarea litigiilor este inutilă.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri.

Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la termenul din 01.06.2012, pârâţii au solicitat admiterea probei testimoniale în privinţa numiţilor I.T. şi M.I., arătând că susţinerile reclamantei prin scriptul depus la dosarul cauzei în sensul că pârâţii ar fi fost de rea credinţă şi că acest contract ar fi fost încheiat în scopul sustragerii de la executare a imobilelor din litigiu, sunt mincinoase. Contractul de întreţinere s-a încheiat cu peste 10 ani în urmă, dar încheierea actului în formă autentică nu a fost posibilă deoarece, începând din anul 2001, între părţi s-au purtat nenumărate litigii în legătură cu imobilele din litigiu. Până în data de 22.04.2011, imobilele din litigiu au fost ipotecate la U.Ţ.B. pentru garantarea restituirii unui credit bancar, astfel, până la acea dată a fost imposibilă materializarea convenţiei.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri.

Prin răspunsul la notele de şedinţă, reclamanta a solicitat respingerea cererii de încuviinţare a probatoriului testimonial care nu este necesar şi nu are relevanţă în cauză, cererea fiind făcută cu scopul ascuns al tergiversării cauzei. Prin probatoriul testimonial, pârâţii doresc să facă dovada că întreţinerea viageră a fost anterioară litigiului dar proba domiciliului dovedeşte, aşa cum s-a menţionat şi anterior, contrariul.

Susţinerea pârâţilor că actul de întreţinere s-a încheiat cu peste 10 ani în urmă este mincinoasă, la fel ca şi susţinerea că încheierea contractului în formă autentică nu a fost posibilă, aceştia folosindu-se de falsuri, prezentări trunchiate şi distorsionate ale adevărului, susţineri aberante pentru a încerca să influenţeze instanţa. Aşa cum reiese din extrasul de CF, pârâţii au ipotecat imobilele în discuţie încă înainte de declanşarea litigiilor din anul 2001, având instituită ipotecă la B - Agenţia N, pentru suma de 3.000.000.000 lei vechi + dobândă şi alte costuri şi comisioane, care a fost radiată la data de 28.04.2005. În data de 28.09.2006 se instituie o nouă ipotecă la U.Ţ.B. pentru suma de 30.000 euro + dobânzi şi comisioane aferente, care a fost radiată la data de 22.04.2011.

Afirmaţia că reclamanta a optat pentru executarea silită pe calea popririi şi că altă modalitate de executare silită nu se justifică este tendenţioasă întrucât executorul judecătoresc a optat pentru executarea silită prin poprire atunci când a constatat că în CF 60611 (veche 2649/105/19) a fost înstrăinată proprietatea pârâţilor R.G., R.F. şi I.L., fiilor şi nurorilor lor, procedura începând să curgă abia din luna februarie 2012, conform copiilor după cupoanele de pensie ale debitorilor.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 09.11.2012, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost ea formulată, reiterând motivele de fapt şi de drept prezentate în scriptele depuse la dosarul cauzei.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 16.11.2012, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată, reiterând motivele de fapt şi de drept prezentate în scriptele depuse la dosarul cauzei; cu cheltuieli de judecată.

În plus, pârâţii au mai arătat că martorul I.T. audiat la termenul din data de 02.11.2012 confirmă faptul că în acea locuinţă trăiesc în mod efectiv 4 familii iar copiii sunt cei care suportă cheltuielile de întreţinere. Totodată, martorul M.I. a arătat că ştie problemele personale ale pârâtului R.G. senior care au survenit în urmă cu 14-15 ani.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :

Prin cererea formulată, reclamanta S.M. a solicitat să se declare inopozabil contractul de întreţinere viageră încheiat între pârâţii R.G. sr, R.F. şi R.L., în calitate de întreţinuţi şi pârâţii R.M.V., R.N.S., R.G. jr şi R.D.D., în calitate de întreţinători, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit, parter plus mansardă şi terenul aferent, situat în Bistriţa, şi să se dispună continuarea executării silite a sentinţei civile nr.4794/2011, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, potrivit căreia pârâţii R.G. sr, R.F. şi R.L. au fost obligaţi irevocabil să-i plătească despăgubiri în suma de 42.816 lei şi 1.476 lei lunar până la predarea unui imobil, executare silită  pornită la cererea sa în dosarul de executare silită nr.541/2011.

În motivare, reclamanta a arătat că acest contract s-a încheiat în frauda drepturilor sale, că are împotriva pârâţilor de rând 1-3 o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care a încercat să o pună în executare silită iar prin încheierea acestui contract, debitorii săi, pârâţi în această cauză, au urmărit să-şi creeze o stare de insolvabilitate, astfel încât creanţa să nu poată fi executată, fiind invocate dispoziţiile art.1562-1565 din Codul civil.

Instanţa reţine că între părţi au avut loc mai multe litigii, că prin sentinţa civilă nr.4794/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, irevocabilă la data de 20.12.2011, prin Decizia civilă nr.432/R/2011 pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pârâţii de rând 1-3 au fost obligaţi să-i plătească reclamantei despăgubiri în suma de 42.816 lei şi 1.476 lei lunar, că la data de 28.12.2011 reclamanta a solicitat executarea silită  a acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 09.01.2012, executorul judecătoresc a emis somaţia de la f.85 din dosarul execuţional pentru suma de 116.679,2 lei, la data de 17.01.2012, executorul judecătoresc a întocmit Procesul-verbal, din care rezultă că debitorii nu mai deţin bunuri imobile ce ar putea face obiectul executării silite şi că prin adresele emise la data de 17.01.2012, au fost înfiinţate popriri pe pensiile (în sumă de 780 lei/lună, 236 lei/lună şi 198 lei/lună, conform cupoanelor) pe care le primesc aceştia de la C.J.P. BN.

Potrivit extrasului CF şi contractului de întreţinere viageră, pârâţii de rând 1-3 au avut în proprietate un imobil - teren în suprafaţă de 727 mp pe care se află amplasată o construcţie parter (5 camere , 2 bucătării, baie, hol, terasă, scări) şi mansardă (3 camere, bucătărie, hol, scări) – iar pe data de 22.12.2011 au transmis nuda proprietate pârâţilor de rând 4-7, care sunt nepoţii, respectiv fiii şi soţiile acestora, rezervându-şi uzufructul viager.

 Conform art.1562 Cod Civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate, un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract putând fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate iar conform art.1563, creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, condiţiile impuse de textul de lege sunt următoarele : actul atacat trebuie să fi creat  un prejudiciu creditorului, respectiv prin încheierea lui debitorul şi-a cauzat sau şi-a majorat starea de insolvabilitate, trebuie să existe o fraudă din partea debitorului şi a terţului cu care acesta a încheiat actul atacat, respectiv aceste persoane să cunoască faptul că prin încheierea actului debitorul îşi creează sau măreşte insolvabilitatea, iar creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Analizând dacă condiţiile de mai sus sunt îndeplinite, instanţa reţine că reclamanta, creditoarea din dosarul de executare silită, are împotriva de pârâţilor de rând 1-3, debitori în cadrul aceluiaşi dosar, o creanţă certă, constatată prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.4794/2011, irevocabilă la data de 20.11.2011, anterior datei de 22.12.2012, la care a fost încheiat contractul de întreţinere.

Referitor la condiţia ca actul atacat să fi produs un prejudiciu reclamantei, instanţa reţine că pârâţii de rând 1-3 nu au executat de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărâre în sarcina lor, astfel că reclamanta a trecut la executare silită, însă, în urma demersurilor întreprinse, executorul judecătoresc a constatat că pârâţii de rând 1-3 nu mai deţin bunuri imobile, ca urmare a înstrăinării terenului şi construcţiei prin încheierii contractului de întreţinere viageră cu pârâţii de rând 4-7,  astfel că singura modalitate de recuperare a sumei de 116.679,2 lei datorate este prin poprirea pensiilor acestora care, conform cupoanelor, totalizează 1214 lei lunar ; având în vedere că potrivit art.409 Cod de procedură civilă, veniturile periodice  pot fi urmărite doar până la 1/3 din valoare, rezultă că suma lunară recuperată de reclamantă de la cei trei pârâţi nu poate depăşi 404,6 lei/lună, respectiv că suma de 116.679,2 lei ar putea fi recuperată integral în 288 de luni, adică în termen de 24 de ani, ceea ce este inadmisibil.

 Prin urmare, instanţa reţine că prin înstrăinarea imobilului teren şi construcţie în discuţie, pârâţii de rând 1-3, debitori în dosarul de executare silită, şi-au creat starea de insolvabilitate, împrejurare ce are drept consecinţă prejudicierea reclamantei, creditoare în dosarul de executare, care se vede în situaţia de a nu-şi  putea acoperi creanţa.

Cu privire la condiţia fraudei, instanţa reţine că atât pârâţii de rând 1-3, debitori în dosarul de executare silită, cât şi pârâţii de rând 4-7, care au dobândit nuda proprietate a imobilului prin actul atacat şi care, locuind împreună cu pârâţii de rând 1-3 ştiau situaţia economică a acestora şi aveau cunoştinţă despre litigiile dintre părţi precum şi despre pretenţiile formulate de reclamantă, au cunoscut faptul că prin înstrăinarea imobilului deţinut (singurului bun de valoare comparabilă cu valoarea creanţei, astfel cum rezultă şi din copie patrimoniu, eliberată de Primăria Bistriţa la cererea executorului judecătoresc) nu se putea acoperi creanţa reclamantei, şi că acest lucru o va prejudicia pe aceasta. 

Instanţa va respinge susţinerile pârâţilor, potrivit cărora pârâţii de rând 1-3 sunt întreţinuţi de pârâţii de rând 4-7, în baza unei înţelegeri anterioare, dar care nu a putut fi perfectată  decât la data de 22.12.2011, prin actul atacat, din cauza unui contract de garanţie imobiliară, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare, grevare şi închiriere.

Este adevărat că imobilul a fost ipotecat şi că a existat o interdicţie de înstrăinare însă, conform extrasului de carte funciară, înscrierile au fost radiate încă din aprilie 2011, cu mult înainte de data încheierii actului atacat însă perfectarea acestuia s-a făcut doar după rămânerea irevocabilă a sentinţei nr.4794/2011.

 În plus, instanţa reţine că între pârâţi există relaţii apropiate de rudenie şi că locuiesc împreună, pârâţii de rând 4-7 fiind fiii şi respectiv nurorile pârâţilor de rând 1-2 şi nepoţii pârâtei de rând 3, iar din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că într-adevăr cei tineri îi ajută şi se preocupă de situaţia celor mai în vârstă dar în condiţii normale oricărei familii, obligaţia de întreţinere reciprocă fiind normală şi, mai mult, prevăzută şi de dispoziţiile legale, atât de art.86 şi următoarele din Codul familiei cât şi, ulterior abrogării acestuia, de art.516 şi următoarele din Codul civil în vigoare, fără să se facă dovada că între pârâţi ar fi existat o înţelegere anterioară de înstrăinare a imobilului cu clauza de întreţinere sau că ajutorul dat părinţilor ar fi fost condiţionat de dobândirea imobilului de către copii ; concludentă în acest sens este declaraţia martorului de la f.141 care arată ca “ avea  în grijă părinţii şi o bunică deoarece bunica şi părinţii l-au ajutat la rândul lor când era student la Cluj “ astfel că nu se poate reţine că înţelegerea cu privire la înstrăinarea imobilului a fost anterioară datei încheierii la notar.

Mai mult decât atât, din declaraţia de martor, rezultă că pârâţii nu numai că au ştiut că prin încheierea contractului îşi creează o stare de insolvabilitate, dar că acesta a fost şi scopul urmărit - ca reclamanta să nu aibă ce să execute, adică pentru prejudicierea sa. În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile din textul de lege arătat mai sus, instanţa a admis cererea ca fiind întemeiată, a declarat inopozabil reclamantei contractul de întreţinere în ceea ce priveşte transmiterea proprietăţii asupra imobilului în cauză şi să dispune continuarea executării silite.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, pârâţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4349,58 lei reprezentând 3949,58 lei taxă de timbru şi timbru judiciar şi 400 lei onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii R.G. senior, R.F., I.L., R.M.V., R.N.S., R.G. jr. şi R.D.D., solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii recurate şi rejudecând pe fond pricina, respingerea acţiunii promovată de reclamanta S.M., ca nefondată, iar în baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în recurs. S-a învederat că hotărârea recurată este nelegală, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivare s-a arătat că prin sentinţa recurată, Judecătoria Bistriţa a admis acţiunea promovata de reclamantă, a declarat inopozabil reclamantei contractul de întreţinere viageră încheiat între pârâţi cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit şi terenul aferent situate în municipiul Bistriţa str. l D, nr. 24, înscris în C.F. nr. 60611 Bistriţa top. 105/19 şi a dispus continuarea executării silite asupra acestui imobil în dosarul execuţional nr. 541/2011 a SCPEJ A.V.D., pârâţii fiind obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că această hotărâre este în opinia recurenţilor profund netemeinică şi dată cu încălcarea esenţială a legii. Statuarea instanţei de fond în sensul că acţiunea reclamantei este admisibilă prin prisma dispoziţiilor art. 1562 Cod civil, deoarece s-ar fi făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de acest text, au fost consecinţa unei interpretări greşite a probelor administrate în cauză.

Totodată, s-a menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 1562 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el toate actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Potrivit alin. 2 un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate (art.1563 NCC).

Potrivit acestui text, pentru ca acţiunea revocatorie să fie admisibilă trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii şi anume: prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, frauda debitorului şi complicitatea terţului la fraudă.

Recurenţii au precizat că, din probaţiunea administrată în cauză la instanţa de fond a rezultat în mod cert că în speţă nu au fost îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii.

În ceea ce a privit crearea unei stări de insolvabilitate de către debitori ca urmare a încheierii contractului de întreţinere viageră, recurenţii au făcut câteva precizări:

Pentru a stabili pretinsa stare de insolvabilitate a debitorilor, instanţa de fond a avut în vedere doar adresa comunicată executorului judecătoresc de către P.M.B. existentă la dosarul de fond. Din acea adresă a rezultat că debitorii au înregistrat în poziţia lor doar casa de locuit şi terenul din litigiu. În opinia recurenţilor acea adresă nu a fost suficienta pentru a demonstra că debitorii nu au şi alte bunuri urmăribile de natură să acopere creanţa pusa în executare. Executorul judecătoresc „a optat'" pentru acea modalitate de executare a creanţei din comoditate. Evident că a fost mult mai simplu de executat creanţa prin modalitatea vânzării la licitaţie publică a unui imobil. Debitorii au avut bunuri mobile urmăribile şi alte valori a căror valoare  ar fi acoperit creanţa pusă în executare de creditoare. De altfel a fost de observat că executorul judecătoresc cu acordul creditoarei a optat pentru modalitatea popririi veniturilor realizate de debitori. Pentru a continua executarea silită asupra bunurilor imobile era absolut necesar ca executorul judecătoresc să continue executarea asupra bunurilor mobile, iar în măsura în care nu existau bunuri mobile sau valoarea acestora nu acoperea contravaloarea creanţei trebuia să întocmească un proces verbal şi apoi să procedeze la executarea silită prin modalitatea vânzării la licitaţie publică a imobilelor proprietatea debitorilor.

Recurenţii au mai arătat că, deşi au invocat aceste împrejurări pe parcursul instrumentării cauzei, instanţa de fond nu le-a analizat, iar în final a statuat că debitorii au devenit insolvabili ca urmare a transmiterii imobilelor din litigiu prin contractul de întreţinere. În speţă, reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului produs prin încheierea contractului de întreţinere viageră. Aşa cum au precizat, adresa P.M.B. nu face dovada insolvabilităţii debitorilor. În acelaşi sens, încheierea contractului de întreţinere nu face nici el dovada insolvabilităţii debitorilor - întreţinuţi. În aceste condiţii recurenţii au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului produs ca urmare a încheierii acestui contract de întreţinere, motiv pentru care din acest punct de vedere s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, iar din probaţiunea administrata în cauză, a rezultat că nu se poate retine frauda debitorilor şi complicitatea terţilor la această fraudă.

Recurenţii au arătat că, aşa cum au precizat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, debitorii R.G. - senior, R.F. şi I.L. au fost întreţinuţi de beneficiarii contractului de întreţinere de foarte mulţi ani, anterior declanşării litigiilor dintre întreţinuţi şi reclamanta S.M..

În acest sens martorul I.T. audiat la cererea pârâţilor a declarat că „ ...în perioada 1997-2000 a discutat cu pârâţii R.M. şi cu R.G. - junior care i-au relatat că au grijă de părinţi şi că îi întreţin pe aceştia. Precizez că afirmaţia a fost în sensul că nu dispune de resurse financiare pentru a se asocia cu mine, pentru că avea în îngrijire părinţii şi bunica...". Acelaşi martor confirma că în acea locuinţă trăiesc în mod efectiv 4 familii.

De asemenea, s-a arătat că martorul a mai precizat că „am aflat că ambii copii suportă cheltuielile de întreţinere ale casei, ale părinţilor şi ale bunicilor”, iar martorul M.I. audiat la cererea pârâţilor a declarat că „…ştie că problemele personale ale pârâtului R.G. senior au survenit în urmă cu 14-15 ani când mi-a povestit despre soţia să ca ar avea probleme de sănătate…”, acest din urmă martor a făcut vorbire în declaraţia sa şi despre problemele de sănătate ale pârâtului R.G. senior pe care îl ştie ca fiind pensionat de boală şi pe care nu l-a mai întâlnit de 2-3 ani pe traseu, iar din discuţiile cu întreţinuta I.L. martorul a precizat că erau ajutaţi de copii, mai ales că aceştia aveau şi o afacere cu brutăria. Şi acest martor a confirmat faptul că în imobilul din litigiu locuiesc 4 familii.

S-a precizat că, realitatea declaraţiilor acestor martori sunt demonstrate şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: actele medicale din care rezultă starea de sănătate a pârâtei I.L.,  certificatul de încadrare în grad de handicap al acesteia, bilete de ieşire din spital ale pârâtei I.L., decizia asupra capacităţii de muncă a pârâtului R.G., decizia asupra capacităţii de muncă a pârâtei R.F.. Din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei a rezultat că întreţinătorii au fost cei care au achitat utilităţile respectiv gaz, electricitate, telefonie fixă, impozite, etc.

Recurenţii au arătat că, din această probaţiune administrată în cauză a rezultat în mod cert că acel contract este real, că debitorii erau în nevoie şi aveau nevoie de întreţinere şi îngrijire şi că întreţinuţii şi-au îndeplinit toate obligaţiile stipulate prin contractul de întreţinere încheiat.

De asemenea, s-a arătat că statuările instanţei fondului în sensul că acel contract s-ar fi încheiat în frauda creditoarei pe motiv că de la data radierii sarcinilor şi până la înscrierea în cartea funciară a contractului de întreţinere ar fi trecut un timp îndelungat, sunt nefondate şi ele sunt contrazise de probele administrate în cauză, iar din probaţiunea testimonială a rezultat că acea convenţie de întreţinere s-a încheiat în urmă cu 14-15 ani. La acea dată imobilele erau proprietatea exclusivă a întreţinuţilor, iar litigiile dintre creditoare şi debitori nu erau încă declanşate.

După încheierea convenţiei de întreţinere, imobilele din litigiu au fost ipotecate la unităţi bancare pentru garantarea unor credite contractate de întreţinători. Acea împrejurare a constituit pentru părţi o imposibilitate de a încheia în formă autentică contractul de întreţinere şi pentru a opera transmisiunea proprietăţii în cartea funciară. Pe de altă parte este de precizat că, acceptul proprietarilor de a ipoteca aceste imobile pentru garantarea unor împrumuturi contractate de întreţinători demonstrează că la acea dată convenţia de întreţinere era deja încheiată.

S-a precizat că, aşa cum a rezultat din copia colii de carte funciară, la scurt timp după radierea ipotecilor şi a notărilor din cartea funciară, părţile au operat acest contract de întreţinere. În aceste condiţii nu s-a putut susţine că acea operaţiune efectuată în cartea funciară ar fi fictivă şi că ea s-ar fi făcut doar pentru ca debitorii să sustragă imobilele de la executarea silită.

La data încheierii convenţiei de întreţinere, nu existau litigii între părţi cu privire la imobilele din litigiu. În aceste condiţii nu se poate susţine că în speţă  s-ar putea reţine complicitatea întreţinătorilor la fraudă.

Recurenţii au menţionat că, din probaţiunea administrată în cauză a rezultat că acea convenţie de întreţinere s-a încheiat cu 14-15 ani în urmă, dată de la care întreţinătorii şi-au îndeplinit toate obligaţiile de întreţinere asumate. Motivul pentru care acea convenţie nu a fost materializată şi nu a fost operată în cartea funciara a fost determinat de împrejurarea că imobilele au fost ipotecate de către întreţinători evident cu acordul întreţinuţilor pentru garantarea unor credite contractate de întreţinuţi. În aceste condiţii nu se poate susţine că părţile trebuiau să prevadă că după mai mulţi ani între întreţinători şi reclamantă urmau să apară o serie de litigii cu privire la imobilele transmise şi că în final va fi declanşată şi o executare silită imobiliară.

S-a precizat că, statuările instanţei fondului în sensul că întreţinătorii în calitate de terţi aveau cunoştinţă de situaţia economică a debitorilor la data încheierii contractului de întreţinere şi că în virtutea relaţiilor de familie a existat o obligaţie de întreţinere reciprocă în condiţiile art. 86 din Codul familiei, sunt nefondate.

De asemenea, s-a susţinut că situaţia economică a debitorilor trebuie interpretată prin prisma momentului încheierii convenţiei, respectiv în urmă cu 14-15 ani, deoarece la acea dată nu existau nici un fel de litigii între părţi, situaţia economică a întreţinuţilor nu a avut nicio relevanţă în cauză cu privire la acest litigiu.

Totodată, s-a menţionat că relaţiile de rudenie dintre părţi nu au constituit un impediment sau o piedică pentru încheierea unei convenţii de întreţinere. În practica judiciară au existat nenumărate cazuri în care părinţii au transmis toate bunurile proprietatea lor cu titlu de întreţinere unor terţe persoane, încheierea unei convenţii de întreţinere între părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi nu este un caz unic în practica judiciară.

În final, s-a învederat împrejurarea că la data încheierii contractului de întreţinere în formă autentică, creanţa nu era certă. Hotărârea judecătorească care a constituit titlul executoriu a devenit definitivă în data de 28.12.2011. Contractul de întreţinere a fost autentificat la data de 22.12.2011, anterior datei când creanţa a devenit certă, acesta fiind un alt argument care a demonstrat că acţiunea reclamantei este nefondata.

Recurenţii au arătat că îşi susţin şi celelalte argumente invocate prin concluziile depuse la instanţa de fond.

Reclamanta-intimată S.M., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorar de avocat în recurs.

În motivare s-a arătat că nici una din susţinerile recurenţilor nu sunt întemeiate.

Reclamanta-intimată a arătat că, din actele şi lucrările dosarului referitoare la titlul care se execută, din raporturile litigioase dintre reclamantă şi pârâţi care a durat de peste 10 ani şi din momentul încheierii contractului contestat (la 2 zile după rămânerea irevocabilă a unei sentinţe ce obligă pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 116.679 lei) a rezultat fără putinţă de tăgadă caracterul fraudulos al încheierii contractului şi necesitatea declarării lui ca inopozabil reclamantei-intimate.

S-a menţionat că, între reclamanta intimată şi pârâţii-recurenţi de rândul 1-3 în cursul anilor 2003-2011 au avut loc peste 12 procese în faza de fond, apel şi recurs, prin care pârâţii au încercat să o împiedice pe reclamanta-intimată să redobândească dreptul de proprietate asupra unui teren de 727 m.p. situat în imediata vecinătate a proprietăţii lor, din Bistriţa, str. 1 Decembrie, ori să intre în posesia şi folosinţa acestui teren.

După finalizarea proceselor de rectificare, plângere împotriva dispoziţiei de reconstituire a dreptului de proprietate, uzucapiune şi grăniţuire reclamanta-intimată a promovat sub nr. 6552/190/2007 şi o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâţilor-recurenţi să-i achite contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în perioada anilor 2005-2007 şi în continuare până la predarea imobilului.

Prin sentinţa Judecătoriei Bistriţa nr. 4794/2011 acţiunea a fost admisă şi pârâţii-recurenţi de rândul 1-3 au fost obligaţi să-i achite reclamantei-intimate, cu titlu de despăgubiri, suma de 42.816 lei şi 1.476 lei lunar până la predarea imobilului.

Reclamanta intimată a arătat că pârâţii-recurenţi au declarat recurs împotriva acestei sentinţe şi au căutat pe toate căile să împiedice soluţionarea acestui recurs sub diferite pretexte legate de neachitarea taxei de timbru, formularea unei cereri de ajutor public judiciar doar în dimineaţa celui de al doilea termen de judecată, sau să se suspende recursul pentru că ar fi făcut plângeri penale împotriva celor doi experţi din cauză.

Cu toate acestea spre surprinderea recurenţilor instanţa de control judiciar a fost destul de fermă şi a dispus soluţionarea recursului cu amânarea pronunţării la 20.12.2011, când recursul a fost respins ca nefondat.

Cunoscând reaua-credinţă procesuală a recurenţilor care au hărţuit-o pe reclamantă în toate procesele avute împreună, la 16.12.2011 aceasta a scos de la O.C.P.I. Bistriţa extrasul de c.f. referitor la imobilul proprietatea pârâţilor tocmai în ideea de a formula cerere de execuţie silită imobiliară imediat ce va obţine copia minutei recursului, în considerentul că acesta va fi respins. S-a precizat că, dacă se observă acest extras de c.f. eliberat la 16.12.2011 se constată că are ca proprietari doar pe pârâţii de rândul 1-3, fiind liber de orice sarcini.

Imediat ce s-a făcut pronunţarea a fost scos un exemplar de pe portalul instanţelor de judecată şi formulată cerere de investire cu formulă executorie, ce a fost aprobată la 28.12.2011, când s-a şi formulat cerere de execuţie silită la B.E.J. A.V.D. înregistrată sub nr. 541/2011. B.E.J. A.V.D. a formulat cerere la Direcţia economică a Primăriei Bistriţa de unde i s-a comunicat că debitorii, pârâţii-recurenţi de rândul 1-3, au în proprietate imobilul din str. 1 D, nr. 24.

În executarea creanţei reclamantei, executorul Judecătoresc A.V.D. a verificat situaţia de c.f. pentru a înscrie somaţia de execuţie silită şi cu stupoare a constatat că la 22.12.2011, respectiv la două zile după pronunţarea deciziei de respingere a recursului, debitorii reclamantei-intimate au încheiat cu fiii şi soţiile acestora un contract de întreţinere viageră autentificat de B.N.P. V.M. sub nr. 4865/22.12.2011, prin care transmiteau dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit silit fiilor lor.

Faţă de cele constatate Executorul Judecătoresc A.V.D. a întocmit la 17.01.2012 un proces verbal în care a consemnat imposibilitatea executării silite a imobilului în discuţie deoarece este proprietatea altor persoane decât debitorii, că aceştia nu deţin alte bunuri imobile care să poată fi executate silit pentru a-mi executa creanţa datorată.

În ce priveşte încheierea contractului în frauda drepturilor reclamantei-intimate lucrurile sunt de domeniul evidenţei din moment ce încheierea actului a avut loc la două zile după ce a devenit irevocabilă hotărârea judecătorească prin care pârâţii erau obligaţi să-i achite sume de 116.679 lei.

S-a menţionat că, reaua credinţă şi a dobânditorilor rezultă cu prisosinţă din calitatea de fii, respectiv nurori a acestora şi a faptului că toţi locuiesc în acelaşi imobil, ei ştiind că părinţii lor datorează această sumă şi că au în proprietate doar acest imobil, iar prin înstrăinarea lui îşi creează starea de insolvabilitate, chiar acest lucru urmărindu-l.

În ce a privit caracterul prejudiciator al încheierii contractului de întreţinere nu există discuţii din moment ce prin încheierea acestui act s-a împiedicat executarea creanţei reclamantei.

De asemenea, s-a precizat că prin întâmpinarea depusă, pârâţii tăgăduind legalitatea faptelor stabilite cu putere de lucru judecat susţin că ei nu sunt de rea-credinţă, ci dimpotrivă reclamanta, deoarece chipurile, prin manopere dolosive a obţinut 12 hotărâri judecătoreşti potrivnice lor, care toate sunt rămase irevocabile.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (3) Cod Procedură Civilă „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare."

Prin urmare, a fost la dispoziţia creditorului modalitatea în care înţelege să execute silit o hotărâre judecătorească, fie execuţie mobiliară, fie imobiliară, sau ambele forme concomitent în vederea realizării creanţei sale pe orice cale prevăzută de lege.

Prin procesul-verbal întocmit de Executorul Judecătoresc A.V.D., în dosarul execuţional nr. 541/2011 s-a constat înstrăinarea imobilului proprietatea debitorilor supus execuţiei precizând că „prin această înstrăinare debitorii nu mai deţin bunuri imobile ce ar putea face obiectul executării silite". Prin urmare, reclamanta nu era obligată să ceară alte forme de execuţie şi prin înstrăinarea imobilului supus execuţiei ea a fost practic împiedicată să-şi execute dreptul său de creanţă fiind prejudiciată cu suma de 116.679 lei, care se execută.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu au nici o relevanţă în soluţionarea procesului deoarece toate prestaţiile pretins executate de întreţinători se circumscriu obligaţiilor naturale dintre bunici-fii-părinţi şi nepoţi, important fiind doar faptul încheierii contractului de întreţinere care a blocat execuţia silită prejudiciind-o grav pe reclamantă. Pretinsa imposibilitate a încheierii contractului urmare a existenţei unor sarcini s-a solicitat observarea faptului că nu corespunde adevărului deoarece creditul de 30.000 euro a fost achitat încă din anul 2006, iar alte sarcini nu există decât dreptul de uzufruct viager consemnat după încheierea contractului de întreţinere.

Tribunalul, examinând în baza  prev. art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.