Procedura insolvenţei

O cerere de suspendare a judecatii nesemnata de reprezentantul legal al societati debitoare-titulara a cererii de deschidere a procedurii insolventeii, depusa la dosar în aceeasi zi cu concluziile scrise prin care se cerea deschiderea procedurii insolventei, poate fi admisa doar daca, în recurs, se face dovada ca cererea de suspendare a fost semnata de reprezentantul legal al societatii debitoare.

Nota Aceasta este concluzia care se desprinde din practica de casare a Curtii de Apel Timisoara, concluzie cu care judecatorii Tribunalului Arad nu pot fi de acord câta vreme nu se putea cunoaste nici macar intentia partii de a formula o astfel de cale de atac.  Mai mult, solutia este contrara practicii frecvente a Curtii de Apel de pâna acum, situatie sesizata chiar în cuprinsul deciziei. De aceea împartasim opinia exprimata pe cale separata.

Prin Decizia nr. 1366/30.08.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara în dosarul civil nr. 4204/108/2012/a1, a fost admis recursul formulat împotriva încheierii civile nr. 659/CC/02.07.2012, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4204/108/2012 pe care a casat-o si rejudecând cererea de suspendare formulata de catre debitoarea SC A SRL ARAD, a admis-o si în consecinta a dispus suspendarea judecatii cauzei, în temeiul dispozitiilor art. 242 pct. 1 Cod procedura civila si trimite dosarul la Tribunalul Arad spre pastrare pâna la noi staruinte.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de control judiciar a retinut, cu opinie majoritara, ca la data de 18.06.2012, debitoarea SC A SRL ARAD  a investit Tribunalul Arad cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei, în conditiile art. 27 si urm. din Legea nr. 85/2006.

Cererea a primit termen de solutionare la data de 02.07.2012 – când la dosarul cauzei au fost înregistrate note de sedinta, prin care s-a solicitat, în principal,  suspendarea judecatii, iar, în subsidiar, acordarea unui termen mai lung, în vederea finalizarii unor tranzactii comerciale în beneficiul societatii (fila nr. 25 supliment fond).

Cererea poarta stampila societatii si a fost semnata de administratorul statutar G.R. – astfel cum rezulta din declaratia acestuia, autentificata sub nr. 1910/13.07.2012 de  BNP lBG (fila nr. 8 ds. recurs).

Prima instanta a respins atât cererea de suspendare, cât si cererea de amânare, apreciind, pe de-o parte, ca nu exista elemente care sa certifice împrejurarea ca semnatura apartine administratorului statutar, iar, pe de alta parte, ca prin depunerea la dosar a înscrisurilor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 si concluziilor scrise, acestea ar fi ramas fara obiect.

O atare solutie încalca prevederile art. 133 si art. 242 pct. 1 Cod procedura civila, provocând partii o vatamare, în conditiile art. 105 alin.2 din acelasi act normativ, ce nu poate fi înlaturata decât prin casarea hotarârii atacate.

Astfel, cu titlu preliminar, Curtea  precizeaza ca prin solutia de casare a hotarârii atacate, instanta nu se îndeparteaza de la jurisprudenta sa constanta  -referitoare la inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierilor de deschidere a procedurii la cererea debitoarei - dat fiind faptul ca solutia contestata în cauza de fata nu este cea data asupra cererii introductive, ci asupra unei cereri de suspendare  a judecatii  – solutionata prin aceeasi hotarâre.

În al doilea rând, Curtea releva ca nu exista nici o incompatibilitate între dispozitiile legale care guverneaza procedura insolventei – reglementata de Legea nr. 85/2006 si procedura necontencioasa – reglementata de art. 331 si urm. Cod procedura civila, pe de-o parte, si dispozitiile legale referitoare la suspendarea judecatii în conditiile art. 242 din acelasi Cod, pe de alta parte.

Aceasta pentru ca prevederile art. 242 Cod procedura civila nu reprezinta altceva decât una dintre modalitatile în care se manifesta în procesul civil principiul disponibilitatii – caracterizat prin dreptul partilor de a dispune  de obiectul procesului si de mijloacele procesuale de aparare conferite de lege.

Ori, nu se poate sustine, cu temei, ca, odata declansata procedura judiciara, debitoarea nu mai poate dispune, potrivit propriilor interese, de obiectul litigiului si de mijloacele de aparare reglementate de lege, pentru ca interesul aflat în joc nu este unul de ordine publica, ci este unul privat, si anume, interesul societatii (care, cu disponibilitatile existente, nu mai face fata datoriilor scadente), de a se pune la adapostul legii, prin instituirea procedurii insolventei.

Raportat la cele ce preced, Curtea constata ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 105 alin.2 Cod procedura civila, motiv pentru care va admite recursul debitoarei si, casând încheierea atacata, va proceda la rejudecarea cererii de suspendare.

Constatând ca aceasta este întemeiata, a admis-o si, în temeiul dispozitiilor art. 242 pct. 1 Cod procedura civila, a dispus suspendarea judecatii si trimiterea dosarului la Tribunalul Arad, spre pastrare pâna la noi staruinte.

OPINIE SEPARATA

La data de 18 iunie 2012 s-a formulat cererea de deschidere a procedurii insolventei de catre debitoarea SC A SRL, cererea primind termen de solutionare la data de 2 iulie 2012. La data de 2 iulie 2012, prin serviciul registratura al Tribunalului Arad, debitoarea a depus o cerere de suspendare a judecatii, precum si o cerere prin care solicita deschiderea procedurii simplificate si numirea în calitate de lichidator a CII Mantegazza Miriana Oana.

Prin încheierea civila nr. 659/CC pronuntata de judecatorul sindic în camera de consiliu la data de 2 iulie 2012 s-a respins cererea de suspendare, Tribunalul retinând concomitent ca cererea a ramas fara obiect, raportat la împrejurarea depunerii înscrisurilor prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, totodata faptul ca cererea nu întruneste cerintele prevazute de art. 112 C.proc.civ., în sensul ca nu este indicata persoana ce reprezinta societatea iar semnatura este alterata, „ceea ce ridica îndoieli cu privire la faptul ca aceasta apartine administratorului” societatii.

Prin recursul declarat, debitoarea a criticat solutia de respingere a cererii de suspendare, aratând ca sunt aplicabile dispozitiile art. 242 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., potrivit carora instanta suspenda judecata daca partile o cer; prin urmare, refuzând suspendarea judecatii la cererea reclamantului, ca singura parte în procedura necontencioasa, tribunalul a încalcat principiul disponibilitatii. Cât priveste motivele ce au condus la respingerea cererii de suspendare, recurenta a precizat ca omisiunile unei cereri se complinesc într-un termen scurt, potrivit art. 114 alin. 2 C.proc.civ., iar consideratiile judecatorului-sindic cu privire la o semnatura ce nu ar apartine reprezentantului legal nu corespund realitatii.

Fara a retine considerentele judecatorului-sindic – cât timp lipsa calitatii de reprezentant a semnatarului unei cereri ori omisiunea precizarii persoanei fizice ce reprezinta societatea nu conduc în nicio situatie la respingerea cererii, fiind aplicabile dispozitiile art. 133 C.proc.civ., respectiv 114 alin. 2 C.proc.civ., ce impun amânarea judecatii pentru a permite partii sa faca dovada calitatii de reprezentant si sa suplineasca omisiunile cererii ce nu ar îndeplini cerintele art. 112 C.proc.civ., mai mult, cererea de suspendare este formulata în cadrul litigiului si ca atare nu se impun formalitatile prevazute de art. 112 C.proc.civ., ci exclusiv cele aratate la art. 82 C.proc.civ., consider ca judecatorul-sindic învestit în procedura prevazuta de art. 32 din Legea nr. 85/2006 nu are posibilitatea de a dispune suspendarea judecatii, fie în situatia în care debitorul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa, fie în situatia în care debitorul însusi solicita suspendarea, astfel cum s-a procedat în cauza.

Aceasta întrucât, potrivit art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, cererea debitorului se judeca de urgenta în termen de 5 zile în camera de consiliu, fara citarea partilor. Neexistând o procedura de citare si ca atare o obligatie a partilor de a se prezenta în instanta, dispozitiile art. 242 C.proc.civ. sunt inaplicabile.

Este adevarat ca, în situatia prevazuta de art. 242 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., suspendarea se impune în consecinta recunoasterii dreptului partilor de a dispune de obiectul procesului si de mijloacele lor de aparare, însa în situatia deschiderii procedurii la cererea debitorului, cum este cazul în speta, principiul disponibilitatii se rezuma la actul de dispozitie al renuntarii la judecata cererii, cât timp nicio alta persoana nu are calitate procesuala si în consecinta nu poate exista un „acord” al partilor în vederea suspendarii (acord ce poate avea cauze diferite: o viitoare tranzactie, o plata viitoare la care se obliga pârâtul si asupra careia reclamantul consimte etc.).

Fie ca este vorba de vointa exprimata a partilor – în cazul art. 242 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., ori de vointa tacita a acestora de a nu mai continua judecata – în cazul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., dispozitiile ce reglementeaza suspendarea voluntara sunt inaplicabile în cazul deschiderii procedurii insolventei la cererea debitorului.

Interpretarea contrara lasa fara aplicare dispozitiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ce sanctioneaza debitorul în cazul neînregistrarii informatiilor prevazute la art. 28 alin. (1) lit. a)- f) si h) în termenul de 5 zile cu decaderea din dreptul de a propune planul de reorganizare. Or, legea se interpreteaza în sensul producerii de efecte juridice, si nu în sensul în care nu ar produce niciun efect.

Domenii speta

Spete similare