Drept civil - nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat prin ipotecă.

Pe rolul Tribunalului Neamţ a fost înregistrată sub nr. /245/2013 la data de 23.10.2013 cererea reclamantei NS de a se constata, în contradictoriu cu pârâtul ZD, nulitatea contractului de împrumut nr. 3149/25.11.2010, autentificat de BNP HI, lipsind obiectul şi cauza fiind falsă, a se radia ipoteca asupra imobilului situat în Iaşi, instituită prin contractul de împrumut mai sus menţionat şi a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Prin concluziile la fond, reclamanta a revenit, arătând că nu mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 

Cauza a fost înregistrată ca urmare a declinării competenţei soluţionării acesteia de către Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 11185/11.09.2013. Prin această sentinţă, prima instanţă sesizată a reţinut că, potrivit art. 94 lit. j Cod de procedură civilă, Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar conform art. 95 pct. 1 Cod de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Întrucât cauza deduce analizei un litigiu evaluabil în bani, valoarea obiectului litigiului fiind dată în primul capăt de cerere de valoarea contractului de împrumut a cărui nulitate se solicită, 60.000 euro, valoarea ajunge, conform cursului BNR de la data introducerea acţiunii, la 264.600 lei, atrăgând competenţa de prima instanţă a Tribunalului.

Capătul al doilea de cerere depinde de soluţia dată primului, în condiţiile art. 99 Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 107 Cod de procedură civilă, cererile de chemare în judecată se depun la instanţa domiciliului pârâtului, în cauză pârâtul având domiciliul în Piatra Neamţ, ce nu se află în raza de competenţă a Judecătoriei Iaşi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 130 raportat la art. 94 lit. j, 95 şi 107 al. 1 Cod de procedură civilă, Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa materială şi teritorială în favoarea Tribunalului Neamţ.

În motivarea cererii sale introductive de instanţă, reclamanta a arătat că la data de 25 noiembrie 2010, a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut cu ipotecă ce poartă numărul 3149. La aceeaşi dată, dar anterior acestui moment, între S.C A. S.R.L, reprezentată de consilier juridic ZD şi S.C R. S.R.L, s-a încheiat un precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, în cadrul căruia dânsa a fost de acord să garanteze în favoarea S.C A. S.R.L, reprezentată prin acelaşi ZD, o ipotecă de rang 1 pe imobilul proprietatea sa situat în Iaşi.

În urma discuţiilor comune purtate, pârâtul a propus ca această garanţie să formeze obiectul contractului de împrumut autentificat de BNP HD şi I, împrumut care, în fapt, nu a fost niciodată acordat. Acest act s-a încheiat în forma aceasta, dar erau prevăzute termene de plată ce corespundeau cu termenele din precontractul celor 2 societăţi. A fost încheiat pentru ca reclamanta, terţ în acel contract, care nu poartă număr şi dată, să garanteze ducerea lui la îndeplinire.

În cadrul precontractului, obiect a format un sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, cu un avans de 46.000 euro şi 60.000 euro plătibili în rate. Pentru aceste rate a garantat reclamanta, încheind acel contract de împrumut care nu a existat niciodată, acest document autentificat având mai mult aspectul unei declaraţii, nefiind trecut şi atestat că ar fi primit banii „împrumutaţi", în faţa notarului.

Un al doilea moment al relaţiilor îl reprezintă contractul de închiriere cu promisiune de vânzare, ce are acelaşi obiect, aceleaşi părţi, dar care a fost renegociat şi are ca preţ suma de 38.000 euro. În urma acestor renegocieri, părţile au reziliat teoretic primul contract, ZD rupând acel precontract (exemplarul lor), câştigând astfel încrederea reclamantei şi a celor de la S.C R. S.R.L. Pentru că la acea dată, cei de la R. nu aveau la îndemână primul contract, nu au făcut acelaşi lucru cu exemplarul lor, astfel că încă mai deţin acel prim precontract.

În cadrul acestor renegocieri, cei de la S.C A. S.R.L împreună cu pârâtul, au promis ridicarea ipotecii instituite, însă acest lucru a fost tergiversat, pentru ca în prezent pârâtul să o notifice în calitate de împrumutată şi să solicite restituirea sumelor de bani din acest contract, ceea ce dovedeşte intenţiile sale frauduloase şi de rea-credinţă.

Actul purtând denumirea de „contract de împrumut" a fost perfectat doar cu intenţia de a garanta în relaţiile dintre cele 2 societăţi comerciale, motivat şi de faptul că reclamanta a participat la realizarea obiectului de activitate a S.C R.S.R.L, dar înţelegerea părţilor a fost renegociată şi urma ca acest contract de împrumut să nu mai aibă eficienţă, motivat de faptul că era accesoriu acelui prim precontract renegociat de părţi şi reziliat prin încheierea celui de-al doilea contract, ce are acelaşi obiect.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 948 şi urm. Cod civil.

Prin încheierea pronunţată la data de 24.04.2013 de Judecătoria Iaşi, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, reclamanta fiind scutită de plata taxei de 6757 lei pentru primul capăt de cerere şi de 8 lei pentru al doilea capăt de cerere. 

În dovedire, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în copie contractului de împrumut nr. 3149/25.11.2010, autentificat de BNP HI, răspuns la notificare trimis la data de 11.03.2013 pârâtului, împreună cu confirmarea de primire, precontract de închiriere cu promisiune de vânzare încheiat între S.C A. S.R.L şi S.C R. S.R.L, nedatat, contract de închiriere cu promisiune de vânzare, de asemenea nedatat, încheiat între aceleaşi două societăţi comerciale, notificarea comunicată de pârât reclamantei prin BEJ NT sub nr. 9/2013, declaraţie dată de numitul NNI şi autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP US, înscris încheiat între DM şi ŞC la data de 1.02.2011, formulare de expediere sume de bani prin serviciul OMV – WE la datele de 29.12.2010, 20.12.2010, 16.12.2010, 29.01.2011, transcrierea unui SMS primit de la numărul de telefon indicat a aparţine apărătorului S.C A. S.R.L, pe numărul de telefon al apărătorului reclamantei. De asemenea, reclamanta a solicitat luarea unui interogatoriu pârâtului şi audierea în calitate de martor a numitului NN.

Pârâtul a depus întâmpinare invocând excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Iaşi, excepţii ce au fost admise prin sentinţa civilă nr. 11185/11.09.2013 prin care prima instanţă învestită şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pe fondul acţiunii, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că în luna octombrie 2010 între reprezentanţii S.C. A. S.R.L şi NN, administratorul S.C R.S.R.L au avut loc discuţii cu privire la un sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, intenţia iniţială a reprezentantului R. fiind de achiziţionare a unui aparat nou, cu plata în rate, motiv pentru care a fost încheiat precontractul de închiriere cu promisiune de vânzare. Ulterior, d-nul NN a decis să închirieze un sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte second-hand, preţul acestuia fiind mai mic. În acest context, între cele două societăţi a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 26/5.11.2011, având ca obiect închirierea şi promisiunea de vânzare a unui astfel de sistem.

Predarea obiectului material al contractului s-a făcut la data de 11.11.2010, aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal încheiat. Până în prezent S.C R. S.R.L nu a achitat nici măcar în parte suma datorată, de 26.000 euro, pentru acest motiv apelându-se la instanţele judecătoreşti, solicitându-se rezilierea contractului şi reposesia obiectului material, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. xxxx al Judecătoriei Piatra Neamţ, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 964/25.02.2012.

Într-adevăr, anterior încheierii contractului de promisiune de vânzare, între părţi a fost încheiat un precontract, ulterior, potrivit voinţei părţilor, clauzele din precontract fiind modificate, prin încheierea în data de 5.11.2010 a contractului de închiriere, precontractul rămânând fără obiect.

Prin acţiune se încearcă a se da o altă interpretare contextului în care a fost acordat acest împrumut, reclamanta recunoscând însă că a fost de acord să garanteze cu imobilul proprietatea sa împrumutul acordat, suma de bani urmând să fie folosită de aceasta conform înţelegerii dintre ea şi administratorul S.C R. S.R.L. În acest sens, la data de 25.01.2011, numitul NN a dat o declaraţie notarială prin care recunoaşte că a închiriat de la S.C A. S.R.L sistemul de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, precizând că NS a avut o contribuţie de 50% la realizarea obiectului de activitate al societăţii.

În data de 25.01.2012 a fost emisă factura nr. 1 către NS pentru suma de 270.000 lei, având ca obiect sistemul proprietatea S.C A. S.R.L, ulterior reclamanta făcând o ofertă Primăriei  Piatra Neamţ prin care îşi arată disponibilitatea de a vinde sistemul, deşi acesta era proprietatea S.C A. S.R.L, nefiind plătit de S.C R. S.R.L.

Cauzele de nulitate invocate nu sunt motivate şi nici întemeiate. De altfel, deşi reclamanta susţine că obiectul contractului de împrumut lipseşte, aceasta a restituit următoarele sume de bani: 5.800 lei (16.12.2010), 5.000 lei (20.12.2010), 9.000 lei (29.12.2010) şi 21.250 lei (29.01.2011).

Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, având în vedere cuantumul sumei acordate ca împrumut, solicitarea de instituire a unei ipoteci imobiliare este legală, legitimă şi justificată.

În dovedire, pârâtul a depus în copie înscrisuri: sentinţa civilă nr. -/25.02.2012 a Judecătoriei Piatra Neamţ, proces-verbal de predare-primire încheiat la data de 11.11.2010, declaraţie dată de numitul NN şi autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP UE, factura nr. 1/25.01.2012, contract de vânzare-cumpărare comercială între reclamantă şi Primăria mun. Piatra Neamţ, semnat doar de reclamantă, formulare de expediere sume de bani prin serviciul OMV – WE la datele de 29.12.2010, 20.12.2010, 16.12.2010, 29.01.2011, extras Ecris dosar nr. xxxx atestând anularea recursului S.C R. S.R.L ca netimbrat prin decizia civilă nr. -/RCOM/27.01.2014 a Tribunalului Neamţ Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată la 14.08.2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în dosar nr. xxxx, referatul întocmit de I.P.J Neamţ în menţionatul dosar, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, notificarea nr. 28/25.01.2013 trimisă reclamantei, cu dovada comunicării, notificarea comunicată reclamantei prin BEJ NT sub nr. 9/2013, cu dovada comunicării, publicaţie de vânzare imobiliară nr. 62/9.07.2013 emisă de BEJ ZC, cerere de intervenţie formulată de pârât în procedura executării silite din dosarul nr. xxxxx al BEJ ZC, încheierea din 6.08.2013 a BEJ ZC privind înregistrarea cererii de intervenţie a altor creditori, cererea de recurs formulată de S.C R. S.R.L împotriva sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. xxxx. De asemenea, pârâtul a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantei şi audierea în calitate de martor a numitului D.A.

În răspuns la întâmpinarea depusă de pârât, reclamanta a arătat că precontractul de închiriere (primul contract) a fost încheiat anterior datei „contractului de împrumut" cu ipotecă nr. 3149/25.11.2010. La acel moment, acest act era o garanţie pentru executarea precontractului, dar cum acel precontract a fost reziliat şi înlocuit de voinţa părţilor prin încheierea unui al doilea contract la o valoare substanţial mai mică, înţelegerea părţilor a fost de ridicare a ipotecii instituită pe proprietatea dânsei.

Cel de-al doilea contract poartă în mod suspect un număr şi o dată pe care pârâtul o învederează instanţei, respectiv 26/5.11.2011, adnotare care nu există pe exemplarul original aflat în posesia S.C R. S.R.L şi în realitate al doilea contract a fost încheiat după data de 25.11.2010 - data perfectării ”împrumutului" cu ipotecă.

Aspectele învederate în legătură cu dosarul nr. xxx nu o privesc pe reclamantă, aceasta neavând nicio calitate în S.C R. S.R.L, iar dosarul menţionat a avut ca obiect rezilierea celui de-al doilea contract, la care dânsa nu a mai interferat ca garant. Pe de altă parte, la data litigiului dosarului xxxx exista o cesiune de părţi sociale a structurii acţionariatului în S.C R. S.R.L.

Factura nr. 1/25.01.2012 de achiziţionare a sistemului digital 4D a fost anulată motivat de faptul că S.C R. S.R.L nu putea vinde acest sistem, nedeţinând acte de provenienţă, respectiv o factură emisă de proprietara S.C A. S.R.L, astfel că nu s-a putut concretiza acest transfer şi factura nu a produs niciodată efecte.

Mai arată reclamanta că a participat la realizarea obiectului de activitate a S.C R. S.R.L cu investiţii personale, dar acest lucru nu-i incumba, raportat la structura acţionariatului, în care dânsa nu există.

Cel de-al doilea contract a reziliat primul contract, astfel că acest contract de împrumut a rămas fără efecte juridice, el având doar rolul de a garanta suma din primul contract. Mai mult decât atât, împrumutul cu ipotecă de 60.000 euro depăşeşte cu mult valoarea celui de-al doilea contract (26.000 euro + 12.000 euro) pe care pârâtul îl recunoaşte şi a urmărit a fi reziliat în instanţă. Fiind de bună-credinţă, şi pentru faptul că relaţiile comerciale între cele două societăţi erau încă în desfăşurare, dânsa a aşteptat ca pârâtul să meargă la notar pentru a ridica ipoteca, lucru ce nu numai că nu s-a întâmplat, dar pârâtul acum o notifică cu intenţiile sale de a executa acest împrumut ce nu a existat niciodată. 

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine acţiunea formulată ca fiind întemeiată, sub aspectul ambelor capete de cerere, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul legii aplicabile rationae temporis, tribunalul reţine că acţiunea formulată trebuie analizată din perspectiva reglementărilor Codului civil de la 1864, dat fiind că potrivit art. 5 al. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil (nou) se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare. În cauză însă, actul juridic încheiat între părţi a intervenit la data de 25.11.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, la data de 1.10.2011.

Ca şi cauze de nulitate a contractului de împrumut autentificat de BNP HI sub nr. 3149/25.11.2010, reclamanta a invocat lipsa obiectului şi cauza falsă. Potrivit art. 948 Cod civil, printre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii se enumeră şi un obiect determinat şi o cauză ilicită. Art. 962 Cod civil stipulează că obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă. Aşadar, prin acesta se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act juridic, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite ori de care sunt ţinute părţile. Particularizând în concret obiectul unei convenţii de împrumut cum este cea care a intervenit între reclamantă şi pârât prin contractul autentificat sub nr. 3149/25.11.2010, se reţine că acţiunile la care părţile s-au angajat sunt următoarele: pârâtul să remită reclamantei suma de 60.000 euro, iar reclamanta să restituie eşalonat această sumă primită, la anumite date convenite în contract. 

Reclamanta solicită prin acţiunea sa a se constata că actul juridic a cărui nulitate se solicită consfinţeşte o obligaţie a sa de a restitui o sumă de bani pe care nu a primit-o, astfel încât contractul este lipsit de obiect.

Lipsa obiectului invocată trebuie avută în vedere în strânsă legătură cu lipsa cauzei actului juridic, respectiv o cauză falsă. Cauza a fost definită în literatura juridică a cuprinde două elemente: scopul imediat, numit şi scopul obligaţiei („causa proxima”) care prezintă un caracter abstract şi invariabil în cadrul fiecărei categorii de acte juridice şi scopul mediat, numit şi scopul actului juridic („causa remota”, motivul determinant al încheierii fiecărui act juridic în parte) care prezintă un caracter concret şi variabil în funcţie de specificul actului juridic respectiv. Sancţiunea nulităţii absolute este determinată de lipsa cauzei ca scop imediat, iar nu de motivele care au determinat părţile să încheie un anumit act juridic (causa remota).

În speţa de faţă, ambele părţi recunosc că actul încheiat între ele ca persoane fizice are o anumită legătură cu actele juridice încheiate între două societăţi comerciale, respectiv S.C R. S.R.L, al cărui administrator la momentul anului 2010, NN, se afla în relaţii de prietenie cu reclamanta şi S.C A. S.R.L, la care la nivelul aceluiaşi an, pârâtul avea calitatea de consilier juridic. Însă fiecare din părţi susţine că legătura cu aceste acte îşi are fundamente diferite. Între cele două societăţi comerciale s-a încheiat iniţial un precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, având ca obiect un sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, iar ulterior un contract de închiriere cu promisiune de vânzare. Niciunul dintre aceste două acte juridice nu poartă vreun număr de înregistrare şi nu este datat. Pârâtul a arătat că al doilea act, cel denumit contract, ar fi intervenit la data de 5.11.2010, având numărul 26, aşa cum S.C A. a susţinut în cadrul dosarului nr. xxxx al Judecătoriei Piatra Neamţ ce a avut ca obiect cererea de reziliere a acestui contract.

Această dată nu poate fi reţinută ca opozabilă reclamantei din prezentul dosar, cât timp reprezintă o datare făcută unilateral de către S.C A. S.R.L, iar nu asumată prin semnătură ori recunoscută de către S.C R. S.R.L.

Susţinerile divergente ale părţilor au vizat şi succesiunea diferită în timp a actelor care atestă desfăşurarea relaţiilor comerciale dintre S.C A. S.R.L şi S.C R. S.R.L. Astfel, reclamanta a susţinut că încheierea contractului de împrumut a intervenit ulterior încheierii precontractului dintre societăţi dar anterior încheierii contractului dintre acestea, iar martorul audiat la solicitarea acesteia a confirmat, adăugând că între momentul încheierii precontractului şi momentul încheierii contractului de împrumut, cele două societăţi au procedat la predarea-primirea echipamentului tehnic constând în sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte. Pârâtul însă, a susţinut că succesiunea evenimentelor a fost următoarea: încheierea precontractului, apoi a contractului dintre societăţi, predarea-primirea echipamentului şi în final încheierea contractului de împrumut.

Dintre aceste patru momente enumerate, pot fi localizate în timp cu dată certă doar momentul predării-primirii echipamentului, atestat prin procesul-verbal încheiat între reprezentanţii celor două societăţi şi aflat în copie la filele 80-81 dosar Judecătoria Iaşi, în care se consemnează data de 11.11.2010 şi momentul încheierii contractului de împrumut între părţile prezentului dosar, ca fiind cel de 25.11.2010, actul fiind autentificat notarial, astfel că sub acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 100 al. 1 şi al. 2 lit. b din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale. Celelalte două acte juridice intervenite între societăţile comerciale, pentru motivele mai sus arătate, nu pot fi localizate cu precizie în timp.

În primul act intervenit între cele două societăţi comerciale şi denumit precontract de închiriere cu promisiune de vânzare, aflat în copie la filele 12-14 dosarul Judecătoriei Iaşi, părţile contractante s-au înţeles cu privire la achiziţionarea de către S.C R. S.R.L a unui sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, pentru care s-a stabilit ca preţ al închirierii suma de 106.000 euro, din care 46.000 euro reprezentând avans, iar 60.000 euro plătibili în rate lunare. Prin acest precontract, beneficiarul S.C R. S.R.L se obliga la Capitolul 4 punctul 2 să constituie în favoarea furnizorului  (S.C A. S.R.L) până la data de 28.10.2010, o ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea reclamantei NR, situat în Iaşi, ipotecă menită a garanta îndeplinirea de către S.C R. S.R.L a obligaţiilor financiare asumate prin acel precontract.

Ulterior între cele două societăţi a intervenit un act intitulat contract de închiriere cu promisiune de vânzare, aflat în copie la filele 15-17 dosarul Judecătoriei Iaşi, având de asemenea ca obiect achiziţionarea de către S.C R. S.R.L a unui sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte, pentru care s-a stabilit ca preţ al închirierii suma de 26.000 euro, din care 6.000 euro reprezentând avans, iar 20.000 euro plătibili în rate lunare. Prin încheierea acestui contract, ambele părţi au recunoscut că primul act, denumit precontract, nu şi-a mai produs efectele.

Din probatoriul administrat în dosar, respectiv înscrisuri, interogatoriile părţilor şi depoziţiile martorilor, tribunalul a concluzionat asupra dovedirii de către reclamantă a celor susţinute prin acţiune. Astfel, în virtutea obligaţiei asumate de S.C R. S.R.L prin precontract, sumele ce urmau a fi plătite către S.C A. S.R.L trebuiau garantate printr-o ipotecă pe care reclamanta a fost de acord să o instituie asupra unui imobil proprietatea sa. Întrucât reclamanta nu a fost parte în contractul intervenit între societăţile comerciale, ipoteca pe care a instituit-o asupra proprietăţii sale trebuia să aibă la bază încheierea unui act juridic prin care dânsa să-şi asume o obligaţie de plată, dată fiind natura de act accesoriu a instituirii unei ipoteci, ca garanţie a realizării unei creanţe. În acest context, părţile au recurs la artificiul încheierii fictive a contractului de împrumut, doar pentru ca S.C R. S.R.L să poată respecta obligaţia asumată în precontract, aceea de instituire ipotecă în favoarea furnizorului, reprezentat în acel precontract chiar de către pârât.

De altfel, tocmai pentru că reclamanta nu avea calitatea de asociat sau acţionar în S.C R. S.R.L, iar prin contractul de împrumut îşi asumase (fictiv) o obligaţie de plată care nu era a sa, ci a S.C R. S.R.L, pentru a avea o garanţie că în cazul în care se va vedea executată în temeiul contractului de împrumut să se poată regresa împotriva adevăratului beneficiar al bunului în valoare de 60.000 euro, reprezentantul S.C R. S.R.L a dat declaraţia autentificată sub nr. 5/25.01.2011 de BNP US, prin care îi recunoaşte reclamantei un drept de creanţă asupra societăţii, în sumă de 60.000 euro, ca sumă cu care reclamanta a creditat din surse financiare proprii S.C R. S.R.L.

Reclamanta a susţinut în permanenţă că obiectul precontractului şi cel al contractului a vizat unul şi acelaşi echipament de difuzare şi proiecţie digitală, în vreme ce pârâtul a arătat că primul act, precontractul, a avut în vedere un echipament nou, iar contractul un echipament second-hand. Din menţiunile procesului-verbal de predare-primire a echipamentului, încheiat la data de 11.11.2010, semnat de reprezentanţi ai ambelor societăţi comerciale, rezultă că obiectul predării l-a constituit un <<sistem de difuzare şi proiecţie digitală 4D şi efecte aşa cum este descris în ”precontractul de închiriere cu promisiune de vânzare” la Cap. 2 (Obiectul contractului), încheiat între cele două părţi>>. Ambele părţi au recunoscut că predarea a avut ca obiect echipamentul existent în mall-ul din Bacău, aşadar unul second-hand. Consecinţa logică este că şi precontractul a avut ca obiect, aşa cum a susţinut reclamanta, un echipament folosit, iar nu unul nou, cum a susţinut pârâtul.

Mai mult decât atât, în acelaşi proces-verbal de predare-primire se menţionează că beneficiarul declară că a primit bunurile menţionate în precontract în stare perfectă şi se obligă, sub sancţiunea pierderii oricărui drept de folosinţă, să semneze şi să-şi însuşească contractul de închiriere cu promisiune de vânzare iniţiat de furnizor. Aşadar, se face din nou referire la precontract, iar din modul de formulare rezultă fără niciun dubiu că momentul predării-primirii echipamentului a fost anterior încheierii contractului de închiriere cu promisiune de vânzare, aşa cum a susţinut reclamanta, iar nu ulterior, cum a susţinut în mod neîntemeiat pârâtul.

O altă apărare a pârâtului care este contrazisă de probele administrate, are în vedere destinaţia sumelor pentru care s-a făcut dovada că au fost expediate prin serviciul OMV- WE. La filele 87-90 dosar Judecătoria Iaşi s-a făcut dovada expedierii următoarelor sume de bani: la data de 16.12.2010 NS a expediat către DM suma de 5800 lei; la data de 20.12.2010 NN a expediat către aceeaşi DM suma de 5000 lei; la data de 29.12.2010 NN a expediat către DM suma de 9000 lei; la data de 29.01.2011 ŞC a expediat către DG suma de 21250 lei. Cu privire la aceste sume, reclamanta a susţinut că au reprezentat plăţi făcute în onorarea contractului de închiriere cu promisiune de vânzare încheiat între S.C A. S.R.L şi S.C R. S.R.L, în vreme ce pârâtul a susţinut că aceste sume au reprezentat o restituire parţială a împrumutului autentificat sub nr. 3149/25.11.2010. Ca justificare a faptului că plăţile erau făcute către alte persoane decât el, împrumutătorul, pârâtul a susţinut că prin natura serviciului său efectuează frecvente deplasări în ţară şi în străinătate, iar familia DG sunt finii săi de cununie şi încasau acei bani în numele lui, remiţându-i la întoarcerea în localitatea de domiciliu.

Tribunalul apreciază că nu pot fi reţinute aceste apărări. Pe de o parte, prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 3149/25.11.2010, părţile au convenit ca sumele de bani să fie achitate în numerar, dar au stipulat şi alternativa achitării într-un cont deschis pe numele pârâtului la OTP Bank Sucursala Piatra Neamţ. În aceste condiţii, dacă raportul juridic intervenit între părţi, persoane fizice, nu avea nicio legătură cu cele două contracte încheiate între societăţi, aşa cum a răspuns pârâtul în interogatoriu la întrebarea nr. 25, nu exista nicio justificare care să se încadreze într-o logică prezumabilă, pentru ca reclamanta să nu vireze ratele de restituire a împrumutului în contul împrumutătorului şi să apeleze la transferul acestora către alte persoane, respectiv administratorul firmei S.C A.S.R.L, DM şi soţul acesteia, DA. Pe de altă parte, deşi susţine că reclamanta i-ar fi restituit în total suma de 41050 lei (echivalentul a mai mult de 9000 euro), în notificarea trimisă reclamantei prin BEJ NT la data de 26.02.2013, pârâtul o somează pe reclamantă să achite suma integrală, de 60.000 euro, iar prin cererea de intervenţie în procedura executării silite iniţiată de BEJ ZC în dosarul nr. xxx la cererea unui creditor al reclamantei, AS, la data de 29.07.2013 pârâtul solicită înscrierea pe lista creditorilor cu suma de 60.000 euro pe care o indică a fi nerestituită.

Inconsecvenţa atitudinii pârâtului este accentuată şi de depoziţia martorului audiat la solicitarea sa, care a susţinut că S.C R. S.R.L nu a achitat nicio sumă din obligaţiile contractuale asumate cu privire la achiziţionarea echipamentului de proiecţie, deşi la fila 29 reclamanta a depus copia unui înscris neautentificat, redactat de administratorul S.C A. S.R.L, DM, care atestă primirea la data de 1.02.2011 de la numitul ŞC a sumei de 10.000 euro ”diferenţă rate restante pentru cinema 7D”. În ciuda acestei menţiuni clare a ceea ce reprezenta această sumă, folosirea termenului de diferenţă implicând ideea că anterior mai fuseseră efectuate şi alte plăţi pentru achitarea echipamentului, apărătorul pârâtului susţine la ultimul termen de judecată, contrar oricăror evidenţe, că acea sumă reprezenta tot o restituire a împrumutului intervenit între cele două persoane fizice părţi în prezentul dosar.

Aceste aspecte de fapt rezultate din probele administrate, coroborate cu împrejurarea că, aşa cum a declarat martorul NN, care a arătat că a asistat la discuţiile dintre părţi legate de termenele de restituire a sumei ce apărea ca împrumutată, părţile au convenit să păstreze ca date de restituire termenele de plată stabilite în precontractul încheiat între societăţi, converg către concluzia că obiectul şi cauza contractului de împrumut nu există, acest act juridic încheiat între părţi având legătură indisolubilă cu relaţiile desfăşurate între cele două societăţi comerciale şi având doar menirea de a asigura respectarea obligaţiei S.C R. S.R.L de a constitui în favoarea S.C A. S.R.L o garanţie reală imobiliară pentru respectarea termenilor contractuali conveniţi prin precontractul încheiat.

În contextul tuturor acestor aspecte de fapt relevate de probele administrate în cauză, tribunalul va înlătura din depoziţia martorului DA, audiat la solicitarea pârâtului, susţinerea acestuia cum că ar fi văzut întâmplător, fără a fi solicitat de părţi a fi martor, cum pârâtul i-ar fi remis reclamantei, la sfârşitul lunii noiembrie 2010, o importantă sumă de bani în valută, în cafeneaua G., această declaraţie neputând fi coroborată cu restul probelor efectuate.

Lipsa cauzei contractului de împrumut nu poate fi acoperită de faptul că pârâtul ar fi urmărit să se asigure că societatea comercială pe care a reprezentat-o în precontract va primi sumele convenite ca preţ al închirierii sistemului de difuzare şi proiecţie digitală. În cazul contractelor de împrumut, scopul imediat îl constituie prefigurarea mentală de către fiecare parte a prestaţiei efectuate. Or, în speţă, a lipsit atât intenţia pârâtului de a remite efectiv reclamantei suma de 60.000 euro cu titlu de împrumut, cât şi intenţia reclamantei de a restitui pârâtului această sumă neprimită, actul fiind încheiat doar pentru a se putea institui garanţia imobiliară.

Părţile au avut reprezentarea clară a faptului că, în realitate, reclamanta nu va primi, iar pârâtul nu va da vreo sumă de bani, fiind conştiente de actul simulat la care au recurs şi de consecinţele lui. În aceste condiţii, lipseşte unul dintre elementele ce intră în structura cauzei, respectiv scopul imediat, ceea ce echivalează cu absenţa unui element esenţial al actului juridic, astfel încât sancţiunea este nulitatea absolută. Prin cele expuse în considerentele ce preced, prezumţia prevăzută de  art. 967 Cod civil a fost răsturnată, instanţa constatând cauza falsă în considerarea căreia părţile s-au obligat la contraprestaţii. Deşi clauzele contractuale s-au format prin consimţământul părţilor, au fost fondate pe o cauză falsă, iar în acord cu prevederile art. 966 Cod civil, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă nu poate avea niciun efect.

Având în vedere principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, dat fiind că acceptul reclamantei de a se lua inscripţie ipotecară asupra apartamentului reprezintă un accesoriu al contractului de împrumut, contractul va fi anulat în totalitatea lui. Prin răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 24, pârâtul a confirmat că ipoteca instituită asupra apartamentului reclamantei nu garanta şi executarea contractului încheiat ulterior între societăţile comerciale, care viza o sumă mult mai mică drept preţ al închirierii (26.000 euro faţă de suma de 106.000 euro din primul act, denumit precontract).

Faţă de cele reţinute, urmează a fi admisă acţiunea reclamantei şi a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut garantat prin ipotecă încheiat între părţi – reclamantă în calitate de împrumutat şi pârât în calitate de împrumutător – şi autentificat sub nr. 3149/25.11.2010 de BNP HI.

Potrivit art. 1800 al. 1 pct. 1 Cod civil, privilegiile şi ipotecile se sting prin stingerea obligaţiei principale. Aceasta include şi nulitatea obligaţiei principale, care atrage desfiinţarea ipotecii, astfel că în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Noul Cod civil, (care potrivit art. 76 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil se aplică numai actelor juridice încheiate după intrarea în vigoarea a Codului civil) va fi admis şi capătul de cerere accesoriu al acţiunii reclamantei, având ca obiect radierea ipotecii instituite în favoarea pârâtului şi înscrisă în Cartea Funciară a mun. Iaşi prin încheierea nr. 98555/29.11.2010 a O.C.P.I Iaşi asupra imobilului reclamantei, apartament compus din trei camere plus dependinţe, situat în mun. Iaşi. Acest text de lege îndreptăţeşte orice persoană interesată a cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Instanţa va face în cauză şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

Întrucât prin încheierea pronunţată la data de 24.04.2013 în prezentul dosar de Judecătoria Iaşi, reclamanta NS a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorată pentru cele două capete de cerere ale acţiunii, în cuantum total de 6.765 lei, iar pârâtul este căzut în pretenţii, acesta va fi obligat să plătească către stat suma menţionată, cu titlu de cheltuieli judiciare. 

Domenii speta

Spete similare