Faliment. Plan de distribuire a sumelor obţinute din averea debitorului. Obiecţiuni. ( II )
Pe calea opoziţiei la planul de distribuţie parţială nu pot fi invocate aspecte legate de caracterul privilegiat al unei creanţe, cu consecinţa schimbării rangului de prioritate dat de tabelul creanţelor debitoarei în faliment.
Creditorii – persoane fizice, foşti salariaţi ai C.N.M. NAVROM S.A. Constanţa – societate în faliment, au formulat în condiţiile art. 107 din Legea nr. 64/1995 republicată, opoziţii la planul de distribuţie parţială prezentat de lichidatorul S.C. Pricewaterhouse Coopers Management Consultants S.R.L., solicitând ca prin admiterea acestor cereri să le fie schimbată ordinea de prioritate – pe tabelul obligaţiilor debitoarei – de la art. 108 pct. 9 din lege, la art.108 pct. 3.
Opoziţiile au fost motivate prin existenţa naturii privilegiate a acestor creanţe, recunoscute ca atare de Codul comercial, sumele pretinse fiind izvorâte din contracte de muncă încheiate de salariaţi cu debitoarea – companie de navigaţie sau cu operatorii navelor acesteia; acordarea, prin urmare, a rangului de prioritate dat de natura acestei creanţe constituie modalitatea legală de recuperare a drepturilor băneşti cuvenite.
În soluţionarea acestor opoziţii, judecătorul sindic a statuat asupra următoarelor aspecte:
Cadrul de reglementare a procedurii falimentului este dat de dispoziţiile Legii nr. 64/ 1995. Norma cuprinsă în art. 108 stabileşte, în mod imperativ, ordinea de distribuire a fondurilor obţinute din lichidarea bunurilor debitoarei, între creditorii fără garanţii reale.
Fiind o normă specială, ea derogă de la dispoziţiile cu caracter general aplicabil situaţiilor similare, de urmărire silită a comerciantului-debitor, reglementate de Codul comercial.
Conform art. 108 pct. 3 din Legea nr. 64/ 1995 republicată, urmează a fi înscrise la acest rang de prioritate creanţele izvorâte din contractele de muncă, pe cel mult şase luni anterioare deschiderii procedurii.
Faţă de data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului în prezenta cauză (26.11.1998), vor fi înscrise pe acest rang de prioritate doar acele creanţe care s-au născut cu şase luni anterioare acestui moment.
Întrucât creanţele menţionate nu se regăsesc în această situaţie, opoziţiile vor fi respinse ca nefondate.
(sentinţa civilă nr. 1001 COM/ 25.02.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 765/2002 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială)
Curtea de Apel Pitești
PROCEDURA FALIMENTULUI. TERMEN DE CONTESTARE A TABELULUI SUPLIMENTAR. LIPSA CONTESTAŢIEI ÎMPOTRIVA TABELULUI PRELIMINAR, ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE CEL SUPLIMENTAR PREIA ACEEAŞI CREANŢĂ A CONTESTATOAREI.
Curtea de Apel Oradea
Procedura insolvenţei. Contestaţie hotărâre adunare creditori de aprobare a onorariului administratorului judiciar. Cvorumul şi majoritatea cerute de lege pentru confirmarea şi stabilirea onorariului administratorului judiciar
Curtea de Apel Bacău
CASARE CU TRIMITERE PENTRU CONTINUAREA JUDECĂŢII. SOCIETATE COMERCIALĂ AFLATĂ ÎN PROCEDURA FALIMENTULUI. RECURS FORMULAT DE UN CREDITOR ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII DE ÎNCHIDERE A PROCEDURII CU MOTIVAREA CĂ SENTINŢA PRONUNŢATĂ ÎN TEMEIUL ART. 138 DIN LEGEA NR...
Curtea de Apel Cluj
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului. Prezumarea neţinerii contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie în cazul nepredării documentelor contabile
Curtea de Apel Craiova
Distribuirea fondurilor din vânzarea bunurilor ipotecate