Drepturi băneşti

Prin sentinta civila nr. 2320 din 07.12.2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosar nr. 5512/108/2010, s-a respins cererea de suspendare a executarii pct. 6 din Decizia emisa de directorul Camerei de Conturi Arad pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a litigiului si s-a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamant pentru anulare încheiere si masuri.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, referitor la drepturile de natura salariala acordate functionarilor publici si personalului încadrat cu contract de munca din aparatul propriu al primariei, conform Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul institutiei, ca pe de o parte ca art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de munca,  prevede posibilitatea încheierii contractelor colective de munca si pentru salariatii institutiilor bugetare, cu obligatia respectarii interdictiei negocierii de clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.

În sprijinul acestei idei trebuie amintita si Decizia Curtii Constitutionale nr. 768/18.09.2007 prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si ale art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu urmatoarele considerentele:

„Referitor la sustinerea ca art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 contravine dispozitiilor art. 41 alin. (2) si (5) din Constitutie, Curtea constata ca este neîntemeiata. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constitutie, dreptul salariatilor la masuri de protectie sociala se exercita în conditiile legii. Alin. (5) al aceluiasi articol garanteaza dreptul la negocieri colective în materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective, dar negocierile si conventiile colective trebuie desfasurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozitiilor legale.

Conform principiilor de baza ale contractelor colective de munca, astfel de contracte constituie legea partilor, iar în continutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevazut de lege si de contractul colectiv încheiat la nivel superior.

Contractele colective de munca încheiate pentru salariatii institutiilor publice au un regim juridic special, determinat de situatia deosebita a partilor acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru functionarea institutiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariatilor, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.

Art. 137 alin. (1) din Constitutie prevede ca: "(1) Formarea, administrarea, întrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege". În aceste conditii se impune ca si drepturile salariale ale salariatilor institutiilor publice sa fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin conventii colective.”

Este indeniabil ca prevederile Legii nr. 130/1996, privind Contractul Colectiv de Munca, trebuie raportate si coroborate cu dispozitiile Legii nr. 188/1999, privind statutul functionarilor publici dar si cu cele ale HG nr. 833/2007, privind normele de organizare si functionare a comisiilor paritare si încheierea acordurilor colective.

Astfel, potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 Republicata privind Statutul functionarilor publici, salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici. În continuare, Legea nr. 188/1999 reglementeaza drepturile acestei categorii de salariati, iar la art. 72 alin. 1 stabileste limitativ masurile referitor la care autoritatile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici (restrângere reflectata de folosirea sintagmei „numai masuri”), si anume constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca; sanatatea si securitatea în munca; programul zilnic de lucru; perfectionarea profesionala; alte masuri decât cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale.

Ca atare, în privinta functionarilor publici, art. 72 din Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres si limitativ ce anume poate sa cuprinda un acord colectiv pe care autoritatile si institutiile publice îl pot încheia cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici, între acestea neregasindu-se si drepturi de natura salariala, iar aceasta concluzie se impune cu necesitate în contextul în care se statueaza în acelasi act normativ mai înainte mentionat la art. 31 alin. 3 în sensul ca salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.

Aceeasi idee este preluata de art. 22 alin. 1 din HG nr. 833/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor paritare si încheierea acordurilor colective, ce defineste acordul colectiv ca fiind conventia încheiata în forma scrisa între autoritatea sau institutia publica si functionarii publici din cadrul autoritatii sau institutiei publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentantii alesi, în care sunt stabilite anual masuri referitoare la: constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca; sanatatea si securitatea în munca; programul zilnic de lucru; perfectionarea profesionala; alte masuri decât cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale sau desemnati ca reprezentanti ai functionarilor publici.

Este adevarat ca în virtutea principiului autonomiei locale consiliile locale în calitate de autoritati ale administratiei publice locale au capacitatea de a gestiona, în numele si în interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, în conditiile legii, cum de altfel just a amintit si pârâta Curtea de Conturi a României cu prilejul apararilor în fond formulate în pricina de fata, însa nu si atunci când este vorba de stabilirea unor drepturi banesti care sunt supuse reglementarilor altor acte normative, fiind relevante sub acest aspect prevederile art. 36 alin. 1 din Legea administratiei publice nr. 215/2001, în conformitate cu care consiliul local are initiativa si hotaraste, în conditiile legii, în toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autoritati ale administratiei publice locale sau centrale.

Trebuie subliniat de catre tribunal ca în interpretarea normelor juridice este necesar a se utiliza nu doar metoda gramaticala, dupa sensul cuvintelor folosite de catre legiuitor si modul cum sunt ele asezate si legate în fraza, ci si teleologic, cautându-se sa se descopere scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat partile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificatia ce trebuie atribuita textelor si care sa fie cât mai apropiata de intentia presupusa a legiuitorului, dar si sistematic, metoda care sa tina seama de locul normei juridice ce trebuie interpretata în contextul legii sau în contextul întregii legislatii conexe.

Or, astfel fiind, trebuie observat ca ansamblul reglementarilor care vizeaza atât statutul functionarului public, cât si pe cel al personalului contractual, printre care Legea nr. 188/1999 si Legea nr. 130/1996, la care deja s-a facut referire mai sus, dar si în reglementarile în materie ale Legii nr. 53/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care, fara dubiu, trebuie raportate si la actele normative mai înainte mentionate mai cu seama în ceea ce priveste drepturile salariale ale personalului bugetar, statueaza în mod constant asupra naturii legale a acestor drepturi, fiind imperios necesar a se concluziona ca este atributul exclusiv al legiuitorului în a stabili atât categoria de drepturi salariale, în partea fixa si respectiv în cea variabila a salariului, cât si cuantumul acestuia.

Pe aceeasi linie de idei, trebuie mentionat si faptul ca aspectele dintre cele de mai sus au fost transate, cu titlu definitiv si obligatoriu, de catre Curtea Constitutionala a României în mai multe rânduri, statuându-se imperativ de catre instanta constitutionala în sensul ca este atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementari legale de orice fel, inclusiv privind stabilirea drepturilor salariale.

Nu este lipsit de importanta a se reaminti Deciziile nr. 818, 819 si 820 din 2008 ale Curtii Constitutionale, chiar daca prin acestea au fost solutionate exceptii de neconstitutionalitate referitoare la acte normative fara legatura cu pricina de fata, în conditiile în care prin acestea s-a statuat în maniera deja mentionata mai sus ca numai Parlamentul si, prin delegare legislativa, în conditiile art. 115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala. 

Trebuie reamintit de catre tribunal ca drepturile functionarilor publici sunt prevazute de Legea nr. 188/1999 republicata si de OG nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pâna la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici în anul 2007, modificata prin OG nr. 9/2008.

Drepturile de natura salariala prevazute de Legea nr. 188/1999 republicata sunt: salariul de baza (art. 31 lit. a); sporul pentru vechime în munca (art. 31 lit. b); suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare (art. 31 lit. c si d); sporul pentru munca peste durata normala a timpului de lucru sau în zilele de sarbatori legale ori declarate zile nelucratoare (art. 33 alin. 2); indemnizatia de concediu si prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu (art. 35).

În plus, art. 32 din aceeasi lege prevede gratuitatea uniformei pentru functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma în timpul serviciului. Art. 37 din Legea nr. 188/1999 prevede obligatia autoritatilor si a institutiilor publice de a asigura functionarilor publici conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica.

Drepturile prevazute de OG nr. 6/2007 modificata prin OG nr. 9/2008 sunt: salariul de baza (art. 4); indemnizatia de conducere (art. 5); în limita a 20% din numarul de posturi corespunzatoare functiilor publice, se poate acorda un salariu de merit lunar de pâna la 15% din salariul de baza (art. 8); spor de vechime în munca (art. 11); spor pentru munca prestata în timpul noptii (art. 12); pentru orele prestate peste durata normala a timpului de lucru functionari publici au dreptul la recuperare sau la plata unui spor din salariul de baza (art. 13); functionarii publici care poseda titlul stiintific de „doctor” beneficiaza de un spor pentru titlul stiintific de 15% din salariul de baza (art. 14); sporul de confidentialitate (art. 15); sporul pentru conditii vatamatoare, de pâna la 10% din salariul de baza, pentru functionarii publici care îsi desfasoara activitatea în cadrul autoritatilor si institutiilor publice în care functioneaza instalatii care genereaza câmpuri electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de înalta frecventa sau statii de bruiaj (art. 16); spor de pâna la 5% din salariul de baza pentru functionarii publici din cadrul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, care participa la selectia si recrutarea fortei de munca pentru lucrul în strainatate; pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de baza (art. 18); alte premii si stimulente acordate în conditiile art. 19 si 20; indemnizatia pentru concediul de odihna si o prima egala cu salariul de baza brut din luna anterioara plecarii în concediu (art. 22 si art. 23); indemnizatie de instalare la încadrarea într-o autoritate sau institutie publica din alta localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate dupa absolvirea studiilor (art. 29). 

Drepturile salariale ale personalului contractual din institutiile publice sunt reglementate de OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, prin prevederile acestora nominalizându-se indemnizatiile, sporurile si alte drepturi salariale ce se acorda acestor categorii de personal: salariul de baza; salariu de merit lunar de pâna la 15% din salariul de baza pentru 15% din personal (art. 10); premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual (art. 11); spor de confidentialitate (art. 13); spor pentru conditii vatamatoare, de pâna la 10% din salariul de baza, personalului contractual care desfasoara activitate în cadrul autoritatilor si institutiilor publice, inclusiv personalului încadrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, în care functioneaza instalatii care genereaza câmpuri electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalatii de microunde, instalatii de curenti de înalta frecventa si statii de bruiaj (art. 14); spor pentru conditii periculoase pentru personalul contractual din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, care participa efectiv în campaniile de prevenire si combatere a zoonozelor (art. 15); sporurile prevazute de art. 16 pentru personalul din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România; alte drepturi de natura salariala care se acorda potrivit dispozitiilor legale în vigoare (art. 17); compensarea cu timp liber sau spor pentru munca suplimentara (art. 18); spor de vechime în munca (art. 22); indemnizatia de concediu de odihna (art. 23).

Astfel fiind, în raport cu cele mai sus mentionate, se poate lesne observa ca drepturile acordate salariatilor primariei cu titlu de spor de fidelitate si loialitate, în baza Contractului Colectiv de Munca la care s-a facut referire în motivarea cererii introductive de instanta nu au si un temei legal, cu alte cuvinte în raport cu prevederile exprese si lipsite de echivoc ale actelor normative mai sus mentionate se impune cu necesitate concluzia ca nu exista baza legala pentru ca în acordul colectiv de munca încheiat la nivelul primariei sa fie negociate si incluse clauze referitoare la acordarea drepturilor banesti reprezentând acest spor.

Pe de alta parte, se constata inexistenta bazei legale si în ceea ce priveste indemnizatia pentru întretinerea igienei, securitatii si sanatatii în munca, de vreme ce art. 7 alin. 1 lit. a si d din Legea nr. 319/2006, a securitatii si sanatatii în munca, stabileste numai ca angajatorul are obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea securitatii si protectiei sanatatii lucratorilor, asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii în munca, dispozitiile în materie ale actului normativ mai înainte mentionat vizând prin urmare numai masuri de asigurare a sanatatii si securitatii în munca si nu si de acordare a unor sume de bani salariatilor cu acest titlu.

Mai trebuie amintit si faptul ca analizarea de catre instanta de contencios administrativ a drepturilor de natura salariala ale functionarilor publici si respectiv a clauzelor contractului colectiv de munca în raport de prevederile legilor de salarizare nu reprezinta o încalcare a competentei functionale, având în vedere ca Legea nr. 188/1999 atribuie în mod expres în competenta materiala a instantei de contencios administrativ o serie de litigii ce vizeaza raporturile de munca ale functionarilor publici, prevederi speciale ce nu intra în conflict cu dispozitiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 republicata în conditiile în care în speta de fata nu se pune problema constatarii nulitatii clauzelor acordului - Contract colectiv de munca încheiat, tocmai pentru aceea ca aceasta chestiune excede limitelor în care instanta a fost investita.

Nu în ultimul rând, mai trebuie constatat si faptul ca, desi prin cererea introductiva de instanta reclamantul a invocat împrejurarea ca sursa de finantare a drepturilor salariale reprezentând spor de fidelitate si loialitate si respectiv indemnizatie pentru întretinerea igienei, securitatii si sanatatii în munca, a reprezentat-o veniturile proprii ale unitatii administrative – teritoriale, partea reclamanta nu a facut niciun fel de dovezi sub acest aspect si prin urmare sustinerile sale sub acest aspect nu pot impieta în vreun fel asupra concluziilor actului de control supus cenzurii instantei de contencios administrativ, în sensul preconizat de catre initiatorul demersului judiciar si care rezida din chiar cererea introductiva de instanta.

Cât priveste cererea formulata referitor la suspendarea executarii pct. 6 din Decizie pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a litigiului de fata, este evident ca aceasta nu poate fi primita de catre instanta în sensul dorit de reclamant, fata de cele evidentiate pe parcursul considerentelor de fata, în conditiile în care cererea în discutie nu a putut fi solutionata la primul termen de judecata, acela din 23 noiembrie 2010, fata de neîndeplinirea corespunzatoare a procedurii de citare cu pârâta Camera de Conturi Arad, si fata de împrejurarea ca nu s-au facut dovezile corespunzatoare de catre partea reclamanta în sensul existentei „cazului bine justificat” si respectiv a „pagubei iminente” care sa justifice luarea unei atare masuri de catre instanta de judecata, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care trebuie raportate si la dispozitiile art. 14 din acelasi act normativ, în contextul în care îndeplinirea conditiilor impuse de catre legiuitor trebuie realizata cumulativ, iar nu alternativ.

Domenii speta

Spete similare