Contravenţie la regimul circulaţiei rutiere. Sancţiune complementară obligatorie

Decizie 630 CAF din 20.11.2008


Contravenţie la regimul circulaţiei rutiere. Sancţiune complementară

obligatorie.

Contencios administrativ - plângere contravenţie

Potrivit art. 95 din OUG nr. 195/2002 şi art. 96 alin. 1 sancţiunea complementară a dreptului de a conduce este obligatorie şi este facultativă

Tribunalul Giurgiu - secţia civilă Decizia nr.630/CAF/20.11.2008

Prin sentinţa civilă nr. 2621/29.04.2008 Judecătoria Giurgiu a admis în parte plângerea formulată de petentul G.F. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2662108/5.10.2008 întocmit de agentul constatator Inspectoratul de Poliţie al judeţului Giurgiu.

A anulat în parte procesul-verbal în sensul că a înlocuit sancţiunea principală constând în 6 puncte amendă cu sancţiunea „avertisment" şi a înlăturat sancţiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 135 lit. f din HG nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 5.10.2007, în timp ce conducea auto marca Cielo cu nr. de înmatriculare GR 10 FMI pe strada Ecaterina Varga din mun. Giurgiu, petentul nu a acordat prioritate de trecere auto marca Opel cu nr. de înmatriculare GR 03 ARM, lovindu-l pe partea stângă.

Referitor la legalitatea procesului-verbal instanţa a constatat că acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii pentru valabilitatea sa, astfel că nu există nicio cauză de nulitate a acestuia, că fapta reţinută întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prev. de art. 135 lit. f din HG nr. 1391/2006, că potrivit acestei dispoziţii legale petentul avea obligaţia, atunci când s-a pus în mişcare şi a pătruns pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată, să acorde prioritate de trecere autovehiculului care circula pe drumul prioritar, că petentul nu a înlăturat prin probele administrate  prezumţia  relativă de legalitate şi temeinicie de care  beneficiază

procesul-verbal de contravenţie şi că situaţia de fapt reţinută de agentul constatator nu ar corespunde realităţii.

În ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa de fond, a constatat că, deşi s-a aplicat sancţiunea minimă prevăzută de legea specială pentru contravenţia săvârşită, în raport de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei concrete şi de consecinţele acesteia, sancţiunea aplicată prin procesul-verbal nu este proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi cu circumstanţele personale ale contravenientului, cea mai potrivită sancţiune fiind avertismentul. Astfel, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei comise, iar potrivit art. 7 alin. 2 şi alin. 3 din acelaşi act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar dacă actul normativ de stabilire a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

În fundamentarea acestei convingeri instanţa avut în vedere conduita petentului de recunoaştere a faptei, de faptul că la săvârşirea contravenţiei a concurat şi atitudinea celuilalt conducător auto, care a circulat foarte aproape de partea dreaptă a sensului său de mers şi nu a depus toate diligentele necesare în vederea asigurării desfăşurării circulaţiei rutiere în condiţii de securitate, astfel cum rezultă din declaraţia martorului Zlate Ion. Totodată s-a avut în vedere că valorile sociale ocrotite de OUG nr. 195/2002 şi anume integritatea fizică a persoanelor şi bunurilor, precum şi siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, au fost foarte puţin vătămate, respectiv avarierea uşoară a ambelor autoturisme.

Cum potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 conform căruia instanţa competentă să soluţioneze plângerea hotărăşte asupra sancţiunii, textul de lege nefăcând distincţia între sancţiunea principală şi cea complementară, judecătorul fondului a apreciat că, faţă de înlocuirea amenzii principale a amenzii cu cea a avertismentului, menit să asigure scopul preventiv-educativ al dispoziţiilor legale de către petent, că nu se mai impune menţinerea sancţiunii complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru aceleaşi considerente de fapt ce au condus la aplicarea avertismentului.

împotriva sentinţei civile nr. 2621/29.04.2008 a declarat recurs, în termen legal, agentul constatator Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii plângerii contravenţionale, din următoarele motive formulate în scris:

Anularea ilegală a sancţiunii complementare realizată în baza unei norme generale care nu poate deroga de la textul de lege specială care instituie măsura reţinerii permisului de conducere

Încălcarea unui text imperativ din OUG nr. 195/2002 care stabileşte

măsura complementară obligatorie în cazul producerii unui accident

de circulaţie ca urmare a nerespectării regulilor privind prioritatea de

trecere - art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002.

Arată recurentul că singurul element cauzal pentru consecinţa produsă -

evenimentul rutier - este fapta contravenţională a petentului, care nu ar fi trebuit să

pătrundă pe strada Ecaterina Varga decât după ce acorda prioritate de trecere

celorlalte autovehicule care circulau pe această stradă.

Prin decizia civilă nr. 630CAF/20.11.2008 Tribunalul Giurgiu - secţia civilă a admis recursul declarat de agentul constatator IPJ şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenţie seria PCA nr. 2662108/05.10.2007, cu consecinţa menţinerii în tot a acestuia.

Instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 95 din OUG nr. 195/2002, încălcarea dispoziţiilor acestui act normativ, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art.96 alin.(2)

Potrivit art. 96 alin. 1 din ordonanţă sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului, iar în conformitate cu alin. 2 lit. b, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat este una dintre sancţiunile contravenţionale complementare.

În sfârşit, potrivit art. 101 alin. 3 lit. a din ordonanţă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a lll-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei constând în nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

în speţă, s-a reţinut de către agentul constatator, dar şi de către judecătorul fondului, că petentul-intimat a comis contravenţia prev. de art. 135 din HG nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 101 alin. 3 lit. a din OG nr. 195/2002, caz în care, potrivit concluziei desprinse din interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale

enunţate anterior, aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 60 de zile, alături de cea principală a amenzii sau avertismentului, este obligatorie, şi nu facultativă, la latitudinea agentului constatator.

Ca atare, sancţiunea complementară nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, care este una dintre sancţiunile principale prevăzute de legea generală în materia contravenţiilor (OG nr. 2/2001) şi de legea specială (OUG nr. 195/2002). Tot astfel, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce nu poate fi înlăturată pentru aceea că sancţiunea principală stabilită de instanţă în urma reindividualizării acesteia este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 şi 96 din OUG nr. 195/2002 se prevede expres că aceasta se aplică obligatoriu şi în cazul stabilirii sancţiunii principale a avertismentului.

În raport de cele reţinute tribunalul a constatat că înlăturarea de către instanţa de fond a sancţiunii complementare nu are temei legal, în condiţiile în care s-a reţinut existenţa faptei contravenţionale pentru care legea specială prevede şi această sancţiune complementară, alături de sancţiunea principală a amenzii sau a avertismentului.

Pe de altă parte, examinând şi dispoziţia de reapreciere a sancţiunii impusă de pericolul social concret al faptei, tribunalul a constatat că pentru contravenţia comisă de petent agentul constatator a aplicat acestuia amenda contravenţională minimă prevăzută de lege pentru fapta respectivă, iar, în raport de criteriile prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001, sancţiunea cu amendă corespunde pericolului social concret al faptei, faţă de valorile sociale ocrotite prin reglementările încălcate de petent enunţate la art. 1 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului. Astfel, prin fapta sa petentul a dus atingere şi a perturbat desfăşurarea fluentă şi sigure a circulaţiei pe drumurile publice, dar şi proprietăţii private, iar conduita de recunoaştere constantă a faptei nu a fost demonstrată, dimpotrivă, prin plângerea sa şi declaraţia dată la faţa locului, petentul contestă vinovăţia sa în comiterea faptei, arătând că celălalt conducător auto l-a acroşat. în ce priveşte culpa comună reţinută de instanţa de fond, tribunalul apreciază că în sarcina conducătoarei auto Pruiu Raluca nu s-a reţinut de către agentul constatator şi nici de către instanţa de fond încălcarea vreunei dispoziţii legale concrete privind circulaţia rutieră pe drumurile

publice, de natură să atragă răspunderea acesteia, aşa încât nu se poate reţine vreo culpă concurentă a acesteia în comiterea faptei de către petent, implicit în producerea accidentului uşor.