Divort cu minori

Sentinţă civilă 2923 din 05.11.2009


Dosar  nr. 1505/223/2009 divorţ cu minori

Operator de  date  cu caracter personal nr. 5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  DRĂGĂŞANI , JUDEŢUL VÂLCEA

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

Î N C H E  I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN  29 OCTOMBRIE  2009

PREŞEDINTE : E.C., judecător cu grad de tribunal

GREFIER : I P A

Pe  rol este soluţionarea  cererii având ca obiect  divorţ formulată de reclamanta S E, împotriva pârâtului S.G; a  cererii reconvenţionale  formulată de pârât  ( fila 21 dosar).

Cererea  principală  a fost timbrată cu 39 lei taxă timbru conform chitanţei nr. 314-113-0012 din 23  aprilie  2009 ; cererea  reconvenţională a fost timbrată cu 10 lei taxă timbru conform  chitanţei nr. 314-141-0006  din 21.05.2009.

La apelul nominal făcut  în şedinţă  publică au răspuns  reclamanta  , asistată de avocat  V.D. , pârâtul  , asistat de avocat C.I, martorul  B.G., lipsind autorităţile tutelare Primăria  municipiului D. şi  Primăria  A.

Procedura de  citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei , de către grefier, după care :

Preşedintele completului de judecată stăruie în împăcarea soţilor.

Reclamanta declară că stăruie în cererea de divorţ.

Pârâtul declară că nu  este de acord cu desfacerea  căsătoriei  prin divorţ.

S-a ascultat martorul  B.G sub prestare de jurământ , a cărui declaraţie  s-a anexat la dosar.

Avocat pentru  reclamantă depune la dosar  chitanţa nr.  40 din 23.04.2009 în valoare de  600 lei reprezentând onorariu  avocat , copie de pe sentinţa civilă  nr. 2219 pronunţată la data de  26  august  2009  în dosarul nr. 2763/223/2009 de Judecătoria Drăgăşani,  un set de înscrisuri  traduse în limba  română , decizia  nr. 256247 din 22.12.2005,  un set  înscrisuri medicale  şi declară că nu mai are probe de solicitat.

Apărătorul pârâtului depune  la dosar  copie de pe sentinţa  civilă nr. 1156  pronunţată la data de  16 aprilie 2009 în dosarul nr. 1740/223/2009  pronunţată de  Judecătoria  Drăgăşani.

Avocat pentru reclamantă  având cuvântul solicită admiterea cererii  principale  în sensul de a se dispune desfacerea căsătoriei  din vina exclusivă a pârâtului  având în vedere  că din probele  administrate în cauză rezultă că  acesta , pe timpul căsătoriei  a devenit  lipsit de respect şi  afecţiune  faţă de  reclamantă, mai ales  după naşterea copilului  în sensul că  pârâtul îi adresa pe un  limbaj  necuviincios , insultător  şi calomnios  atât în public  cât şi în familie. Mai mult , pârâtul a ameninţat-o  deseori pe  reclamantă  cu  bătaia şi chiar a lovit-o , a agresat-o fizic în cursul  lunii martie 2009  de faţă  cu copilul  fără să se lase influenţat de plânsetele  acestuia ,  împrejurare  care a condus  în cele din urmă  la despărţirea soţilor în fapt.

Solicită ca reclamanta să  revină la num ele purtat anterior  căsătoriei , acela de  „ V.„ iar minorul  S E-R să fie încredinţat reclamantei spre creştere  şi educare întrucât este  bine îngrijit  de aceasta , are  condiţii  materiale  şi morale  bune  şi este  ajutată de părinţii săi  iar pârâtul , aşa cum rezultă din referatul  de anchetă socială nu are condiţii .

În ceea ce  priveşte  pensia de întreţinere  şi  programul de vizitare a minorului , de către  pârât aceasta au fost stabilită  prin ale  hotărâri  judecătoreşti  ce au fost depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată.

Solicită  respingerea  cererii  reconvenţionale  formulată de pârât.

Avocat pentru  pârât având cuvântul , solicită admiterea în parte  a cererii  în ceea ce  priveşte  desfacerea căsătoriei  prin divorţ  şi reluarea numelui de  către reclamantă  avut  anterior încheierii căsătoriei.

Solicită ca minorul să fie încredinţat pârâtului spre creştere şi educare  având în vedere că acesta are un loc de muncă , are condiţii  materiale şi morale  precum şi  boala  de care suferă reclamanta  fiind încadrată  în gradul I  de  invaliditate  cu însoţitor .

Mai arată  că pârâtul a formulat cerere de  stabilire program vizitare  minori  însă  această hotărâre nu a fost respectată de reclamantă  întrucât nu i-a permis  pârâtului  cele  dispuse prin acea hotărâre.

În situaţia în care minorul va fi  încredinţat reclamantei  spre creştere şi educare  solicită  să fie obligată  aceasta  să  permită  pârâtului  să aibă legături  personale  cu minorul  în fiecare lună  în prima  săptămână  în zilele de  sâmbătă şi duminică  la domiciliul  acestuia.

Cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Avocat pentru reclamantă nu este de acord ca minorul  să fie luat în domiciliul  pârâtului.

I N S T A N Ţ A  :

Pentru studierea  actelor şi lucrărilor dosarului urmează a dispune  amânarea  pronunţării.

D I S P U N E :

Amână pronunţarea la  5 noiembrie 2009.

Pronunţată în şedinţă publică  astăzi  29 octombrie  2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Dosar  nr. 1505/223/2009

Operator de  date  cu caracter personal nr. 5695

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA  DRĂGĂŞANI , JUDEŢUL VÂLCEA

COMPLET SPECIALIZAT PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2923

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN  5 NOIEMBRIE 2009

PREŞEDINTE : E.C

GREFIER : I P-A

Pe  rol este pronunţarea  asupra cererii având ca obiect  divorţ formulată de reclamanta S E, împotriva pârâtului S.G; a  cererii reconvenţionale  formulată de pârât  ( fila 21 dosar).

Cererea  principală  a fost timbrată cu 39 lei taxă timbru conform chitanţei nr. 314-113-0012 din 23  aprilie  2009 ; cererea  reconvenţională a fost timbrată cu 10 lei taxă timbru conform  chitanţei nr. 314-141-0006  din 21.05.2009.

La apelul nominal făcut  în şedinţă  publică au lipsit  părţile.

Procedura de  citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei , de către grefier.

Dezbaterile asupra fondului au avut  loc în şedinţa publică din  29 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, instanţa  având nevoie de timp pentru  studierea actelor şi lucrărilor dosarului a amânat pronunţarea pentru  azi 5 noiembrie 2009 conform  dispoziţiilor art. 260 cod procedură civilă.

I N S T AN  Ţ A :

Deliberând constată următoarele:

La data de 31 martie 2009 s-a înregistrat sub nr. 1505/223/2009 cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtului şi în contradictoriu cu Primăria A. şi Primăria D. prin care se solicită să se dispună desfacerea prin divorţ a căsătoriei soţilor , încheiată la data de 1 aprilie 2006 , înregistrată la nr. 15 la Primăria D, reluarea de către reclamantă numelui purtat anterior căsătorii, încredinţarea reclamantei spre creştere şi educare a minorului S E-R, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea copilului plus cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că, s-a căsătorit cu pârâtul la data de 1 aprilie 2006 şi pe parcursul căsătoriei relaţiile dintre soţi s-au deteriorat în mod continuu datorită comportamentului şi atitudinii necorespunzătoare a pârâtului faţă de reclamantă şi faţă de viaţa de familie.

Că, cu trecerea timpului , pârâtul a devenit lipsit de respect faţă de reclamantă , mai ales după naşterea copilului în sensul că i se adresa pe un limbaj necuviincios , insultător şi calomnios , atât în public cât şi în familie.

Precizează reclamanta că pârâtul a fost încadrat în muncă , însă nu aducea niciodată veniturile în casă pentru acoperirea nevoilor familiale , îi ascundea cuantumul acestora , preferând să le folosească în scopuri personale  şi de câte ori reclamanta a încercat să poarte discuţii cu pârâtul pe această temă , provoca certuri şi scandaluri interminabile.

Consideră reclamanta că relaţiile de căsătorie cu pârâtul sunt grav şi iremediabil vătămate , reluarea  şi continuarea căsătoriei a devenit imposibilă datorită atitudinii negativiste manifestată de pârât , motiv pentru care se impune desfacerea căsătoriei prin divorţ.

Reclamanta mai precizează că , întrucât  nu există motive temeinice pentru ca , după desfacerea căsătoriei să poarte numele pârâtului  şi între soţi nu a intervenit nicio convenţie în acest sens , solicită ca instanţa de judecată să încuviinţeze ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei , acela de V.

Că, în ceea ce priveşte pe minorul rezultat din căsătoria părţilor acesta a fost mai tot timpul îngrijit de către reclamantă ca mamă, care manifestă şi aptitudinile necesare , având în vedere vârsta fragedă şi nevoile acestuia.

Menţionează reclamanta că îi poate oferi copilului condiţii materiale şi morale bune şi, cum îi este puternic ataşat , solicită să-i fie încredinţat pentru creştere , educare şi formare profesională cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere faţă de acesta , calculată în raport cu veniturile pe care le realizează la locul de muncă.

Reclamanta mai arată că deţine în proprietate apartamentul situat la adresa de mai sus , mobilat cu cele necesare şi nu trebuie neglijat ajutorul pe care reclamanta îl primeşte de la mama sa la îngrijirea copilului.

Că, minorul este înscris la Căminul de copii din cartierul R., municipiul D,iar interesul superior al copilului , care trebuie să primeze în asemenea situaţie în consens cu dispoziţiile legale în vigoare , este acela de a fi alături de mama sa.

Prin cererea reconvenţională formulată pârâtul S.G. solicită să se dispună încredinţarea minorului spre creştere şi educare ,iar în situaţia în care nu se va dispune aceasta cere să i se stabilească un program de legături personale cu copilul din două în două săptămâni la domiciliul pârâtului.

În motivarea cererii pârâtul susţine că reclamanta a introdus cerere de divorţ  cu termen la data de 21 mai 2009 prin care solicită şi să-i fie încredinţat copilul S E-R, în vârstă de 3 ani.

Precizează pârâtul că reclamanta nu-i permite să aibă legături personale cu copilul deşi acesta este puternic ataşat de tatăl său  şi în prezent nu are posibilitatea să ia legătura cu copilul din cauza reclamantei şi părinţilor acesteia  deşi s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit în favoarea tatălui un program de vizită a minorului.

Că, având în vedere boala de care reclamanta  suferă şi faptul că este încadrată în gradul I de invaliditate , cu însoţitor, pârâtul nu-şi explică cum va putea aceasta să ofere minorului o creştere şi dezvoltare corespunzătoare , cu atât mai mult cu cât familia ei constituie un mediu nociv pentru dezvoltarea copilului , având în vedere şi faptul că tatăl reclamantei este pensionat de mulţi ani pentru probleme psihice.

Consideră pârâtul că pentru motivele precizate mai sus , pentru siguranţa şi buna creştere a minorului se impune ca acesta să fie încredinţat spre creştere şi educare tatălui, iar în caz contrar să fie obligată reclamanta să-i  permită să aibă legături personale cu copilul din două în două săptămâni , începând de vineri ora 14,00 până duminica ora 16,00 la domiciliul tatălui din Bucureşti.

La dosarul cauzei s-au administrat  probe cu înscrisuri, martori şi anchete sociale.

Din materialul probator administrat în cauză se reţine că,  reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 1 aprilie 2006, căsătorie înregistrată la nr. 15 în registrul de stare civilă de la Primăria D..

Din căsătoria părţilor a rezultat minorul S E-R, născut la data de 20 mai 2006.

După încheierea căsătoriei soţii au locuit o perioadă în Bucureşti după care s-au mutat în D.

La începutul căsătoriei relaţiile dintre soţi au decurs normal, dar cu timpul s-au deteriorat datorită comportamentului pârâtului care  deseori  provoca scandal  şi lovea pe reclamantă , iar veniturile pe care reclamanta le obţinea era nevoită să le dea pârâtului care le cheltuia în scop personal ( declaraţie martor fila 32 dosar).

Martorul propus de pârât B G-D(declaraţie fila 46 dosar) confirmă cele relatate de celălalt martor şi anume faptul că pârâtul avea un comportament violent faţă de soţia sa.

Că, în urma unui scandal care a avut loc între soţi în luna martie 2009 aceştia s-au despărţit în fapt , pârâtul a plecat din locuinţă , iar reclamanta a rămas cu fiul său în apartament.

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus instanţa apreciază că relaţiile dintre soţi sunt vătămate, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din vina pârâtului , motiv pentru care apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art.37 alin. 2 şi 38 alin.1 din codul familiei şi urmează să admită cererea formulată de reclamantă şi cererea formulată de pârât , în parte, în sensul că va dispune desfacerea prin divorţ  căsătoriei încheiată la data de 1 aprilie 2006, înregistrată la nr. 15 în registrul de stare civilă de la Primăria D, din vina pârâtului.

Întrucât  nu există motive temeinice pentru ca , după desfacerea căsătoriei reclamanta  să poarte numele pârâtului  şi între soţi nu a intervenit nicio convenţie în acest sens , în baza art. 40 din codul familiei se va dispune ca  reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei , acela de V.

Potrivit art. 100 din codul familiei , copilul minor locuieşte la părinţii săi , iar atunci când părinţii nu locuiesc împreună aceştia vor decide , de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. Atunci când nu există înţelegere între părinţi , instanţa judecătorească , ascultând autoritatea tutelară, cât şi pe copil, va decide ţinând seama de interesele copilului, sens în care se pronunţă şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care consacră obligaţia autorităţilor publice, organismelor publice, organismelor private autorizate, precum şi persoanelor fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului, de a respecta, promova şi garanta drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.

Orice act juridic emis, sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului.

Pentru considerentele expuse, interesul superior al copilului impune ca acesta să rămână în îngrijirea reclamantei , cu atât mai mult cu cât acesta este la o vârstă când are nevoie de afecţiunea şi sfaturile mamei , locuieşte în prezent cu aceasta  , motiv pentru care se va admite cererea  formulată de reclamantă şi se va respinge cererea formulată de pârât în acest sens şi  va fi încredinţat minorul , născut la data de 20 mai 2006, spre creştere şi educare mamei  reclamante .

Urmează să fie menţinută obligaţia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului faţă de minor prin sentinţa civilă nr. 2219 pronunţată la data de 26 august 2009 în dosarul nr. 2763/223/2009 al Judecătoriei Drăgăşani.

Potrivit art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/2004 copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă , în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revenind în primul rând părinţilor , care au obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil , ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

De asemenea copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii , rudele , precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

El are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea , precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie , în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Legea nr. 272/2004 în art. 15 lit. c precizează printre modalităţile prin care relaţiile personale se pot realiza , şi găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către persoana la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit.

Legiuitorul a prevăzut expres dreptul copilului care a fost separat de unul dintre părinţi printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi.

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus şi în consens cu principiile care  guvernează protecţia şi promovarea drepturilor copilului , se apreciază că interesul superior al copilului este de a păstra legături personale cu tatăl său în modalitatea următoare: în fiecare lună , în prima săptămână , începând de vineri ora 14,00 până duminica ora 16,00 , la domiciliul pârâtului.

Potrivit art. 274 din codul de procedură civilă , va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 634 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite cererea formulată de reclamanta S E-R împotriva pârâtului S.E. şi  în contradictoriu cu Primăria A şi Primăria D, judeţul Vâlcea.

Admite în parte cererea reconvenţională.

Dispune desfacerea  prin divorţ a căsătoriei părţilor încheiată la data  de 1 aprilie 2006, înregistrată la nr. 15 în Registrul de stare civilă de la Consiliul local al  municipiului D, din vina pârâtului.

Dispune ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de V.

Încredinţează reclamantei spre creştere şi educare pe minorul S E-R, născut la 20 mai 2006.

Menţine pensia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului pentru minor prin sentinţa civilă nr. 2219/2009.

Obligă pe reclamantă să permită pârâtului să aibă legături personale cu minorul în fiecare lună, în prima săptămână, începând de vineri ora 1400  până duminica ora 1600 , la domiciliul pârâtului.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei 639 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 5 noiembrie 2009, la sediul Judecătoriei Drăgăşani.

PREŞEDINTE, GREFIER,

 E.C  I.A.

Red./Tehnored. E.C.

5 ex/7.12.2009

3