Exercitarea autorităţii părinteşti - stabilire domiciliu minori

La ordine pronunţarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul – pârât V.I., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă D.G.C. având ca obiect exercitare autoritate părintească şi stabilire domiciliu minori.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 20.01.2020 când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. 1421/188/2018 la data de 18.09.2018, reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta D.G.C. a solicitat instanţei să dispună exercitarea autorităţii părinteşti exclusivă asupra minorilor V.D. şi V.A., stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul său şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere, în cuantum de 400 lei lunar în favoarea minorilor, plătibilă la sfârşitul fiecărei luni, de la data introducerii acţiunii şi până la majoratul acestora.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă că, a fost căsătorit cu pârâta de la data de 4.07.2009 și până la data de 29.09.2017, când în urma unei înțelegeri cu aceasta au hotărât să divorțeze de comun acord în fața notarului public și astfel, prin Certificatul de Divorț nr. 14440/29.09.2017, s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor.

La aceeași dată s-a încheiat convenția cu privire la cei doi copii rezultați din căsătoria părţilor si de comun acord cu fosta sotie au stabilit ca minorii să locuiască împreună cu aceasta în orașul Piatra Neamț, autoritatea asupra acestora să fie comună, el, reclamantul să achite lunar 400 lei pensie de întreținere, cu posibilitatea de a avea legături personale cu minorii așa cum a fost inserat în această conventie.

Reclamantul susţine că şi-a respectat obligațiile impuse, însă pârâta îi permitea foarte greu să aibă legături cu minorii pe de o parte, iar pe de altă parte căuta mereu motive ca el să întrerupă legătura firească cu aceștia.

Mai arată reclamantul că, în perioada vacanței de vară așa cum era menționat în convenția de divorț, a luat cei doi minori la locuința sa din Bicaz pentru ca și el și părinții săi să petreacă o perioadă de timp cu aceștia, dorind să mențină legăturile în mod permanent cu copiii, manifestând o afecțiune deosebită.

La sfârșitul vacanței de vară a așteptat ca pârâta să vină să preia minorii pentru a se ocupa de pregătirea începerii anului școlar  dar, luând  legătura telefonic cu ea, i-a adus la cunoștință că ea a plecat în Italia, iar reclamantul să aibă grijă de copii.

 Susţine reclamantul că pârâta i-a spus cu ceva timp în urmă că intenţionează

să plece în Italia şi să ia şi copiii însă  el nu a fost de acord întrucât ar fi însemnat să piardă legătura cu copiii.

Reclamantul arată că are o legătură afectivă cu copiii atât el cât şi părinţii săi, cu care locuiesc împreună, copiii sunt înscrişi la un cămin din oraşul B. Are condiţii pentru a creşte minorii, fiind ajutat foarte mult şi de părinţii săi.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori, anchetă socială la domiciliul său. A ataşat la dosar: certificat de divorţ, convenţie notarială,  acte de stare civilă, contract pentru locuinţă, adeverinţă de venit.

În drept,  dispoziţiile art.398,  art.403, 529 Cod civil.

Părţile au fost legal citate.

La data de 26.11.2018 a fost ataşată la dosar o cerere, formulată de apărătorul ales ale pârâtei, avocat N.A. ( fila 28 dosar), prin care a solicitat conexarea dosarului de faţă cu dosarul nr. x aflat pe rolul Judecătoriei P.N., cu termen la data de x, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În dosarul cu nr. x al Judecătoriei P.N., prin sentinţa civilă nr.x s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Prin Încheierea din data de 30.01.2019 s-a admis excepţia conexităţii invocată de pârâtul V.I. şi a fost înaintat spre conexare la dosarul cu nr. 1421/188/2018.

La termenul de judecată din data de 11.02.2019 instanţa a încuviinţat pentru reclamantul-pârât proba cu înscrisuri, proba cu anchetă socială şi proba testimonială iar pentru pârâta-reclamantă a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu anchetă socială.

La termenul de judecată din data de 08.04.2019 părţile prezente personal şi asistate de apărători au  depus la dosar un acord cu privire la toate capetele de cerere.

A fost efectuată în cauză Anchetă socială la domiciliul pârâtei-reclamante în Italia.  Declaraţiile martorilor audiaţi se află ataşate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Din căsătoria părţilor au rezultat minorii V.D. (conform menţiunilor din certificatul de naştere de la fila 14) și V.A. Ulterior, la data de 29.09.2017, potrivit convenţiei notariale autentificate sub nr.745/29.09.2017, părţile au căzut de acord să desfacă căsătoria, să exercite în comun autoritatea părintească exercitată asupra minorilor, locuinţa acestora să fie la mamă, în mun.Piatra Neamţ, stabilind ca tatăl să achite pensie de întreţinere în cuantum de 30% din veniturile obţinute lunar, căzând de acord şi asupra dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorii.

În drept, potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi, iar părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului şi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Tot în acelaşi sens şi spre aceeaşi finalitate, au fost reglementate şi dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

În ceea ce priveşte autoritatea părintească ( aceasta este instituţia incidentă în cauză şi care a înlocuit cea privind încredinţarea, reglementată de dispoziţiile din codul familiei, abrogate ) cu privire la  minor, instanţa reţine că tatăl a solicitat a fi exercitată în mod exclusiv de către acesta.

Analizând temeinicia acestei solicitări, instanţa reţine următoarele:

Deşi Codul civil nu a stabilit criterii în aprecierea motivelor întemeiate care ar putea conduce la stabilirea modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti, în prezent, ultima modificare a Legii nr. 272/2004, respectiv art. 36 stabileşte că ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

Alin. 6 al aceluiaşi text de lege prevede că un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil, iar alin. 7 stabileşte ca şi motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Analizând cererea reclamantului de exercitare în mod exclusiv a autorităţii părinteşti, instanţa va urmări în permanenţă principiul interesului superior al copilului, acestui principiu urmând a i se subordona măsura exercitării autorităţii părinteşti.

Instanţa va avea în vedere, pe lângă dispoziţiile legale expuse anterior şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţie. În cauza Eriksson contra Suediei, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu că, în lumina drepturilor garantate de Convenţie, contactele reciproc acceptate ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieţii de familie. Acelaşi principiu a fost aplicat şi în cauza Monory contra României şi în cauza Ignaccolo-Zenide contra României, subliniindu-se că, în cazul în care copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-şi exprima ei înşişi în mod clar propriile preferinţe, instanţa trebuie să promoveze interesele superioare ale acestora.

Pentru determinarea interesului superior al copilului, instanţa apreciază că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală şi intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite între părinţi şi copil, ataşamentul şi preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinţi, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.

În cauza Amanalachioai contra României (privind în special, imposibilitatea înapoierii fiicei minore a reclamantului), Curtea a reiterat importanţa păstrării unui just echilibru intre interesele copilului si cele ale tatălui, masurile restrictive trebuind să se bazeze pe considerente inspirate de interesul copilului care au suficientă greutate si soliditate, să corespundă unor circumstanţe cu totul excepţionale care să poată justifica o ruptură a legăturii dintre copil si părinte.

Analizând susţinerile părţilor, precum şi materialul probatoriu administrat în cauză, respectiv coroborarea înscrisurilor cu depoziţiile martorilor, instanţa apreciază că motivele invocate nu pot determina admiterea cererii de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti numai de către tată. În acest sens, deşi din probatoriul administrat a rezultat că, în fapt, vacanţa de iarnă din anul 2017-2018 minorii au petrecut-o la tată, cât şi parte din vacanţa de vară (luna august şi septembrie), mama fiind plecată la muncă în străinătate, cu perioade de întrerupere,  totuşi nu a fost probat acel dezinteres vădit şi nici un comportament iresponsabil al acesteia. În acest sens, analizând depoziţiile martorilor, instanţa va reţine un grad de subiectivitate firesc, dată fiind natura relaţiilor dintre martori şi părţi, dar apreciază că niciunul dintre martori nu a indicat un comportament al pârâtei care să atragă exercitarea autorităţii părinteşti exclusive de către tată. Faptul că pârâta reclamantă a lăsat copiii la tatăl său, pentru a munci aceasta în Italia, este de înţeles, având în vedere faptul că, la început, în condiţiile inexistenţei unui loc de muncă cert, a unei locuinţe, sau surse de venit constante, interesul superior al minorilor era să rămână alături de tatăl lor. Ca urmare, în condiţiile în care exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv se poate dispune doar în situaţii de excepţie, instanţa constată că în cauză nu a fost dovedită o atare situaţie de excepţie.  În acest context, se impune a fi subliniat că instanţa este obligată să constate suferinţa copilului aflat sub autoritatea ambilor părinţi, să stabilească o legătură de cauzalitate între suferinţa copilului şi exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, precum şi să constate că soluţia o reprezintă exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti de părintele solicitant, ceea ce în speţă nu s-a demonstrat.

Autoritatea părintească presupune o serie de drepturi şi obligaţii părinteşti privitoare la persoana şi bunurile copilului (de a ţine, întreţine, îndruma, supraveghea copilul, precum şi de a administra bunurile acestuia şi de a-l reprezenta ori după caz de a-i încuviinţa actele juridice civile), precum si nevoia copilului de a fi crescut de ambii părinţi, iar părintele nu trebuie încurajat să abandoneze aceste obligaţii pe care le are referitor la deciziile care îl privesc pe copil.

Instanţa atrage atenţia părţilor că trebuie să manifeste bună-credinţă în derularea relaţiilor cu minorii precum şi a legăturilor afective ce se vor stabili de aceştia cu persoane din familia extinsă, că interesul superior al copilului este de a creşte într-un mediu echilibrat din toate punctele de vedere şi că acest interes primează faţă de orice alt interes al părinţilor săi şi că indiferent de starea de tensiune existentă între părţi, calitatea de părinte subzistă.

Coroborând materialul probatoriu administrat în cauză instanţa apreciază că nu s-a făcut dovada că vreuna din părţi ar manifesta un dezinteres total faţă de minori şi nici că ar reprezenta un pericol pentru aceştia. Instanţa reţine şi faptul că noile dispoziţii legale ale Codului civil şi ale legii speciale referitoare la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti au fost edictate cu scopul de a educa pe părinţi să înveţe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor, independent de sentimentele de animozitate care există între aceştia.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa apreciază că exercitarea în comun de către părinţi a autorităţii părinteşti este în concordanţă cu principiul prevalenţei interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, reglementat de art. 263 din Codul civil şi de art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 

Sigur că, ori de câte ori se vor ivi divergenţe majore între părinţi în legătură cu exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, fie datorită exerciţiului abuziv, fie din cauza "rezistenţei'' părintelui în a cărui grijă efectivă se află copilul, care împiedică exercitarea drepturilor în discuţie, soluţionarea lor va cădea în sarcina instanţei.  Exercitarea abuzivă de către oricare dintre părinţi a drepturilor ce i-au fost conferite faţă de persoana copilului, de natură a stânjeni sau a periclita procesul de creştere, educare, formare şi instruire a acestuia îndreptăţeşte instanţa sesizată de celălalt părinte să dispună limitarea sau chiar suprimarea acestor drepturi, în funcţie de natura abaterilor constatate.

Ca urmare,  fiecare dintre părţi are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a veghea asupra modului de creştere şi educare a minorului şi dacă va observa o atare exercitare abuzivă a drepturilor de către celălalt părinte, are posibilitatea de a solicita modificarea măsurilor cu privire la copil.

În ceea ce priveşte locuinţa minorilor, instanţa apreciază că este în interesul acestora să fie stabilit la tată. În acest sens, instanţa reţine că, în fapt, minorii, la data introducerii acţiunii (18.09.2018), locuiau la tatăl lor, în România, mama fiind plecată în Italia. Ulterior, în luna mai 2019, minorii au fost luaţi în Italia de către mama lor, care i-a trecut graniţa fără a avea acordul tatălui, reclamantul pârât având cunoştinţă de faptul că fosta soţie dorea să petreacă puţin timp alături de copii, fiind revenită în ţară.

Atitudinea abuzivă a mamei nu a fost negată de către sora acesteia, audiată în cauză, care a precizat că pârăta s-ar fi întors cu minorii, dacă ar fi fost oprită la graniţă. Potrivit actelor depuse la dosar (filele 111-113), reclamantul pârât s-a deplasat în Italia pentru a-şi vedea copiii, interzicându-i-se contactul cu aceştia, în acest sens ataşând o copie după mesajele, fără răspuns, trimise către pârâta reclamantă, pentru a-i permite să contacteze telefonic minorii. Acest aspect este coroborat atât de mama reclamantului pârât, audiată în cauză, cât şi de raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei-reclamante, în care se precizează că tatăl minorilor a contactat serviciile sociale pentru a obţine informaţii despre copiii săi, exprimându-şi disperarea că nu are veşti despre aceştia. Potrivit adresei de la fila 114, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, din cadrul MAI, atestă că, la data de 16.05.2019, cei doi minori au ieşit din ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Borş, cu destinaţia Italia, fără respectarea prevederilor art.30 din Legea nr.248/2005, respectiv fără acordul tatălui. Nu este de neglijat nici sentinţa civilă nr. 730/09.08.2019, pronunţată în Dosarul nr. 1503/188/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr.1116/2019 a T.N., prin respingerea recursului, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, prin care s-a stabilit locuinţa minorilor la locuinţa tatălui, în România, pârâta fiind obligată să predea reclamantului minorii, până la soluţionarea prezentului dosar.

În continuare, instanţa reţine că potrivit fişelor de caracterizare psiho-pedagogice a preşcolarilor (filele 107-109), în timpul în care ambii părinţi locuiau în România, se precizează tatăl este cel care se ocupă cel mai mult de copii, îndeplinind condiţii materiale şi morale pentru a asigura minorilor un climat favorabil. Reclamantul pârât fiind cel cu care minorii locuiesc, cel care îi duce şi îi aduce de la unitatea de învăţământ, sau cel care participă la activităţile desfăşurate de grădiniţă. În aceleaşi fişe se precizează că minora este sociabilă, sinceră, veselă, dezinvoltă şi spontană, având momente în care este mai retrasă şi melancolică, în timp ce minorul este fericit, frumos educat, exteriorizat, comunicativ, afectuos, vesel şi spontan.

În raportul de anchetă psiho-socială, efectuat la domiciliul pârâtei reclamante, după luarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a minorilor în Italia, se reţine că „minorii par foarte timizi şi rezervaţi” iar în acest context, dată fiind şi vârsta fragedă a minorilor, se apreciază că orice modificare a reperelor umane, sociale şi morale ar putea avea consecinţe negative asupra formării ulterioare a acestora.

Faptul că tatăl a fost iniţial de acord ca minorii să locuiască cu mama, existând însă posibilitatea ca aceştia să se vadă zilnic cu reclamantul pârât, să petreacă week-enduri şi vacanţe împreună, nu are nicio relevanţă asupra faptului că, în prezent, tatăl îşi doreşte ca aceştia să locuiască cu el, în condiţiile în care pârâta reclamantă nu numai că a sustras, ilegal,  minorii, fără a înţelege că aceştia sunt fiinţe umane, nu obiecte, dar şi împiedică legăturile între aceştia şi figura paternă din viaţa lor, legătură esenţială pentru ca minorii să se dezvolte echilibrat emoţional.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză, inclusiv din concluziile celor două rapoarte de anchetă psihosocială, rezultă că reclamantul pârât dispune de posibilităţi materiale mai bune decât cele pe care i le-ar putea oferi pârâta reclamantă şi prezintă garanţii morale.

Fără a contesta ataşamentul reciproc care există între mamă şi copii, fără a contesta că ambele părţi au condiţii pentru a-şi creşte minorii, instanţa apreciază că este în interesul minorilor ca locuinţa să fie stabilită la tată, fără ca această măsură să reprezinte o îngrădire a drepturilor pârâtei reclamante, în condiţiile în care exerciţiul autorităţii părinteşţi a rămas în comun. Sub acest aspect,  mama are posibilitatea de a solicita instanţei de tutelă şi stabilirea unui program de vizită, dacă nu va exista o înţelegere a părţilor în acest sens, dar şi modificarea acestei măsuri, dacă va constata un exerciţiu abuziv din partea tatălui. Va avea în vedere instanţa la luarea acestei decizii faptul că mama a dovedit că nu înţelege să permită şi să încurajeze dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorii, în timp ce comportamentul reclamantului pârât a dovedit contrariul, deşi este în interesul copiilor, pentru a se dezvolta sănătos, armonios, echilibrat, să păstreze contactul şi să dezvolte o relaţie cu ambii părinţi.

Totodată, instanţa are în vedere şi comportamentul oscilant, nestatornic al pârâtei reclamante, care a plecat din ţară, lăsându-şi copiii la reclamant, apoi a fost de acord, la termenul din data de 08.04.2019 (filele 57-59 dosar) să se înţeleagă cu acesta asupra creşterii şi educării copiilor, depunând act semnat de ea însăși, prin care se declară de acord ca domiciliul minorilor să fie la tată, iar ulterior, a scos minorii ilegal din ţară, în timpul pe care trebuia să îl petreacă cu copiii. Instanţa consideră că reclamantul oferă mai multă stabilitate minorilor, care nu s-au prezentat pentru a fi audiaţi, dar care, potrivit rapoartelor întocmite erau mai fericiţi în România, unde aveau colegi, prieteni, vorbeau limba, fiind ajutaţi să îşi construiască o relaţie cu ambii părinţi.

 Ca urmare, pentru considerentele anterior expuse, instanţa va stabili locuinţa  minorilor V.D. și V.A. la tată.

 Potrivit art. 402 alin. 1 din Cod civil, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, măsură care poate fi modificată, potrivit dispoziţiilor art.403 Cod proc civ.

Referitor la contribuţia reclamantului pârât la întreţinerea minorilor, având în vedere că vor locui împreună, urmează ca tatăl să îşi execute obligaţia de întreţinere în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, conform art. 530 alin. 1 din Codul civil.

Ca urmare, instanţa va stabili în sarcina pârâtei reclamante o contribuţie lunară de întreţinere în favoarea minorilor V.D. și V.A., în cuantum de 400 lei lunar, aşa cum a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată. În ceea ce priveşte data de la care se va datora această contribuţie, având în vedere că în prezent minorii locuiesc cu mama, în Italia, instanţa va obliga pârâta reclamantă la plata acesteia începând cu data la care minorii vor ajunge la tatăl lor, pentru a locui efectiv cu acesta.

Art. 527 din Codul civil statuează că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora.

În aplicarea prevederilor art. 533 alin. 1 din Cod civil, potrivit căruia pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească, instanţa va stabili ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către pârâta reclamantă ultima zi lucrătoare a fiecărei luni pentru luna în curs.

În ceea ce priveşte suplinire acord pârât pentru eliberarea paşaportului pentru minori şi deplasarea acestora în Italia, faţă de faptul că minorii sunt în prezent în Italia, instanţa va respinge capătul de cerere ca rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte modificarea programului de vizită, stabilit prin convenţia notarială, instanţa constată că pârâta reclamantă a formulat de fapt în numele reclamantului pârât acest capăt de cerere, ca o consecinţă a presupusei admiteri a capătului de cerere privind stabilirea domiciliului minorilor în Italia, dar faţă de soluţia adoptată de instanţă, respectiv de stabilire a domiciliului minorilor în România, la tată, instanţa va respinge ca rămas fără obiect şi acest capăt de cerere.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite în parte acţiunea principală.

Având în vedere dispoziţiile art.453 alin a Cod proc civ, având în vedere dezlegarea dată acţiunii, instanţa va obliga pârâta reclamantă la plata sumei de 3560 lei către reclamantul pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea principală, având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire locuinţă şi pensie de întreţinere, formulată de reclamantul – pârât V.I. în contradictoriu cu pârâta – reclamantă D.G.C.

Dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorii V.D. şi V.A., să se exercite în comun, de către ambii părinţi.

Stabileşte locuinţa minorilor V.D. şi V.A. la tată.

Stabileşte în sarcina pârâtei-reclamante o contribuţie lunară de întreţinere în favoarea minorilor V.D. şi V.A., în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data la care minorii vor locui efectiv cu tatăl, urmând ca reclamantul pârât să îşi îndeplinească obligaţia de întreţinere în natură.

Stabileşte ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către pârâta-reclamantă ultima zi lucrătoare a fiecărei luni pentru luna în curs.

Respinge capătul de cerere având ca obiect suplinire acord, formulat în dosarul conexat, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere având ca obiect modificare program vizită, formulat în dosarul conexat, ca rămas fără obiect.

În temeiul art.453 alin a Cod proc civ, având în vedere dezlegarea dată acţiunii, instanţa va obliga pârâta reclamantă la plata sumei de 3560 lei către reclamantul pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bicaz.

Pronunţarea hotărârii s-a făcut azi, 03.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare