Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 471/228/08 petenta C.N.L.R. S.A. a formulat plângere contravenţională solicitând ca în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Brăila să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria AY nr. 2xxxxxx/22.04.2008, prin care a fost sancţionată numita G. M. deoarece nu a luat măsuri de asigurare a seifului şi de supraveghere cu sisteme de efracţie a spaţiului în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
În motivarea cererii petenta a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 333/2003, agentul constatator consemnând în procesul verbal că fapta contravenţională ar fi fost comisă de G. M. în calitate de vânzător al agenţiei. De asemenea, a arătat că Agenţia din oraşul Ianca este dotată cu grilaj metalic, grilaje metalice la uşa de acces şi la ferestre, uşa de acces fiind asigurată cu închizătoare tip yală şi lacăt.
Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva măsurii sancţionării se poate face plângere de către persoana sancţionată. Rezultă cu claritate că plângerea contravenţională împotriva unui proces verbal de constatare a contravenţiei se formulează de către cel care a fost sancţionat prin respectivul proces verbal.
În speţa de faţă cea sancţionată este numita G. M., ea fiind persoana care trebuia şi putea formula plângere, instanţa admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active şi respingând cererea ca introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Judecătoria Tulcea
Plangere contraventionala
Judecătoria Buzău
CIVIL.ÎNCETAREA EXECUTĂRII SANCŢIUNII CONTRAVENŢIONALE
Judecătoria Tulcea
plg. contr. perimare
Judecătoria Sectorul 6 București
Plângere contravenţională. Soluţie de admitere faţă de împrejurarea că nu se poate stabili cu certitudine autorul faptei contravenţionale.
Judecătoria Tecuci
Contravenţii – plângere contravenţională – netemeinicie proces verbal de contravenţie – OG 2/2001