Chiar dacă s-a început construirea casei de locuit în perioada când părtile trăiau în concubinaj, finalizarea clădirii a avut loc după căsătorie, ambii soti contribuind la ridicarea ei. Acest fapt conduce la concluzia că imobilul poate fi considerat ...

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Y, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se facă partajul bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei în cote egale de 1/2 pentru fiecare.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin sentinţa s-a dispus desfacerea căsătoriei. Înainte de încheierea căsătoriei, pârâtul a concesionat două loturi de 300 mp. După căsătorie, părţile au început constructia unei case, pe care au finalizat-o în decurs de 3 ani. Acestia au mai dobândit împreună si o serie de bunuri mobile aflate în posesia pârâtului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea cererii principale, pe motiv că imobilul casă de locuit a fost construit cu banii lui si ai părintilor săi. În subsidiar, în cazul în care se va constata că imobilul este bun comun, solicită să i se atribuie în natură casa, pârâtul fiind cel care locuieste în ea.

Prin sentinţa, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi pe baza acordului soţilor.

Din contractul de concesiune rezultă că Primăria, i-a concesionat pârâtului terenul în suprafaţă de 300 mp. pentru construirea de locuinţă.

Din autorizaţia de construire rezultă că pârâtul a fost autorizat să construiască o locuinţă.

Din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, din facturile si chitantele fiscale depuse la dosar rezultă că numitul Y a fost cel care a achizitionat bunuri mobile, precum si o serie de materiale de constructie.

La interogatoriul luat de reclamantă, pârâtul nu a recunoscut că în timpul căsătoriei el si reclamanta au construit o casă de locuit si au dobândit împreună o serie de bunuri mobile aflate în posesia lui.

La interogatoriul luat de pârât, reclamanta nu a recunoscut că ea nu a avut nici o contributie la construirea casei, că imobilul este bun propriu al pârâtului si că bunurile mobile solicitate au fost cumpărate de tatăl acestuia.

Martorele A şi B, audiate la cererea reclamantei, au declarat că părţile au intrat într-o relatie de concubinaj când au început constructia la o casă amplasată pe un teren în suprafată de 300 mp, concesionat de pârât de la primărie. Acestea s-au căsătorit în anul 1995 si tot în acel an s-au mutat în ea, unde au locuit împreună până în anul 2007, când s-au despărţit în fapt. Chirpicii pentru casă au fost făcuti la locuinta părintilor reclamantei. Unchiul reclamantei a fost mesterul care a ridicat casa. La construirea imobilului a contribuit si mama reclamantei atât financiar cât si cu muncă fizică.

Martora B a mai precizat că a aflat de la reclamantă că fostii soti au cumpărat împreună bunuri mobile.

La dosar s-au mai depus copii de pe certificate de atestare fiscală, proces-verbal de punere în posesie, contract de furnizare a energiei electrice, certificat de urbanism, memoriu justificativ.

Potrivit art. 29 Codul Familiei „soţii sunt obligaţi să contribuie în raport de mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsniciei”.

Potrivit art. 30 Codul familiei, „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale părţilor”.

Conform art.31 lit.c Codul familiei, „nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi”.

Conform art.36 Codul familiei, „la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc, asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească”.

Potrivit art. 6734 alin.1 Cod procedură civilă, „în tot cursul procesului, instanţa va stărui ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială”.

Conform art. 6735 alin.1 Cod procedură civilă, „dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota – parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii”.

Având în vedere că la dosar s-au depus acte (chitante, facturi fiscale) din care rezultă că Y a fost cel care a cumpărat masina de spălat, aragazul, frigiderul, aspiratorul, iar reclamanta nu a reuşit să dovedească că ea si pârâtul au avut si ei o contribtie la dobândirea lor, instanţa va respinge capătul de cerere privind constatarea că aceste bunuri fac parte din masa de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, ca neîntemeiat.

O contribuţie la cheltuielile căsniciei constă nu numai în aporturi băneşti şi mijloace materiale, ci şi în munca prestată efectiv în gospodărie. Regulile de morală ridică munca depusă în gospodărie la nivelul oricărei alte munci, căci munca fiecărei persoane, oriunde ar fi prestată este demnă de aceeaşi preţuire. Deci munca depusă în gospodărie este o componentă a contribuţiei unuia sau ambilor soţi la dobândirea bunurilor comune.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că atât reclamanta cât si pârâtul împreună cu rudele lor au contribuit la construirea casei în care au locuit părtile înainte ca acestea să se despartă în fapt. Ambii soti au avut serviciu în timpul căsătoriei, obtinând astfel venituri, iar reclamanta a avut si o contributie morală la cheltuielile din timpul convietuirii prin munca depusă si în gospodărie. S-au depus înscrisuri la dosar din care rezultă faptul că tatăl pârâtului a achizitionat materiale de constructie, iar martora B a confirmat că la construirea imobilului a contribuit si mama reclamantei atât financiar cât si cu muncă fizică.

Ridicarea casei s-a început în perioada când părtile trăiau în concubinaj, constructia fiind finisată după căsătoria lor. Locuinta construită total sau partial în timpul căsătoriei devine bun comun (Decizia civilă nr. 213/08 02 1978 a Tribunalului Suprem). Chiar dacă data construirii imobilului se situează înainte de încheierea căsătoriei, ceea ce justifică si determină caracterul comunitar al bunului este conventia părtilor, urmată de încheierea căsătoriei, Dacă nu s-ar încheia căsătoria între părti s-ar pune problema ca raporturile dintre acestea să se rezolve pe alte temeiuri (Decizia civilă nr. 331/1990 a Curtii Supreme de Justitie).

Ca atare, chiar dacă s-a început construirea casei de locuit în perioada când părtile trăiau în concubinaj, finalizarea clădirii a avut loc după căsătorie, ambii soti contribuind la ridicarea ei. Acest fapt conduce la concluzia că imobilul poate fi considerat ca fiind dobândit de părti în timpul căsătoriei, putând fi introdus în masa de bunuri comune.

Contribuţia părţilor la dobândirea casei si a bunurilor mobile a fost egală. Pârâtul nu a reusit să dovedească în concret că numai el a contribuit la dobândirea întregii mase de bunuri comune.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, textele de lege invocate, concluziile şi considerentele reţinute mai sus, faptul că reclamanta a dovedit că majoritatea bunurilor arătate în acţiune sunt bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei.

Domenii speta

Spete similare