Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Termen de formulare. Tardivitate.

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 232/P DIN DATA DE 20.03.2008

Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Termen de formulare. Tardivitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la 13.02.2008 petenţii G.V. şi SC  x SRL Bucureşti au formulat plângere împotriva ordonanţei din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 339/II/2007 din 07.01.2008 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

În motivarea plângerii, petenţii au arătat, în esenţă, că, pe de o parte, cercetarea penală nu a fost efectuată sub toate aspectele, multe amănunte rămânând neelucidate, cea mai gravă scăpare fiind faptul că organele de urmărire penală nu au verificat sub nicio formă plângerea părţii vătămate G.V. care avea ca obiect sustragerea unor bunuri proprietate personală a acestuia, iar, pe de altă parte, situaţia de fapt stabilită de către organul de urmărire penală nu este cea reală, interpretarea probelor fiind făcută în mod eronat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarelor penale nr. 1652/P/2005 şi nr. 339/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

La termenul de judecată din 20.03.2008, procurorul a invocat excepţia tardivităţii plângerii formulate de petenţii G.V. şi S.C.  x S.R.L. Bucureşti, pentru motivele arătate în practicaua hotărârii.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de reprezentantul parchetului, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:

La data de 20.09.2005, petenţii G.V. şi SC  x SRL Bucureşti au formulat câte o plângere penală împotriva făptuitorului R. M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 din Codul penal.

Prin ordonanţa din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului R. M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul penal întrucât fapta nu există.

Ordonanţa procurorului a fost comunicată petentului G.V., prin afişare, la data de 12.11.2007, potrivit dovezii de comunicare aflate în dosarul de urmărire penală (vol. I).

Împotriva acestei soluţii, atât petentul G.V., cât şi petenta SC  x SRL Bucureşti s-au adresat cu plângere prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, care a fost înaintată prin poştă, cu scrisoare recomandată, la data de 03.12.2007, astfel cum reiese din menţiunile făcute pe plicul de corespondenţă aflat în dosarul nr. 339/II/2/2007.

Plângerea petenţilor împotriva ordonanţei din 05.11.2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia la data de 07.12.2007, potrivit rezoluţiei de primire aplicată de această instituţie pe prima filă a plângerii.

Prin rezoluţia din 07.01.2008 dată de prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia în dosarul menţionat anterior, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenţi împotriva ordonanţei din 05.11.2007, rezoluţia fiind comunicată petentului G.V. la data de 21.01.2008, prin afişare.

Împotriva acestei rezoluţii, dar şi împotriva ordonanţei din 05.11.2007 date de procuror, petenţii G.V. şi SC  x SRL Bucureşti au formulat prezenta plângere, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, care a fost înaintată instanţei, prin scrisoare recomandată, la data de 09.02.2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (1) din Codul de procedură penală „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”, iar art. 277 din acelaşi act normativ prevede că „procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată”.

Totodată, art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală arată că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului (…)”, alineatul al treilea al aceluiaşi articol prevede că „în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2”, iar potrivit ultimului alineat „dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător”.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) din Codul de procedură penală „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă (…)”, iar alineatul al doilea al aceluiaşi articol prevede că, „în cazul în care prim-procurorul parchetului (…) nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile”.

Dispoziţiile legale anterior menţionate reglementează instituţia plângerii împotriva soluţiilor date de procuror, care se rezolvă de procurorul ierarhic superior, şi instituţia plângerii adresate instanţei împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror, atât sub aspectul termenelor de introducere de către persoanele interesate, cât sub cel al termenului de soluţionare.

Astfel, rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată date de procuror pot fi atacate cu plângere la prim procurorul parchetului, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe actul respectiv, iar prim procurorul trebuie să soluţioneze plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei şi să comunice persoanei interesate modul de rezolvare.

În situaţia în care prim procurorul soluţionează plângerea în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală şi, prin rezoluţie, se pronunţă în sensul respingerii ei, persoana interesată, căreia i se comunică soluţia, poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Pentru ipoteza în care prim procurorul parchetului nu soluţionează plângerea în termen de 20 de zile de la primirea ei, art. 2781 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că persoana interesată se poate adresa cu plângere instanţei de judecată tot într-un termen de 20 de zile care, însă, începe să curgă de la expirarea termenului de 20 de zile în care prim procurorul trebuia să soluţioneze plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

Stabilirea a două momente diferite de la care începe să curgă termenul pentru introducerea plângerii la instanţă, în funcţie de data la care prim procurorul rezolvă plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, se justifică prin aceea că legiuitorul, pentru atingerea scopului procesului penal, astfel cum este definit acesta la art. 1 din Codul de procedură penală, a urmărit să înlăture starea de incertitudine care planează asupra existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni ori a vinovăţiei făptuitorului în condiţiile în care faţă de acesta s-a dat, prin ipoteză, o soluţie favorabilă.

Or, pentru atingerea acestui deziderat, legiuitorul a dorit, pe de o parte, să sancţioneze eventuala pasivitate a prim procurorului care, rezolvând plângerea cu depăşirea termenului de 20 de zile, poate prelungi în mod nejustificat această stare de incertitudine, iar, pe de altă parte, să implice în mod direct persoana care a formulat plângerea (singura care are cunoştinţă de existenţa ei în condiţiile în care celelalte părţi nu sunt citate sau înştiinţate despre introducerea acesteia) în modul şi durata de soluţionare a plângerii, aceasta având posibilitatea reală de a se informa despre situaţia plângerii sale şi, în măsura în care prim procurorul nu o soluţionează în termen de 20 de zile de la primire, de a se adresa instanţei.

În cauză, deşi ordonanţa din 05.11.2007 a fost comunicată doar petentului G.V., împotriva acesteia s-au adresat cu plângere prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în termen legal, atât persoana căreia i-a fost comunicată ordonanţa, G.V., cât şi SC  x SRL Bucureşti, care avea, la rândul său, calitatea de persoană vătămată în dosarul penal nr. 1652/P/2005.

Plângerea acestora a fost înregistrată la parchet la data de 07.12.2007, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 277 din Codul de procedură penală, prim procurorul avea obligaţia să o rezolve în termen de 20 de zile de la primire, respectiv până la data de 28.12.2007.

Întrucât prim procurorul nu a rezolvat plângerea până la data menţionată, petenţii, având obligaţia de a urmări modul de soluţionare a plângerii lor, puteau să se adreseze cu plângere Judecătoriei Mangalia, împotriva ordonanţei din 05.11.2007, într-un termen de 20 de zile care începea să curgă la expirarea termenului de 20 de zile în care prim procurorul trebuia să rezolve plângerea (28.12.2007) şi se împlinea la data de 17.01.2008.

Petenţii au introdus plângerea la instanţă la data de 09.02.2008, după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel că aceasta este tardivă, iar susţinerile acestora în sensul că plângerea a fost introdusă în termen de 20 de zile de la comunicarea rezoluţiei prim procurorului, deşi reale, nu prezintă relevanţă câtă vreme în cauză sunt aplicabile, pentru motivele arătate, dispoziţiile 2781 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Pentru toate considerentele expuse anterior, instanţa a admis excepţia tardivităţii plângerii invocată de procuror şi, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din Codul de procedură penală, a respins ca tardivă plângerea formulată de petenţii G.V. şi SC  x SRL Bucureşti împotriva ordonanţei din 05.11.2007 dată în dosarul penal nr. 1652/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, urmând ca, pe cale de consecinţă, să menţină ordonanţa atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa a obligat pe petenţi să plătească statului suma de 50 de lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.

Domenii speta

Spete similare