JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 2483/C DIN DATA DE 27.11.2008
Divorţ. Prezenţa reclamantului. Art. 616 din Codul de procedură civilă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia reclamanta B P l-a chemat în judecată pe pârâtul BC pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei, încredinţarea celor doi copii minori spre creştere şi educare reclamantei şi revenirea ei la numele anterior.
În motivarea cererii, reclamata a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2004, iar, din căsătorie, au rezultat doi copii, minori la această dată; de la începutul căsătoriei şi până în prezent, pârâtul nu a avut un loc de muncă stabil, nu a contribuit la cheltuielile gospodăriei şi nu se ocupa de copii.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 37, art. 38, art. 40 şi ale art. 42 din Codul familiei.
Cererii i-au fost anexate certificatul de căsătorie, în original, precum şi copie de pe certificatul de naştere al reclamantei şi de pe certificatele de naştere ale minorilor.
La termenul de judecată din 27.11.2008, reclamanta a lipsit, fiind prezent doar pârâtul, care a fost adus din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă privativă de libertate.
Potrivit dispoziţiilor art. 616 din Codul de procedură civilă „dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută”.
În speţă, instanţa a constatat că la termenul de judecată din 27.11.2008, reclamanta a lipsit nejustificat şi s-a prezentat numai pârâtul, motiv pentru care a respins ca nesusţinută acţiunea.
Judecătoria Caransebeș
Ordonanţă preşedinţială, încredinţare provizorie minor
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Judecătoria Iași
Reintegrare în domiciliu pe calea ordonanţei preşedinţiale
Curtea de Apel Craiova
PROBLEME ÎN LEGĂTURĂ CU FAMILIA. Încredinţarea minorilor unui părinte cu o afecţiune psihică.
Judecătoria Huși
Respingerea plângerii formulată în baza art.278 ind.1 c.p.p., întrucât nu a fost dovedită reaua credinţă la comiterea infracţiunii la abandon de familie.