Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Aplicarea în timp a dispoziţiilor legii penale.

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 65/P DIN DATA DE 26.02.2008

Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Aplicarea în timp a dispoziţiilor legii penale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 50/254 din 16.01.2008 petentul V.D. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 08.11.2007 dată în dosarul penal nr. …/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, precum şi împotriva rezoluţiei din 17.12.2007 dată în dosarul nr. …/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, profitând de lipsa sa din localitate în perioada 1982 – 2001, făptuitorul S.D., care este proprietar doar al unei suprafeţe de 250 mp şi nu de 280 mp, a scos gardul din plasă de sârmă existent pe hotar şi a construit un alt gard din material lemnos pe care l-a amplasat mai spre exterior cu 0,83 m în partea dinspre nord şi cu 158 m în partea dinspre sud.

La construirea acestui gard, a susţinut petentul, făptuitorul a constatat că garajul nu încape în lăţime între casă şi gard, astfel că a procedat la demolarea gardului şi a construit garajul cu 0,20 m spre exteriorul gardului, lucru constatat şi de organele de cercetare penală.

Petentul a mai arătat că acoperişul garajului, care are lăţimea de 0,50 m şi lungimea de 5,40 m, este pe proprietatea sa şi că, la data de 22.08.2001 şi, respectiv, la data de 05.07.2007, s-a adresat Primăriei comunei x, însă făptuitorul nu a vrut nici măcar să devieze scurgerea apei din precipitaţii pe proprietatea lui.

Totodată, petentul a susţinut că soluţia parchetului de aplicare a dispoziţiilor art. 10 lit. b1 din Codul de procedură penală nu este legală întrucât făptuitorul este la al doilea conflict cu legea penală, din fişa de cazier a acestuia rezultând că a fost condamnat pentru furt din avutul statului

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarelor penale nr. …/P/2007 şi nr. …/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Analizând plângerea dedusă judecăţii, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:

La data de 11.07.2007, petentul V.D. a formulat o plângere penală împotriva făptuitorului S.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie în care a arătat că, în anul 2000, acesta a construit un garaj pe hotarul dintre proprietăţile lor, iar acoperişul acestei construcţii intră pe proprietatea sa şi apa din precipitaţii se scurge la el în curte.

A mai arătat petentul că, la data de 11.09.2001, după ce a reclamat la Primăria  x această situaţie, s-a deplasat la faţa locului o comisie care a constatat că, într-adevăr, garajul se află pe proprietatea sa şi a solicitat făptuitorului să mute gardul în aşa fel încât să nu mai încalce proprietatea sa, dar acesta nu a luat nicio măsură.

În faza urmăririi penale, au fost audiaţi petentul V.D. şi făptuitorul S.D. şi au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri.

Prin rezoluţia din 21.08.2007, procurorul a confirmat începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul S.D. pentru comiterea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (1) din Codul penal, iar, prin ordonanţa din 08.11.2007 dată în dosarul penal nr. …/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ (amenda de 150 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii menţionate.

În motivarea soluţiei s-a arătat că, din probele administrate în cauză, reiese că făptuitorul S.D., construind o anexă pe hotarul dintre proprietăţile părţilor, a ocupat fără drept o parte din dependinţele imobilului petentului, iar o parte din acoperişul anexei se prelungeşte în curtea acestuia, însă s-a apreciat că, faţă de împrejurarea că prejudiciul cauzat este modic şi faţă de circumstanţele personale ale făptuitorului (în vârstă de 69 de ani, studii liceale, căsătorit şi fără antecedente penale), fapta de tulburare de posesie nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Împotriva acestei soluţii, petentul V.D. a formulat plângere în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, însă, prin rezoluţia nr…. /II/2/2007 din 17.12.2007 a prim – procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, plângerea acestuia a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 16.01.2008, petentul V.D. a formulat prezenta plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru motivele arătate anterior.

Examinând plângerea petentului, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului nr. …./P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, instanţa constată că, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat la 22.01.2001, făptuitorul S.D. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 250 mp situat în intravilanul comunei x , jud. Constanţa, înscris în cartea funciară a acestei localităţi care se învecina la est cu proprietatea petentului V.D..

Acesta din urmă a dobândit, la rândul său, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 356,70 mp situat în intravilanul aceleiaşi localităţi, astfel cum rezultă din titlul de proprietate eliberat de Comisia judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În cursul anului 2000, făptuitorul S.D. a construit un garaj pe linia de hotar dintre cele două proprietăţi, însă zidul din spate al acestei construcţii ocupă, pe toată lungimea lui (5,47 m), o porţiune de 20 cm din terenul petentului V.D., iar streaşina acoperişului garajului depăşeşte aceeaşi linie de hotar cu 51 cm, astfel cum reiese din procesul – verbal de cercetare la faţa locului, din schiţa întocmită de organele de cercetare şi din planşele fotografice anexate acestora.

Faţă de împrejurările concrete ale cauzei, respectiv întinderea suprafeţei de teren ocupate de făptuitorul S.D. din proprietatea petentului V.D. (circa 1 mp) şi atingerea redusă a dreptului de proprietate al acestuia (şi, implicit, a posesiei, ca şi prerogativă a acestui drept), precum şi faţă de circumstanţele personale ale făptuitorului (în vârstă de 69 de ani, studii liceale, căsătorit), instanţa constată că fapta de tulburare de posesie comisă de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Împrejurarea că, printr-o hotărâre judecătorească din anul 1980 a Tribunalului Constanţa, făptuitorul S.D. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu aplicarea art. 86 alin. (1) din Codul penal, nu este de natură să conducă la adoptarea altei soluţii sub aspectul laturii penale câtă vreme, pentru pedeapsa menţionată anterior, a intervenit reabilitarea.

Susţinerile petentului în sensul că făptuitorul ar deţine o suprafaţă de teren mai mare decât cea înscrisă în actul său de proprietate, respectiv 280 mp faţă de 250 mp, făcute în cuprinsul plângerii adresate prim – procurorului şi, ulterior, instanţei, nu prezintă relevanţă sub aspectul temeiniciei şi legalităţii soluţiei adoptate de procuror din moment ce plângerea împotriva acestei soluţii trebuie să vizeze doar critici în legătură cu fapta pentru care a fost cercetat făptuitorul şi pentru care s-a dat soluţia de către organul de urmărire penală.

De altfel, afirmaţia potrivit căreia făptuitorul S.D. ar deţine în fapt o suprafaţă de circa 280 mp, mai mare decât cea înscrisă în acte (250 mp), nu poate avea nicio influenţă asupra soluţiei procurorului câtă vreme nici petentul însuşi nu a pretins că făptuitorul ar fi ocupat din terenul său o altă porţiune de teren decât cea aflată sub partea din spate a garajului edificat în anul 2000 (circa 1 mp).

Pentru aceste motive, apreciind că nu se impunea emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a făptuitorului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) din Codul penal şi că soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ este temeinică, instanţa constată că plângerea petentului este neîntemeiată sub acest aspect

Pe de altă parte, prin raportare la data săvârşirii faptei (anul 2000), instanţa constată că, indiferent de gradul de pericol social al faptei comise, nu ar mai fi posibilă tragerea la răspundere penală a făptuitorului S.D. (prin redeschiderea urmăririi penale ori prin reţinerea cauzei spre judecare), existând un impediment în exercitarea în continuare a acţiunii penale, şi anume cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.

Astfel, la momentul săvârşirii faptei, infracţiunea de tulburare de posesie era reglementată de dispoziţiile art. 220 din Codul penal, în varianta anterioară modificării aduse prin Titlul IX al Legii nr. 247/2005, care, la aliniatul al patrulea, prevedea că acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

De asemenea, potrivit art. 279 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în reglementarea de la acea dată, punerea în mişcare a acţiunii penale se putea face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevedea că este necesară o astfel de plângere (fapta de tulburare de posesie fiind una dintre acestea), iar, în conformitate cu art. 284 alin. (1) din acelaşi act normativ, plângerea trebuia introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

Or, petentul însuşi a afirmat, în cuprinsul plângerii adresate organelor de cercetare penală, că a avut cunoştinţă de existenţa faptei şi de persoana făptuitorului încă din anul 2001 (când a făcut o sesizare autorităţii locale), astfel că plângerea este tardivă, aceasta fiind introdusă după expirarea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) Codul de procedură penală.

Chiar dacă, potrivit reglementării actuale (după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005), în cazul infracţiunii de tulburare de posesie, exercitarea acţiunii penale nu mai este condiţionată de introducerea plângerii de către persoana vătămată, instanţa apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la epoca săvârşirii faptei, în raport de care, astfel cum a reţinut anterior, plângerea ar fi tardivă.

Cum, însă, făptuitorul S.D. nu a formulat, la rândul său, plângere împotriva soluţiei date de procuror, instanţa constată că nu poate modifica ordonanţa din 08.11.2007 sub aspectul temeiului juridic al acesteia, fiind ţinută de limitele învestirii sale făcute doar prin plângerea petentului V.D..

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din Codul de procedură penală, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul V.D. împotriva ordonanţei din 08.11.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi va menţine ordonanţa atacată.

În temeiul art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa îl va obliga pe petent să plătească statului suma de 50 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.

Domenii speta

Spete similare