Anulare hotărâre adunare generală composesorat

Sentinţă civilă 583 din 22.04.2013


Anulare hotărâre adunare generală  composesorat.

Potrivit art. 23 al. 2 din OG 26/2000 „ hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz „.

Conform art. 25 din OG 26/2000 „deciziile consiliului director, contrare legii, actului constitutiv sau statutului asociaţiei pot fi atacate în justiţie, în condiţiile prevăzute la art. 23.”

Ca urmare, potrivit art. 23, art. 25 din OG 26/2000 cererea de anulare a hotărârii consiliului director  prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de preşedinte a reclamantului şi numirea ca interimar a lui B. T.,formulată peste acest termen  este tardivă.

Prin cererea înregistrată la J.G. sub nr. 583/238/2013, la data 22 aprilie 2013, reclamantul H. T. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Composesoratul U. V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a

Composesoratul U. V. din data de 07.04.2013; anularea hotărârii Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V. din data de 30.01,2013, inclusiv radierea modificărilor statutare aduse de această hotărâre, modificări înscrise în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoriei Gurahonţ şi revenirea la situaţia de fapt şi drept de dinaintea acestor două hotărâri.

În subsidiar, solicită ca în condiţiile respingerii capătului 2 al contestaţiei, cu consecinţa respingerii în parte şi a capătului 3 de cerere, să fie  obligat preşedintelui Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V., numit în temeiul hotărârii Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V.  din data de 30.01.2013, respectiv  B. T., la organizarea unor noi alegeri a Consiliului de Administraţie al Composesoratului în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţarea hotărârii din prezentul dosar şi obligarea prezidiului Adunării Generale Extraordinare la respectarea dreptului său de a participa ca şi candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V., în virtutea dreptului său constituţional de a alege şi a fi ales, în cazul acestor viitoare alegeri.

În motivarea cererii legal timbrate cu taxa judiciară de timbru de 19 lei, şi timbru judiciar de 0,3 lei , reclamantul a  arătat că  în cadrul Composesoratul U. V. a ocupat, în urma unor alegeri organizate cu respectarea prevederilor statutare ale composesoratului, funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 5 ani , cuprins între anii 2007-2012. Ulterior împlinirii acestui mandat a încercat, în mod repetat, organizarea unor noi alegeri pentru desemnarea unui nou Consiliu de Administraţie, fără a reuşi însă întrunirea unui cvorum legal pentru luarea acestor decizii.

La data de 30.01.2013, un număr de 3 membrii ai Consiliului de Administraţie, întruniţi într-o şedinţă despre a cărei organizare, ordine de zi şi rezultat nu a avut cunoştinţă decât cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a asociaţiei din data de 07.04.2013, a decis suspendarea lui din funcţie şi numirea în funcţia de preşedinte a lui Banciu Toma.

A menţionat că instituţia suspendării din funcţie nu este prevăzută în statutul composesoratului. Art. 20 din acest statut este singurul care face vorbire despre înlocuirea administratorilor, în cazurile anume prevăzute, respectiv dacă aceştia nu lucrează cu bună credinţă, compromit interesele composesoratului, fac acte ilegale, dau dovadă de vădită nepricepere sau neglijenţă în conducerea  gospodăriei colectivităţii - situaţii neprobate.

Hotărârea are un caracter abuziv în condiţiile în care nu a fost nici măcar anunţat de organizarea acestei şedinţe a Consiliului de Administraţie, deşi această şedinţă trebuia convocată, conform prevederilor imperative ale art. 22 din statut. Aceasta s-a luat în prezenţa a doar 3 membrii şi cu votul minimal cerut de statut (3 voturi) şi nu s-a respectat cerinţa de a i se acorda dreptul la apărare, deşi a fost acuzat de o greşită sau neglijentă administrare a intereselor composesoratului. Pentru aceste considerente solicită să se constate că hotărârea menţionată este nelegală şi să se dispună anularea ei.

Reclamantul mai menţionează că B. T. din funcţia sa de presupus  preşedinte al Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V., a convocat la data de 07.04.2013, o şedinţă extraordinară a Adunării Generale a membrilor composesoratului, incluzând pe ordinea de zi alegerea unui nou Consiliu de  Administraţie al Composesoratului. În mod public a interzis verbal, înscrierea la alegerile pentru componenţa noului Consiliu de Administraţie a membrilor componenţi ai fostului Consiliu de Administraţie, ceea ce reprezintă un abuz, ducând la anularea hotărârii.

Cu toate acestea, B. T. permite totuşi participarea unuia dintre aceştia, respectiv a lui N. R., care este ales în componenţa noului consiliu.

Preşedinte al noului Consiliu de Administraţie a fost ales  B. G., care este rudă cu B. T.

Învederează instanţei că există incompatibilitatea între funcţia de preşedinte al Composesoratului şi funcţia de inginer în cadrul Ocolului Silvic, funcţie pe care o deţine B. G.

Statutul de funcţionare al Composesoratului indică o serie de incompatibilităţi. Astfel, la art. 23 pct. s, cu privire la obligaţiile Consiliului de Administraţie, se arată că  "va stabili împreună cu Ocolul Silvic tariful lemnelor cât şi a păşunatului". Totodată, la art. 24, se menţionează "membrii consiliului de administraţie sunt solidari răspunzători......putând fi urmăriţi în urma constatării organelor silvice pentru despăgubiri,...," De asemenea, la art. 26, făcând vorbire explicit despre drepturile şi obligaţiile preşedintelui Consiliului de Administraţie, la al. 11 se arată că acesta "urmăreşte modul cum se face paza pădurii, sesizând Ocolului Silvic orice...".

Aceste două funcţii deţinute permit luarea unor decizii care pot fi oricând, contestate de membrii composesori, prin simpla referire la funcţia deţinută de preşedintele Consiliului de Administraţie în cadrul Ocolului Silvic , situaţie de natură să instituie un climat de nesiguranţă şi neîncredere în cadrul Composesoratului.

Reclamantul a mai solicitat instanţei să îl oblige pe noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V. să facă dovada lipsei incompatibilităţii cu funcţia deţinută în cadrul Ocolului Silvic  , respectiv un înscris din care să rezulte faptul că a adus la cunoştinţa angajatorului său. Ocolul Silvic , noua sa funcţie în cadrul Composesoratul U. V. precum şi răspunsul Ocolului Silvic .

Cu privire la abuzurilor săvârşite cu ocazia luării hotărârii adoptate cu ocazia organizării Adunării Generale Extraordinare a  composesoratului, din data de 07.04.2013, invocă prevederile art. 8 din statutul Composesoratului în care se arată "adunările generale cât şi cele extraordinare sunt considerate a fiind legale, când  membrii prezenţi reprezintă cel puţin 60% din .... total de voturi". Din acest motiv, solicită ca instanţă să constate că având în vedere această prevedere ,indiferent de interpretarea textului lipsă, respectiv 60% din drepturi de vot raportat la criteriul suprafeţei deţinute în composesorat (1 hectar = 1vot) sau 60% din totalul membrilor composesori, Adunarea Generală a fost nestatutară iar hotărârea adoptată de aceasta nelegală.

Arată faptul că  preşedintele  al Consiliului de Administraţie trebuie să depună la dosarul cauzei atât convocatorul Adunării Generale cât şi hotărârea adoptată, cu anexarea listei de prezenţă semnată de membrii participanţi.

La această şedinţă nu au participat, conform estimărilor reclamantului, un număr de membrii urbarialişti cuprins între 80 şi 100 de persoane, care deţin în cadrul Composesoratului o suprafaţă de cel mult 250 de hectare de teren. Ori, în condiţiile respectării acestui procent de 60% impus de statut, având în vedere numărul total de membrii urbarialişti (411) şi suprafaţa totală de teren deţinută în comun de Composesorat (644 hectare), un vot statutar ar fi putut fi luat în prezenţa a cel puţin 246 de membrii prezenţi sau 386 de hectare reprezentate prin semnăturile membrilor composesori prezenţi. Nici una dintre aceste posibile scenarii nu a fost respectat.

Pe cale de consecinţă,  solicită instanţei să constate ca netemeinică şi nelegală hotărâre atacată şi să dispună anularea ei.

 De asemenea, la art. 26, făcând vorbire explicit despre drepturile şi obligaţiile preşedintelui Consiliului de Administraţie, la al. 11 se arată că acesta "urmăreşte modul cum se face paza pădurii, sesizând Ocolului Silvic orice...".

Aceste două funcţii deţinute permit luarea unor decizii care pot fi oricând, contestate de membrii composesori, prin simpla referire la funcţia deţinută de preşedintele Consiliului de Administraţie în cadrul Ocolului Silvic , situaţie de natură să instituie un climat de nesiguranţă şi neîncredere în cadrul Composesoratului.

Reclamantul a mai solicitat instanţei să îl oblige pe noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V. să facă dovada lipsei incompatibilităţii cu funcţia deţinută în cadrul Ocolului Silvic , respectiv un înscris din care să rezulte faptul că a adus la cunoştinţa angajatorului său. Ocolul Silvic Gurahonţ, noua sa funcţie în cadrul Composesoratul U. V. precum şi răspunsul Ocolului Silvic .

Cu privire la abuzurilor săvârşite cu ocazia luării hotărârii adoptate cu ocazia organizării Adunării Generale Extraordinare a  composesoratului ,din data de 07.04.2013, invocă prevederile art.8 din statutul Composesoratului în care se arată " ddunările generale cât şi cele extraordinare sunt considerate a fiind legale, când  membrii prezenţi reprezintă cel puţin 60% din .... total de voturi". Din acest motiv, solicită ca instanţă să constate că având în vedere această prevedere ,indiferent de interpretarea textului lipsă, respectiv 60% din drepturi de vot raportat la criteriul suprafeţei deţinute în composesorat (1 hectar = 1vot) sau 60% din totalul membrilor composesori, Adunarea Generală a fost nestatutară, iar hotărârea adoptată de aceasta nelegală.

Arată faptul că  preşedintele  al Consiliului de Administraţie trebuie să depună la dosarul cauzei atât convocatorul Adunării Generale cât şi hotărârea adoptată, cu anexarea listei de prezenţă semnată de membrii participanţi.

 La această şedinţă nu au participat, conform estimărilor reclamantului, un număr de membrii urbarialişti cuprins între 80 şi 100 de persoane, care deţin în cadrul Composesoratului o suprafaţă de cel mult 250 de hectare de teren. Ori, în condiţiile respectării acestui procent de 60% impus de statut, având în vedere numărul total de membrii urbarialişti (411) şi suprafaţa totală de teren deţinută în comun de Composesorat (644 hectare), un vot statutar ar fi putut fi luat în prezenţa a cel puţin 246 de membrii prezenţi sau 386 de hectare reprezentate prin semnăturile membrilor composesori prezenţi. Nici una dintre aceste posibile scenarii nu a fost respectat.

Pe cale de consecinţă,  solicită instanţei să constate ca netemeinică şi nelegală hotărâre atacată şi să dispună anularea ei.

Ca o consecinţă a admiterii capelor de cerere cu nr. l şi 2,  cere ca instanţa să admită şi petitul 3 din cerere, respectiv să dispună  revenirea la situaţia anterioară adoptării celor 2 hotărâri cu repunerea sa în funcţia de preşedinte al Composesoratului Urbarial Vîrfurile, până la organizarea statutară a unor noi alegeri pentru componenţa viitorului Consiliului de Administraţie.

În subsidiar, în circumstanţele descrise în petit,  solicită admiterea capetelor de cerere nr. 4 şi 5.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri şi  martori, probe încuviinţate de instanţă.

Pârâtul Composesoratului Urbarial Vîrfurile a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea întâmpinării acesta a arătat că adunarea generală s-a ţinut conform prevederilor Statutului art. 8 aliniatul 2, deoarece adunarea menţionată  nu a fost ţinuta la prima convocare după cum arată chiar reclamantul , care menţionează  că a încercat în mai multe rânduri să ţină adunarea nereuşind din lipsa de participanţi.

Adunarea generală a fost convocată statutar. Din cei prezenţi care şi-au manifestat opţiunea în raport cu numărul de drepturi pe care le au, un procent de 90,1% au votat în acest sens.

Numărul total calculat drepturi prezenţi în sală a fost de 293 din care voturi anulate 21,iar 8 au refuzat sa voteze printre care şi reclamantul Hardut Toma Aurel, cu 3 voturi.

Din situaţia de mai sus rezulta că s-au îndeplinit şi prevederile alin. 3 din art. 8 din statut, în care se stipulează că hotărârile se iau cu minimum 50% plus 1 din voturi, ori în acest caz procentul a fost de 90,1 %.

Pe listele de vot au fost propuse 7 persoane, fiind declaraţi reuşiţi primii 5, în raport cu numărul de voturi obţinute.

Pentru evitarea acestei probleme, a iniţiat Hotărârea cu Nr. 1/07.04.2013 prin care a solicitat Adunării Generale -  aprobată cu unanimitate, ca procentul de participare să se refere la membri composesori cu domiciliul stabil în localitate, având în vedere faptul că procentul privind dreptul de vot al celor din localitate este 70,7%, diferenţa persoanelor  locuind în ţară şi străinătate făcând convocarea foarte greoaie.

Corelarea procentului de număr de voturi cu procentul de membrii composesori nu se poate face, deoarece suprafaţa moştenită nu este egală (de la 0,20 ha la 6,90 ha), iar din art. 8 din Statut nu lipseşte nici un text.

In ceea ce priveşte anularea Hotărârii Consiliului de Administraţie din 20.01.2013 (nu 30.01.2013) nu este de acord cu acest lucru din  mai multe motive.

Astfel, pârâtul arată că aceasta nu a fost introdusă în termen legal.

Reclamantul H.T.A. ştia de convocarea Consiliului de Administraţie dar a refuzat să participe, plecând din localitate, fapt pe care îl poate dovedi cu martori.

Art. 19 din Statut alin 2 prevede alegerea în  funcţii în cadrul Consiliului de Administraţie iar art.20 din Statut reglementează înlocuirea şi numirea în funcţii a altor persoane când se constată că cei numiţi nu s-au achitat în mod corect de sarcinile ce le revin, înlocuirea făcându-se total sau parţial.

Art. 22 din Statut prevede că întrunirea Consiliului de administraţie să se facă ori de cate ori este nevoie dar cel puţin o data la 3 luni, la convocarea făcută de preşedinte - adoptând hotărâri cu cel puţin 3 membri (consiliul este format din 5 membri).

În decurs de 6 ani (un an mai mult ca mandatul), aceste adunări nu s-au ţinut, neexistând nici o evidenta a hotărârilor.

Hotărârile au fost luate unilateral de către reclamant, fără a consulta Adunarea Generala sau măcar Consiliul de Administraţie.

Cei 3 membri ai Consiliului de Administraţie întruniţi în data de 20.01.2013 au hotărât suspendarea din funcţia de preşedinte a  reclamantului H. T.A. şi numirea în funcţia de preşedinte interimar a lui B. T., în vederea organizării alegerilor. Hotărârea  a fost validata prin Încheierea civilă nr. 151 din 14.02.2013 a Judecătoriei Gurahonţ în Dosar 223/238/2013.

Deşi reclamantul susţine că nu a ştiut de aceasta încheiere numai pe data de 07.04.2013, pe data de 17.03.2013 când a convocat o Adunare Generală la care nu s-au prezentat numărul necesar de composesori i-a fost citită această încheiere.

Cu toate acestea, pe data de 24.03.2013 convoacă din nou Adunarea Generală la care nu se mai prezintă nimeni.

Atât în data de 17.03.2013 cât şi în data de 24.03.2013 convocările nu s-au făcut corespunzător.

Măsura suspendării a fost hotărâtă datorită neregulilor săvârşite de către reclamantul H.T. A. ,respectiv pentru: neţinerea şedinţelor de Consiliu, nerespectarea Hotărârilor Adunării Generale privind valorificarea materialului lemnos - reducând de la sine putere preţul la 50%, neprezentarea către cenzori a actelor privind cheltuielile, neexistând o evidenţă financiară - venituri si cheltuieli, angajarea de lucrări fără devize, fără licitaţii şi lipsind recepţia şi transferarea Composesoratului la Ocolul Silvic , fără o consultare a Adunării Generale.

În ceea ce priveşte respectarea dreptului de a alege şi de a fi ales,  nu s-a interzis nimănui de a fi ales sau a alege dacă  există propuneri şi persoana nu părăseşte sala în timpul votării.

Singura intervenţie a pârâtului a constat în aceea că a dat citire art. 21 din Statut care menţionează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei propuşi pentru alegere.

In ceea ce priveşte propunerile pentru noul Consiliu de Administraţie, acestea s-au făcut democratic ,fiind supusă aprobării generale fiecare propunere,membrii composesori au propus şi ales pe cine au dorit.

Consideră că Adunarea Generală a fost statutară,iar hotărârile adoptate de către aceasta au fost legale având în vedere procentul realizat.

Precizează că nu se poate face o corelare a procentelor între numărul de membri şi numărul de voturi , statutul în toate punctele vorbeşte de procentele în raport cu numărul de drepturi (Ha).

Cu privire la adresa pe care reclamantul o dă pentru sediul  Composesoratului, V, nr. 286, pârâtul menţionează că la acest număr administrativ se afla Primăria comunei V, pentru care nu există nici un contract de închiriere.

În dovedirea cererii, pârâtul a solicitat probele cu înscrisuri şi  martori, probe încuviinţate de instanţă.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare  prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numitului B. T., ulterior precizată ca fiind excepţia lipsei calităţii de reprezentant , de a formula întâmpinare în numele Composesoratul U. V., acesta fiind decăzut, conform art. 208 al. 2 din Noul Cod de procedură civilă din dreptul de a mai propune probe, ca urmare a nedepunerii în termen a întâmpinării.

Menţionează că întâmpinarea nu a fost întocmită cu respectarea disp. art. 205 al. 2 lit. a din Noul Cod de procedură civilă, care prevede că identificarea persoanelor juridice trebuie să se facă cu indicarea sediului şi să fie semnată de reprezentantul legal şi ştampilată.

Pe fond, arată că deşi se contestă adresa composesoratului, pe care el a indicat-o prin raportare la adresa prevăzută în actele constitutive, pârâtul nu indică o altă adresă de citare.

Pârâtul menţionează faptul că, adunarea generală a fost convocată statutar, fără a face dovada acestui fapt şi fără a depune un număr suficient de exemplare pentru a fi comunicate reclamantului. De asemenea, pârâtul invocă faptul că nu este posibilă o corelare a numărului de voturi, cu procentul de membrii composesori, invocând împrejurarea că suprafaţa moştenită nu este egală, fără a arăta un mod de stabilire a drepturilor de vot. Pe cale de consecinţă, nu poate constata dacă adunarea generală, aflată la prima convocare, a fost sau nu statutară.

Cu privire la suspendarea sa din funcţie, a solicitat instanţei să îi pună în vedere pârâtului să indice temeiul de drept în baza căruia  s-a dispus această măsură. Motivele invocate de către pârât nu sunt temeinice .

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

La data de 20.01.2013, cu ocazia şedinţei Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V., s-a hotărât suspendarea din funcţia de preşedinte al asociaţiei  a reclamantului H. T. A. şi numirea ca preşedinte interimar a numitului B. T., întocmindu-se cu acest prilej şi procesul verbal . De asemenea, a fost adoptată şi Hotărârea nr. 1 bis din 20.01.2013  prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de preşedinte a reclamantului şi numirea ca interimar a lui B. T., acesta din urmă având sarcina principală de pregătire şi convocare a Adunării Generale pentru data de 25.03.2013, cu care ocazie urma să fie ales şi noul Consiliu de Administraţie.

Prin Încheierea civilă nr. 151/ 14.02.2013 a Judecătoriei Gurahonţ  rămasă irevocabilă, instanţa a constatat că la data de 20.01.2013 a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Composesoratul U. V. în cadrul căreia s-a hotărât suspendarea din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie a reclamantului şi numirea în funcţia de preşedinte al acestui consiliu a numitului B. T. şi s-a dispus înscrierea modificărilor în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de la Judecătoria Gurahonţ, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.

La data de 29.01.2013 reclamantul a întocmit un convocator pentru desfăşurarea adunării generale a composesoratului la data de 17.03. 2013, având pe ordinea de zi şi alegerea unui nou consiliu de administraţie.

Adunarea generală nu a fost legal constituită, neexistând cvorumul necesar . În cadrul acestei şedinţe a fost citită Încheierea civilă nr. 151/ 14.02.2013 a Judecătoriei Gurahonţ, reclamantul având cunoştinţă despre suspendarea sa din funcţie din acel moment, fapt ce rezultă din depoziţia martorilor S. V. şi N. B.

Pentru data de 25.03.2013 s-a încercat organizarea unei noi adunări generale, fapt ce rezultă din recunoaşterea părţilor şi declaraţiile martorilor: S. V. şi N. B. Deoarece nu s-a întrunit  cvorumul necesar, adunarea generală nu a fost legal constituită.

Ca urmare a acestui fapt, numitul B. T. a convocat o nouă adunare generală pentru data de 07.04.2013.

În cadrul acesteia, au fost exprimate un număr de 1285 de voturi, din 1264 voturi au fost valabile, noul consiliu de administraţie fiind ales cu un număr de 1116 voturi, potrivit proceselor verbale .

Prin Hotărârea nr. 6/07.04.2013 (f.37) s-a stabilit că noul consiliu de administraţie este alcătuit din: B. G.- preşedinte, N. P. - casier, N.R. – administrator pădure, B. T. jr. – administrator păşune şi B. F. – secreta .

Reclamantul a invocat nelegalitatea întâmpinării, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâtului, iar pârâtul excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.

În baza art. 248 din noul Cod procedură civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la întâmpinare, instanţa constată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 205 din noul Cod de procedură civilă. Relativ la lipsa ştampilei, instanţa constată că întâmpinarea este semnată de către numitul B.G. T.- preşedintele interimar al composesoratului, îndeplinind astfel cerinţa arătată în art. 205 al. 2 lit. e din noul Cod de procedură civilă . Textul de lege menţionat nu prevede obligativitatea aplicării ştampilei pe întâmpinare.

Reclamantul a invocat faptul că nu a avut cunoştinţă despre desfăşurarea şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 20.01.2013 şi pe cale de consecinţă nu a putut ataca această hotărâre.

După cum am arătat anterior, în cadrul şedinţei din data de 17.03.2013 a fost citită Încheierea civilă nr. 151/ 14.02.2013 a Judecătoriei Gurahonţ, reclamantul având cunoştinţă despre suspendarea sa din funcţie din acel moment, fapt ce rezultă din depoziţia martorilor S. V. şi N. B.

Potrivit art. 23 al. 2 din OG 26/2000 „ hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz „.

Conform art. 25 din OG 26/2000 „deciziile consiliului director, contrare legii, actului constitutiv sau statutului asociaţiei pot fi atacate în justiţie, în condiţiile prevăzute la art. 23.”

Ca urmare, potrivit art. 23, art. 25 din OG 26/2000 cererea de anulare a hotărârii nr. nr. 1 bis din 20.01.2013 (f.39) prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de preşedinte a reclamantului şi numirea ca interimar a lui B. T., formulată la data de 22 .04.2013  este tardiv formulată.

Cu privire la constituirea legală a adunării generale din data de 07.04. 2013 instanţa constată următoarele:

Potrivit celor menţionate mai sus, prima şedinţă a adunării generale privind modificarea consiliului de administraţie a fost convocată la data de 25.03.2013. Întrucât la acel moment nu s-a întrunit qvorumul necesar ca ea să fie legal constituită, s-a procedat la o nouă convocare pentru data de 07.04.2013.

Conform art. 8 al. 2, 3 din statut (f. 6) „dacă la prima convocare nu s-a întrunit un număr de 60 % din drepturile totale de voturi, adunarea  generală şi extraordinară vor avea loc în a opta zi de la prima convocare, indiferent care este numărul membrilor prezenţi.

Deciziile în toate cazurile se iau cu majoritate simplă de voturi în drepturi a membrilor prezenţi ( 50 % plus unu) .

Faţă de cele arătate anterior, instanţa constată faptul că adunarea generală din data de data de 07.04.2013, fiind la a doua convocare, a fost legal constituită.

Reclamantul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesele verbale , privind numărul de voturi valabile pentru adoptarea acestei hotărâri.

Întrucât  conform art. 249 din noul Cod de procedură civilă „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, instanţa constată că din numărul total de 1285 voturi exprimate ,1264 voturi au fost valabile, noul consiliu de administraţie fiind ales cu un număr de 1116 voturi, deci peste 50 % plus unu de voturi de drepturi a membrilor prezenţi.

Pe de altă parte, potrivit art. 13 din statut discutarea modificărilor de adus tabelului de drepturi prin introducerea ,ştergerea de membrii, prin reducerea sau majorarea de drepturi trebuia discutată şi aprobată de adunarea generală, fapt nedovedit de către reclamant.

De altfel, chiar martorul I. A. - propus de către reclamant  ,deşi spune în depoziţia sa că şedinţa a fost regizată, recunoaşte faptul că rezultatul votului nu a fost mistificat.

Ca urmare, instanţa va constata că hotărârea adunării generale a Composesoratului U.V. din data de 07.04.2013 este legală.

Relativ la incompatibilitatea numitului B. G. de a face parte din Consiliu de administraţie pe motiv că acesta este inginer la Ocolul Silvic , instituţie cu care Composesoratului U.V. a avut încheiat un contract de prestări servicii silvice, conform înscrisului  , instanţa constată următoarele:

Potrivit art. 24 al. 4 din OG 26/2000 „nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde această calitate orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice”.

În speţă, numitul B.G. nu ocupă o funcţie de conducere în cadrul Ocolului Silvic , ci de inginer. Pe de altă parte, conform adresei  emisă de  R.N.P: Romsilva - Direcţia Silvică Arad, apartenenţa unui angajat la structurile de conducere a unui composesorat, nu constituie concurenţă neloială.

Pentru aceste considerente, instanţa va constata faptul că numitul B. G. nu se află într-o situaţie de incompatibilitate.

Relativ la faptul că hotărârea adunării generale din data de 07.04.2013 ar fi nulă pe motiv că numitul B. T. a interzis verbal înscrierea la alegeri a noului consiliu de administraţie a vechilor membrii ai acestui consiliu instanţa urmează să respingă această susţinere pentru următoarele motive:

Interzicerea verbală a înscrierii candidaturii nu l-a pus pe reclamant într-o imposibilitate absolută de a candida şi nici nu i-a oprit pe  membrii composesori în mod absolut să îl propună pe reclamant pentru a fi numit în funcţia de preşedinte . În acest sens, instanţa constată faptul că potrivit procesului verbal al şedinţei  numitul B. T. a dat cuvântul la propuneri pentru ocuparea funcţiilor din cadrul consiliului de administraţie. De altfel, în situaţia în care ar fi existat un număr însemnat de membrii care să susţină candidatura reclamantului ,rezultatul votului nu ar fost cel expus anterior.

Cu privire la calitatea de reprezenta a numitului B. T. instanţa constată că acesta are calitatea de preşedinte interimar al composesortului, conform Hotărârii nr. 1 bis/20 ianuarie 2013 a Consiliului de administraţie al composesoratului..

În condiţiile în care  la data introducerii prezentei cereri nu exista o hotărâre definitivă a adunării generale de alegere a unui alt preşedinte, instanţa constată că acesta avea dreptul de reprezentare în instanţă a asociaţiei, fapt arătat şi de către art. 26 al. 2 din statut.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept instanţa a respinge excepţiile invocate de către reclamant şi a admis excepţia tardivităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. 1 bis/ 20.01.2013 a  Consiliului de administraţie al Composesoratului Urbarial Vârfurile,  iar pe fond a admis acţiunea ca neîntemeiată.