Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 918 din 06.10.2011


Dosar nr. 149/244/2010 - pl. contravenţională -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUŞI – JUDEŢUL VASLUI

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 918

Şedinţa publică de la 06 Octombrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea pronunţării cauzei civile privind pe petenţii D.V.,domiciliat în Iaşi, şi  C.C.C.,domiciliat în Rm.Vîlcea, şi pe pârât I. P. J. VASLUI, cu sediul În Vaslui,str. H. Chiriac ,nr.1,jud.Vaslui  având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare,lipsă părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 22 sept.2010 şi au fost consemnate în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre când la cererea apărătorilor părţilor care solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise amână pronunţarea pentru data de 29 sept.2010 când din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru termenul de astăzi.

Instanţa lasă cauza în pronunţare după deliberare dându-se sentinţa de faţă.

I N S T A N Ţ A

Deliberând  asupra cauzei civile de faţă;

A. Prin plângerea contravenţionala înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 149/244/2010, petentul D.V. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 4464151/20.01.2010, ca fiind netemeinic.

În motivarea plângerii, precizate (la termenul din 17.03.2010)  petentul a arătat că în ziua de 20.01.2010, în jurul orelor 1615, în timp ce conducea  autoturismul marca Toyota, cu nr.de înmatriculare IS-01-DAR pe str.Huşi-Drânceni,  a fost angajat într-o coliziune uşoară cu autoturismul cu nr…..,condus de C.C.C. Din coliziune a rezultat avarierea celor două autoturisme, respectiv autoturismul petentului are spoilerul faţă-dreapta spart, iar cel al lui C.C.C. are portiera stânga-faţă înfundată, oglinda retrovizoare şi geamul portierei stînga-faţă sparte.

Agentul constatator a întocmit două procese-verbale de contravenţie, după cum urmează:

- 1) procesul-verbal seria CC nr.4464151 din 20.01.2010 pe numele petentului D.V., prin care a reţinut eronat  că ar fi condus auto cu nr. ……., în apropriere de SC. Vincon SA., a efectuat depăşirea unei dube care circula în faţa sa. fără a observa că în faţa acesteia era auto cu nr……, care se încadra pentru schimbarea direcţiei de mers către stânga. C.C. este cel care a încălcat legislaţia rutieră deoarece nu a respectat referitoare la întoarcere, acesta fiind obligat să semnalizez şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment nici un vehicul.

- 2) procesul-verbal seria CC nr.4464050 din 20.10.2010 pe numele lui C. C.C., care a fost corect întocmit şi prin care se explică cauza producerii coliziunii. Astfel, acesta este da fapt vinovat de producerea accidentului, deoarece a schimbat direcţia de mers spre stânga fără a se asiguraşi semnaliza intenţia schimbării direcţiei de mers.

În drept, petentul a invocat prevederile OUG. 195/202, iar în dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu acte şi martori.

Petentul a depus la dosarul cauzei copia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr.4464151/20.01.2010.

La termenul din data de 23.06.2010, deliberând în condiţiile art. 167 Cod de procedură civilă, instanţa a încuviinţat pentru petent proba cu martorii P. G. şi Z. A., considerând această probă legală, verosimilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Martorii petentului au fost audiaţi la termenul din 22.09.2010, depoziţiile lor fiind consemnate în procese-verbale şi ataşate la dosarul cauzei.

 Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art.36 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 raportat la cele ale art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, organul constatator a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată, arătând că procesul-verbal este temeinic şi legal întocmit, acest act de constatare făcând deplină dovadă a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză. Petentul a mai fost sancţionat a doua zi şi pentru faptul că a condus auto cu nr….. fără a avea asigurarea obligatorie pentru răspunderea civilă auto în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie. Agentul constatator a stabilit în mod corect culpa comună a celor doi conducători auto implicaţi în accident.

B. Prin plângerea contravenţionala înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 161/244/2010, petentul C.C.C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 4464050/20.01.2010, ca fiind netemeinic.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în ziua de 20.01.2010, conducea  autoturismul proprietate personală marca Opel, cu nr.de înmatriculare …….pe str.Huşi-Drânceni, cu intenţia de a întoarce maşina în faţa fostului SC. Vidişamp SA., actual SC. Vincon SA. A început să semnalizez stânga înainte cu 20 m., s-a asigurat atât din faţă cât şi din spate(folosind oglinda retrovizoare din interiorul maşinii cât şi oglinda de pe portiera stângă). În spatele său a observat  că circula o dubă de culoare albă la o distanţă de aproximativ 10 m. În timp ce petentul efectua manevra, la o distanţă de aproximativ 1 m. de marginea din sens opus a carosabilului a fost lovit de D. V. ce conducea auto cu nr. …... Petentul C.C.C. a fost rănit uşor la mâna dreaptă în urma spargerii geamului  portierei. Petentul a încercat încheierea unei înţelegeri amiabile, solicitând lui D.V. să-şi acorde reciproc RCA-urile, pentru efectuarea reparaţiilor. Deoarece nu a fost de acord cu susţinerile lui D.V., petentul C.C.C. a anunţat organele de poliţie care au venit la faţa locului în scurt timp.

În drept, petentul a invocat prevederile OUG. 195/202, iar în dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu acte şi martora I.K.E.

Petentul a depus la dosarul cauzei copia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr.4464050/20.01.2010.

Agentul constatator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii petentului C.C.C. deoarece acesta nu s-a asigurat în momentul efectuării manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi în consecinţă nu a observat autovehiculul care circula pe sensul opus de mers producându-se astfel coliziunea.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art.36 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 raportat la cele ale art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997.

La termenul din data de 26.05.2010, instanţa a admis solicitarea părţilor de conexare a celor două plângeri, astfel că dosarul cu nr.161/244/2010 a fost conexat la dosarul înregistrat sub nr.149/244/2010.

Prin urmare, instanţa a stabilit, în temeiul art.119 din OUG. nr.195/2002 republicată,

- că D.V. şi C.C.C. au calitate atât de petenţi cât şi de intervenient forţat,

- de asemenea a dispus introducerea în cauză a societăţii de asigurare SC. Ardaf SA. Bucureşti, în calitate de asigurător.

La termenul din 23.06.2010 părţile au solicitat efectuarea unei cercetări la faţa locului, probă admisă de instanţă, iar la data de 20.09.2010 s-a şi efectuat ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal şi ataşata la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

- 1) Prin procesul-verbal seria CC nr.4464151 din 20.01.2010 petentul D. V., a fost sancţionat cu amendă contravenţională  în cuantum de 360 lei echivalentul a 6 puncte amendă şi cu avertisment şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art.101 al.3 lit.a şi art. 101 al.1 pct.18 din OUG. 195/2002 republicată, reţinându-se că în data de  20.01.2010, orele 1615, pe str. Huşi-Drânceni, a condus auto cu nr. ….., iar în aproprierea de SC. Vincon SA., a efectuat manevra de depăşire a unei dube care circula în faţa sa fără să observe că în faţa dubei era auto cu nr…….., care se încadrase şi schimbase direcţia de mers către stânga şi nu a mai putut evita impactul, intrând în coliziune cu acesta. Petentul nu avea asupra sa tichetul de asigurare.

Petentul a fost de faţă la încheierea procesului-verbal de contravenţie, consemnând că are obiecţiuni.

- 2) Prin procesul-verbal seria CC nr.4464050 din 20.10.2010 petentul C. C.C. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 240 lei (echivalentul a 4 puncte amendă) şi măsura complementară de 3 puncte penalizare pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art.108 al.1 lit.b pct.3 din OUG. 195/2002 republicată, reţinându-se că în data de 20.01.2010, orele 1615, pe str. Huşi-Drânceni, în timp ce conducea auto cu nr….., a schimbat direcţia de mers către stânga fără a se asigura şi semnaliza intenţia, moment în care a fost acroşat de auto cu nr…… care se afla în depăşirea unei dube, producându-se avarii, şi nu a observat auto cu nr……..

Petentul C.C.C. a fost de faţă la încheierea procesului-verbal de contravenţie consemnându-se ca obiecţiuni că nu este de acord să-i dea copie de pe tichetul de asigurarea obligatorie petentului D.V.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei proceselor-verbale, instanţa constată următoarele:

 Sub aspectul legalităţii proceselor-verbale, instanţa reţine că acestea au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 16 şi art.17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Instanţa mai reţine, de asemenea şi împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petenţii D.V. şi C.C.C. fiind sancţionaţi pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art.108 al.1 lit.b pct.3 respectiv de art. 108 al.1 lit.b pct.3 din OUG. 195/2002 republicată.

Sub aspectul temeiniciei proceselor-verbale, instanţa urmează a efectua analiza fiecărui proces-verbal contestat atât prin prisma normelor interne, cât şi a normelor internaţionale în materia drepturilor omului.

Printre garanţiile procedurale care se impun a fi respectate de către instanţa de judecată, în momentul în care este învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, se numără şi prezumţia de nevinovăţie, enunţată de art.6 paragraf 2 din Convenţie.

Curtea de la Strasbourg a stabilit, în jurisprudenţa sa, că prezumţia de nevinovăţie este încălcată fie prin prezentarea unei persoane acuzată de comiterea unei infracţiuni ca vinovată înainte ca vinovăţia acesteia să fie legal stabilită, fie prin stabilirea în sarcina persoanei respective a obligaţiei de a îşi dovedi nevinovăţia.

Aşadar, prezumţia de nevinovăţie implică şi problema sarcinii probei.

În cauza Salabiaku împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că prezumţia de nevinovăţie are un caracter relativ, nefiind una absolută, întrucât poate suferi limitări  prin instituirea în sistemele de drept naţionale a unor prezumţii de drept sau de fapt.

Prezumţiile în discuţie nu sunt prin ele însele contrare Convenţiei, cât timp există un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul legitim urmărit şi mijloacele utilizate (cauza Janosevic contra Suediei).

În dreptul intern, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act administrativ care se bucură de o prezumţie de legalitate, conform art.1169 Cod civil revenindu-i petentului sarcina de a proba existenţa unei situaţii de fapt contrarii celei reţinute de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Prezumţia de legalitate, aşadar, nu este prin ea însăşi contrară prezumţiei de nevinovăţie, însă revine organelor judiciare obligaţia de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumţia de legalitate operează se respectă principiul proporţionalităţii rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei şi mijloacele utilizate.

Instanţa consideră că analiza trebuie să urmărească în mod esenţial asigurarea condiţiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către fiecare petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul-verbal de constatare a contravenţiei prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în condiţiile în care prin  mijloace de probă se răstoarnă prezumţia relativă de legalitate, agentului constatator urmează a îi incumba obligaţia probării temeiniciei procesului-verbal.

În speţă, instanţa reţine că petenţii D.V. şi C.C.C. se fac vinovaţi de săvârşirea contravenţiilor reţinute în sarcina lor prin cele două procese-verbale ce formează obiectul cauzei.

A.În ceea ce priveşte plângerea petentului D.V. :

Potrivit art.101 al.(3) lit.a din  OUG nr.195/2002 republicată Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

În accepţiunea dată de art.118 din HG. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:

a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;

b) să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;

c) să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;

d) să reintre pe banda sau în şirul de circulaţie iniţial după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Aşadar, depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial (potrivit art.45 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată).

Legiuitorul a instituit în al.(3) al art.45 din OUG nr.195/2002 şi obligaţia potrivit căreia atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.

Coroborând textele de lege sus menţionate rezultă că legiuitorul a permis a se efectua depăşirea unui singur vehicul şi nu a mai multor vehicule, în caz contrar, respectiva manevră nu mai este regulamentară deoarece există riscul ca unul din vehiculele care circulă în coloana depăşită să schimbe direcţia de deplasare, fapt care s-a şi întâmplat în speţa de faţă, iar manevra acestuia din urmă să nu poată fi sesizată din timp de conducătorul vehiculului care efectuează depăşirea “continuă”.

Din declaraţiile dat ed petenţii imediat după producerea accidentului, instanţa reţine că petentul D.V. a iniţiat manevra de depăşire a vehiculelor din faţa sa care se deplasau regulamentar, însă în momentul în care ajunge paralel cu Duba de culoare albă, observă că autoturismul marca Opel aparţinând petentului C.C.C.  şi aflat în faţa acesteia, virează spre stânga. Petentul nu a mai avut loc să se replieze pe banda iniţială aşa cum impun prevederile legale, deoarece spaţiile dintre autovehiculele aflate în coloană nu îi permit acest lucru, frânează, însă datorită vitezei şi stării carosabilului(care era acoperit pe alocuri cu gheaţă deoarece era iarnă) nu mai poate opri pe direcţia înainte în condiţii de siguranţă (deoarece imediat urma o curbă la stânga, aspect constatat de instanţă cu ocazia cercetării la faţa locului) şi virează cât mai mult spre stânga pentru a evita pe cât posibil coliziunea frontală cu autovehiculul petentului C.C.C. care efectua virajul. Petentul nu a putut să o evite în totalitate şi are loc impactul cu acesta pe contrasens, lângă intrarea societăţii Viacons SA.

Toate apărările petentului D.V. nu pot fi reţinute de instanţă deoarece:

- aşa cum am arătat manevra de depăşire nu a fost efectuată regulamentar;

- totodată din locul producerii accidentului (pe contrasensul direcţiei de deplasare a petentului D.V. unde pătrunsese şi petentul C.C.C. care efectua deja manevra de viraj la stânga), poziţia celor două vehicule în momentul coliziunii (autovehiculul petentului C.C.C. era poziţionat oblic, iar cel al petentului D.V. menţinându-şi direcţia de deplasare spre înainte) şi dinamica producerii accidentului respectiv a avariilor provocate la cele două autoturisme (maşina petentului C.C.C. fiind o maşină în două portiere din pozele depuse la dosar de acesta se poate observa că avariile s-au produs dincolo de jumătatea maşinii acestuia).

Nici depoziţiile martorilor petentului D.V. nu sunt concludente, având în vedere că cei doi au declarat că au fost de faţă la producerea accidentului deoarece treceau prin zonă. Martorul P.Gh. nu a stat foarte mult la faţa locului, dar a aflat ulterior din presă, deoarece petentul D.V. a dat un anunţ în acest sens, aspect ce nu este susţinut cu nici un înscris pentru a fi veridic.

Nici unul din martorii petentului D.V. nu au relatat faptul că petentul C.C.C. era rănit la mână, aspect relatat în schimb de martora petentului C.C.C.

B.Cât priveşte plângerea petentului C.C.C. :

Potrivit art.108 al.1 lit.b)pct.3 din OUG nr.195/2002 republicată,constituie contravenţie nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

Legiuitorul a impus în art art.54 al.1 din OUG nr.195/2002 îndeplinirea mai multor condiţii. Astfel, conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Petentul C.C.C. avea obligaţia efectuării manevrei în condiţii în care să nu perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Petentul a observat-o pe prietena sa şi imediat a efectuat manevra de schimbare a sensului de mers prin virare la stânga. Instanţa nu a putut stabili exact momentul la care petentul C.C.C. a semnalizat intenţia de efectuare a manevrei, deoarece petentul a avut poziţii diferite atât în plângerea formulată, cât şi în declaraţia dată la poliţie imediat după producerea accidentului.

Agentul constatator a stabilit în mod corect culpa comună a celor doi petenţi, având în vedere că faptele s-au petrecut concomitent

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa urmează să respingă atât plângerea formulată de petentul D.V., cât şi de petentul C.C.C., ca fiind neîntemeiate, conform dispozitivului sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge plângerile contravenţionale formulate de :

- petentul D.V., domiciliat în Iaşi,  în contradictoriu cu agentul constatator  IPJ – Vaslui.

- petentul C.C.C., domiciliat în Râmnicu Vâlcea.

Menţine procesele-verbale de contravenţie :

- seria CC nr.4464151 încheiat la data de 20.01.2010 de IPJ Vaslui –SPR. pe numele petentului D.V.

- seria CC nr.4464050 încheiat la data de 20.01.2010 de IPJ Vaslui –SPR. pe numele petentului C.C.C.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,06.10.2010.

PREŞEDINTE,GREFIER,

X.X. Y.Y.