Pretentii

Sentinţă civilă 1010 din 02.11.2009


CIVIL PRETENŢII

INADMISIBILITATE

 Judecătoria Horezu

-  Sentinţa civilă nr. 1010/02 noiembrie 2009 -

Prin cererea înregistrată sub nr.1004/241/2008, reclamantul S.O.P.H. a chemat în judecată pârâtul  C. P. solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, acesta să fie obligat să-i plătească suma de 160 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, ce au fost acordate în perioada 22.04.2007- 1.05.2007, datorită agresiunii la care a fost supus, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în data de 29.04.2007, pârâtul s-a prezentat la S.C., unde a fost internat cu diagnosticul de „traumatism cranio - facial acut închis, precizând că a fost agresat fizic de o terţă persoană.

Reclamantul precizează că, dispoziţiile art.313 alin.1 din legea nr.95/2006, stipulează că, cheltuielile efective , ocazionate de asistenţa medicală acordate persoanelor , ce au suferit daune sau prejudicii ale sănătăţii, cauzate de faptele altor persoane, vor fi recuperate de la făptuitor şi se vor constitui venituri ale fondului caselor de asigurări.

Se arată în cerere că, s-a pus în vedere persoanelor spitalizate, în urma unor astfel de agresiuni, că trebuie să se adreseze instanţei, pentru obligarea făptuitorului ( cel ce i-a lezat starea de sănătate ), să plătească cheltuielile de spitalizare, ocazionate de internarea sa, sau să le achite personal şi ulterior să le recupereze la persoana respectivă.

Deşi la externare, toţi cei în cauză s-au angajat că se vor adresa instanţei, pentru tragerea la răspundere a făptuitorilor şi că vor achita cheltuielile de spitalizare, acest lucru , nu s-a realizat.

Astfel,C.A.S.V. prin factura nr.00000071 din 30.10.2007, le-a reţinut suma de 31.642 lei din valoarea contractului de servicii medicale, unitatea lor înregistrând la sfârşitul anului un prejudiciu, reprezentând această sumă.

Cu adresa nr.4230 din 30.10.2007, pârâtul a fost notificat  şi i s-a cerut să comunice dacă a formulat plângere împotriva persoanei care i-a cauzat leziunea, sau să achite cheltuielile de spitalizare.

Având în vedere că pârâtul nu a achitat aceste cheltuieli a formulat prezenta cerere, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 160 lei plus cheltuieli de judecată.

Cererea a fost timbrată legal şi întemeiată pe disp.art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată şi art.998 Cod civil.

Reclamantul şi-a precizat cererea, printre altele, arătând că prejudiciul spitalului, se datorează în fapt, declaraţiei pârâţilor că au suferit o agresiune ce a avut ca efect deteriorarea stării de sănătate, pe fondul refuzului de a-i acţiona personal în instanţă, sau de a comunica datele privind agresorul, pentru a putea să-l cheme în judecată pe acesta. Consideră că fapta cauzatoare de prejudiciu este declaraţia celui ce a fost agresat declaraţie ce declanşează o procedură specială de decontare şi anume aplicarea disp.art.313 din Legea nr.95/2006.

Vinovăţia pârâtului este dată de atitudinea subiectivă a acestuia, imputabilitatea declarării că a suferit o agresiune pe fondul pasivităţii sale de a acţiona într-un fel, pentru tragerea la răspundere a celui ce l-a agresat.

Analizând actele şi lucrările dosarului ,instanţa a reţinut : în perioada 29.04.2007 – 01.05.2007 pârâtul a fost internat la S.O.H. cu diagnosticul traumatism cranio – facial acut închis, urmare a unei  agresiuni  provocată de un terţ.

Potrivit  foii de observaţie clinică generală , pârâtul  este pensionar deci este persoana asigurată.

În anul 2007 C.A.S.V. a decontat S. O.H., suma de 31642 lei cu titlu de serviciu medicale acordate  ca urmare a vătămărilor corporale .

Prin adresa nr. 11118/24.10.2007, CAS V., i-a obligat să emită „ factura  de roşu „ pentru suma menţionată mai sus,  în baza  art. 313 din OUG  nr. 72/2006 pentru  modificarea  şi completarea L 95/2006.

Potrivit art.313 din L. 95/ 1996, persoanele care prin faptele lor  aduc  daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare  prejudiciul cauzat furnizorului de servicii,  medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând  cheltuielile efective, vor fi recuperate de către  furnizorii de serviciu medicale. Pentru litigiile  având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti indiferent de faza  de judecată.

Faţă  de prevederile textului de lege , menţionat mai sus ,calitatea procesuală pasivă nu are  persoana în speţă, pârâtul  - indiferent că victima este sau nu asigurată ci autorul direct al faptei de agresiune, datorită căreia  a fost necesară spitalizarea victimei.

Potrivit art.998 Cod civil , orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara.

Pentru  a fi aplicabile în speţă  disp. art.998 –trebuie să fie întrunite  cumulativ condiţiile privind vinovăţia, fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,

În prezenta cauza  nu se poate vorbi de vinovăţia  pârâtului şi nici de existenţa vreunei  fapte ilicite.

Susţinerea reclamantei  că  fapta ilicită – constă în declaraţia celui agresat – la internare că a fost agresat nu are suport legal , şi nu poate fi reţinută.

Se constată astfel că nu sunt aplicabile  nici disp. art. 998 cod civil.

De altfel dispoziţiile legale  în domeniul ( L.95/2006), sunt în concordanţă  cu practica europeană, prin care  se acordă protecţie victimelor faptelor ilicite, iar  unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice  autorul faptei.

În raport de considerente arătate instanţa a respins ,cererea ca neîntemeiată.

1

Domenii speta