PLATI Dosar nr.2376/237/2011 SC. nr.262/17.02.2012
Reclamanta SC ,,F.T.” S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A.C.E. S.R.L., sa-i fie returnata suma de 3770 lei, pe care a achitat-o în plus, motivând ca a achitat din eroare de doua ori aceeasi factura.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanta a retinut ca între parti s-au derulat raporturi comerciale în forma simplificata, creditoarea (pârâta) efectuând transportul solicitat conform comenzii debitoarei (reclamantei). Factura emisa de catre pârâta a fost acceptata la plata de catre reclamanta, care – din eroare – a facut o dubla plata a aceleiasi facturi, astfel ca, urmare a efectuarii platii nedatorate s-a nascut obligatia pentru pârâta de a restitui reclamantei ceea ce a primit cu titlu de plata. Actiunea fiind întemeiata, a fost admisa.
Tribunalul Teleorman
Acţiune în pretenţii. Drepturi băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. Eşalonarea legală a plăţii. Dobânzile legale. Temeinicia cererii.
Judecătoria Vălenii de Munte
TIP : sentinta civila
Judecătoria Tulcea
Pretentii
Curtea de Apel Timișoara
Conflict material de competenţă negativ. Caracterul special şi unitar al reglementării cererilor instituţiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanţa competentă material să soluţioneze cererile formulate sub acest regim juridic–instanţa de executare
Judecătoria Târgu Jiu
pretenţii