Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 4 din 09.01.2012


Contestatie la executare. Drept la vizita minor.

Interesul superior al copilului la care trimit partile ca sa-si argumenteze pozitia procesuala, nu sta în nici una din cele doua tabere, pentru ca nu e în interesul copilului sa i se strecoare de catre contestatara aversiunea fata de intimata, nici nu e în interesul aceluiasi sa mearga în vizita la intimata într-un timp când efectiv nu voieste, cu atât mai putin sa fie obligat judecatoreste sa mearga. Interesul superior al copilului, în spiritul dispozitiilor Legii nr 272/2004 si prin raport la art 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si Conventia cu privire la drepturile copilului ratificata de România prin Legea nr 18/1990, urmareste dezvoltarea echilibrata a minorului din punct de vedere psiho-fizic, dezvoltarea lui ca personalitate, asigurarea accesului la împartasirea vietii de familie, protejarea starii de afectiune reale a minorului prin chiar sansa data de împlinire a acesteia cu prezenta personala a celui care îi este drag, apropiat si de încredere, urmarindu-se câstigul stabilitatii emotionale a copilului

Solutia de respingere a contestatiei se bazeaza pe  întemeierea data de principiul ca cel dintâi chemat sa vegheze la respectarea interesului copilului este mama acestuia, contestatara, abia apoi bunica lui, intimata. Sta în sarcina contestatarei, atunci când nu gaseste rea-vointa în intimata sau vreun comportament moral nefast minorului, sa nu încurajeze copilul de a nu avea legaturi personale cu intimata, nici de a asista pasiva atunci când minorul nu doreste sa o viziteze, fiind de datoria ei ca persoana care îl educa pe minor sa descopere cauza refuzului la vizita, sa-l comunice intimatei pentru a-i afla parerea si sa-l îndrume pe minor în spiritul comuniunii, eventual sa ceara intimatei îngaduinta de a accepta o alta zi pentru vizita.

(Dosar nr 598/250/2011 Jud.Lipova, Sentinta civila nr.909/17 octombrie 2011)

I. Cadrul procesual.

A. Pozitia procesuala a contestatarei.

1. Prin cererea înregistrata la Judecatoria Lipova sub nr 598 la data de 11.05.2011, timbrata cu 69 lei taxa judiciara timbru si 1,5 lei timbru judiciar, constituind prezentul dosar civil, doamna T., în calitate de contestatoare, numita în continuare contestatoarea, domiciliata în comuna G, sat C nr x, judetul A. prin reprezentantul sau ales doamna CD, avocat din Baroul A. în contradictoriu cu doamna BF, în calitate de intimata, numita în continuare intimata, domiciliata în G nr x, judetul A, reprezentata judiciar de domnul PC, avocat din Baroul A. a formulat contestatie la executare solicitând anularea actelor de executare efectuate în dosarul executional nr.213/2011 al BEJ GC, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

1.1. În motivare, arata ca prin Sentinta civila nr.764/14.09.2010 pronuntata în dosarul nr.750/250/2010, Judecatoria Lipova a admis actiunea reclamantei BF si a dispus sa îi permita acesteia, în calitate de bunica paterna, sa aiba legaturi personale cu minorul BP dupa urmatorul program: în prima si a treia saptamâna din luna începând de sâmbata de la ora 9,00 pâna duminica la ora 18,00, o saptamâna în vacanta de iarna, o saptamâna în vacanta de primavara si cinci saptamâni în vacanta de vara, la domiciliul reclamantei.

1.2. Tribunalul Arad prin Decizia civila nr.454/29.11.2010 a admis apelul contestatoarei si a modificat în parte hotarârea instantei de fond, în sensul ca minorul urmeaza sa o viziteze pe bunica paterna la domiciliul acesteia, anume în a treia saptamâna a fiecarei luni, de sâmbata orele 9,00 pâna duminica orele 21,00 si în perioada vacantei de vara 3 saptamâni.

1.3. Arata ca intimata a venit la domiciliul contestatoarei în luna februarie 2011 si, pentru ca minorul, în ciuda sfaturilor pe care i le-a dat contestatoarea, nu a dorit sa o însoteasca benevol pe intimata la domiciliul acesteia, i-a permis bunicii paterne sa petreaca peste trei ore cu minorul la domiciliul contestatarei pentru a stabili o legatura afectiva cu acesta care sa îi permita ca ulterior sa îl ia la domiciliul ei.

1.4. Minorul a fost internat la spital în perioada 1.04.2011-11.04.2011 având bronsita asmatiforma urmând sa fie operat de polipi, aspect pe care l-a adus la cunostinta intimatei care l-a vizitat pe minor la spital. Urmare a presiunilor din partea bunicii si a fiicei acesteia, minorului i s-a facut rau, aspect constatat si de medicul de garda care i-a spus ca bunica paterna îl traumatizeaza pe minor, acesta fiind motivul pentru care minorul refuza sa mearga de bunavoie la domiciliul acesteia.

2. Considera ca executarea silita este nelegala, raportat la dispozitiile art.387 C pr.civ. si 3711 C. pr.civ. întrucât contestatoarea nu a fost somata cu mentiunea de a executa de bunavoie obligatia prevazuta în titlul executoriu, fiind somata sa achite cheltuielile de executare, pe cale de consecinta executarea trebuind sa fie anulata deoarece contestatara nu a fost obligata personal prin titlul executoriu sa-l predea pe fiul ei minor intimatei. Astfel, contestatara arata ca si-a îndeplinit obligatia de educare si îndrumare a minorului încercând sa creeze o legatura între acesta si intimata, legatura care nu s-a putut crea din cauza comportamentului intimatei care, dat fiind un proces de partaj existent pe rolul instantei, cauta în acest proces sa o hartuiasca pe contestatara si pe minor. Trimite la dispozitiile art 5 din Legea nr 272/2004, considerând ca nu este în interesul superior al minorului de a fi predat cu forta intimatei.

3. Concluzioneaza în sensul ca programul de vizitare nu a putut fi îndeplinit din cauza opozitiei minorului, iar nu din cauza contestatarei. Arata ca este în masura sa dovedeasca cu înscrisuri si martori ca a primit-o pe intimata în casa si i-a permis sa aiba legaturi cu minorul educându-l si îndemnându-l pe acesta sa o accepte pe bunica paterna în viata sa.

4. În drept, invoca art.399, art 274, art.3711 C pr.civ.

B. Pozitia procesuala a intimatei.

5. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestatiei la executare si obligarea contestatarei la plata cheltuielilor de judecata.

6. În motivare, considera ca argumentele contestatarei provin din reaua-credinta a acesteia, deoarece termenul de executare de bunavoie a programului de vizitare este cuprins în chiar dispozitivul titlului executoriu si anume: a treia saptamâna a fiecarei luni, sâmbata de la ora 09.00 pâna duminica la ora 21.00 si trei saptamâni în perioada vacantei de vara, la domiciliul intimatei, iar cheltuielile de executare au fost stabilite în conformitate cu Ordinul nr 2550/2006 si art 3717 C pr civ fiind asigurat termenul de o zi pentru plata lor.

6.1. De asemenea, apreciaza ca nu a fost la spital când minorul a fost internat tocmai datorita faptului ca i s-a înterzis de catre contestatara sa mearga la acesta.

6.2. Combate argumentul contestatarei cum ca minorul nu vrea sa o vada aratând ca între intimata si minor s-a creat si dezvoltat o puternica stare de afectiune întrucât intimata, atunci când minorul locuia în casa ei iar contestatara era casatorita cu fiul intimatei, timp de 5 ani de zile l-a crescut si îngrijit pe minor. În 2007 fiul intimatei a decedat într-un accident de munca, dupa care contestatara s-a recasatorit si împreuna cu noul ei sot i-au interzis sa mai aiba legaturi personale cu minorul, conditionându-i dreptul la vizita de transcrierea dreptului de proprietate asupra casei intimatei pe numele minorului.

6.3. Arata ca dupa pronuntarea deciziei Tribunalului Arad, desi s-a prezentat în repetate ocazii la domiciliul contestatoarei pentru a-l lua pe minor la domiciliul intimatei conform programului stabilit de instanta, contestatara si sotul ei i-au refuzat dreptul, fiind nevoita sa apeleze la procedura executionala.

6.4. Apreciaza ca sustinerile contestatarei cum ca si-a îndeplinit obligatia de educare si îndrumare a minorului pe care l-a educat sa o accepte pe intimata ca bunica paterna în viata sa, dar ca minorul refuza sa aiba legaturi personale cu intimata, sunt nereale fiind evidenta reaua-credinta a contestatarei. Trimite la dispozitiile art 2 alin 3, art 14 alin 1 si 2 din Legea nr 272/2004 referitor la aprecierea interesului superior al copilului si dreptul lui de a mentine relatii personale si contacte directe cu rudele pentru a se bucura de viata de familie, legatura pe care constant practica judiciara o statueaza.

6.5. Expune consideratia ca în urma decesului tatalui minorului, accident de munca, minorul a obtinut o despagubire materiala si morala de 1 miliard lei vechi, bani pe care însa mama lui, contestatara, i-a folosit la achizitionarea unei case ai carei proprietari tabulari nu sunt mama si minorul, cum era normal, data fiind provenienta banilor folositi la achizitie, ci proprietatea apartine contestatarei si sotului acesteia, fapt pe care intimata nu l-a acceptat tocmai în ideea în care patrimoniul minorului trebuia conservat în mod legal. Invoca totodata respectarea art 6 CEDO.

7. Solicita încuviintarea probelor cu înscrisuri, martori, interogatoriu.

II. Desfasurarea judecatii. Probatoriul.

8. Judecatoria a administrat probele constând în înscrisuri, martori si interogatoriu, astfel ca a dispus atasarea în copie a dosarului executional nr 213/2011 instrumentat de BEJ, aflat la filele 33-56 dosar, a audiat martorii TA, ICS, DR si HN, declaratii de la filele 57, 58, respectiv 67, 68 dosar, a interogat partile, filele 65, 66 dosar si, în final, l-a ascultat pe minorul BP, fila 95 dosar.

III. Starea de fapt retinuta. Solutia procesului, considerentele.

9. Judecatoria observa ca partile îsi disputa respectarea programului de vizita a minorului la domiciliul intimatei, contestatara sustinând ca si-a îndeplinit obligatia de educare si îndrumare a minorului sa o viziteze pe intimata dar minorul refuza sa aiba legaturi personale, în timp ce intimata considera ca exista rea-credinta din partea contestatarei care îl opreste pe minor sa o viziteze.

10. Judecatoria retine ca prin Sentinta civila nr.764/14.09.2010 pronuntata în dosar nr.750/250/2010, Judecatoria Lipova a admis actiunea intimatei si a dispus ca aceasta sa aiba legaturi personale cu minorul BP dupa urmatorul program: în prima si a treia saptamâna din luna începând de sâmbata de la ora 9,00 pâna duminica la ora 18,00, o saptamâna în vacanta de iarna, o saptamâna în vacanta de primavara si cinci saptamâni în vacanta de vara, la domiciliul reclamantei. Tribunalul Arad, prin Decizia civila nr.454/29.11.2010 a admis apelul contestatoarei si a modificat în parte hotarârea instantei de fond, în sensul ca minorul urmeaza sa o viziteze pe bunica paterna la domiciliul acesteia, anume în a treia saptamâna a fiecarei luni, de sâmbata orele 9,00 pâna duminica orele 21,00 si în perioada vacantei de vara 3 saptamâni.

10.1. Cele doua hotarâri judecatoresti au fost încuviintate spre executare silita prin Încheierea nr 157/24 mai 2011 a Judecatoriei Lipova, iar intimata a formulat cerere de executare silita înregistrata sub nr 213/2011 la BEJ.

11. Retine ca prin Somatia din 26 aprilie 2011 data în Dosar executional nr 213/2011 instrumentat de BEJ contestatara a fost somata ca în termen de o zi de la primirea actului sa se conformeze întocmai si neconditionat dispozitivului titlului executoriu, de a achita suma de 722,50 lei reprezentând cheltuieli de executare.

12. Din declaratiile persoanelor audiate în cauza Judecatoria retine ca exista o legatura personala bine structurata, intensa si ampla între minorul BP si bunica acestuia, relatie care poate fi asimilata ca importanta cu legatura personala dintre minor si mama lui, contestatara (declara minorul ca îsi doreste din tot sufletul ca bunica sa se împace cu mama lui, chiar a încercat sa le împace), fiind dovedit interesul activ al intimatei de a se prezenta ea însasi la domiciliul minorului, cu daruri, pentru a-l conduce apoi la domiciliul ei în vederea realizarii programului de vizitare (martora TA – minorul se afla pe banca în fata casei mele când la noi a venit intimata, care i-a dat un pachet si 100 de lei, iar minorul purta caciula de la intimata si se juca cu mingea adusa de aceasta – iar martora ICS declara ca în toamna anului 2010 intimata si fiica acesteia au venit sa vada copilul, iar minorul, de la cea data pâna în prezentul declaratiei date a fost la intimata o singura data, deplasarile repetate ale intimatei la domiciliul minorului si al contestatarei fiind confirmate si de martorii DR si HN).

13. Judecatoria nu va tine seama însa de afirmatia minorului cum ca nu vrea sa mearga la intimata, o va înlatura apreciind ca fundamentul ei nu e unul stabil, durabil în timp, motivat, nu e confirmat de alte fapte ale minorului si ale intimatei din care sa razbata o vadita indiferenta a minorului fata de bunica lui paterna sau o fatarnica afectiune a intimatei când îl viziteaza aducându-i daruri, în baza prezumtiei simple apreciaza ca minorul se afla sub influenta morala si materiala a contestatarei si a sotului acesteia.

14. Judecatoria va respinge în întregime contestatia, cu motivarea care urmeaza.

15. Pentru început, orientata fiind de prevederea art 3 din Legea nr 272/2004, Judecatoria cheama partile, asa cum le-a îndemnat si în cursul procesului, sa înteleaga ca o solutie judecatoreasca nu poate sa împlineasca singura ceea ce bunavointa partilor ar putea-o face cu adevarat: sa asigure minorului libertatea si îndrumarea necesare sa se descopere si sa se dezvolte ca fiinta umana stabilind o relatie personala reala, sincera, folositoare cu membrii familiei în care creste si cu rudele pentru care nutreste sentimente frumoase. De aceea, punerea în executare a unei solutii judecatoresti, în contextul în care partile îsi hranesc mai degraba pofta de adversitate decât întelepciunea de a comunica si de a se ajuta, si asezarea minorului în postura de a fi folosit ca pretext de neexecutare a dispozitiei judiciare, fac rau în primul rând copilului, îi transmit acestuia mesajul ca persoanele dragi lui se cearta pentru el, se judeca din cauza lui, ca el însusi e chemat în judecata pentru a vorbi despre ceea ce simte, lucruri care îi zguduie întelegerea si simtirea.

15.1. Iata, de ce, interesul superior al copilului la care trimit partile ca sa-si argumenteze pozitia procesuala, nu sta în nici una din cele doua tabere, pentru ca nu e în interesul copilului sa i se strecoare de catre contestatara aversiunea fata de intimata, nici nu e în interesul aceluiasi sa mearga în vizita la intimata într-un timp când efectiv nu voieste, cu atât mai putin sa fie obligat judecatoreste sa mearga. Nici solutia de respingere a contestatiei nu se bazeaza pe îndreptatirea intimatei, asa cum se va vedea, ci pe întemeierea data de principiul ca cel dintâi chemat sa vegheze la respectarea interesului copilului este mama acestuia, contestatara, abia apoi bunica lui, intimata. 

15.2. Interesul superior al copilului, în spiritul dispozitiilor Legii nr 272/2004 si prin raport la art 8 din Conventia europeana a drepturilor omului si Conventia cu privire la drepturile copilului ratificata de România prin Legea nr 18/1990, urmareste dezvoltarea echilibrata a minorului din punct de vedere psiho-fizic, dezvoltarea lui ca personalitate, asigurarea accesului la împartasirea vietii de familie, protejarea starii de afectiune reale a minorului prin chiar sansa data de împlinire a acesteia cu prezenta personala a celui care îi este drag, apropiat si de încredere, urmarindu-se câstigul stabilitatii emotionale a copilului. Este cert ca minorul îsi iubeste bunica, ca are încredere în ea, ca se bucura de prezenta ei, ca îsi iubeste mama si doreste ca cele doua fiinte dragi lui sa comunice, sa se înteleaga.

16. Judecatoria apreciaza ca sta în sarcina contestatarei, atunci când nu gaseste rea-vointa în intimata sau vreun comportament moral nefast minorului, sa nu încurajeze copilul de a nu avea legaturi personale cu intimata, nici de a asista pasiva atunci când minorul nu doreste sa o viziteze, fiind de datoria ei ca persoana care îl educa pe minor sa descopere cauza refuzului la vizita, sa-l comunice intimatei pentru a-i afla parerea si sa-l îndrume pe minor în spiritul comuniunii, eventual sa ceara intimatei îngaduinta de a accepta o alta zi pentru vizita.

16.1. Or, Judecatoriei nu doar ca nu i-a fost probata, dar nici macar nu i-a fost expusa fie si declarativ, ca ratiune, un astfel de argument din partea contestatarei retinând astfel ca minorul a fost prezent la intimata o singura data într-o perioada întinsa pe mai multe luni de zile, contrar dispozitivului titlului executoriu.

17. Pe de alta parte, apararea contestatarei privind lipsa asigurarii timpului de a executa de bunavoie obligatia judiciara este contrazisa de continutul Somatiei din data 26 aprilie 2011, unde, desi cu o exprimare usor confuza – sa va conformati întocmai si neconditionat dispozitivului titlului, în sensul de a achita suma 722,50 lei cheltuieli de executare – finalitatea de interpretare nu poate fi decât aceea ca pâna în data de 26 aprilie contestatara era datoare sa respecte titlul executoriu pronuntat în luna noiembrie 2010 si chiar mai avea înca o zi pentru a se conforma informând executorul, lucru pe care contestatara nu l-a facut. Din alta perspectiva, odata cu înregistrarea cererii de executare silita, executorul îsi stabileste onorariul si valoarea cheltuielilor de executare, cheltuieli pe care nu le-ar fi stabilit daca debitoarea si-ar fi îndeplinit obligatia judiciara sau pe care Judecatoria le-ar fi anulat daca îndreptatirea la neexecutare ar fi fost dovedita.

18. Respingând actiunea, în baza art 274 alin 1 C pr civ va fi respinsa si cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, constatând faptul ca intimata prin reprezentant a renuntat la plata cheltuielilor de judecata, motiv pentru care nu va mai dispune în privinta lor.