Uzucapiune. Temei juridic. Decizie în interesul legii. Condiţii de admisibilitate

Reclamantul nu a depus diligenţa necesară pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor prescrise de art. 28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 – o posesie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular fără a se fi înscris în cartea funciară dreptul, fie şi cu caracter provizoriu, al altei persoane – coroborate cu reglementarea cuprinsă în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 privitoare la referinţele analizării utilităţii posesiei. Or, reclamantul nu doar că nu a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari, dar nici nu a dovedit că a exercitat o posesie utilă asupra acestora terenuri. Lipsa contactului material cu bunul semnifică lipsa elementului material constitutiv al posesiei, corpus şi, chiar dacă s-ar primi o posesie iniţială imediată achiziţionării terenurilor sau o posesie mediată, prin tatăl său, indubitabil ea a fost întreruptă natural de la momentul în care tatăl reclamantului nu a mai putut lucra terenurile, abandonându-le. Judecătoria exclude de la aplicare prevederile Codului civil 1864 privitoare la uzucapiune, ca efect al respectării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în partea privitoare la dobândirea dreptului de proprietate, nu a altui drept real, prin uzucapiune extratabulară asupra imobilelor. Oricum, observaţiile privind exercitarea posesiei ar fi condus la aceeaşi soluţie. Nu validează nici susţinerile reclamantului potrivit cărora posesia autorilor săi a început înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, din cauză că reclamantul, în afara formalismului susţinerii, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă realitatea întinderii în timp a exercitării posesiei, în afara posesiei dovedit exercitate de tatăl său, DA, ulterior anului 1990.

I. Privitor la poziţia procesuală a reclamantului.

1.Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 864 în data de 25 iunie 2012, timbrată, reclamantul DAP a chemat în judecată pârâţii HL, SL, BG, SE, SA, BF, BI, cu domiciliul necunoscut solicitând:

+ să se constate că a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, prin joncţiunea posesiilor asupra imobilului, teren arător identificat în CF nr. 14 T, nr. top. 393 în suprafaţă totală de 990 mp şi a imobilului fânaţ-dealul către P identificat în CF nr. 179 T, nr. top. 394, în suprafaţă totală de 990 mp;

+ să se radieze uzufructul viager înscris în CF nr. 179 T de sub C 1, 2, 3;

+  să se dispună în sarcina OCPI Lipova să facă cuvenitele modificări în CF, în sensul întabulării dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuţie;

+  fără cheltuieli de judecată.

1.1. În motivare, arată că la data de 17 februarie 1990 a dobândit imobilele din litigiu de la numitul HL jr. din T, care a posedat imobilele descrise mai sus, în calitate de moştenitor ai proprietarilor tabulari.

1.2. Imobilul înscris în CF nr. 137 T, nr. top 393 figurează ca fiind proprietatea numitului HL, iar imobilul înscris în CF 179 T nr. top 394 figurează ca fiind proprietatea numiţilor SL, HL, BG, SE.

1.3. Susţine că de la momentul dobândirii imobilului a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi neechivocă, sens în care solicită să se constate că a intervenit joncţiunea posesiilor, reclamantul continuând posesia utilă şi neviciată a autorilor. Momentul de început al posesiei terenului de către autorii SI, SR se plasează în jurul anilor 1942-1950, când în Transilvania era aplicabil dreptul cutumiar maghiar conform căruia dreptul de proprietate putea fi dobândit prin uzucapiune în condiţiile exercitării unei posesii utile timp de 30 de ani, aşa cum este reglementat în prezent codul civil român, conform art. 1846-1847. Prescripţia achizitivă s-a împlinit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996.

1.4. Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, precum şi art. 31 din D-L nr. 389/1943 pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de sub Carpaţi: ,,Prescripţiunile împlinite precum şi cele începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce priveşte natura, durata şi efectele, de dispoziţiile legii sub care au început…” prescripţiile achizitive începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/1938 sunt cârmuite de dispoziţiile legii sub care au început. În consecinţă, într-o formă sau alta, aceste dispoziţii tranzitorii exprese au consacrat principiul potrivit căruia prescripţia achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început posesia.

1.5. În drept, invocă aplicarea art. 557, art. 1846, art. 1847, art. 1860, art. 1890-1894 C. civ. şi art. 111, art. 225 C. pr. civ, art. 17, art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 20 alin. 3, art. 33 şi art. 42 din Legea nr. 7/1996.

1.6. În probaţiune, solicită încuviinţarea mijloacelor de probă constând în înscrisuri şi martori.

1.7. În şedinţa publică din data de 14 octombrie 2013, reprezentanta reclamantului a învederat că temeiul juridic al acţiunii este în principal art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, iar în subsidiar dispoziţiile privind uzucapiunea de lungă durată reglementată de Codul civil.

II. Poziţia procesuală a pârâţilor.

2. Privitor la pârâţi, Judecătoria a desfăşurată o procedură de publicitate în cadrul căruia a dispus citarea acestora prin afişare la avizierul instanţei, publicarea citaţiei într-un ziar de circulaţie locală şi afişarea Somaţiei prevăzute de art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938.

2.1. Nu au fost formulate opoziţii.

III. Situaţia de fapt reţinută din probe administrate. Dreptul aplicabil.

3. Judecătoria a administrat probe constând în înscrisuri, declaraţii de martori, interogatoriul reclamantului şi o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie.

3.1. Creionând tabloul general al litigiului, Judecătoria observă că reclamantul urmăreşte să devină proprietarul a două terenuri situate în localitatea T, Judeţul Arad invocând achiziţionarea lor prin act sub semnătură privată şi exercitarea unei posesii utile generatoare de efecte juridice din perspectiva incidenţei a două reglementări: Decretul-lege nr. 115/1938 şi Codul civil adoptat în anul 1864.

3.2. Reţine că imobilele din litigiu sunt evidenţiate în CF nr. 301.257 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 T) de sub A1, Top 393, de 990 mp aflat în proprietatea lui HL, respectiv în CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) de sub A1, Top 394, de 990 mp aflat în proprietatea lui SL, HL, BG şi SE, cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui SA şi BI şi un uzufruct înscris în favoarea lui MF, văduva lui B.

3.3. Din coroborarea declaraţiilor date de martorii HHA, HA, HL, DA şi DT se reţine faptul că reclamantul nu a folosit niciodată terenurile din litigiu, terenuri în prezent mlăştinoase, ele fiind lucrate (cosite) o perioadă de timp, imediat după achiziţionare, până în anii 1995-1996, de tatăl reclamantului, martorul DA (declară HHA şi DT, aceasta fiind chiar rudă apropiată a reclamantului) ulterior rămânând nelucrate (declară HL) situaţie care confirmă susţinerea martorului DA cel puţin cum că el a folosit câtva timp terenurile, chiar dacă reclamantul a încercat să convingă instanţa de situaţia psiho-fizică a tatălui său, ce nu i-ar permite să perceapă şi să reproducă realitatea celor petrecute în trecut.

3.4. Judecătoria va înlătura ca fiind nereală şi superficial obţinută consideraţia expertului desemnat în cauză, AG, care, atunci când tratează obiectivul 3 al expertizei susţine că reclamantul foloseşte în fapt terenurile din litigiu.

4. Dreptul aplicabil.

4.1. Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Art. 28. Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.

Art. 130.

Cererea de înscrierea se va îndrepta judecătoriei în circumscripţiunea căreia este aşezat imobilul.

Judecătoria, prin încheiere, va emite o somaţiune care se va afişa la judecătorie, la primăria comunei unde se află aşezat imobilul şi se va publica într-unul din ziarele mai răspândite din Capitală.

Publicarea în ziar va fi înlocuită pentru fondurile rurale mai mici de 5 ha, prin bătăi de tobă, făcute în 2 duminici succesive.

Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin proces-verbal întocmit, în cazul prevăzut la al. 2, de către grefier, iar în cazul prevăzut la al. 3, de către primar. Procesul-verbal se va înainta fără întârzierre judecătoriei.

Prin somaţiune cei interesaţi vor fi invitaţi să facă opoziţiune, cunoscând că în termen de 1 lună de la cea din urmă din aceste publicaţiuni, judecătoria va păşi la judecarea pricinii.

Dacă nu s-a făcut opoziţiune, judecătoria se va pronunţa printr-o încheiere, în cazul contrar opoziţiunea se va judeca de către instanţa competentă, după dreptul comun. Dacă această instanţa ar fi tribunalul, judecătoria îi va trimite din oficiu dosarul pricinii.

În ambele cazuri, instanţa va cereceta dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 28.

Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat în temeiul hotărârii judecătoreşti, de prima instanţă sau a încheierii prin care s-a admis cererea.

Justificarea se va face prin hotărâre judecătorească desăvârşită.

Instanţa de carte funciară nu va putea, în temeiul uzucapiunii, dispune înscrierea dreptului, dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu, în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul când s-ar fi făcut numai o notare, instanţa va dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea.

4.2. Legea nr. 241/12 iulie 1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938.

Art. 6. Posesiunea cerută în vederea uzucapiunii, în cazurile prevăzute de articolele 27 şi 28 din legea pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare trebuie sa îndeplinească condiţiile cerute de Codul civil.

Prescripţiile împlinite, precum şi cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cirmuite, în ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiile legii sub care au început.

În cazul prevăzut de alineatul precedent, posesorul va putea cere de la instanţa competenta în circumscripţia căreia este situat imobilul constatarea uzucapiunii împlinite. Acţiunea va fi introdusă atât împotriva titularului înscris în cartea funciară, cât şi împotriva terţilor care au dobândit drepturi prin înscrierea lor în cartea funciară. Vor rămâne totuşi neatinse drepturile pe care terţii le-au dobândit cu bună-credinţă, prin act juridic cu titlul oneros, increzindu-se în cuprinsul cărţii funciare.

4.3. Codul civil 1864.

Art. 1846. Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru.

Art. 1847. Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.

Art. 1848. Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale.

Art. 1849. Posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulile prescrise în articolele 1863 - 1873.

Art. 1850. Continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripţia, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.

Art. 1854. Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.

Art. 1855. Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este probă contrarie.

Art. 1859. În toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular*) sau universal, lucrativ sau oneros.

Art. 1860. Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.

Art. 1862. Dacă viciul posesiunii consistă în discontinuitatea, în interupţiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca să nu fie prescripţia împlinită îl poate opune. Dacă clandestinitatea şi tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative şi nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut asemenea caracter.

Art. 1863. Prescripţia poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil.

Art. 1864. Este întrerupere naturală:

1. când posesorul este şi rămâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinţa lucrului, sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană;

2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale.

Art. 1866. Efectele întreruperii prescripţiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute.

Art. 1867. Întreruperea, fie civilă, fie naturală, şterge cu totul orice prescripţie începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripţie nu mai poate fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o nouă prescripţie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor şi regulilor aci mai jos stabilite.

Art. 1890. Toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

Art. 1895. Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie.

4.4. Decizia în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte că: „în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.”

IV. Hotărârea.

5. În baza celor reţinute, analizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a uzucapiunii, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea unei posesii utile a reclamantului, amintind că fundamentul dobândirii proprietăţii pe cale de uzucapiune e constituit de posesia care generează efecte juridice, Judecătoria va respinge acţiunea.

5.1. Dat fiind faptul că imobilele asupra cărora reclamantul urmăreşte să i se recunoască dreptul de proprietate se situează pe un teritoriu organizat în regim de carte funciară, fiind şi înscrise în CF nr. 301.257 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 137 T) respectiv în CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) şi cum, potrivit efectelor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legea specială aplicabilă este Decretul-lege nr. 115/1938, Judecătoria constată faptul că reclamantul nu a depus diligenţa necesară pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor prescrise de art. 28, art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 – o posesie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular fără a se fi înscris în cartea funciară dreptul, fie şi cu caracter provizoriu, al altei persoane – coroborate cu reglementarea cuprinsă în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/12 iulie 1947 privitoare la referinţele analizării utilităţii posesiei.

5.1.1. Or, reclamantul nu doar că nu a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari înscrişi în cele două cărţi funciare menţionate – HL din CF nr. vechi 137 T) de sub A1, Top 393, de 990 mp, respectiv SL, HL, BG şi SE, cu un uzufruct viager înscris în favoarea lui SA şi BI şi un uzufruct înscris în favoarea lui MF, văduva lui B din CF nr. 301.253 S (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. vechi 179 T) de sub A1, Top 394, de 990 mp – dar nici nu a dovedit că a exercitat o posesie utilă asupra acestora terenuri, nartorii audiaţi certificând faptul că posesia a fost exercitată un timp de tatăl reclamantului, DA, după care bunurile au rămas neexploatate. Lipsa contactului material cu bunul semnifică lipsa elementului material constitutiv al posesiei, corpus şi, chiar dacă s-ar primi o posesie iniţială imediată achiziţionării terenurilor sau o posesie mediată, prin tatăl său, indubitabil ea a fost întreruptă natural de la momentul în care tatăl reclamantului nu a mai putut lucra terenurile, abandonându-le.

5.1.2. Reclamantul nu s-a preocupat procesual nici de dovedirea decesului proprietarilor tabulari, nici de a cere unirea posesiei cu cea exercitată de tatăl său, nici de a valorifica afirmaţia celui din urmă cum că în cazul în care el ar deveni proprietar, ar transmite proprietatea către reclamant, astfel că Judecătoria trebuie să ia act de adevărul celor reţinute pronunţând prezenta hotărâre.

5.2. Judecătoria exclude de la aplicare prevederile Codului civil 1864 privitoare la uzucapiune, ca efect al respectării Deciziei în interesul legii nr. 86/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în partea privitoare la dobândirea dreptului de proprietate, nu a altui drept real, prin uzucapiune extratabulară asupra imobilelor. Oricum, observaţiile privind exercitarea posesiei ar fi condus la aceeaşi soluţie. Nu validează nici susţinerile reclamantului potrivit cărora posesia autorilor săi a început înainte de intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, din cauză că reclamantul, în afara formalismului susţinerii, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă realitatea întinderii în timp a exercitării posesiei, în afara posesiei dovedit exercitate de tatăl său, DA, ulterior anului 1990.

5.3. Ia act de faptul că nu se cer cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare