Menţinerea măsurii internării medicale, în condiţiile în care prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a recomandat înlocuirea acesteia cu măsura obligării la tratament medical

Prin sentinţa penală nr. 2015/10.07.2014 s-au dispus următoarele:

„ În baza disp. art.571 alin.3 Cod procedură penală  şi art. 571 alin.2 Cod procedură penală admite sesizarea formulată de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin judecătorul delegat, privind pe bolnavul S.i, în prezent internat în Spitalul de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă „Pădureni-Grajduri”, judeţul Iaşi şi, în consecinţă:

Dispune menţinerea măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzută de disp.art.110 Cod penal (respectiv prevăzută de disp.art. 114 Cod penal 1968), măsură luată faţă de  bolnavul  S. – prin sentinţa penală nr.47/11.06.2007 a Curţii de Apel Galaţi (dosar penal nr.565/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi).”

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

 Deşi concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4678/23.01.2014 întocmit de către Institutul de Medicină Legală Iaşi  sunt în sensul înlocuirii măsurii de siguranţă  prev. de art 114 Cod penal din 1968 (în prezent prevăzută de disp.art.110 Cod penal)  cu măsura de siguranţă  prev.  de art. 113 Cod penal din 1968 (în prezent prevăzută de disp.art. 109 Cod penal), instanţa, având în vedere lipsa suportului familial necesar pentru o bună supraveghere şi asigurarea continuării tratamentului, a constatat că - prin raportare la faptele penale comise şi care au determinat luarea măsurii de siguranţă a internării medicale, starea de sănătate mintală actuală a bolnavului (care prezintă, sub tratament, „tulburare afectivă bipolară remisă sub tratament”) şi natura măsurii de siguranţă  a obligării la tratament medical (măsură de siguranţă care se dispune tocmai în considerarea caracterului voluntar al urmării tratamentului de către bolnav şi având în vedere conştientizarea de către acesta a necesităţii urmării medicaţiei prescrise) - starea de pericol pentru societate -  care a determinat luarea măsurii de siguranţă  faţă de bolnav  -  nu a încetat, existând în continuare pericolul  ca acesta să comită  noi fapte prevăzute de legea penală. Astfel, a reţinut instanţa că, deşi s-a constatat o evoluţie favorabilă a bolii de care suferă bolnavul, aceasta se datorează urmării de către acesta a tratamentului prescris şi supravegherii medicale de care a beneficiat,  conduită adoptată tocmai aflării sale într-o instituţie specializată. Ori, în prezent, nu a fost identificată o persoană care să-şi asume responsabilitatea supravegherii bolnavului şi a urmării tratamentului prescris, în lipsa acestuia din urmă existând posibilitatea revenirii la manifestările care au determinat iniţial internarea sa.

 În acest sens, reţine instanţa că în Cauza Johnson C. Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a statuat faptul că, deşi o instituţie specializată în materie constată dispariţia tulburării mentale care a justificat spitalizarea forţată, acest lucru nu determină automat eliberarea imediată şi necondiţionată a pacientului. O astfel de abordare rigidă ar limita în mod inacceptabil libertatea de judecată a autorităţilor care dispun cu privire la această măsură în funcţie de toate circumstanţele relevante ale cauzei respective, şi anume dacă punerea în libertate ar servi cel mai bine intereselor pacientului şi ale comunităţii în care el se va reintegra. Trebuie, de asemenea să se ţină cont că în domeniul bolilor mintale este imposibil de stabilit fără nici un risc de eroare o vindecare totală. Nu se poate spune întotdeauna cu certitudine dacă un pacient care a fost internat ca urmare a unei boli mintale este definitiv sau în aparenţă vindecat.

Domenii speta

Spete similare