Infractiunea de furt calificat

Sentinţă penală 371 din 27.10.2014


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești nr. 1361/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C G pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a  Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. c și art. 37 lit. a Cod Penal.

În fața instanței de judecată s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 228 alin. 1 NCP cu aplicarea art. 77 lit. d și art. 44 pct. 1 NCP în art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și art. 75 lit. c din vechiul Cod Penal în temeiul art. 5 din NCP, legea veche, de la data săvârșirii faptei fiind considerată legea penală mai favorabilă.

Pentru a decide în acest sens instanța a avut în vedere faptul că deși pe legea nouă limitele de pedeapsă sunt mult mai mici decât pe legea veche, totuși, la determinarea legii penale mai favorabile instanța este ținută a lua în considerare toate aspectele concrete, circumstanțele și cauzele de sporire sau diminuare a pedepsei. Astfel, raportat la faptul că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie și în concurs cu alte fapte pentru care a fost déjà condamnat precum și la faptul că legea nouă prevede un tratament sancționator mult mai sever pentru recidivă și concurs, instanța apreciază că în concret legea penală veche este legea penală mai favorabilă inculpatului.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanţei că în data de 16.05.2013, inculpatul a consumat băuturi alcoolice după care, în jurul orelor 15,10, dorind să sustragă niște suporți metalici tip ”capră” din curtea garajului W din Schela Moinești ce aparține de SC O SA, i-a cerut minorului N G A să îl ajute să încarce suportul metalic într-o mașină menționând că are acordul muncitorilor. Cei doi au fost opriți de muncitori și agenții de pază la poarta garajului.

Situația de fapt a fost reținută în baza probelor administrate, respectiv proces verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral-fl. 4 dup, declarațiile martorilor -fl. 6-8, 16 dup, declarații inculpat-fl. 13 dup.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală când a recunoscut şi regretat fapta comisă. În faza de judecată de asemenea a fost prezent, în stare de arest în altă cauză și a recunoscut fapta solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 coroborate cu cele ale art. 396 alin. 10 Cod procedură penală privind procedura simplificată cu reducerea limitelor de pedeapsă.

Partea vătămată a arătat în faţa instanţei că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât prejudiciul a fost în totalitate recuperat.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În data de 16.05.2013 inculpatul s-a deplasat la un magazin din apropierea garajului W din Schela Moinești ce aparține de SC O SA unde a consumat băuturi alcoolice. Ulterior a observat în curtea garajului niște suporți metalici tip ”capră” și a hotărât să îi sustragă. Astfel, s-a întors în magazinul unde consumase băuturi alcoolice și i-a spus minorului N G A să îl ajute să transporte un suport metalic la mașina din fața garajului precizând că are acordul muncitorilor în acest sens, împrejurare ce a făcut ca minorul să nu cunoască intenția infracțională a inculpatului.

Având în vedere poziţia inculpatului de recunoaştere şi regret a faptei precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4, 374 alin. 7, 396 alin. 10 Cod procedură penală în faza de judecată nu au fost administrate probe noi.

Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de furt calificat.

Sub aspectul laturii obiective instanţa constată că inculpatul a sustras împreună cu minorul N A un dispozitiv metalic tip ”capră” din curtea garajului din Schela Moinești ce aparține de SC O SA. Cei doi au fost surprinși în flagrant de către muncitorii și paznicii de la SC O SA care au sesizat organele de poliție prin numitul K O. Din declarațiile numiților K O, M I și M B I rezultă că aceștia în calitate de salariați ai SC I SRL au fost sesizați prin dispecerat de către un angajat al SC O SA despre faptul că doi tineri de etnie rromă încearcă să sustragă din gurtea garajului aparținând părții vătămate un dispozitiv metalic tip ”capră” folosit la susținerea tubing-ului. Ajunși la fața locului cei trei agenți de pază i-au surprins pe tineri către ieșire și aceștia din urmă speriindu-se au fugit. Inițial a fost prins doar minorul N A, stabilindu-se că cealaltă persoană este inculpatul C G. Ulterior a fost prins și acesta. Atât din declarațiile celor trei agenți de pază cât și din declarația inculpatului și a martorului N A rezultă că la momentul desistării cei doi deplasaseră dispozitivul metalic și se aflau la ieșirea din garaj, cu alte cuvinte acțiunea de imposedare se realizase.

 Urmarea imediată ca şi element al laturii obiective constă în pricinuirea unei pagube în patrimoniul părţii vătămate. Valoarea dispozitivului metalic a fost apreciată în cadrul procesului verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral la suma de 300 lei. Întrucât prejudiciul a fost recuperat în totalitate partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Legătura de cauzalitate există întrucât prejudiciul a rezultat ca urmare a sustragerii dispozitivului metalic.

 Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei, întrunind şi condiţia scopului special cerută de lege respectiv dorinţa de a-şi însuşi bunul. Inculpatul a luat dispozitivul metalic cu scopul de a și-l însuși așa cum rezultă atât din declarațiile acestuia cât și ale martorului N A care afirmă că inculpatul i-a cerut ajutorul pentru a deplasa obiectul din metal la mașina parcată în fața garajului.

Constatând că infracţiunea există, că a fost săvârşită inculpat cu vinovăţia specifică, în baza art.396 alin. 2 Cod proc. pen., instanţa va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii care face obiectul judecăţii.

La stabilirea limitelor speciale de pedeapsă instanţa va avea în vedere prevederile art. 3201 Cod procedură penală, în sensul în care inculpatul prezent la primul termen de judecată şi înaintea începerii cercetării judecătoreşti a precizat că doreşte ca judecata să aibă loc în baza acestor prevederi legale cu reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Instanţa a admis această cerere întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală se pot stabili clar faptele inculpatului si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 Cod Penal.

În procesul individualizării judiciare se are în vedere că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie dar și de concurs, prezenţa inculpatului în faţa autorităţilor, atitudinea cooperantă, recuperarea integrală a prejudiciului, săvârșirea faptei împreună cu un minor dar și faptul că din cuprinsul cazierului judiciar rezultă persistența infracțională cu predilecție pentru infracțiunea de furt calificat.

În concluzie, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal și cu aplicarea art. 3201 CPP va condamna inculpatul C G la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Instanța constată că prezenta faptă a fost săvârșită în stare de concurs cu fapta de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 39/2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. 5449/260/2013.

Prin urmare, în baza art. 33 lit. a Cod Penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa rezultantă din dosarul nr. 5449/260/2013 de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 35 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

Deduce din cuantumul total al pedepsei aplicate perioada deja executată de la 06.06.2014 la zi precum și perioada de reținere conform ordonanței de reținere  din 08.02.2011, rămânând de executat 3 ani 1 lună și 6 zile.

Dispune anularea mandatului nr. 51/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza disp. art.191alin.1 C. procedură penală inculpatul va fi obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.