Lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 aliniatul 2 Cod penal

Hotărâre 40 din 20.04.2015


1. Tip document:  Hotărâre

2. Număr document: 40

3. Data elaborării documentului 20.04.2015

4. Titlu SENTINŢA PENALĂ nr.40/24.03.2015

5. Domeniu asociat: lovire sau alte violenţe  prevăzută şi pedepsită  de art. 193 aliniatul 2 Cod penal

6. Autor: Judecătoria Marghita

7. TEXT

Prin rechizitoriul nr. …. 18.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat la instanţă la 20.11.2014 sub dosar nr…., inculpatul V.D a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. din  zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. De asemenea, prin rechizitoriul nr. 1751/P/2013 din 27.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat la instanţă la 03.12.2014 sub dosar nr., acelaşi inculpat, V.D., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal 1969 (art. 193 alin. 2 Cod penal),  fapta constând în aceea că inculpatul în data 07.10.2013 în jurul orelor 10:00, l-a lovit cu pumnii în faţă pe persoana vătămată B.A. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 9 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

Prin încheierea din data de 10.02.2015 (f. 45), instanţa a dispus reunirea celor două cauze în baza art. 43 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, judecata desfăşurându-se cu privire la ambele infracţiuni cu care a fost sesizată instanţa, în dosarul nr. .....

Inculpatul V.D. a participat la judecată în stare de arest preventiv, fiind arestat preventiv la data de ....în dosarul nr. .... al Tribunalului Bihor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar (f. 50 verso).

Examinând actele dosarelor de urmărire penală, instanţa reţine în fapt următoarele:

I. În data de 07.10.2013 în jurul orelor 10:00, persoana vătămată B.A. se afla în piaţa agroalimentară din localitatea P.. Inculpatul V. D., prezent şi el în Piaţa agroalimentară l-a acostat pe B. A., căruia i-a reproşat că discută prin sat despre el în legătură cu furturi de lemne din pădurea satului .... după care l-a lovit de mai multe ori cu pumnii peste faţă, lovituri în urma cărora persoana vătămată a căzut jos. Această faptă a fost comisă în prezenţa prezenţa martorilor S.I., B. A., M. R..şi M. A.

Persoana vătămată căzută la pământ, a fost ajutată să se ridice de către martora M. A., la picioarele căreia a căzut.

Persoana vătămată, B.A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 9 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 2904/Ia/1147 din data de 08.10.2013 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor.

Din declaraţia persoanei vătămate, B. A. a rezultat că inculpatul V. D..a lovit-o cu pumnii în faţă, lovituri în urma cărora a căzut jos. Declaraţia persoanei vătămate este susţinută de declaraţiile martorilor S.I., B. A., M. R..şi M. A. şi se coroborează cu concluziile certificatului medico-legal nr. 2904/Ia/1147 din data de 08.10.2013 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, conform cărora persoana vătămată B.A.. prezenta leziuni posttraumatice în zona capului şi a mâinii drepte, care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur, urmată de cădere.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a lovit-o cu palma peste cap pe persoana vătămată, întrucât s-a enervat că aceasta nu ar fi recunoscut că vorbeşte urât prin sat despre le şi soţia lui.

Starea de fapt descrisă mai sus, este pe deplin dovedită cu probele administrate respectiv: declaraţiile martorilor S.I., B. A., M. R..şi M. A. (f. 13 -19 d.u.p. 1751/P/2013), certificatul medico legal nr. 2904/Ia/1147 din data de 08.10.2013 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor (f. 12 d.u.p. 1751/P/2013, declaraţiile persoanei vătămate B.A. (f. 9-11 d.u.p 1751/P/2013) şi declaraţiile inculpatului V. D.(f. 30-32, 38-40 d.u.p. 1751/P/2013).

II. În data de 27.02.2014 în jurul orelor 17:30 persoana vătămată D.. I. s-a deplasat în pădurea satului Ciutelec  împreună cu martorul C.I.M., pentru a-l ajuta pe acesta să transporte nişte lemne cu căruţa, socrii martorului deţinând o suprafaţă de pădure.

Martorul C.I.M., auzind zgomot de ferăstrău mecanic în pădurea socrilor săi s-a îndreptat în direcţia din cadre se auzea zgomotul, întâlnindu-i pe inculpatul V. D., pe fratele acestuia V.F.A.şi pe numitul M. G.. Martorul le-a solicitat acestora să părăsească pădurea, dar a fost lovit cu pumnul de către V. F. A..

Persoana vătămată D. I., observând că martorul C.C.M este agresat a strigat către V.F. A., cerându-i acestuia să nu-l mai lovească şi s-a îndreptat spre ei, moment în care din tufişuri a apărut inculpatul V. D. care l-a lovit pe D. I. cu capul în faţă, iar apoi cu pumnul, în urma loviturilor acesta căzând la pământ unde inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele până la intervenţia martorului C.I.M..

În urma leziunilor suferite, persoana vătămată D.I. a fost internată în Spitalul  Municipal Marghita în data de 28.02.2014 şi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea  în perioada 01-02 martie şi 05-12 martie 2014 cu diagnosticul:fractură oase nazale prin agresiune, epistaxis posttraumatic, contuzie regiune submandibulară stg, epricriză.

Persoana vătămată, D. I..a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 626/Ia/242 din data de 14.03.2014 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor.

Din declaraţia persoanei vătămate, D. I. a rezultat că inculpatul V. D. a lovit-o cu capul în nas, lovitură în urma căreia a căzut jos unde inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele. Declaraţia persoanei vătămate este susţinută de declaraţiile martorului C. I.M., şi de declaraţiile numiţilor V. F. . şi M. G., doar că aceştia afirmă că persoana vătămată l-ar fi lovit primul pe inculpat, iar acesta, ripostând l-a lovit cu capul în faţă şi cu pumnii pe .D.I.  De asemenea, declaraţia persoanei vătămate se mai coroborează cu concluziile certificatului medico-legal nr. 626/Ia/242 din data de 14.03.2014 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, conform cărora persoana vătămată D.I.prezenta leziuni posttraumatice în zona capului, respectiv zona nazală şi oculară, care s-au produs prin lovire cu corp contondent dur.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că l-a cu pumnul în faţă pe D.I. dar afirmă că acesta l-a lovit iniţial pe el cu un par în abdomen şi peste cap.

Inculpatul nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit vreo leziune ca urmare a pretinselor lovituri aplicate de către persoana vătămată cu parul.

 Starea de fapt descrisă mai sus, este pe deplin dovedită cu probele administrate respectiv: declaraţiile martorului C.I.M. (f. 23 d.u.p. 410/P/2014), 626/Ia/242 din data de 14.03.2014 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor (f. 15 d.u.p. 410/P/2014), declaraţiile numiţilor  M. G. şi V. F. . (f. 27,28 d.up. 410/P/2014), declaraţiile persoanei vătămate D.I.(f. 13-14 d.u.p 410/P/2014) şi declaraţiile inculpatului V. D. (f. 29, 35-37, 41-43 d.u.p. 410/P/2014).

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul V. D. a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată astfel cum au fost reţinute în sarcina sa, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (f. 56).

În drept, fapta inculpatului V. D. care în data 07.10.2013 în jurul orelor 10:00, l-a lovit cu pumnii peste faţă pe B. A.u, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2  Cod penal 1969.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2  Cod penal 1969, instanţa reţine că elementul material constă în orice acţiune  ce are drept rezultat o vătămare a sănătăţii victimei  care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile. Acţiunea inculpatului, care aplicând lovituri cu pumnii în zona capului persoanei vătămate B.A. în data de 07.10.2013, în urma cărora aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 9 zile de îngrijiri medicale realizează elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) Cod penal 1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

De asemenea, fapta inculpatului V. D. care în data 27.02.2014 în jurul orelor 17:30, l-a lovit cu capul în faţă iar apoi cu pumnii şi cu picioarele pe D. I. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2  Cod penal. 

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. 2  Cod penal, instanţa reţine că elementul material constă în orice acţiune  ce are drept rezultat o vătămare a sănătăţii victimei  care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile. Acţiunea inculpatului, care aplicând lovituri cu capul, cu pumnii şi asupra părţii vătămate D. I. în data de 27.02.2014, în urma cărora aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale realizează elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.pr.pen. întrucât rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpat, instanţa va dispune condamnarea inculpatului V.D..

De la momentul săvârşirii uneia dintre cele două fapte, respectiv cea din data de 07.10.2013, şi până în prezent a intervenit o nouă lege penală, respectiv noul Cod penal (Lg. nr.286/2009) care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, care reglementează în mod diferit limitele de pedeapsă cu închisoarea pentru această infracţiune.

Văzând fişa cazierului judiciar al inculpatului instanţa constată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 341/20.09.2002 în dosarul penal nr. 1659/2002 al judecătoriei Carei pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi ultraj contra bunelor moravuri prev,. de art. 192 alin. 2 Cod penal şi art. 321 alin. 1 Cod penal. Inculpatul a fost rejudecat pentru aceleaşi fapte în dosarul nr. 2416/218/2009 al Judecătoriei Carei, care prin sentinţa penală nr. 214/02.10.2009 l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare, inculpatul fiind eliberat la data de 10.01.2010  conform sentinţei penale nr. 2/2010 a Judecătoriei Satu Mare, rămânându-i de executat un rest de 132 de zile.

Având în vedere această condamnare, instanţa apreciază că în privinţa faptei comise de către inculpat la data de 07.10.2013, legea penală mai favorabilă o constituie legea penală nouă, chiar şi în condiţiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt mai ridicate decât cele prevăzute de legea veche. Instanţa are în vedere faptul că potrivit legii vechi, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. 1 lit. a Cod penal 1969, termenul de reabilitare pentru condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 2 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 214/02.10.2009 a Judecătoriei Carei, nu s-a împlinit, astfel că inculpatul s-ar afla în stare de recidivă postexecutorie conform art. 37 lit. b Cod penal 1969.

Raportat la dispoziţiile art. 165 din actualul Cod penal, reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. Conform acestor dispoziţii, inculpatul V.D. ar fi reabilitat de drept, astfel că acesta nu ar fi săvârşit fapta din data de 07.10.2013, în stare de recidivă, motiv pentru care, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa va aplica în cauză dispoziţiile legii penale noi cu privire la ambele fapte reţinute în sarcina inculpatului, cu atât mai mult cu cât şi dispoziţiile art. 10 din Legea  nr. 187/2012 obligă instanţa să aplice tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni potrivit legii noi, atunci când cel puţin una din infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă.

În raport de persoana inculpatului, care a recunoscut fapta săvârşită, nu are antecedente penale şi a fost judecat după procedura recunoaşterii învinuirii, dar care nu este la primul contact cu legea penală, instanţa va aprecia că aplicarea unor pedepse cu închisoarea şi condamnarea inculpatului este necesară pentru sancţionarea şi reeducarea inculpatului.

Reţinând că în cauză legea penală mai favorabilă o constituie legea penală nouă, în baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură îl va condamna pe inculpatul V. D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, infracţiune comisă la data de 07.10.2013 asupra persoanei vătămate B.A..

De asemenea, în baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pe inculpatul V.D. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, infracţiune comisă la data de 27.02.2014 asupra persoanei vătămate D. I..

Conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, în baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal instanţa va aplica inculpatului V.. D.pedeapsa principala cea mai grea, respectiv 1 an inchisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni închisoare, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an si 2 (două) luni inchisoare.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului V.. D. instanţa a avut în vedere modul şi împrejurările comiterii infracţiunilor,  starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii, precum si celelalte criterii prevăzute la art. 74 alin. 1 Cod penal.

Astfel, instanţa reţine că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat în anii anterior pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă. De asemenea, instanţa reţine perseverenţa manifestată de inculpat în săvârşirea de infracţiuni cu violenţă, rezultatele faptelor sale fiind mai grave, de la o infracţiune la alta şi culminând cu  trimiterea sa în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor.

În ceea ce priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei, instanţa constatând că ne aflăm în prezenţa a două infracţiuni contra integrităţii corporale ale persoanei, săvârşite cu intenţie şi care au avut urmări grave pentru sănătatea persoanelor vătămate, apreciază că se impune executarea pedepsei in regim de detenţie, fiind necesară formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de ordinea de drept, şi faţă de regulile de convieţuire socială, pentru ca in viitor sa aibă o atitudine diferită faţă de cea manifestată până în prezent.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că părţile vătămate B.A. şi D. I s-au constituit părţi civile în timpul judecăţii.

Astfel, partea civilă B.A. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, din care 5.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare şi contravaloarea telefonului mobil pe care i l-a distrus inculpatul când l-a agresat, iar suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Partea civilă D. I.a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei, din care 10.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând taxa certificatului medico-legal, cheltuieli de spitalizare în cuantum de 256,16 lei şi alte cheltuieli materiale, iar suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale (f. 45 verso).

În dovedirea daunelor materiale solicitate, partea civilă B. A. a depus chitanţa nr. . din 08.10.2013 emisă de Serviciul Judeţean de medicină legală Bihor pentru suma de 39 lei, reprezentând taxa certificatului medico legal, precizând că nu are alte înscrisuri în dovedirea daunelor materiale solicitate (f. 53-54). Din certificatul medico legal nr. 2904/Ia/1147 din data de 08.10.2013 rezultă că B, A, nu a fost internat în spital.

Partea civilă D, I,, în dovedirea daunelor materiale solicitate a depus la dosar chitanţa nr. 49853 din 14.03.2014 pentru suma de 39 lei reprezentând contravaloarea certificatului medico legal şi chitanţa nr. ,,,, din 17.03.2014 pentru suma de 256,16 reprezentând cheltuieli de spitalizare (f. 20-21 d.u.p. 410/P/2014), iar pentru celelalte daune materiale solicitate, acesta a arătat că nu deţine înscrisuri.

Având în vedere natura leziunilor descrise în certificatele medico-legale prezentate de părţile vătămate, precum şi numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, împrejurarea că acordarea daunelor morale are ca scop repararea suferinţei fizice cauzate părţilor vătămate B, A, şi D,I, fără să poată constitui o modalitate de îmbogăţire fără just temei, instanţa în baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, va admite în parte acţiunile civile formulate de aceştia şi va obliga pe inculpatul V, D. să plătească părţii civile B. A. suma de 4.500 lei cu titlu de daune morale, iar părţii civile D. I. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

De asemenea, în baza aceloraşi texte de lege, instanţa va admite în parte şi cererile de obligare a inculpatului  v, D, la plata daunelor materiale, în măsura în care acestea au fost dovedite de către părţile civile cu înscrisuri, respectiv la plata către partea civilă B, A, a sumei de 39 lei, contravaloarea certificatului medico-legal şi la plata către partea civilă D,I,a sumei de 295,16 lei, contravaloarea certificatului medico-legal şi a cheltuielilor de spitalizare. 

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul V, D. la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 400 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu în faza de urmărire penală, avocat R. B., conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. …., a sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat P. T., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. . şi a sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat M. M., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. …. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 5 Cod penal reţine că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală nouă.

In baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul V.D.– CNP 1. , fiul lui D. şi C., născut la . în Marghita, judeţul Bihor, cu domiciliul în . nr. ., judeţul ., cetăţenia română, studii 8 clase, fără ocupaţie, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, la pedeapsa de:

- 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe (persoana vătămată B.A);

In baza art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul V.D.la pedeapsa de:

- 1 (unu) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe (persoana vătămată D. I.).

În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului V.D. pedeapsa principala cea mai grea, respectiv 1 an inchisoare, la care adauga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an si 2 (două) luni inchisoare, în detenţie.

 Constată că inculpatul V.D. este arestat preventiv în altă cauză.

În baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A., domiciliat în ….nr…., judeţul Bihor şi obligă pe inculpatul V. D.să plătească părţii civile B. A., suma de 39 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 4.500 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 19 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. I. domiciliat în . nr. ., judeţul Bihor şi obligă pe inculpatul V. D. să plătească părţii civile D. I., suma de 295,16 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse şi cheltuielile aferente urmăririi penale, din care, în baza art. 272 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 400 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu în faza de urmărire penală, avocat R. B., conform delegaţiilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. ., a sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat .P. T., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. . şi a sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu pentru apărătorul din oficiu, avocat M. M., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. ..

Cu drept de apel, in 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunţată în şedinţă publică din data de  24 martie 2015.

PREŞEDINTE,GREFIER,