Actiune in raspundere civila delictuala

Prin acţiunea civilă, reclamantul BI a chemat în judecată pe pârâtul BA solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 6081,06 lei, reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive s-a arătat că arătat că la data de 09.07.2010 a avut loc un accident rutier in care a fost implicat autoturismul marca FE având numărul de inmatriculare CJ XX ….  condus de către reclamant şi autovehiculul marca P 307 cu nr. de înmatriculare CJ YY …. , condus de către pârât, care a efectuat o manevră de întoarcere, intrând în coliziune cu autovehiculul reclamantului.

S-a precizat în urma accidentului nu au rezultat vătămarei corporale, iar cei doi conducători auto au încheiat un proces verbal de constatare amiabilă, întrucât  pârâtul şi-a recunoscut în totalitate vina pentru producerea accidentului şi a predat reclamantului poliţa de asigurare pentru ca acesta să îşi repare prejudiciul

Reclamantul a mai arătat că s-a prezentat la societatea SC C ASIG SA pentru a solicita repararea prejudiciului, insă cererea de despăgubire a fost respinsă, întrucât societatea de asigurare  a considerat că nu se pot trage concluzii cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Reclamantul a considerat că sunt îndeplinite faţă de pârâtul BA toate condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, după cum reiese din art. 998, 999 C civ, fiind necesar ca acesta să răspundă pentru prejudiciul pe care l-a cauzat.

Cu privire la cuantumul prejudiciului pretins, s-a arătat că acesta reprezintă contravaloarea reparatiei efectuate de către  SC N SRL

În drept, s-au invocat prevederile art. 998-999 Cod civ.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă de timbru  şi s-a achitat timbru judiciar corespunzător.

Pârâtul BA a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat  admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că la 09.07.2010 se deplasa spre satul V conducând autoturismul marca P model 307 cu numărul de inmatriculare CJ -YY –…. şi a efectuat o manevra de intoarcere a autovehiculului spre stânga, moment in care a intrat in coliziune cu autovehiculul condus de reclamant, marca FE cu numărul de inmatriculare CJ - XX …...

S-a precizat că nu au existat vătămări corporale şi a fost completat formularul tipizat intitulat constatare amiabila de accident, moment in care s-a  inmanat reclamantului şi poliţa de asigurare nr. ………… din data de 21.06.2010, valabila pana in data de 20.12.2010, însă cererea de despăgubire a fost respinsa la plata  de către asigurătorul S.C. C ASIG S.A., care a considerat ca este o tentativa de fraudare.

Pârâtul a afirmat că aspectele reţinute de către asigurăr nu corespund realităţii intrucat din totalitatea documentelor existente la dosarul de dauna, respectiv constatările inspectorilor, fotografiile, măsurătorile efectuate, rezulta fara putinţa de tăgada ca nu exista nicio tentativa de fraudare.

Cu privire la excepţia excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive a pârâtului, s-a arătat că,  raportat la prevederile din din Legea nr. 136/1995,  cererea reclamantului trebuie sa fie indreptata împotriva asigurătorului, care prezintă garanţii de solvabilitate, fiind realizat astfel interesul public constând in despăgubirea prompta si efectiva a celor păgubiţi prin accidente rutiere.

S-a precizat că persoana răspunzătoare este citata în calitate de intervenient forţat pentru a putea formula apărări cu privire la intrunirea elementelor răspunderii delictuale, insa precizarea expresa a calităţii procesuale, care nu este aceea de parat, releva intenţia fara echivoc a legii de a nu mai permite obligarea sa directa, conjunct sau în solidar cu asigurătorul.

S-a concluzionat că in speţă  calitatea procesuala pasiva aparţine exclusiv asigurătorului, iar intervenientul forţat nu poate fi obligat direct prin hotărâre judecătoreasca să o despăgubească pe reclamanta, în condiţiile existentei unei asigurări valabile.

Cu privire la pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea in parte a cererii de chemare in judecata formulata de către reclamant in măsura in care se stabileşte potrivit inscrisurilor depuse la dosarul cauzei precum si dupa administrarea intregului probator ca prejudiciul creat este rezultatul accidentului de circulaţie din data de 09.07.2010.

Pârâtul BA a formulat  cerere de chemare in garanţie împotriva S.C. C ASIG S.A. prin care a solicitat obligarea chematului in garanţie la plata sumei de 6.081,06 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului FE proprietatea reclamantului BI şi obligarea chemantului in garanţie la plata cheltuielilor de judecata constând din taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocaţial.

Motivând cererea de chemare în garantie, pârâtul a arătat că la data de 09.07.2010, data producerii accidentului, pentru autoturismul marca P model 307, cu numărul de inmatriculare CJ - YY -….. exista incheiata asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, fiind emisă de către S.C. C ASIG S.A. poliţa de asigurare nr. …… incheiata la data de 21.06.2010, cu valabilitate din data de 21.06.2010 pana in data de 20.12.2010.

S-a afirmat că asigurătorul se subroga in drepturile si obligaţiile asiguratului si, pe cale de consecinţa, despăgubirile cuvenite părtilor civile vor fi achitate de către acesta in temeiului contractului de asigurare.

Pârâtul a precizat  că în urma instrumentării dosarului de dauna de către inspectorii asigurătorului a fost emisa o adresa către păgubit in care se menţionează faptul ca asigurătorul considera ca prin inregistrarea cererii de despăgubire s-a incercat fraudarea societăţii de asigurare,

S-a menţionat faptul ca, in ipoteza stabilirii despăgubirilor de către instanţa de judecata, răspunderea asigurătorului are un caracter prioritar fata de răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a asiguratului prev. de art. 998-999 Cod. civ. şi, doar in situaţia in care intinderea daunelor depăşesc valoare maxima pe care o poate acorda asigurătorului in temeiul contractului de asigurare, asiguratul, in speţa paratului, va putea fi obligat la plata diferenţei.

Pârâtul a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 49 coroborate cu cele ale art. 50 din Legea nr. 136/1995, precun şi art. 51 din acelaşi act normativ, cererea de chemare in garanţie formulată impotriva societătii de asigurare este întemeiată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 60 - 63 Cod.pr.civ, art. 48 si următoarele si Legea nr. 136/1995.

Pârâtul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa, potrivit art. 242 alin.2 Cod.pr.civ.

Cererea de chemare în garanţie a fost legal timbrată cu taxă de timbru  şi s-a achitat timbru judiciar corespunzător.

Pârâta SC C ASIG SA  a depus întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii principale si de chemare in garanţie ca fiind netemeinice.

În motivare, pârâta a arătat că în sarcina asiguratului său nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, lipsind  complementaritatea avariilor existente la autovehiculele implicate in accidentul rutier din data de 09.07.2010.

Pârâta a afirmat că în urma evenimentului rutier din data de 09.07.2010 a fost deschis dosarul de dauna …., potrivit dispoziţiilor art. 38 din Ordinul CSA nr. 5/2010. S-a menţionat faptul ca potrivit art. 5 din Ordinul CSA 21/2008, privitor la constatul amiabil „completarea si semnarea formularului Constatare amiabila de accident nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor auto, ci un cumul de elemente si fapte „care care vor contribui la soluţionarea dosarelor de dauna”.

S-a susţinut că în urma propriile investigaţii cu privire la accidentul de circulaţie din data de 09.07.2010 s-a întocmit raportul de  investigaţie privind cauzele si imprejurarile producerii accidentului de circulaţie de către inspectorii societăţii de asigurarea, care a concluzionat că evenimentul nu a avut loc conform celor declarate. S-a arătat în acest sens că păgubitul a suferit o lovitura foarte puternica dreapta. In schimb, privitor la zona presupus de contact al asiguratului, acesta are doar nişte zgârieturi superficiale, fara fisuri sau rupturi de material cum era normal.  S-a remarcat totodată faptul ca era obligatoriu ca cele doua bări de fata să intre in contact, dar asiguratul nu prezintă urme de lovire pe bandoul de culoare neagra, si nici sub acesta, adică la inaltimea cuprinsa intre 20 si 50 cm, deşi păgubitului  prezintă la această înălţime avarii serioase.

Potrivit susţinerilor din cuprinsul intâmpinării, cei doi conducători implicaţi in eveniment au avariile necomplementare si nu s-au lovit, astfel incât dosarul de dauna RA….. a fost respins la plata, domnul ~—- BI fiind informat asupra acestui aspect prin adresa nr. ….din data de 02.08.2010.

Pârâta a mai arătat că, raportat la constatările SC C ASIG SA cu privire la dinamica accidentului , se află in imposibilitatea acordării despăgubirilor, fiind aplicabile prevederile art. 45 alin.3  din Ordinul CSA 5/2010 care arata ca cererile de despăgubire se resping cand „nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele si împrejurările producerii accidentului, precum si la cuantumul prejudiciilor produse”, caz in care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecatoresca.

Prin urmare, s-a solicitat ca dupa administrarea probatoriului in cauza sa se dispună respingerea acţiunii ca fiind netemeinica si nelegala raportat la faptul ca in sarcina asiguratului nu sunt intrunite elementele răspunderii civile delictuale.

În drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinul nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Codul de procedură civilă.

La data de 06 aprilie 2012 reclamantul BI a modificat cererea principală, în sensul că a chemat in judecată şi pe pârâta SC C ASIG SA , solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6081,06 lei, reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23 aprilie 2012 reclamantul BI a precizat cererea de chemare în judecată, aratând că a chemat in judecată in calitate de  pârâtă pe SC C ASIG SA şi în calitate de intervenient forţat pe Pârâtul BA .

Prin încheierea pronunţată în sedinta publică din data de 09 martie 2012  a fost respinsă excepţia nelegalei timbrări a cererii principale şi a fost unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

În probaţiune, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ. instanţa a încuviinţat părţilor administrarea probei a probei testimoniale, a probei cu înscrisuri precum şi efectuarea unei expertize tehnice – specialitatea autovehicule .

La termenul de judecată din data de 18 mai 2011 şi  s-a administrat proba testimoniala, fiind audiat martorul PI.

La dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiza tehnica judiciara – specialitatea automobile – circulaţie rutieră, efectuat de expert judiciar ing. MI.

 Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de sustinerile partilor, de probele administrate in cauza, precum si de dispozitiile legale incidente, instanta retine urmatoarea stare de fapt şi de drept:

Cu privire la starea de fapt, instanţa reţine că la 09 iulie 2010 s-a produs un accident de circulaţie în localitatea V din jud. CJ  în care a fost implicat autovehiculul condus de către pârâtul BA şi autoturismul  condus de către reclamant.

Conducătorii auto implicaţi in evenimentul rutier au încheiat procesul-verbal de constatare amiabilă din cuprinsul căruia rezultă că pârâtul BA, care se deplasa la volanul autoturismului marca P model 307 cu numărul de inmatriculare CJ -YY -…., a efectuat o manevra de intoarcere a autovehiculului spre stânga intrând astfel in coliziune cu autovehiculul cu numărul de inmatriculare CJ - XX –….. condus de reclamant. În urma coliziunii nu au rezultat vătămări corporale, însă s-a produs avarierea ambelor autoturisme implicate în evenimentul rutier.

Conform dispoziţiilor art. 998-999 Cod.civ , în vigoare la data producerii accidentului rutier, raportul juridic de dezdăunare se stabileşte între persoana păgubită şi persoana a cărei faptă cauzat prejudiciul, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii,  respectiv: existenta unei fapte ilicite, a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legaturi de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovatia autorului faptei ilicite.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BA, instanţa va avea în vedere faptul că în raportul juridic obligaţional reglementat de art. 998-999 Cod.civ, in vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, calitatea procesuală pasivă aparţine persoanei care prin fapta sa ilicită a cauzat un prejudiciu altei persoane.

Întrucât prin cererea de chemare în judecata reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicită constând în nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, calitatea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii aparţine persoanei a cărei presupusă faptă a pricinuit prejudiciul.

Mai trebuie observat faptul că dispoziţiile art. 54 din Legea nr.136/1995, potrivit cărora drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, instituie o măsură de protecţie pentru persoanele păgubite prin astfel de accidente, dar nu sunt de natură să stingă raportul juridic care a luat naştere în urma producerii unui prejudiciu printr-o faptă ilicită şi în virtutea căruia persoana care a cauzat prejudiciul este ţinută să-l repare.

 Prin urmare, instanţa constată existenţa identităţii între persoana pretins obligată în raportul juridic de dezdăunare litigios şi pârâtul BA, fiind justificată chemarea acestuia în judecată, drept pentru va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia pârâtul.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că raportul de expertiza tehnica judiciara – specialitatea automobile – circulaţie rutieră efectuat de expert judiciar ing. MI descrie modul  de producere a impactului  astfel: autoturismul marca FE cu nr. de înmatriculare CJ XX… se depasa în direcţia înainte, iar autoturismul cu nr. de înmatriculare CJ YY …. a încercat să întoarcă plecând de pe loc fara a se asigura. S-a concluzionat în cuprinsul raportului de expertiză că impactul între autoturisme s-a produs din pricina neacordării prioritătii de trecere la efectuarea unei manevre de întoarcere de către conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare CJ XX….

Starea de fapt anterior descrisă, relevată şi de conducătorii auto implicaţi în evenimentul rutier, nu a fost infirmată de pârâta societate de asigurare prin administrarea vreuniu mijloc de probă.

În urma evenimentului rutier, autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ XX… proprietatea reclamatului BI, a suferit avarii la bara fata, aripă dreapta faţă, far dreapta faţă, semnalizator dreapta faţă, proiector ceaţă, capotă motor, suport dreapta fată,  acestea fiind consemnate în nota de constatare a avariilor încheiate de pârâta societate de asigurare la 17.07.201 în cadrul dosarului de daună RA …..

La data producerii evenimentului rutier autoturismul cu nr. de înmatriculare CJ-XX-….  era asigurat cu poliţa de asigurare nr. ….. incheiata la data de 21.06.2010, cu valabilitate din data de 21.06.2010 pana in data de 20.12.2010 la pârâta SC C ASIG SA  , astfel incât societatea de asigurare acordă despăgubiri, conform art. 49 din Legea nr.136/1995, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Contrar susţinerilor pârâtei SC C ASIG SA, instanţa constată că probele administrate confirmă producerea accidentului rutier in modalitatea arătată de către reclamant, precum şi faptul că vinovăţia  pentru producerea accidentului aparţine conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare CJ-YY-…...

Raportul de expertiza tehnica judiciara atestă şi faptul că piesele indicate în cuprinsul devizului de reparaţii  emis de către SC N SRL au fost avariate în urma impactului petrecut în condiţiile declarate de conducătorul autovehiculului cu numărul de înmatriculare CJ XX…. , proprietatea reclamantului.

Instanţa reţine că existenţa şi întinderea prejudiciului produs au fost probate prin devizul de materiale şi manoperă, prin nota de constatare a daunelor şi prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ce a concluzionat că accidentul se putea produce în modalitatea declarată de către reclamant şi putea provoca avariile constatate în pofida aprecierilor nejustificate tehnic de către pârâtă .

Prin urmare, instanţa consideră că suma de 6081,06 lei reprezintă o estimare corectă a prejudiciului suferit de reclamant prin avarierea autoturismului, reprezintând echivalentul reparării integrale al prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Raportat la aspectele anterior epxuse, instanţa  constată că în cauză sunt întrunite condiţiile art.998-999 Cod.civ . privind răspunderea civilă a  conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare CJ-XX-…., asigurat pentru răspundere civilă delictuală, la data producerii accidentului, la SC C ASIG SA  .

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse,  instanţa constată că pretenţiile reclamantului sunt justificate , motiv pentru care  în temeiul art. 998-999 Cod.civ. art. 49 si art. 54 din Legea nr.136/1995 instanţa va admite cererea în parte  principală şi va obliga pe pârâta SC C ASIG SA să plătească reclamantului BI suma de 6.081,06 lei reprezentând despăgubiri.

În ceea priveşte obligarea pârâtului BA la plata despăgubirilor, trebuie arătat că repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus faţă de paguba suferită.

Astfel fiind, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul concret trebuie să nu fie reparat încă, iar în ipoteza în care există o poliţă de asigurare de răspundere civilă şi cel prejudiciat primeşte despăgubiri de la societatea de asigurare, autorul prejudiciului poate fi obligat numai pentru diferenţă.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi dispusă în speţă, în sensul obligării pârâtei societate de asigurare la plata de despăgubiri în valoare de 6.081,06  lei către reclamant, despăgubiri ce repară în întregime prejudiciul suferit, instanţa constată că obligarea pârâtului BA la acoperirea aceluiaşi prejudiciu ar fi lipsită de temei, drept pentru care urmează a respinge acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca neîntemeiată.

Pe cale de consecinţă, va fi respinsă ca neîntemeiată şi cererea de chemare in garanţie formulată de pârâtul BA în contradictoriu cu pârâta  SC C ASIG SA intrucât pârâtul nu a căzut în pretenţii, acţiune promovată impotriva acestuia urmând a fi respinsă.

Cu privire la cheltuielile de judecata, instanţa reţine că acestea se compun din taxa judiciara de timbru, timbru judicia şi onorariu avocatului reclamantului, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse  la dosar  şi, potrivit art.  274-276 Cod.pr.civ, se impun a fi suportate de către pârâta SC C ASIG SA avand in vedere ca pretenţiilor  reclamantului au fost admise în totalitate fata de această pârâtă.

Prin urmare, în baza art. 274-276 Cod.pr.civ, instanţa va obliga pe pe pârâta SC C ASIG SA să plătească reclamantului suma de 1481 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial

8/ PLANGERE CONTRAVENTIONALA HG nr.984/2005. SENTINŢA  CIVILĂ NR.  2798/05.12.2013. CONTRAVENTII.

Prin plângerea contravenţională, petentul ŞS a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Sanitară  Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor CJ, anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CJ nr. 0000XXX/27.03.2013 si, in subsidiar, inlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.

In motivare, petentul a aratat că, în data de 27.03.2013 se aflaa in targ in localitatea CT, unde comercializa animale (pasari). In jurul orei 10.00 s-a efectuat un control de catre o persoana din cadrul DSVSA CJ, ocazie cu care s-a intocmit procesul verbal de contraventie seria CJ nr. 0000XXX/27.03.2013 prin care i-a fost aplicata o amenda de 720 lei pentru faptul ca nu detinea aviz interjudetean.

Petentul a aratat faptul ca procesul verbal este nul eoarece a fost incheiat de catre persoana care nu avea calitate, intrucat potrivit art. 11 alin. 3 din Hotararea nr. 984/25.08.2005, porcesul verbal trebuia incheiat de catre un inspector, iar procesul verbal contestat a fot incheiat de catre un consilier.

Totodata, petentul a aratat faptul ca a fost sanctionat pentru o fapta care nu este prevazuta in art. 3 lit. b pct. 9 din HG nr. 984, conform caruia detinerea sau transportul de animale neidentificate si neinregistrate, fara documente sanitare veterinare se sanctioneaza cu amenda de la 720-1500 lei. In schimb, petentul precizeaza ca detinea certificat de producator pentru pasari si oua, precum si fisa de sanatate pentru animalele de la care se valorifica produse de origine animala, acte care sunt in conformitate cu art. 3 lit. b pct. 9 si pe care le-a prezentat la intocmirea procesului verbal, dar i-au fost refuzate.

Un alt motiv de nulitate, sustine petentul, este acela ca la incheierea procesului verbal a fost prezent si martorul HI care nu a semnat procesul verbal si nu este identificat prin datele sale personale, necesare pentru valabilitatea procesului vebal.

În  drept, petentul a invocat HG nr. 984/2005.

In probatiune, petentul a depus la dosar copia procesului verbal contestat, certificat de producator, fisa de sanatate pentru animale, martori.

La data de 04.06.2013, intimata, a depus la dosar un Intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

In sustinere, intimata a aratat faptul ca la data de 27.03.2013, pe raza localitatii Campia Turzii, s-a organizat un control inopinat, dar legal efectuat, in virtutea competentelor exclusive ale agentului constatator, asa cum au fost stabilite prin OG nr. 42/2004 si Ordinul ANSVSA nr. 57/2010, precum si Regulamentele CE.

La data si ora constatarii, petentul a efectuat un transport de animale (pasari), de la localitatea de domiciliu din judetul AB la targul din localitatea CT din judetul CJ fara a detine aviz interjudetean, fiind incalcate prevederile exprese ale Ordinului Presedintelui ANSVSA nr. 147/2006, petentul fiind obligat de a face toate demersurile necesare in scopul obtinerii si detinerii tuturor documentelor aferente unei comercializari de animale cu respectarea cerintelor specifice legislatiei sanitare veterinare.

Intimata a aratat faptul ca nici uul dintre documentele depuse de catre petent nu pot suplini continutul si nu fac parte din categoria celor solicitate imperativ prin dispozitiile normative pentru cazurile de comercializare a pasarilor in afara altor judete decat cele de provenienta.

În drept, intimata a invocat prev. art. 205 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, Ordinul P. ANSVSA nr. 147/2006, HG nr. 984/2005.

În probaţiune, s-a depus fisa postului dresantului procesului verbal atacat, Nota de relatii.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CJ nr. 0000xxx/27.03.2013 intocmit de intimata, petentul a fost sancţionat cu amenda de 720 lei, retinandu-se in sarcina sa faptul ca a efectuat transport de animale (pasari) de la localitatea de domiciliu (Oarda, jud. ALba) la targ CT fara a detine aviz interjudetean.

Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 05.04.2013.

Fiind învestită, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:

Analizând actul de sancţionare sub aspectul legalităţii sale, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii, ce poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Instanţa mai reţine că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 3 lit. b pct. 9 din OG nr. 984/2005 („Următoarele fapte constituie contravenţii la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează după cum urmează: b) cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice: 9. deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare;”).

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, deşi în dreptul nostru intern contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa dreptului penal şi procesual penal, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei şi Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenţii intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancţionează astfel de fapte are caracter general (H.C.L. nr. 26/2010 se adresează tuturor cetăţenilor); sancţiunile contravenţionale aplicabile (amenda alternativ cu sancţiunile complementare) urmăresc un scop preventiv şi represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Neaţă c. României, Anghel c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are în sensul art. 6 din Convenţie „caracter penal”.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Instanţa reţine că petentul nu a reuşit să facă dovada pozitivă a unei situaţii de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenţiei.

Instanţa reţine că procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un act autentic care se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumţiei de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susţinerea plângerii contravenţionale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindeşte în mod corect cele întâmplate.

Această prezumţie în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenţiei spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei sunt neadevărate.

Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumţiei, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, trebuie să ceară instanţei, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţarea şi administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanţa reţine că amenda contravenţională aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, raportat la pericolul provocat prin fapta sa de catre petent.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, instanţa constată că procesul-verbal contestat este legal şi temeinic, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare