Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 52 din 06.08.2014


Prin plângerea contravenţională petentul B a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ca fiind nelegal şi netemeinic, si in consecinta exonerarea petentului de la plata amenzii contraventionale in cunatum de 2000 lei si inlaturarea sanctiunii contraventionale complementare constand in confiscarea a 1 mc material lemons pentru foc, iar in subsidiar, inlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea „avertismentului", cu cheltuieli de judecata.

In motivare, petentul a aratat că, a fost sancţionat contravenţional cu amenda in cuantum de 2000 Lei, pentru săvârşirea contravenţiei prev.de art.19 alin. I lit.b din Legea nr. 171/2010, pentru faptul ca in ziua de 14 februarie 2013, ora 19,00, a condus autoturismul marca DACIA pe DJ 107, in apropierea sensului giratoriu S, din direcţia Petrestii de Jos spre Turda, transportând cantitatea de 1 mc material lemons pentru foc „acat" fara a deţine aviz de insotire ori alt document prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase in vigoare.

Petentul a precizat ca procesul verbal atacat este nelegal si neîntemeiat, întrucât a fost încheiat pentru o fapta contravenţionala care nu exista.

Astfel, petentul a aratat faptul ca, in data de 14 februarie 2013, s-a deplasat in localitatea Livada, pentru a-si achiziţiona stâlpi de acat. La sediul depozitului s-a întâlnit cu numitul Mese Sorin, un cunoscut, care cumpărase lemn de foc pentru o alta persoana, Florea Sergiu, având incarcat cu marfa un autoturism marca DACIA, pe care trebuia sa o duca in Campia Turzii. Intrucat acesţa nu avea carnet de conducere i-a solicitat petentului sa conduca maşina încărcata cu lemn, solicitare căreia i-a dat curs, mergând împreuna cu Mese Sorin in masina.

Pe drum, petentul a aratat ca au fost opriţi de un echipaj de politie care, ia solicitat petentului actele pentru marfa, iar petentul i-a indicat expres faptul ca este doar şofer, ca marfa este a altei persoane, iar după discuţiile cu M S petentul a luat la cunostinta faptul ca acesta deţine si actele de cumparare care insa au rămas la firma. Petentul a adus la cunoştinţa agentului constatator faptul ca in 10-15 minute vor sosi si actele, insa agentul constatator i-a poftit in sediul postului de politie, spunandu-le ca marfa va fi confiscata. In timp ce agentul constatator scria actele, au sosit si documentele, care au fost prezentate si după ce li s-a solicitat sa semneze agentul i-a spus petentului ca totul este in regula si ca poate pleca.

Abia după ce a plecat, petentul a constatat ca in realitate s-a incheiat procesul-verbal atacat, prin care i-au fost aplicate mai multe sancţiuni, precum si procesul-verbal de restituire a materialului lemnos, agentul constatator spunandu-mi ca semnez pentru restituirea materialului lemnos, acte care mi-au fost predate deodată.

Având in vedere circumstanţele in care s-a incheiat procesul verbal, petentul a aratat ca este cert faptul ca fapta nu exista, intrucât, pe de o parte actele de provenienţa existau si au fost aduse organului constatator, iar pe de alta parte, organul constatator însuşi a recunoscut acest lucru, in momentul in care a incheiat, la ora 20,00, procesul-verbal de reştiţuire a marfii retinute, fara insa a avea posibilitatea anularii procesului verbal incheiat.

Astfel, petentul a aratat ca sancţiunea contravenţionala complementara este cert ca a rămas fara obiect in condiţiile in care marfa a fost deja restituita, conform procesului verbal olograf întocmit de organul constatator, iar sancţiunea principala a amenzii aplicate nu respecta dispoziţiile art.21 din O.G. nr. 2/2001.

In subsidiar, petentul a solicitat inlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea „avertismentului", având in vedere dispoziţiile art. 7 alin. j din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „Avertismentul se poate aplica si în cazul in care actul normativ de stabilire si sancţionare a contravenţie nu prevede aceasta sancţiune”.

La data de 16 iulie 2013, intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, a depus la dosar un Intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului verbal de contraventie ca fiind temeinic si legal incheiat.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala in cadrul careia a fost audiat  martorul M.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei intocmit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj – Post de Politie S, petentul a fost sancţionat cu amenda de 2000 lei, retinandu-se ca în data de 14 februarie 2013, ora 19:00, a condus autoturismul marca DACIA pe DJ 107, in apropierea sensului giratoriu Sandulesti, din direcţia Petrestii de Jos spre Turda, transportând cantitatea de 1 mc material lemons pentru foc „acat" fara a deţine aviz de insotire ori alt document prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase in vigoare, fapta fiind prevazuta si sanctionata de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010.

Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 20.02.2013.

Fiind învestită, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:

Analizând actul de sancţionare sub aspectul legalităţii sale, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii, ce poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Instanţa mai reţine că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută si sanctionata de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 („(1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare;”).

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, deşi în dreptul nostru intern contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa dreptului penal şi procesual penal, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei şi Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenţii intră în sfera „acuzaţiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancţionează astfel de fapte are caracter general (H.C.L. nr. 26/2010 se adresează tuturor cetăţenilor); sancţiunile contravenţionale aplicabile (amenda alternativ cu sancţiunile complementare) urmăresc un scop preventiv şi represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Neaţă c. României, Anghel c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are în sensul art. 6 din Convenţie „caracter penal”.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Instanţa reţine că petentul nu a reuşit să facă dovada pozitivă a unei situaţii de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenţiei.

Dimpotriva, instanta constata ca savarsirea faptei contraventionale reiese si din declaratiile martorului audiati in cauza M S, care declara ca a uitat acasa atat talonul cat si avizele de insotire a a lemnului pe care il transporta impreuna cu petentul, iar din avizul de insotire depus la dosar .

Instanţa reţine că procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un act autentic care se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumţiei de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susţinerea plângerii contravenţionale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindeşte în mod corect cele întâmplate.

Această prezumţie în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenţiei spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei sunt neadevărate.

Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumţiei, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, trebuie să ceară instanţei, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţarea şi administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanţa reţine că amenda contravenţională aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, raportat la pericolul provocat prin fapta sa de catre petent.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, instanţa constată că procesul-verbal contestat este legal şi temeinic, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.