Procedura insolvenţei

Conform art. 2328 Noul Cod Civil preferinţa statului şi a unităţilor administrativ teritoriale se impune legislaţiilor speciale.

Acelaşi Nou Cod Civil fixează însă şi limitele în care legea specială poate reglementa această cauză de preferinţă, art. 153 din Legea de punere în aplicare prevăzând că ”preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul în care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică.”

Prin Decizia civilă nr. 659/A/16.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a fost respins apelul declarat împăotriva sentinţei civile nr. 1053/29.10.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9691/108/2013/a4, potrivit următoarei argumentaţii:

Prin sentinţa civilă nr. 1053/29.10.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9691/108/2013/a4, s-au respins contestaţiile formulate de creditorul ANAF şi de administratorul special GCL al debitorului SC ET SRL, la tabelul preliminar de creanţe privind creanţa creditorului ANAF.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin încheierea nr. 15/CC/15.01.2014, pronunţată de Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă în dosar nr. 9691/108/2013, a fost deschisă procedura insolvenţei debitorului SC ET SRL, fiind fixat termenul limită pentru depunerea creanţelor la 31.03.2014. În procedură s-a întocmit tabelul preliminar de creanţe.

Creditorul ANAF, DGJ, la data de 1123.05.2014, a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe pentru propria creanţă, solicitând înscrierea sub condiţie a sumei de 3.747.589 lei la categoria creanţelor garantate, menţionată în procesele verbale de sechestru nr. 7424/16.04.2013 şi 455005/22.04.2013, cu motivarea că s-a înscris provizoriu la masa credală cu suma de 11.408.645 lei, conform art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, reprezentând 7.661.056 lei, cuprinse în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 3/12.11.2013 emisă de AJFP Arad; 3.747.589 lei cuprinse în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 131816/12.04.2014 în baza căruia a fost emis Procesul verbal de sechestru nr. 7424/16.04.2014 .

Prin adresa nr. 873290/11.04.2014 a precizat creanţa în sumă de 7.661.056 lei prin care a solicitat iniţial înscrierea provizorie, în care a invocat faptul că la data de 11.03.2014 au fost finalizate rapoartele de inspecţie fiscală prin care s-a stabilit o creanţă în sumă de 7.169.822 lei precizând totodată că partea din creanţa solicitată sub condiţie nu mai este afectată şi prin urmare ea trebuie înscrisă la masa credală.

A considerat că creanţa de 3.747.589 lei trebuie înscrisă, sub condiţie, cu rangul stabilit de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 (creanţă garantată) având în vedere procesele verbale de sechestru nr. 7424/16.04.2013 şi nr. 131816/12.04.2013 solicită înscrierea în tabel până la definitivarea inspecţiei fiscale asupra acestei sume; că tabelul preliminar trebuie rectificat corespunzător, cu înscrierea sumei de 3.747.589 lei, sub condiţie, la categoria creanţelor garantate potrivit art. 121 alin 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte faptul că o parte din creanţe le-a solicitat sub condiţie, a arătat că s-a datorat existenţei celor două decizii de măsuri asigurătorii nr. 3/12.11.2013 şi nr. 131816/12.04.2014; că măsurile asigurătorii sunt dispuse în baza prevederilor OG nr. 92/2003, în vederea satisfacerii creanţelor fiscale, şi potrivit prevederilor art. 129 din Codul de Procedură Fiscală, sunt sub forma sechestrului asigurător, măsuri care se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, prin decizie emisă de organul fiscal competent.

A învederat că a solicitat, în condiţiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, înscrierea creanţei, la categoria creanţelor garantate, sub condiţie, întrucât, în măsura în care creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă la finalizarea controlului, măsura asiguratorie se transformă automat într-o măsura executorie, atribuind creditorului fiscal calitatea de creditor garantat asupra bunurilor societăţii debitoare; că măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, iar garanţia reală constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii.

A solicitat admiterea contestaţiei, cu consecinţa rectificării tabelului preliminar al debitoarei SC ET SRL, în sensul ca suma de 3.747.589 lei trebuie înscrisa, sub condiţie, în baza căruia a fost emis Procesul verbal de sechestru nr. 7424/16.04.2014 şi la rangul de preferinţă prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, această sumă fiind garantată în baza Proceselor verbale de sechestru nr.7424/16.04.2013 şi 455005/22.04.2013.

 Administratorul special al debitorului, GCL, a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe privind creanţa ANAF solicitând înscrierea creanţei acestui creditor ca provizorie, sub condiţie, arătând că in mod greşit administratorul judiciar a înscris în tabelul preliminar creditorul ANAF Bucureşti cu valoarea creanţei solicitate fără a menţiona faptul că aceasta este o creanţa înscrisa provizoriu sub condiţie, creanţa ANAF Bucureşti are ca temei deciziile de impunere nr. F-AR 183 si FA 184 din data de 11.03.2014 emise în baza rapoartelor de inspecţie fiscală F-AR 605 şi F-AR 606 din data de 11.03.2014, rapoarte de inspecţie împotriva cărora debitorul a formulat contestaţie solicitând anularea acestora ca fiind netemeinice şi nelegale, contestaţie ce a fost depusă la organul emitent fiind în curs de soluţionare. In aceste condiţii până la data la care va fi pronunţată o hotărâre definitive şi irevocabilă cu privire la temeinicia şi legalitatea titlurilor executorii ce stau la baza acestei creanţe, acest creditor deţine doar o creanţă ce trebuie înscrisă în tabelul creditorilor provizoriu, certitudinea acesteia fiind afectată de o condiţie rezolutorie.

Creditorul ANAF, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei privind creanţa sa, având în vedere că la SC ET SRL a avut loc un control fiscal iar urmare inspecţiei fiscale efectuate de organele de inspecţie fiscală abilitate în acest sens, s-au întocmit Rapoartele de inspecţie fiscală în baza cărora a fost emisă Decizia de impunere nr. F-AR 183/11.03.2014 si F-AR 184/11.03.2014. Împotriva actelor administrative reprezentate de deciziile de impunere amintite, administratorul special a precizat că societatea ar fi formulat contestaţie administrativă la organul de soluţionare competent, fără însă a anexa şi dovezi în acest sens. Deciziile de impunere nu au fost nici desfiinţate şi nici nu s-ar fi dispus vreo suspendare a executării lor, în cadrul instanţelor de contencios competente, iar debitorul nu a făcut dovada că până la declanşarea procedurii ar fi solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea executării deciziei de impunere in condiţiile art.14 si 15 din Legea 554/2004 şi prin urmare, deciziile de impunere nr. F-AR 183 şi 184 ambele din 11.03.2014 erau/sunt executorii, beneficiind de o prezumţie de legalitate şi de inexistenţa unei suspendări.

A apreciat că înscrierea creditorului bugetar cu sumele provenite din aceste decizii sub condiţie fie ea chiar şi rezolutorie nu este o măsură legală, atât timp cât, actele fiscale se bucură de prezumţia de legalitate până la răsturnarea lor de o instanţa competentă, iar prin admiterea contestaţiei, creându-se artificial o condiţie; că administratorul judiciar in urma analizei actelor creanţei instituţiei creditorului nu a calificat expres faptul că, creanţa fiscală este afectată de condiţie, chiar şi rezolutorie, considerând pe bună dreptate că trebuie să fie înscrişi cu creanţa rezultată din actele administrativ-fiscale reprezentate de cele două decizii de impunere, sens în care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de administratorul special al debitoarei.

Practicianul în insolvenţă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei formulate de ANAF, având în vedere că prin contestaţie, ANAF a criticat faptul că în mod neîntemeiat administratorul judiciar nu a înscris acest creditor la masa credală şi cu suma de 3.747.589 lei, cuprinsă în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 831816/12.04.2014, în baza căruia a fost emis procesul verbal de sechestru nr. 7424/16.04.2014, apreciind neîntemeiat că ar fi trebuit înscris în tabelul creditorilor cu această sumă, creanţă sub condiţie, urmând ca la finalizarea raportului de inspecţie fiscală, creanţa să devină una pură şi simplă; că rapoartele de inspecţie fiscală au fost finalizate, fiind emise decizii de obligaţii fiscale suplimentare constând în TVA şi impozit pe profit pentru suma totală de 7.661.056 lei, sumă cu care acest creditor a fost înscris în tabelul preliminar al creditorilor; că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii şi procesul verbal  de sechestru nu reprezintă titluri executorii care să stea la baza unei creanţe, lichide şi exigibile, şi în mod întemeiat creditorul nu a fost înscris în tabelul preliminar şi cu suma de 3.747.589 lei.

Practicianul în insolvenţă, prin note de şedinţă, a solicitat respingerea contestaţiei formulate de administratorul special ca neîntemeiată arătând că intr-adevăr a fost formulată o contestaţie împotriva rapoartelor de inspecţie fiscală şi a deciziilor de impunere ce au stat la baza înscrierii acestui creditor la masa credală, însă aceasta contestaţie se afla în curs de soluţionare în procedura de către organul emitent, în procedura prealabilă.

ANAF, prin precizări depuse la dosar, a precizat creanţa solicitată a fi înscrisă la masa credală, motivat de finalizarea inspecţiei fiscale, respectiv emiterea deciziilor de impunere nr. F-AR nr. 183/11.03.2014 şi F-AR nr. 184/11.03.2014, în urma cărora creanţa solicitată în sumă 11.408.654 lei, nu mai era afectată de condiţie, în ceea ce priveşte suma de 7.169.822 lei, aceasta devenind una certă, lichidă şi exigibilă. Prin urmare creanţa se ridică la cuantumul de 7.624.572 lei, compusă din 454.750 lei declarată iniţial şi 7.169.822 lei stabilită prin finalizarea inspecţiilor fiscale şi individualizarea titlurilor de creanţă conform Cod procedură fiscală.

Faţă de aceste aspecte, judecătorul-sindic a reţinut că ANAF, la data de 21.05.2014, a înregistrat o declaraţie de creanţă pentru suma de 454.750 lei din care 316.010 lei creanţă garantată şi  138.740 lei creanţă bugetară şi pentru suma de 11.408.645 lei creanţă conform art. 64 alin. 4, din Legea nr. 85/2006, din care 7.661.056 lei înscrisă într-un proces verbal de sechestru, iar 3.747.589 lei înscrisă în alt proces verbal de sechestru.

La data de 16.04.2014 creditorul ANAF a depus o cerere prin care a precizat că creanţa de 7.661.058 lei solicitată iniţial a fi înscrisă provizoriu este de 7.169.822 lei şi se impune a fi înscrisă ca şi creanţă pură şi simplă iar procesul verbal de sechestru  asigurător nr. 7424/16.04.2014 a devenit executoriu.

Practicianul în insolvenţă a înscris creditorul ANAF în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 316.010 lei creanţă garantată şi 7.345.046 lei creanţă bugetară. Creanţa bugetară cuprinde atât suma de 138.740 lei solicitată iniţial ca şi creanţă bugetară cât şi suma de 7.169.822 lei solicitată prin cererea precizatoare.

Prin contestaţie a solicitat înscrierea sub condiţie a sumei de 3.747.589 lei la categoria creanţelor garantate, menţionate în procesele verbale de sechestru amintite.

Judecătorul-sindic a constatat că în avizele de ipotecă iniţiale depuse la dosar ca anexă la declaraţia de creanţă nu sunt menţionate bunurile obiect al pretinsei garanţii. 

Conform art. 230 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală: „Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.”

Acest text legal autorizează creditorul-contestator să înscrie creanţa sa la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare indiferent de voinţa debitorului, fără însă a conferii creanţei calitatea de creanţă garantată.

Articolul 2328 din Codul civil prevede că: „Preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale. O asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.”

Articolul este o normă de trimitere la legea specială, în cazul de faţă aceasta fiind Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei care reglementează ordinea de preferinţă şi concursul între creditori cu acelaşi rang de preferinţă.

Articolul 2333 Cod civil doar defineşte noţiunea de privilegiu nefiind util în soluţionarea contestaţiei.

Art. 151 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală stabileşte ce bunuri ale debitorului pot fi urmărite silit în vederea recuperării creanţei şi posibilitatea instituirii sechestrului asupra acestora, alineatul 8 prevede expres că: „(8) Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.” Conform art. 2482 Cod civil, publicitatea gajului bunurilor mobile se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Deci pentru a fi înscris în tabelul creanţelor cu ordinea de preferinţă prevăzută de art. 121 alineatul 1 punctul 2, din Legea nr. 85/2006, creditorul-contestator trebuia să aibă indicate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul. Doar astfel puteau fi individualizate bunurile grevate în favoarea creditorului-contestator şi fondurile obţinute din vânzarea acestora precum şi sumele cuvenite acestuia din aceste fonduri.

Constatând că creditorul-contestator nu a înscris la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare bunurile obiect al garanţiei, judecătorul-sindic a respins contestaţia creditorului formulată de ANAF.

În ce priveşte contestaţia formulată de administratorul special al debitorului, judecătorul-sindic a constatat, în limitele sesizării, că deşi creanţa ANAF a fost contestată pe cale administrativă, nu s-a dispus suspendarea executării titlurilor constatatoare ale creanţei şi prin urmare, această contestaţie nu are nici o influenţă asupra regimului creanţei, aceasta rămânând creanţă pură şi simplă, motiv pentru care contestaţia a fost respinsă.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel creditoarea ANAF Bucureşti, solicitând admiterea în parte a apelului, cu dispunerea înscrierii creanţei sale în categoria creanţelor garantate pentru sumele înscrise in procesele verbale de sechestru nr. 7424/16.04.2013 si 455005/22.04.2013.

În motivarea apelului, se arată că apelanta s-a înscris provizoriu la masa credală cu suma de 11.408.645 lei, conform art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, reprezentând: 7.661.056 lei din decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 3/12.11.2013, emisă de AJFP Arad in baza căruia a fost emis procesul verbal de sechestru nr. 7424/16.04.2014; şi 3.747.589 lei din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 131816/12.04.2014. Prin adresa nr. 873290/11.04.2014 a precizat faptul ca, in urma definitivării Inspecţiei fiscale, s-a stabilit o creanţa in suma de 7.169.822 lei, partea din creanţa solicitata sub condiţie nemaifiind afectată. Ulterior, a precizat prin Decizia de impunere încheiata de organele de inspecţie fiscala definitiva, creanţa solicitata provizoriu (cea de 11.408.645 lei) la un cuantum total de 7.169.822 lei, întrucât activitatea de control a privit ambele Decizii de măsuri asigurătorii încheiate in condiţiile art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, respectiv atât suma de 7.661.056 lei cât si suma de 3.747.589 lei. Astfel, creanţele solicitate a fi înscrise provizoriu, au fost definitivate prin individualizarea actului administrativ reprezentate de Deciziile de impunere nr. F-AR 183/11.03.2014 si nr. F-AR 184/11.03.2014.

Se mai arată că motivarea instanţei de fond este eronată, deoarece la data deschiderii procedurii, apelanta a solicitat debitele deţinute de aceasta faţă de SC ET SRL, iar o parte din aceste debite, creanţa in suma de 7.169.822 lei, trebuie înscrisă cu rangul stabilit de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 drept creanţă garantată, având in vedere procesele verbale de sechestru nr. 7424/16.04.2013 si nr. 131816/12.04.2013, devenite executorii odată cu individualizarea creanţei fiscale ca urmare a inspecţiei. Acest fapt s-a datorat întocmirii de către organele fiscale a Rapoartelor de inspecţie fiscala nr. F-AR 605/11.03.2014 si nr. F-AR nr.606/11.03.2014 in baza cărora au fost emise Deciziile de impunere nr. F-AR 183/11.03.2014 si nr. F-AR 184/11.03.2014, ce au stabilit ca certă, lichidă şi exigibila suma de 7.169.822 lei.

Apelanta mai arată că potrivit O.G. nr. 92/2003, decizia de impunere constituie titlu de creanţa ce devine titlu executoriu la scadenţă, astfel că sumele solicitate prin cererea de admitere a creanţei, iniţial provizorii, sunt dovedite in prezent cu titluri, apelanta raportându-se şi la disp. art. 86 alin. 6, art. 110 alin. 3, art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, astfel că procesele verbale de sechestru asigurător nr. 7424/16.04.2013 si 455005/22.04.2013, menţionate in declaraţia de creanţa, cât şi în precizarea acesteia, prin raportare la dispoziţiile art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003 - Codul de Procedura Fiscala, au devenit executorii, suma pentru care fuseseră constituite, la acest moment, fiind garantata; că sechestrele se instituie conform Codului de procedura fiscala, asigurând statului prin organele sale un drept de gaj fiscal asupra bunurilor debitoarei şi că deşi în AEGRM nu au mai putut fi înscrise motivat de deschiderea procedurii de insolvenţă, acest lucru nu înlătura caracterul garantat al creanţei sale; că măsurile asigurătorii anterioare deschiderii procedurii sunt dispuse in baza OG nr. 92/2003, şi potrivit art.129, sunt sub forma sechestrului asigurător, măsuri care se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, prin decizie emisă de organul fiscal competent. Măsura poate fi dispusă asupra bunurilor mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.

Menţionează apelanta că în momentul individualizării creanţei si ajungerii acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi, acesta fiind considerentul pentru care apelanta a solicitat, în condiţiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, înscrierea creanţei la categoria creanţelor garantate, sub condiţie, întrucât în măsura in care creanţa devine certă, lichidă si exigibila la finalizarea controlului, măsura asiguratorie se transforma automat intr-o măsura executorie, atribuind creditorului fiscal calitatea de creditor garantat asupra bunurilor debitoarei.

Astfel, susţine că măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, finalitatea lor constând în garantarea executării obligaţiilor cu caracter patrimonial, când creanţa estimată este individualizata printr-un act administrativ fiscal in condiţiile legislaţiei fiscale, iar garanţia reală constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii şi acordă creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior, potrivit dispoziţiilor legii, sens în care solicită admiterea apelului şi admiterea contestaţiei sale, rectificarea Tabelului preliminar al debitoarei SC ET SRL, prin înscrierea creanţelor afectate de garanţie la rangul de preferinţă prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, aceste sume fiind garantate în baza proceselor verbale de sechestru nr. 7424/16.04.2013 si 455005/22.04.2013.

În drept, invocă Legea nr. 85/2006, cu precădere art. 73 art. 121.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 din noul Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de către apelantă, Curtea constată şi reţine următoarele:

Într-adevăr recurenta deţine procesele verbale de sechestru asigurător nr. 7424/16.04.2013 si 455005/22.04.2013, dar înscrierea creanţei prevalate de către aceasta în categoria creanţelor garantate, cum a reţinut şi judecătorul sindic, nu poate fi primită în considerarea următoarelor:

Conform art. 2328 NCC preferinţa statului şi a unităţilor administrativ teritoriale se impune legislaţiilor speciale.

Acelaşi NCC fixează însă şi limitele în care legea specială poate reglementa această cauză de preferinţă, art. 153 din Legea de punere în aplicare prevăzând că ”preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul în care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică.”

Trebuie reţinut că norma din art. 2328 NCC este una de trimitere, ea nu instituie o cauza de preferinţă , ci doar menţionează faptul că în domeniul creanţelor statului şi ale unităţilor administrativ teritoriale eventualele cauze de preferinţă vor fi stabilite prin legi speciale.

Preferinţa acordată creditorilor fiscali este reglementată de Codul de procedură fiscală.

Astfel, conform art. 151 alin. 4 CPF executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal”, iar potrivit art. 151 alin. 8 CPF ”prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceloraşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun” .

Prin urmare, preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţe bugetare (aşa cum este ea reglementată de Codul de procedură fiscală) rezultă din instituirea unui gaj legal asupra bunurilor ale debitorului.

Conform art. 151 alin. 1 CPF ”sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege”, iar conform art.151 alin. 6 CPF ”executorul fiscal (…) este obligat să sechestreze orice bunuri ale debitorului (decât cele care se găsesc la locul aplicării sechestrului), în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei”.

Dispoziţiile sus citate conturează mecanismul de funcţionare a preferinţei acordate statului pentru creanţele fiscale, reieşind că, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj asupra bunurilor debitorului care au făcut obiectul unui sechestru aplicat de organele fiscale.

  Gajul dobândit de către un creditor este un drept de gaj în sensul prevederilor dreptului comun, al urmând să se supună dispoziţiilor art. 2480-2486 NCC.

În acelaşi timp dispoziţiile art. 2423 rămân pe deplin aplicabile, iar preferinţa fiscului va dobândi rang de la data la care ea este făcută publică faţă de terţi prin înregistrarea sa la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

În acest sens trebuie interpretate prevederile art. 142 alin. 7 CPF conform cărora ”faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.”

Însă, de vreme ce preferinţa fiscului este limitată la anumite bunuri (menţionate în procesul-verbal de sechestru), simpla identificare a creanţei preferate nu este de natură să ofere celorlalţi creditori o imagine clară asupra sarcinilor ce grevează patrimoniul debitorului comun.

Prin urmare, preferinţa fiscului va fi asigurată numai în măsura în care bunurile asupra cărora se constituie gajul sunt menţionate în arhivă.

În situaţia în care debitorul este supus procedurii insolvenţei, semnificaţia art. 2328 NCC trebuie înţeleasă astfel:

Legea insolvenţei instituie o preferinţă specială pentru creanţele bugetare în cadrul procedurii falimentului.

Art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 plasează creanţele bugetare înaintea creanţelor chirografare în ordinea creanţelor ce sunt achitate urmare a lichidării averii debitorului.

Textul trebuie citit şi prin prisma prevederilor art. 121 din acelaşi act normativ care instituie regula preferinţei acordate creditorilor beneficiari ai unei garanţii reale, cu precizarea că această din urmă preferinţă vizează sumele rezultate din valorificarea bunului afectat garanţiei reale.

În termenii art. 2326 NCC, fiscul poate beneficia în anumite condiţii de o cauză de preferinţă asupra unui bun (mobil) ca efect al gajului fiscal instituit asupra acelui bun, în vreme ce creditorii bugetari se bucură de un privilegiu general asupra averii debitorului.

Înscrierea la arhivă a creanţei bugetare are drept efect perfectarea privilegiului general al creditorului bugetar asupra tuturor bunurilor (mobile) ale debitorului. Acest privilegiu nu conferă preferinţă raportat la garanţiile reale (ipoteci mobiliare, gajuri) constituite asupra anumitor bunuri ale debitorului în favoarea creditorilor garantaţi, el conferă doar preferinţa de a poziţiona pe creditorul bugetar în categoria menţionată de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte însă, constituirea gajului fiscal (prin instituirea sechestrului) conferă fiscului preferinţa stabilită de orice garanţie reală (şi în acest sens trebuie înţeleasă referirea din art. 171 alin. 1 CPF la ”creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii”), deci poziţia la care se referă art. 121 din Legea nr. 85/2006. În plus, dacă acest gaj este înscris la arhivă (împreună cu descrierea bunurilor sechestrate), conferă titularului rang de la data înscrierii şi poate surclasa eventualele ipoteci mobiliare înscrise ulterior.

Din datele speţei se reţine că deşi a fost constituit un gaj fiscal (prin instituirea sechestrului fiscal), acesta nu a fost făcut public prin înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Rolul publicităţii mobiliare este acela de a releva sarcinile care grevează bunurile mobile, iar în lipsa înscrierii nu se mai poate pretinde efectul de opozabilitate faţă de terţi, aceştia neputând să cunoască existenţa sarcinii şi ce bunuri ale debitorului au făcut obiectul sarcinii, prin urmare aceasta nu le este opozabilă.

Administratorul judiciar, lichidatorul judiciar şi judecătorul sindic sunt terţi faţă de raportul obligaţional dintre creditoarea recurentă şi debitoare, iar prin urmare ei pot invoca cu succes inopozabilitatea sarcinii în ce îi priveşte.

Aşadar, aşa cum a reţinut şi judecătorul sindic, gajul fiscal nu este opozabil administratorului judiciar şi, ca atare, creanţa ANAF nu trebuia calificată drept garantată.

 Pentru aceste considerente, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare