Apel. Contestaţie la executare.

Dosar nr. 11695/288/2013

Decizie nr. 592/R/15 Septembrie 2015

Apel. Contestaţie la executare.

Întoarcere executare. Poprire

Debitorul este în drept să-şi asume unilateral o pensie de întreţinere în orice cuantum pe care îl consideră de cuviinţă.

Însă, în contextul concursului de executări silite, prin prisma art. 783 alin. 4 teza a doua C.p.c.,  nu le va putea fi opusă creditorilor concurenţi decât o pensie care să nu depăşească limita legală în care ea poate fi impusă debitorului, pe cale judiciară, de ¼ din salariu, conform art. 529 alin. 2 C.civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 08.11.2013, contestatorul F.Ş a formulat în contradictoriu cu intimatele BANCA T, şi M BANK ROMÂNIA contestaţie la executare, solicitând: - anularea înfiinţării popririi pe contul său deschis la M BANK ROMÂNIA, dispusa de Biroul Executorului Judecătoresc în dosarul execuţional 223/25.10.2013; - întoarcerea executării, în sensul restituirii tuturor sumelor reţinute din contul deschis la M BANK SA. A solicitat obligarea paratei Banca T. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a contestaţiei, se arată că prin încheierea nr. 3448 din 28.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vâlcea, s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulate de Biroul Executorului Judecătoresc privind pe creditoarea Banca T. SA. A fost încuviinţată executarea silita în temeiul titlurilor executorii Contractul de credit nr. /708/06.12.2006 , act adiţional nr. 1/08.06.2007 şi contractul de credit card Mastercard Forte nr. /372/23.11.2007.

Mai arată că BIEJ a emis adresa de poprire cont şi a dispus înfiinţarea popririi asupra tuturor disponibilităţilor băneşti pe care le are la M.BANK ROMÂNIA, până la concurenta sumei de 21.502,55 lei.

Susţine contestatorul că în adresa de înfiinţare a popririi se arata ca „ În cazul în care conform evidentelor ...rezultă că sumele provin din salariu/pensie, veţi indisponibiliza si vira  1/3 din salariu/pensie lunar sau conform legii .”

Arată că în contul său deschis la M Bank Rm Vâlcea, singurele sume sunt veniturile din salarii, precum şi faptul că asupra veniturilor din salarii s-a înfiinţat poprire prin reţinerea cotei de 1/2 din venitul net lunar, conform dosarului execuţional nr. 127/2013. Aceste sume se virează de la societate direct in contul creditoarei.

Astfel, prin instituirea popririi asupra veniturilor sale asupra a 1/3 din 1/2 din salariu, care se virează in contul deschis la M. BANK, se depăşesc cotele admise de lege.

Mai arată că banca a poprit deja suma de 600 lei, depăşindu-se astfel cotele legale.

Susţine că s-a adresat atât executorului cât şi paratei M. Bank, a depus toate documentele justificative, din care rezulta ca deja are poprite 1/2 din veniturile din salariu, însa niciuna dintre pârâte nu a luat masurile care se impun.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea primul capăt din cerere şi dispunerea anulării înfiinţării popririi pe contul său deschis la M. BANK ROMÂNIA, dispusă de Biroul Executorului Judecătoresc în dosarul execuţional 223/25.10.2013.

Cu privire la capătul 2 din cerere, urmare a anularii măsurii popririi, solicită dispunerea întoarcerii executării silite.

Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă s-a reţinut că  împotriva contestatorului au fost pornite mai multe executări silite, în temeiul unor titluri executorii diferite, fără a se dispune conexarea dosarelor de executare:

1. În dosarul de executare nr. 364/2012 al BEJ, în temeiul titlului executoriu contract de credit 348752/21.08.2008, se urmăreşte suma de 19.027,79 lei din care s-a recuperat, prin poprire, suma de 2698 lei.

2. În dosarul nr. 223/2012 al BEJ s-a pus în executare titlul constând în contract de credit nr. /872/23.11.2007, încheiat cu Banca T., urmărindu-se suma de 21502,55 lei, din care s-a recuperat suma de 2155 lei.

3. În dosarul de executare nr. 16/2013, al BEJ s-a pus în executare contractul de împrumut nr. 218/3.04.2012 încheiat cu CAR IFN, cu un debit urmărit de 2350 lei, din care s-a recuperat suma de 81 lei.

4. În dosarul nr. 116/2013 a fost pus în executare contractul de împrumut nr. 77/7.03.2012 încheiat cu CAR C. IFN cu un debit urmărit de 8389 lei, din care a fost recuperată suma de 789 lei.

5. în dosarul nr. 127/2013, al BEJ, s-a pus în executare convenţia autentificată sub nr. 196/15.02.2013 de BNP, creditor fiind F.I., referitor la pensia de întreţinere, cu un debit de 8630 lei, din care a fost recuperată suma de 1130 lei.

În prezenta contestaţie, debitorul contestator critică doar executarea pornită în dosarul nr. 223/25.10.2013, al BEJ, creditor fiind Banca T., motivând că au fost depăşite cotele legale de poprire prin executările concurente, asupra drepturilor salariale.

Motivul principal invocat de contestator este reprezentat de existenţa Convenţiei autentificate sub nr. 196/15.02.2013 de BNP, prin care contestatorul, s-a obligat faţă de creditoarea F.I., fiica sa, reprezentată de fosta soţie a contestatorului,  F.M., la plata unei pensii de întreţinere de 2500 lei lunar.

Faţă de nivelul veniturilor nete ale contestatorului astfel obligat, de 2704 lei, instanţa, reţinând că suma stabilită prin convenţie drept pensie de întreţinere epuizează peste 90% din veniturile contestatorului, a invitat părţile să-şi expună punctul de vedere cu privire la validitatea actului notarial, acestea exprimându-şi opinia atât prin concluzii scrise cât şi oral, în dezbaterea în fond a cauzei.

Se impune a se stabili aşadar, în prealabil, dacă această convenţie este validă ca act juridic sau, faţă de împrejurarea decurgând din raportul dintre nivelul veniturilor nete ale contestatorului şi pensia la care s-a obligat în mod voluntar, ar fi incidente unele remedii puse la dispoziţia creditorilor eventual păgubiţi.

Altfel spus, se ridică, în primul rând, problema dacă actul juridic este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită (nulitatea de drept material putând fi invocată de instanţă din oficiu în temeiul art. 1247 din C.civ.) sau creditorii păgubiţi au la dispoziţie exclusiv acţiunea revocatorie (pauliană) în limita creanţei fiecăreia.

Instanţa apreciază că în cauză, prin efectul încheierii convenţiei sus citate, contestatorul nu a urmărit eludarea unor norme de ordine publică, convenţia neavând un scop care să contravină bunelor moravuri, ci a acţionat în frauda unor interese particulare, ale creditorilor urmăritori, cu scopul de a reduce cotele de poprire operante în mod concurent asupra salariului său.

Or, aceasta este ipoteza exactă a acţiunii revocatorii - iar nu a nulităţii absolute - mijloc procesual pus de lege la îndemâna creditorilor prin care aceştia pot solicita declararea inopozabilităţii actelor juridice încheiate de debitorul lor prin care acesta îşi agravează starea de insolvabilitate.

În cauză, însă, nici un creditor nu a intentat acţiunea revocatorie.

Este adevărat că, prin întâmpinare, creditoarea Banca T. a invocat caracterul fraudulos al convenţiei, însă revocarea pauliană a unui act juridic nu se poate dispune pe cale de excepţie, legea recunoscând creditorilor doar dreptul la acţiune sub acest aspect, creditorului fiindu-i permisă ignorarea efectelor unui act juridic încheiat în frauda drepturilor lor de către debitor numai după ce este declarată în mod definitiv inopozabilitatea actului prin efectul admiterii acţiunii pauliene, or o asemenea statuare a instanţei nu se poate dispune, în virtutea principiului disponibilităţii, decât în urma învestirii sale cu o cerere de chemare în judecată, iar nu printr-o simplă apărare.

În lipsa unei acţiuni revocatorii, instanţa nu poate ignora, astfel, existenţa convenţiei încheiate de contestator. Tot astfel, în lipsa intentării unei acţiuni în declararea simulaţiei, nici nu poate considera contractul autentic drept fictiv.

Revenind, contestatorul critică, astfel cum s-a arătat, doar executarea pornită de creditoarea Banca T.

Prin urmare, în stabilirea împrejurării respectării cotelor legale de poprire, instanţa nu poate atinge decât executarea atacată de creditor întrucât altfel s-ar depăşi limitele învestirii, însă nici nu poate ignora coexistenţa popririlor concurente ci dimpotrivă, ele trebuie evaluate în contradictoriu cu părţile din raporturile execuţionale aferente, numai astfel putându-se stabili dacă, în concret, s-au respectat în mod global cotele legale de poprire.

Instanţa subliniază însă că, în concret, chiar dacă s-a reținut inexistenţa atacării pauliene a convenţiei de pensie de întreţinere ori a acţiunii în simulaţie şi astfel imposibilitatea ignorării sale ex integro, totuşi, prin jocul regulilor de drept execuţional, ea se supune unor restricţii prevăzute in terminis de lege, astfel cum se va arăta în cele ce succed.

Este important de arătat în prealabil faptul că unele executări silite sunt pornite sub imperiul C.p.c. 1865, iar executarea pornită la cererea fiicei contestatorului se poartă sub regimul noului C.p.c.

Legea 76/2012, de punere în aplicare a noului Cod nu cuprinde dispoziţii tranzitorii referitoare la legea aplicabilă executărilor concurente prin poprire, respectiv în temeiul cărui act normativ se verifică respectarea cotelor maximale de poprire din salariu.

Instanţa apreciază, însă, că în acest caz atipic şi în limita obiectului judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile C.p.c. 2010 în temeiul principiului constituţional al activităţii legii, nefiind de conceput ca în evocarea unei situaţii juridice de drept execuţional civil, cu un puternic caracter aritmetic, să se aplice concomitent două dispoziţii procesual civile.

Considerentele de mai sus, referitoare la legea aplicabilă, au fost expuse cu precădere din raţiuni de acurateţe juridică, întrucât soluţiile ambelor coduri sunt identice în ceea ce priveşte obiectul judecăţii de faţă.

Aceste aspecte prealabile fiind lămurite, instanţa constată că, potrivit art. 783 alin. 4 teza ultimă din C.p.c., nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispoziţie de orice fel făcute ulterior înfiinţării popririi de debitorul poprit asupra bunurilor poprite.

Prin urmare, legea însăşi declară inopozabile actele de dispoziţie, voluntare, săvârşite de debitor asupra bunului poprit, în cauză - salariul.

Cu toate acestea, dispoziția legală trebuie interpretată în strânsă corelaţie cu anumite  obligaţii legale ale debitorului, îndatorări astfel stabilite de lege în sarcina sa, deopotrivă cu caracter imperativ.

O astfel de îndatorire este obligaţia legală de întreţinere a părintelui pentru copilul minor, obligaţie asumată prin convenţia de divorţ.

În lipsa unei acţiuni pauliene sau în declararea simulaţiei acestui act juridic, obligaţia astfel asumată, în mod consecvent arătându-se de altfel în ceea ce preced, nu poate fi ignorată.

Concomitent, faţă de imperativul art. 783 alin. 4 teza a doua C.p.c sus citat, ar fi oprite actele de dispoziţie săvârşite de debitor asupra salariului său supus popririi.

Conflictul dintre aceste două dispoziţii legale, cea cuprinsă în art. 783 alin. 4 teza a doua C.p.c. sus citat şi cea care statorniceşte obligaţia legală de întreţinere (513 şi urm. C.civ.) este numai aparent: în acest caz, în opinia instanţei, art. 783 alin. 4 teza a doua permite inopozabilitatea pensiei de întreţinere numai în măsura în care excede limitei legale, respectiv numai pentru ce debitorul s-a obligat în plus faţă de nivelul pe care legea l-a stabilit în favoarea sa – adică ¼ din salariu

Cu alte cuvinte, debitorul este în drept să-şi asume unilateral o pensie de întreţinere în orice cuantum pe care îl consideră de cuviinţă.

Însă în contextul concursului de executări silite, prin prisma art. 783 alin. 4 teza a doua C.p.c.,  nu le va putea fi opusă creditorilor concurenţi decât o pensie care să nu depăşească limita legală în care ea poate fi impusă debitorului, pe cale judiciară, de ¼ din salariu, conform art. 529 alin. 2 C.civ.

Sistematizând cele expuse, în temeiul art. 783 alin. 4 teza a doua C.p.c., în prezenta cauză, se va lua în seamă o pensie de întreţinere care ar fi putut fi stabilită judecătoreşte la nivelul unei pătrimi din salariul contestatorului, respectiv la nivelul sumei de 676 lei (2704 lei x 1/4).

Acestea fiind stabilite, în evocarea respectării dispoziţiilor 728 C.pr.civ. 2010 (identice cu art. 409 C.p.c. 1865), se vor avea în vedere următoarele creanţe:

-21502,55 lei  - debitul urmărit prin poprirea atacată în prezenta cauză;

-16329,79 lei

-2350 lei

-8389 lei

-676 lunar –pensie de întreţinere.

În conformitate cu dispoziţiile art. 728 alin. 3 C.p.c.,  -  conform căruia dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel – rezultă că suma totală care ar putea face obiectul popririlor concurente este de 1352 lei (2704 lei x ½)

Din această sumă, preferinţa aparţine îndestulării creditorului pensiei de întreţinere, potrivit art. 864 C.p.c. lit. c, rămânând un rest în care pot opera popriri concurente în beneficiul creditorilor chirografari de 676 lei (1352 lei – 676 lei).

Din această sumă se pot îndestula popririle concurente în mod proporțional, creanţele fiind chirografare şi situate în acelaşi loc al ordinii de preferinţă, conform art. 864 lit. h din C.p.c. rap. la art. 863 alin. 3 C.p.c.

Creditoarea Banca T., având o creanţă totală de 21502,55 lei ocupă o pondere de 44,27% din valoarea însumată a debitelor urmărite, de 48571,34 lei.

Rezultă că o poprire valabilă pe care o poate efectua acest creditor este de 299,27 lei, rezultând din următorul calcul: 44,27% (ponderea)x676 lei (disponibilul de poprire).

Trebuie precizat că aceste calcule se impuneau a fi făcute chiar în lipsa conexării dosarelor de executare şi chiar în condiţiile contestării unei singure popriri. Astfel, din moment ce contestatorul critică o singură poprire (el având interes să ceara conexarea executărilor dar nefăcând-o), verificarea respectării nivelului maxim nu se poate efectua fără prefigurarea operaţiunilor de distribuire a sumelor obţinute în urma popririlor concurente în limita nivelului maxim permis de lege.

Raportul de expertiză întocmit porneşte de la premise greşite, calculul expertului nefiind în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile speţei şi astfel a fost înlăturat de instanţă în această măsură, el fiind util doar în ceea ce priveşte identificarea cheltuielilor.

Aşadar, instanţa a admis în parte, contestaţia şi a anulat în parte, poprirea dispusă de executorul judecătoresc în dosarul nr. 223/2012, asupra drepturilor salariale ale contestatorului, respectiv pentru ceea ce depăşeşte, lunar, suma de 299,27 lei.

Poprirea operând nelegal pentru exces, s-a dispus întoarcerea executării în sensul că a fost obligată creditoarea Banca T. să restituie contestatorului suma de 1500, 92 lei. Această sumă provine din scăderea sumei poprite efectiv, de 2698 lei şi suma care ar fi trebuit poprită, de 299,27 lei lunar în cele patru luni în care poprirea a operat, respectiv de 1197,08 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal BANCA T. S.A. Sucursala Vâlcea solicitând admiterea apelului si pe cale de consecinţa, schimbarea in parte a hotărârii, cu privire la obligarea la plata sumei de 1.500,92 lei către contestatorul F.Ş., suma pretins a fi incasat-o in perioada ianuarie - aprilie 2014.

Analizând apelul prin prisma dispoziţiilor art. 477-479 Ncpc, şi a motivelor invocate, Tribunalul a reţinut că acesta este fondat în parte, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte susţinerea apelantei că instanţa a dispus întoarcerea executării fără să fi fost investită cu o astfel de cerere, Tribunalul a reţinut că aceasta este nefondată în condiţiile în care, prin însăşi contestaţia formulată, contestatorul a solicitat întoarcerea executării în sensul restituirii sumelor reţinute în baza popririi înfiinţate în dos 223/2012.

A doua critică a apelantei vizează faptul că în mod greşit a reţinut instanţa depăşirea cotei de ½ din veniturile contestatorului  în condiţiile concursului de popriri în condiţiile în care poprirea în dosarul 223/2012 a operat în perioada februarie –aprilie 2013 iar poprirea înfiinţată la cererea creditoarei F.M. în dosarul 127/2013 a fost înfiinţată începând cu luna mai 2013, dată de la care poprirea din dos. 223/2012 a încetat conform deciziei 37/27.05.2013 a directorului APIA.

Din analiza dosarului cauzei şi a probatoriului administrat, Tribunalul reţine că acest motiv de apel este fondat.

Astfel, prima instanţă deşi a  reţinut corect aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 728 al.3 din Codul de procedură civilă, la efectuarea calculului cotei de ½ din venitul debitorului, a avut în vedere, în mod eronat, concursul celor cinci dosare de poprire, în mod concomitent pentru întreaga perioadă.

Astfel, din dosarul cauzei rezultă că poprirea din dos.364/2012 la cererea creditoarei ING a fost înfiinţată în luna ianuarie 2013 şi s-a recuperat suma totală de 2698 lei, poprirea fiind efectuată pe lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie 2013.

În dosarul de executare 223/2012 la cererea creditoarei banca T., poprirea s-a înfiinţat începând cu luna februarie 2013 şi s-a recuperat suma totală de 2155 lei, fiind efectuate pe lunile februarie, martie şi aprilie.

În dosarul de executare 16/2013 la cererea creditoarei CAR IFN, poprirea s-a înfiinţat în luna aprilie şi s-a recuperat doar suma de 81 lei reţinută în această lună.

În dosarul de executare 116/2013, la cererea creditoarei CAR IFN C. s-a înfiinţat poprirea în luna iulie 2013 şi s-a recuperat doar suma de 789 lei reţinută în această lună.

În dosarul de executare 127/2013, la cererea creditoarei F.M., având ca obiect pensie de întreţinere, poprirea a fost înfiinţată în luna mai 2013, reţinerile fiind efectuate pe perioada mai 2013-octombrie 2014.

Prin Decizia nr. 37/27.05.2013, emisă de directorul APIA, terţ poprit, s-a dispus înfiinţarea popririi în dosarul 127/2013, prin reţinerea cotei de ½ din venitul net al debitorului, începând cu drepturile salariale ale lunii mai 2013.

Prin aceeaşi decizie, la art.3, s-a prevăzut expres:” cu data prezentei popririle înfiinţate prin Decizia 31/29.04.2013, decizia 32/29.04.2013 şi decizia 33/29.04.2013 se vor sista datorită depăşirii sumei urmăribile de 1352 lei, respectiv ½ din venitul net lunar, ca urmare a înfiinţării popririi în dosarul 127/2013.”

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert contabil, s-a constatat că a existat concurs de popriri în lunile februarie şi martie (dosarele 364/2012 şi 223/2012) şi în luna aprilie 2013 (dosarele 364/2012 , 223/2012 şi 16/2013).

Începând cu luna mai 2013, poprirea în dosarul 223/2012 care interesează în speţă a fost sistată, fiind înfiinţată poprirea în dosarul 127/2013 asupra cotei de ½ din venitul net al debitorului, pentru pensia de întreţinere datorată creditoarei F.M..

Ca atare, pentru a verifica dacă poprirea înfiinţată în dosarul 223/2012 a operat în exces, trebuiau verificate reţinerile efectuate în lunile februarie, martie şi aprilie 2013.

În condiţiile în care venitul net lunar al debitorului era de 2704 lei, cota de ½ din acest venit calculată potrivit art.728 cod civil, aplicabilă în cazul concursului de popriri, este de 1352 lei.

Ca urmare, în lunile februarie şi martie, când a existat un concurs de două popriri din dosarele 364/2012 şi 223/2012, suma de 1352 lei trebuia indisponibilizată şi reţinută în mod egal către cei doi creditori, respectiv câte 676 lei fiecare.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pentru dosarul 223/2012, au fost reţinute în lunile februarie şi martie 2013 câte 733 lei, adică cu 57 lei/lunar mai mult decât se cuvenea în mod legal. Astfel, s-a reţinut în plus suma de 114 lei pe cele două luni.

Pentru luna aprilie, au existat trei popriri în concurs, adică dos. 364/2012, 223/2012 şi 16/2013, cota de ½ reprezentând 1352 lei împărţindu-se în mod egal la trei, adică trebuia reţinută suma de 450 lei pentru fiecare poprire înfiinţată. În realitate, în dosarul 223/2012 s-a reţinut în luna aprilie 2013 suma de 689 lei, adică cu 239 lei mai mult decât se cuvenea legal.

În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că poprirea în dosarul 223/2012 a operat în exces însă suma pentru care a operat în exces poprirea este de 353 lei( 114+239). Ca urmare şi întoarcerea executării trebuia dispusă pentru restituirea sumei de 353 lei.

Faţă de aceste considerente, a fost admis apelul, a fost schimbată  în parte sentinţa în sensul că s-a anulat în parte poprirea dispusă în dosarul 223/2012 pentru ceea ce depăşeşte suma de 676 lei pentru perioada februarie-martie 2013 şi pentru ce depăşeşte suma de 450 lei în luna aprilie 2013.

De asemenea, s-a dispus întoarcerea executării în aceeaşi proporţie şi a fost obligată creditoarea să restituie contestatorului suma de 353 lei, reprezentând diferenţa dintre suma încasată şi suma pentru care a fost menţinută poprirea.

Domenii speta

Spete similare