Solicitare plată tva în temeiul unor facturi de corecţie. Excepţia autorităţii de lucru judecat.

Solicitare plată TVA în temeiul unor facturi de corecţie. Excepţia autorităţii de lucru judecat. Instanţa reţine că în ambele procese reclamantul a susţinut că pârâta îi datorează TVA, pe care reclamantul a plătit-o în urma unui control fiscal, această TVA fiind aferentă unor servicii prestate pârâtei. În ambele cereri reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1512 alin. 1 C.fiscal, ca temei juridic al obligării pârâtei la plata TVA. O aparentă deosebire constă în aceea că în prima cerere reclamantul arată că a corectat facturile emise către pârâtă şi i le-a comunicat acesteia, solicitându-i să îi achite şi TVA, iar în prezenta cerere reclamantul arată că a emis în luna iunie 2014 o serie de facturi de corecţie cu privire la TVA, în temeiul art. 159 alin. 3 C.fiscal. Dincolo de emiterea acestor facturi de corecţie, problema dacă pârâta îi datorează sau nu TVA reclamantului a fost tranşată irevocabil prin decizia Curţii de Apel Piteşti, în considerentele căreia s-a statuat şi cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 159 C.fiscal. (sentinţa nr. 1391 din 24.06.2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.12.2014 sub nr. dosar …, reclamantul C.V.M. R.G. a chemat în judecată pe pârâta D.S.V.S.A. Vâlcea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.042,28 lei reprezentând TVA potrivit facturilor numerele 21 – 55 din 16.06.2014; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma controlului fiscal realizat de organele fiscale în anul 2009 s-a stabilit că reclamantul datora TVA la bugetul statului pentru veniturile realizate în perioada mai 2007 – iulie 2009. Astfel, în baza art. 159 alin. 3 Cod fiscal reclamantul a emis facturile de corecţie în luna iunie 2014 către pârâtă, pentru serviciile prestate către aceasta. Pârâta a refuzat să plătească aceste facturi, susţinând că există o hotărâre a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a respins cererea reclamantului de plată a TVA. Susţinerea pârâtei este neîntemeiată, deoarece la data pronunţării acelei decizii nu existau facturile de corecţie emise în temeiul art. 159 alin. 3 Cod fiscal. Conform acestui articol, dreptul de a pretinde TVA şi de a-l deduce se naşte în momentul emiterii facturilor de corecţie. Nu există putere de lucru judecat, deoarece cauza acţiunii este diferită. În primul dosar s-a solicitat TVA fără să existe născut acest drept, iar în prezenta cauză se solicită TVA în temeiul facturilor de corecţie, care nu au făcut obiectul primului proces. Având în vedere că beneficiarul serviciilor ce sunt supuse TVA răspunde individual şi în solidar cu persoana impozabilă pentru plata TVA (art. 1512 alin. 1 C.fiscal), precum şi faptul că reclamantul a plătit integral TVA datorată pentru serviciile prestate către pârâtă, deşi aceasta nu i-a achitat TVA, solicită a fi obligată pârâta să îi plătească TVA datorată pentru serviciile prestate în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 159 alin. 3 C.fiscal, art. 1512 alin. 2 Cod fiscal, art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, la cerere fiind ataşate înscrisuri (f.5-56).

La data de 9.03.2015 pârâta D.S.V.S.A. Vâlcea a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului. Pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia nr. … pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. …. A arătat că această decizie statuează că pârâta nu datora TVA pretins, întrucât culpa este în sarcina reclamantului, care era obligat ca la realizarea plafonului de 35.000 de euro să se declare plătitor în scop de TVA. Dacă după inspecţia fiscală reclamantul depunea facturi de corecţie cu menţiunea „în urma controlului fiscal” începând cu data de 1.01.2008, nu era o problemă ca pârâta să plătească valoarea înscrisă pe coloana TVA.

Pârâta a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât reclamantul putea solicita restituirea sumei de la 1.01.2008, iar facturile pe care îşi întemeiază cererea de chemare în judecată sunt depuse în iunie 2014, astfel că prescripţia fiscală este depăşită.

La întâmpinare au fost ataşate înscrisuri (f.66-73).

Au fost legal citate părţile şi a fost ataşat dosarul nr. … al acestei instanţe.

La termenul de judecată din data de 24.06.2015 instanţa a pus în discuţie cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Examinând actele dosarului, cu prioritate sub aspectul excepţiei autorităţii de lucru judecat, conform disp. art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanţa reţine următoarele:

Pe rolul Tribunalului Vâlcea a existat dosarul nr. …, în care reclamantul C.M.V. R.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.S.V.S.A. Vâlcea obligarea la plata sumei de 53.543 lei cu titlu de TVA aferentă serviciilor prestate de reclamant pârâtei în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009. În motivarea acestei cereri, reclamantul a arătat că în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009 a prestat pârâtei servicii, pentru care a emis facturi către pârâtă, care iniţial nu au cuprins TVA. În urma unui control fiscal din anul 2009 s-a stabilit că datorează TVA pentru serviciile prestate în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009 şi că în mod greşit nu a facturat cu TVA. Reclamantul a plătit sumele restante cu titlu de TVA. A corectat facturile emise către pârâtă şi i le-a comunicat, solicitându-i să îi achite şi TVA, însă pârâta a refuzat. Având în vedere că beneficiarul serviciilor ce sunt supuse TVA răspunde individual şi în solidar cu persoana impozabilă pentru plata TVA (art. 1512 alin. 1 C.fiscal), precum şi faptul că reclamantul a plătit integral TVA datorată pentru serviciile prestate către pârâtă, deşi aceasta nu i-a achitat TVA, solicită a fi obligată pârâta să îi plătească TVA datorată pentru serviciile prestate în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009.

Prin sentinţa nr. 1549/2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal în dos. nr. … a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, însă prin decizia nr. 280/2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal a fost admis recursul formulat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1549/2010 a Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, care a fost modificată, în sensul că pe fond s-a respins acţiunea.

În considerentele deciziei Curţii de Apel Piteşti s-a reţinut că „art. 159 alin. 3 Cod fiscal vizează persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal, constatându-se că au stabilit în mod eronat TVA, însă în speţă intimatul reclamant nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, iar facturile înregistrate în perioada 1.07.2007 – 30.06.2008 nu conţin TVA colectată. Textele de lege se referă la erori privind modul de calcul, nu la cei care refuză să se înregistreze ca plătitori TVA. … Art. 159 din acelaşi act normativ defineşte corectarea documentelor, a informaţiilor înscrise în facturi, neputând acoperi lipsa de diligenţă a părţii care nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA în termenul prevăzut de lege şi care a emis facturi, fără a colecta TVA. Intimatul îşi invocă propria culpă prin promovarea prezentei acţiuni şi nu a dovedit vinovăţia recurentei, iar dispoziţiile legale aflate în vigoare la data realizării controlului nu-i permit să recupereze plata TVA”.

În actualul Cod de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat este reglementată prin art. 430 – 432, ca un efect al hotărârii judecătoreşti. În acest sens, art. 430 alin. 1 C.pr.civ. prevede că „hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe identitate de părţi, de obiect şi de cauză între cele două litigii; art. 431 alin. 1 C.pr.civ. stabileşte că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”.

Verificând existenţa acestei triple identităţi, instanţa reţine în primul rând că atât în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. …., cât şi în prezentul litigiu figurează aceleaşi părţi, în aceleaşi calităţi.

În ce priveşte obiectul cererilor de chemare în judecată formulate de reclamant în cele două procese, acesta este parţial identic, în primul proces solicitând suma de 53.543 lei cu titlu de TVA aferent serviciilor prestate în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009, iar în prezentul proces solicitând suma de 45.042,28 lei cu titlu de TVA datorată pentru serviciile prestate în perioada 1.07.2007 – 31.03.2009.

În ce priveşte cauza cererilor de chemare în judecată, înţeleasă ca fiind fundamentul pretenţiei afirmate, instanţa reţine că în ambele procese reclamantul a susţinut că pârâta îi datorează TVA, pe care reclamantul a plătit-o în urma unui control fiscal, această TVA fiind aferentă unor servicii prestate pârâtei. În ambele cereri reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1512 alin. 1 C.fiscal, ca temei juridic al obligării pârâtei la plata TVA. O aparentă deosebire constă în aceea că în prima cerere reclamantul arată că a corectat facturile emise către pârâtă şi i le-a comunicat acesteia, solicitându-i să îi achite şi TVA, iar în prezenta cerere reclamantul arată că a emis în luna iunie 2014 o serie de facturi de corecţie cu privire la TVA, în temeiul art. 159 alin. 3 C.fiscal. Dincolo de emiterea acestor facturi de corecţie, problema dacă pârâta îi datorează sau nu TVA reclamantului a fost tranşată irevocabil prin decizia nr. 280/2011 a Curţii de Apel Piteşti, în considerentele căreia s-a statuat şi cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 159 C.fiscal.

Pentru aceste considerente, instanţa reţine că există identitate între cele trei elemente prevăzute de art. 431 alin. 1 C.pr.civ., astfel că se manifestă aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuţie, în contradictoriu cu aceeaşi parte, aceeaşi pretenţie, invocând acelaşi temei juridic. Drept urmare, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar pe cale de consecinţă instanţa va respinge acţiunea, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Întrucât pârâta nu a căzut în pretenţii, nu va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare