Ordonanţă preşedinţială

Decizie 943/2015 din 22.07.2015


Ordonanţă preşedinţială

Suplinirea consimţământului părintelui cu privire la o măsură referitoare la minor.

Dosar nr…./215/2015

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr.943

Şedinţa publică din  22 iulie 2015

Completul compus din:

Preşedinte …

Judecător ….

Grefier ….

Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul  pârât M.B.I. împotriva sentinței civile nr. 3628 din data de 22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosar nr. …/215/2015 în contradictoriu cu  intimata reclamantă Ş.A.T.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns apelantul pârât, lipsă fiind intimata reclamantă reprezentată de avocat  G.D.

Procedura de citare  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă apelantul depune la dosar dovada achitării taxei de timbru, o hartă şi un mail ce a fost emis de intimata reclamantă la 21.02.2015.

Nemaifiind alte cereri sau excepţii de invocat s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Apelantul pârât a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

Avocat G.D. pentru intimata reclamantă a invocat excepţia lipsei de interes a apelantului în promovarea apelului dat fiind faptul  că minorul urma să fie scos din ţară în perioada 05-19.06.2015, interval de timp care a expirat.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că intimata şi minorul nu au mai plecat în Spania în intervalul de timp stabilit de instanţă întrucât pârâtul a refuzat să-i înmâneze reclamantei paşaportul minorului.

Tribunalul a acordat cuvântul apelantului pe excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, excepţie invocată de apărătorul intimatei.

Apelantul a solicitat respingerea excepţiei întrucât justifică interes prin prisma faptului că vrea să ştie unde merge copilul său şi în ce condiţii va sta .

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă ;

Prin acţiunea civilă înregistrată la nr. …/215/6.04.2015 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta Ş.A.T. a chemat în judecată pe pârâtul M.B.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suplinirea consimţământului pârâtului cu privire la deplasarea în Spania în perioada 5.06.2015 – 19.06.2015 a minorului M.L.A., născut la data de 12.10.2010.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 22.05.2010, din relaţiile lor s-a născut minorul sus menţionat, iar ulterior prin sentinţa civilă 647/31.01.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. …/318/2013, s-a dispus desfacerea acestei căsătorii, pe baza acordului soţilor, stabilirea locuinţei minorului la mama reclamantă şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de către ambii părinţi.

Reclamanta a mai învederat că doreşte să plece în vacanţă la sora ei (precizând ulterior că este vorba despre verişoara sa pe care a mai vizitat-o cu pârâtul) în Spania în perioada 5.06.2015 – 19.06.2015, însă pârâtul a refuzat să îşi dea acordul cu privire la această călătorie a minorului, cu toate că a încercat de mai multe ori să îl convingă să meargă la un notar şi să îşi dea acordul în acest sens.

Reclamanta a mai precizat că urgenţa promovării cererii constă în faptul că, date fiind reglementările noului Cod de procedură civilă, există posibilitatea ca, până la data când trebuie să plece în străinătate cu minorul, respectiv data de 5.06.2015, să nu se stabilească un prim termen de judecată, aşa încât acţiunea pe fond de suplinire a consimţământului pârâtului să rămână fără obiect; în plus, hotărârea pronunţată în fond nu este executorie şi se poate exercita calea de atac a apelului, cale de atac care va dura la fel de mult.

În drept, reclamanta  şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 996 C.proc.civilă, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.

Pentru dovedirea cererii reclamanta a depus, în copie, certificatul de naştere al minorului, cartea de identitate, sentinţa civilă 647/31.01.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. ../318/2013,  dispoziţia de achitare a taxei de timbru, împuternicire avocaţială, solicitând chemare pârâtului la interogatoriu.

Prin sentinţa civilă nr. 5218/21.04.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis excepţia  necompetenţei  teritoriale a Judecătoriei Craiova şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar, respectiv nr…./215/2015, instanţa dispunând citarea părţilor.

În şedinţa publică din 22.05.2015,  pârâtul a declarat că, în principiu,  este de acord cu cererea reclamantei, însă doreşte să afle mai multe amânunte  cu privire la condiţiile  sociale din Spania, astfel că a fost audiată şi reclamanta  care a precizat că intenţionează să meargă la verişoara sa, B.I.M., localitatea Alcora situată la aproximativ 10 km de prima localitate ce are ieşire la mare, aceasta locuind într-o casă cu trei dormitoare şi familia sa (soţ şi fiică).

Prin sentinţa civilă nr. 3628 /22.05.2015  pronunţată  de Judecătoria Tg-Jiu a fost admisă cererea formulată de reclamanta Ş.A.T., în contradictoriu cu pârâtul  M.B.I.

S-a dispus suplinirea consimţământului  pârâtului în vederea deplasării minorului  M.L.A., născut la  data de 12.10.2010 în Spania, în perioada 05.06.2015-19.06.2015 însoţit de mama sa, Ş.A.T.

Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 22.05.2010, iar fiul acestora, M.L.A., s-a născut la data de 12.10.2010 şi, prin sentinţa civilă 647/31.01.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. ../318/2013, s-a dispus desfacerea căsătoriei pe baza acordului soţilor, stabilirea locuinţei minorului la mama reclamantă şi exercitarea autorităţii părinteşti în comun, de către ambii părinţi.

În prezenta cauză reclamanta solicită  suplinirea consimţământului pârâtului în vederea deplasării în Spania a minorului  însoţit de mama reclamantă, în  perioada 5.06.2015 – 19.06.2015.

Potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.272/2004, deplasarea copiilor în ţara şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi şi orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.

Instanţa, analizând interesul minorului  în efectuarea deplasării în Spania, pe o perioadă de două săptămâni, alături de mama sa,  reţine că pârâtul nu a făcut dovada faptului ca această deplasare ar dăuna intereselor minorilor  şi nici a faptului că reclamanta, medic rezident la Spitalul Clinic Judeţean Craiova, intenţionează să se stabilească definitiv cu minorul în această ţară şi să-l împiedice să mai aibă legături personale cu copilul.

Totodată,prima  instanţă a apreciat că este în interesul minorului să se deplaseze împreună cu mama în străinătate în condiţiile în care nu există nicio bănuială în sensul producerii unor efecte negative asupra acestuia prin efectuarea călătoriei în discuţie.

Procedura ordonanţei preşedinţiale este, conform art. 996 Cod proc. civilă, o procedură specială pentru admisibilitatea căreia trebuie întrunite cumulativ anumite cerinţe: aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului.

Aşadar, pe această cale se pot lua numai măsuri provizorii, vremelnice, grabnice, necesare pentru păstrarea unui drept sau pentru prevenirea unei pagube iminente care nu ar putea fi înlăturată în alt mod, cerinţe îndeplinite în cauza de faţă.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond reţine că deplasarea minorului în Spania alături de reclamantă pentru o perioadă de două săptămâni nu contravine interesului minorului şi se impune suplinirea de către instanţă a acordului tatălui, pentru a se asigura copilului dreptul de a călători şi circula liber, drept recunoscut de art. 18 alin. 2 din Legea 272/2004, astfel că, văzând şi prevederile art. 30 din Legea nr. 248/2005 privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, va admite acţiunea şi va dispunea suplinirea consimţământului pârâtului M.B.I.n în vederea deplasării minorului  M.L.A., născut la  data de 12.10.2010 în Spania, în perioada 05.06.2015-19.06.2015 însoţit de mama sa, Ş.A.T.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul M.B.I., criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând că motivele apelului vor fi depuse după comunicarea sentinţei.

Tribunalul a parcurs procedura prevăzută de art.480 Cod procedură civilă, însă apelantul pârâtul nu a depus motivele de apel iar intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate,în raport de disp. art. 996 C.proc.civ. raportat la art. 18 alin 2 Legea 272/2004, coroborat cu art. 480 C.proc.civ. tribunalul reţine apelul ca fiind nefondat.

Privitor la excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, excepţie invocată de apărătorul intimatei, tribunalul reţine că la momentul promovării căii de atac , respectiv 26.05.2015, apelantul justifica interes în formularea apelului dat fiind faptul că perioada pentru care instanţa a încuviinţat deplasarea minorului în Spania nu expirase, astfel că  excepţia urmează să fie respinsă.

Pe fondul cauzei tribunalul reţine soluţia instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică  în raport de dispoziţiile art.18 din Legea 272/2004 şi art.30 din Legea 248/2005, demersul intimatei reclamante de a merge în vacanţă în Spania însoţită de fiul său minor nefiind de natură a dăuna intereselor copilului, neexistând indicii că mama ar intenţiona să nu se mai întoarcă în ţară şi astfel să-l împiedice pe pârât să aibă legături personale cu minorul atâta vreme cât reclamanta este încadrată în muncă în România, fiind medic rezident la Spitalul Clinic Judeţean Craiova.

În mod corect instanţa de fond a apreciat refuzul pârâtului ca fiind unul abuziv şi a procedat la suplinirea consimţământului acestuia în vederea deplasării minorului în Spania, pârâtul nejustificând în nici un mod acest refuz .

Constată tribunalul că la momentul soluţionării apelului demersul intimatei reclamante a rămas fără obiect de vreme ce perioada pentru care se solicita  suplinirea consimţământului pentru deplasarea minorului în Spania respectiv  5.06-19.06.2015 , a expirat însă analizând legalitatea sentinţei instanţei de fond în raport de momentul pronunţării ei, respectiv 22.05.2015, instanţa de apel reţine că aceasta este temeinică şi legală.

În raport de dispoziţiile art.453 Cod procedură civilă, apelantul pârât va fi obligat la plata către intimata reclamantă a 200 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocat, apreciind instanţa că această sumă este proporţională cu activitatea depusă de avocat în cauză , câtă vreme în faţa instanţei de apel nu a formulat întâmpinare şi s-a prezentat la un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia lipsei de interes în formularea apelului, excepţie invocată de intimată.

Respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul  pârât M.B.I. cu domiciliul în Tg.Jiu, str., Judeţul Gorj , CNP …, împotriva sentinței civile nr. 3628 din data de 22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Tg.Jiu în dosar nr…./215/2015 în contradictoriu cu  intimata reclamantă Ş.A.T., cu domiciliul în  Craiova… jud. Dolj,  CNP …..

Obligă apelantul pârât la plata a 200 lei cheltuieli de judecată în apel faţă de intimată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 22 iulie 2015 la Tribunalul Gorj .

Preşedinte, Judecător,

Grefier,

Red.G.D. / C.B.

Jud.fond G-S.

4ex/22 iulie 2015