Curator special

Sentinţă civilă 4380 din 06.10.2014


Majorarea onorariului curatorului special -art.58 Cod procedură civilă

Dosar nr.865/55/2014

Prima instanţă :

A dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 300 lei către curatorul avocat A.F. din Baroul Arad, reprezentând diferenţă remuneraţie aferentă curatorului.

Instanţa de apel :

A admis apelul şi a dispus înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 300 lei cu titlu de diferenţă remuneraţie aferentă curatorului.

În motivare s-a reţinut că prin încheierea din 16.06.2014, prima instanţă a dispus desemnarea în cauză a curatorului special A.F. pentru reprezentarea intereselor pârâţilor H.G. şi H.A.

Prin cererea înregistrată la instanţă la 02.09.2014 (f.82) curatorul special desemnat a solicitat instanţei să dispună fixarea remuneraţiei provizorii, făcând trimitere la protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR privind onorariile ce se cuvin avocaţilor în cererile ce au un obiect evaluabil în bani, în sensul că acestea sunt stabilite la suma de 200 lei, plus 0,5% din valoarea obiectului litigiului, dar nu mai mult de 500 lei.

Drept urmare, prin încheierea din 08.09.2014 instanţa de fond a stabilit o remuneraţie a curatorului de 200 lei, obligând reclamanta la plata acestei sume.

Ulterior, cu ocazia dezbaterii cauzei la termenul din 06.10.2014, curatorul special a solicitat admiterea în parte a acţiunii, fără a pretinde majorarea remuneraţiei fixate iniţial de către instanţă. Cu toate acestea însă, instanţa de fond a suplimentat din oficiu onorariul curatorului cu 300 lei, ajungând astfel la plafonul maxim de 500 lei, deşi, ţinând cont de valoarea obiectului litigiului, s-ar fi cuvenit un onorariu de 205 lei (0,5% din 984 lei = 5 lei).

Or, potrivit art.58 al.4 teza II-a Cod procedură civilă, la cererea curatorului, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată remuneraţia va putea fi majorată.

Aşadar, câtă vreme curatorul nu a pretins majorarea onorariului iniţial fixat de instanţă de 200 lei, aceasta nu se putea sesiza din oficiu cu acest aspect, fără a încălca dispoziţiile art.58 al.4 Cod procedură civilă; pe de altă parte, în mod neîntemeiat instanţa a stabilit un onorariu chiar mai mare decât cel cuvenit conform protocolului menţionat, fără a justifica acest fapt în vreun fel.