Contracte de muncă

Răspunderea patrimonială-reţineri efectuate în baza unei hotărâri judecătoreşti  definitive şi irevocabile, cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.169 C.muncii; neincluderea garanţiei în numerar în contractul individual de muncă nu este nelegală sau abuzivă, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului de garanţie este de natură convenţională, având ca temei Legea privind angajarea gestionarilor, instituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea sumelor agenţilor economici, contribuabili sau instituţiilor publice.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 20.02.2015

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.01.2014, sub nr. 666/101/2014, reclamantul P. Ghe. a chemat în judecată în calitate de pârât pe SC A. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani reţinute în fiecare lună în valută, din diurna acordată cu titlul de garanţie, plus cheltuieli de judecată.

A motivat că, a fost angajatul  societăţii pârâte începând cu data de 03.03.2008 şi până la 08.07.2013 când i-a încetat contractul de muncă, iar în această perioadă lunar i s-au făcut reţineri în procent de 20% din diurna acordată în valută cu titlul de garanţii, aceste sume au fost reţinute lunar în perioada 03.03.2008 -08.07.2013, iar cuantumul lunar al reţinerilor era diferit în funcţie de sumele de bani în valută, pe care urma să le încaseze de la societatea pârâtă.

A arătat că, aceste reţineri au fost evidenţiate şi în fluturaşii pe care îi primea la chenzina şi la lichidare, reţinerile efectuându-se de fiecare dată când se făceau aceste plăţi.

 În ceea ce priveşte cuprinsul contractului individual de muncă  a menţionat că, nu există nici o clauză din care să rezulte dreptul angajatorului de a reţine aceste sume de bani şi obligaţia corelativă a salariatului de a plăti un procent de 20% din sumele încasate lunar" cu titlul de garanţie".

De asemenea, a menţionat că din informaţiile primite, sumele reţinute de către societate de la salariaţi cu titlul "de garanţie", figurează în contabilitatea societăţii ca şi diurnă neridicată.

Deşi a  încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, motiv pentru care a iniţiat procedura medierii, însă, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 43/03.12.2013, datorită faptului că societatea pârâtă nu s-a prezentat la mediere, medierea a eşuat motiv pentru care a fost nevoit să se adreseze instanţei de judecată.

In dovedirea celor susţinute a depus în copie la dosar: proces-verbal mediere nr. 43/03.12.2013,  contract individual de muncă, carte de identitate, copie fluturaşi salarizare parţial pe diverse perioade, împuternicire avocaţială.

 În apărare pârâta SC A. SRL a formulat şi depus  întâmpinare  prin care solicită respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 63/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 5779/85/2013.

În motivare a arătat că reclamantul a fost angajatul societăţii în funcţia de conducător auto conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 6.14312/18.03.2008, iar raporturile de muncă au încetat la data de 02.08.2013 în temeiul art. 248 (1) lit. e coroborat cu art. 61 lit a) Codul Muncii, conform deciziei nr. 6.49727/01.08.2013.

De asemenea, a precizat că odată  cu  semnarea contractului individual de muncă încheiat cu societatea Atlassib, reclamantul a semnat „Contractul de garanţie în numerar", înregistrat sub nr.6.14313/18.03.2008 şi întocmit în conformitate cu prevederile art.ll din Legea 22/1969 .Scopul încheierii acestui contract de garanţie a fost tocmai acela de a se acoperi eventuale pagube ce se vor produce în gestiunea încredinţată angajatului, având în vedere şi faptul că, în calitate de conducător auto, acestuia îi era încredinţat autovehiculul cu care efectua curse în cadrul societăţii.

Acest contract de garanţie este în perfectă concordanţă cu dispoziţiile legale, în speţă art.12 din Legea 22/1969 care prevede: „Garanţia în numerar va fi de minimum un salariu şi de maximum trei salarii tarifare lunare ale gestionarului; ea nu va putea depăşi valoarea bunurilor încredinţate."

În acest sens, reclamantul a semnat contractul de garanţie prin care s-a obligat să constituie o garanţie în numerar de 200 lei, constituirea acesteia făcându-se prin reţineri lunare reprezentând 1/10 parte din retribuţia tarifară, iar pe lângă garanţia în lei, reclamantul s-a obligat să constituie şi o garanţie în sumă de 2.000 euro, prin reţineri în cota de 20% din diurna cuvenită pentru deplasarea în străinătate.

A mai precizat că,văzând astfel dispoziţiile Legii 22/1969 şi ale contractului de garanţie încheiat cu societatea, susţinerile reclamantului că aceste reţineri au fost făcute în mod abuziv sunt neîntemeiate, cată vreme acesta a fost de acord cu semnarea contractului de garanţie în numerar, a luat cunoştinţă de conţinutul acestui contract şi astfel a fost de acord cu operarea aceste reţineri.

 Mai mult decât atât, în situaţia în care reclamantul ar fi avut obiecţii cu privire la conţinutul acestui contract şi ar fi constatat nulitatea unor clauze ale acestuia, avea dreptul legal de a le contesta în temeiul prevederilor art.268 (1) lit.d) Codul muncii, lucru pe care nu l-a făcut.

Potrivit prevederilor  art.16 din Legea 22/1969 în conformitate cu care: "Garanţia în numerar şi dobânda aferenta pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o funcţie pentru care nu se cere garanţie, în situaţia in care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime, iar 

în speţă, la data formulării acţiunii reclamantul înregistrează un debit faţă de societate în cuantum de 8.250 euro, acest prejudiciu fiind înregistrat printr-un titlul executoriu constând în sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul 5779/85/2013 .

Astfel, prin sentinţa civilă nr.63/29.01.2014 Tribunalul Sibiu a obligat reclamantul la plata către subscrisa a sumei de 8.250 euro, reprezentând prejudiciu material produs societăţii prin fapta sa ilicită, constând în încălcarea sarcinilor de serviciu în sensul că nu a gestionat şi predat suma de 8.250 euro către societate.

Întrucât reclamantul nu a înţeles să dea curs dispoziţiilor titlului executoriu prin aducerea la îndeplinire de bunăvoie a obligaţiilor de plată a sumei de 8.250 euro, societatea a fost îndreptăţită la reţinerea acestor garanţii solicitate de reclamant, astfel cum este permis de art.22 din Legea 22/1969.

În dovedirea celor susţinute pârâta a depus la dosar în copie: sentinţa nr. 63/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 5779/85/2013, contract de garanţie în numerar.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care  a arătat că sentinţa civilă nr. 63/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5779/85/2013, nu este definitivă, fiind atacată cu apel ce urmează a fi soluţionat de Curtea de Apel Alba, iar angajatorul nu poate să reţină sumele de bani pe care le-a oprit ca şi garanţie în contul său, în condiţiile în care dispoziţiile art. 169 alin. 2 din Legea 53/2003 republicată şi actualizată în 2013, menţionează în mod clar că reţinerile cu titlu de daune nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

La termenul din data de 28.03.2014, pârâta SC A. SRL a depus o cerere înregistrată sub nr. 199174/27.03.2014, prin care invocă compensaţia legală ca mod de stingere a obligaţiilor pârâtei faţă de reclamant şi a solicitat ca instanţa de judecată să pună în vedere reclamantului să îşi  precizeze acţiunea, în sensul de a indica valoarea sumei reţinute., însoţită de fişa contului 4281.02 pentru perioada 01.01.2013-31.01.2014.

La termenul din data de 25.04.2014, la solicitarea instanţei, pârâta a înaintat adresa nr.6.25516/22.04.2014 prin care  răspunde solicitărilor instanţei, însoţită de statul de plată al reclamantului din care rezultă salariul de încadrare începând cu data angajării şi până la încetarea raporturilor de muncă, fişa contului 4281.02 privind situaţia reţinerilor în euro pentru reclamant.

Ca urmare a înregistrării pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia a dosarului nr.5779/85/2013 în care s-a declarat apel împotriva sentinţei nr. 63/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu, instanţa pune în discuţia părţilor suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. 1 şi 2 C. prc. civ.,cauza fiind suspendată prin încheierea din 27.05.2014.

Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantului prin cererea formulată la data de 25.09.2014.

Prin notele de şedinţă depuse la data de  14.10.2014, pârâta a mai depus la dosar, fişa contului nr. 4281/02 privind situaţia reţinerilor în euro pentru reclamant, fişa contului nr. 4281/01 privind situaţia reţinerilor în lei  pentru reclamant şi Extras Portalul instanţelor de judecată privind soluţia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 5779/85/2013.

Prin încheierea din data de 24.10.2014, instanţa având în vedere că exercitarea căii extraordinare de atac împotriva sentinţei civile 63/2014 în dosarul nr. 5779/85/2013, aflată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia nu a fost soluţionată, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a menţinut suspendarea cauzei în baza art. 413 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă.

La solicitarea reclamantului prin cererea formulată la  data de 23.01.2015, cauza  a fost repusă pe rol întrucât motivul suspendării nu mai subzistă, calea extraordinară de atac împotriva sentinţei nr. 63/2014 a fost soluţionată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa  constată şi reţine următoarele:

Reclamantul P. Ghe. a fost angajatul societăţii pârâte în baza Contractului individual de muncă nr. 614312/18.03.2008, în funcţia de conducător auto, până la data încetării raporturilor  de muncă, respectiv 02.08.2013.

Deşi  a susţinut că reţinerile în procent de 20% din diurna acordată  lunar cu titlul de  garanţie  sunt abuzive, întrucât nu sunt inserate în Contractul individual de  muncă, a solicitat ca urmare a încetării  raporturilor de muncă restituirea acestei garanţii.

Acţiunea reclamantului este neîntemeiată.

Astfel din contractul de garanţie încheiat cu societatea pârâtă concomitent cu încheierea contractului individual de muncă (fila 26 dosar) rezultă că reclamantul se obligă să constituie o garanţie în numerar  de 200 lei (a cărei restituire nu o solicită), precum şi să constituie  la dispoziţia pârâtei suma de 2000 euro, prin reţineri în cotă de 20% din diurna cuvenită pentru deplasarea în străinătate. Acest contract s-a încheiat  în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor şi poartă semnătura reclamantului, pe care acesta nu o contestă.

Aceste reţineri s-au şi realizat în procent de 20% lunar din diurna în valută, aşa cum reiese din fluturaţii de salariu depuşi la dosar de reclamant, dar şi din recunoaşterea pârâtei din întâmpinare.

Deşi legea nu enumeră expres elementele esenţiale ce trebuie înserate în contractul individual  de muncă, în conţinutul contractului individual de muncă trebuie să intre elementele cu caracter general, prevăzute  la artr.17 din Codul muncii anterior.

Potrivit modelului cadru al contractului individual de muncă, aprobat prin Ordinul  Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 64/2003, modificat prin Ordinul nr. 76/2003 publicat în Monitorul Oficial al  României, Partea I nr. 139 din 12 martie 2003, la care se raportează instanţa, având în  vedere data încheierii contractului  individual de muncă al  reclamantului, respectiv, 18.03.2008, contractul individual de muncă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: părţile contractului, obiectul său, durata contractului, locul de muncă, felul muncii, atribuţiile postului, condiţii de muncă, durata muncii, concediul, salarizarea, drepturi specifice legate de sănătatea şi securitatea în muncă, alte clauze (perioada de probă, perioada de preaviz, etc.), drepturile şi obligaţiile generale ale părţilor, dispoziţii finale.

Reiese deci că neincluderea garanţiei în contractul individual de muncă nu este nelegală sau abuzivă, cu atât mai mult cu cât încheierea contractului  de garanţie este de natură convenţională, are ca temei Legea privind angajarea gestionarilor, instituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea  bunurilor agenţilor economici, contribuabililor  sau instituţiilor publice şi a fost semnat de  reclamant în calitate de gestionar.

Din fişa  contului reclamantului nr. 4281/02 privind Situaţia  reţinerilor în euro şi nr. 4281/01 privind Situaţia reţinerii în  lei pentru reclamant, depuse la dosar de către  pârâtă rezultă că acesta figura cu o garanţie în cuantum de 1.853,80 euro (sub plafonul sumei de 2000 euro prevăzută în contractul  de garanţie în numerar).

In baza titlului executoriu SC nr. 63/2014 pronunţată în dosar nr. 5779/85/2013 al Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului promovat de reclamant la Curtea de Apel Alba Iulia la 20.06.2014 pârâta a procedat la reţinerea întregii sume constituite ca garanţie, urmare  a obligării reclamantului la plata sumei de 8.250 euro, reprezentând prejudiciu material produs societăţii din vina şi în legătură cu munca sa.

Cum astfel sunt îndeplinite cerinţele art.169 Codul muncii, respectiv reţinerea a fost efectuată în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar datoria salariatului este certă, lichidă şi exigibilă, susţinerea  reclamantului potrivit cărora  reţinerile au fost nelegale, este neîntemeiată.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, instanţa  urmează să respingă  acţiunea ca neîntemeiată.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare