Acţiune în răspundere patrimonială a angajatului. Condiţii

Circumstanţele de fapt ale cauzei şi probele, conduc la concluzia existenţei sumelor în bugetul local, care au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiţii în discuţie, precum şi repartizarea acestor sume de către ordonatorul principal către ordonatorului terţiar, pe baza instrumentelor de plată şi a documentelor justificative emise de ordonatorul terţiar în calitate de parte a contractului de achiziţie publică.

Prevederile art.23 alin.2 lit.a) nu pot fi reţinute singular, pentru existenţa faptei ilicite, ca element cauzator al prejudiciului pretins, în condiţiile în care suma transferată pentru investiţii din bugetul de stat în bugetul local al comunei, a fost repartizată prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiţii în discuţie.

Nu sunt întrunite cumulativ condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 Cod civil.

Codul muncii:art. 254.

Sub nr. xxx, a fost înregistrată la Tribunalul Harghita contestaţia reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, în contradictoriu cu pârâţii Xxx, prin care s-a solicitat: 1) Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 11.667,00 lei, din care sume de 11.547,00 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului UATC Zetea, prin angajarea, ordonanţarea, lichidarea şi plata unor cheltuieli din bugetul comunei Zetea, fără bază legală, în temeiul contractului de lucrări nr. 1246/21.07.2008, încheiat cu S.C. X S.R.L., la care se adaugă suma de 120,00 lei, reprezentând foloase nerealizate, calculate până la data de 07.12.2012, cu actualizarea acestora în continuare până la data efectuării plăţii; 2) În situaţia în care, instanţa consideră că nu există solidaritate, reclamanta solicită obligarea pârâţilor la plata sume de 11.667,00 lei, proporţional cu participarea fiecăruia la producerea prejudiciului; 3) Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

Prin Încheierea dată în şedinţa publică din 06 martie 2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a completului specializat pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în judecarea prezentului litigiu, faţă de pârâţii XXX şi, în consecinţă, a disjuns acţiunea formulată de reclamant împotriva acestora, declinând competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Instanţa a reţinut spre competentă soluţionare cauza, faţă de pârâtul XXX, în calitate de fost primar al Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Zetea.

Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr.1770 din 05 noiembrie 2015 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu ocazia auditului financiar efectuat de Camera de Conturi a Judeţului Harghita la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, în perioada 13.11.2012 – 07.12.2012, a fost întocmit Raportul de audit financiar nr. 1613/07.12.2012, iar în urma deficienţelor consemnate, a fost emisă Decizia nr. 40/28.12.2012, în care, la punctul 3 s-a stabilit că,..”urmare a verificării modului de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a unor cheltuieli bugetare, rezultate din derularea unui contract de execuţie lucrări perfectat în anul 2008, de către Liceul Teoretic  - Dr. P. Boros Fortunat (instituţie publică din subordinea entităţii verificate), şi având ca obiectiv, (lucrări de reparaţii capitale şi introducere încălzire centrală la Grădiniţa de copii nr. 7), s-a constatat decontarea nelegală şi nejustificată a sumei de 11.547 lei, reprezentând valoarea actualizării, în sensul majorării preţului lucrării facturate în 2012.”

Pârâtul XXX, a avut în perioada suspusă auditului financiar, funcţia de primar al Unităţii Administrativ Teritorială Comuna Zetea.

Conform celor reţinute în decizie, abaterea de la legalitate şi regularitate a fost una generatoare de prejudiciu, acesta fiind estimat la 11.547 lei, la care se adaugă foloase nerealizate, calculate în timpul misiunii de audit, în sumă de 120 lei.

Cu toate că în documentaţia de atribuire şi în Fişa de date a achiziţiei s-a stipulat neacceptarea ajustării preţului contractului, în contractul perfectat s-a precizat în mod contradictoriu că,.."Preţul contractului nu se actualizează, în cazul în care durata de îndeplinire a contractului nu depăşeşte 12 luni", în condiţiile în care - prin acelaşi contract - perioada de execuţie a lucrărilor s-a stabilit la 6 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Conform prevederilor legale în materie - valabile la data încheierii contractului - autoritatea contractantă va preciza, atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contract, clauze/informaţii cu privire la posibilitatea şi modul concret de ajustare a preţului contractului. în conformitate cu norma juridică, lipsa acestor informaţii/clauze speciale determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

S-a reţinut că abaterea de la legalitate şi regularitate mai sus prezentată sintetic, este una generatoare de prejudiciu, care a fost estimat la 11.547 lei, la care se adaugă foloase nerealizate, calculate în timpul misiunii de audit, în sumă de 120 lei, sens în care, prejudiciul total s-a estimat la 11.667 lei.

Descrierea abaterii de la legalitate şi regularitate, prevederile legale încălcate, consecinţele economico-financiare ale abaterii, persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-a constatat abaterea, măsurile luate de entitate în timpul auditului, au fost prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. 1613/5572 din 07.12.2012.

O condiţie a instituirii răspunderii patrimoniale, pe lângă calitatea de angajat ce derivă din raporturile de muncă existente între părţi, relevate de altfel, în procesul verbal de constatare nr. 1613/5572/07.12.2012, este culpa salariatului, sens în care, instanţa a apreciat că, prin angajarea unor obligaţii ale unităţii administrativ - teritoriale, concretizate prin semnarea contractelor de execuţie lucrări de către primar, în calitatea sa de ordonator de credite, nu este de natură a înlătura culpa acestuia în producerea prejudiciului.

Astfel, conform prevederilor art. 62 alin. 1 şi art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4 lit. a şi b din Legea nr. 215/2001, republicată, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie şi are atribuţii referitoare la bugetul local iar în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite şi întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pe care le supune spre aprobare consiliului local.

O altă condiţie a instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului, pe lângă culpa salariatului şi calitatea de angajat, este şi existenţa prejudiciului, ce constituie o modificarea negativă a patrimoniului angajatorului, aceasta putându-se realiza prin diminuarea activului sau prin creşterea pasivului. Prejudiciul trebuie să fie real şi cert, întinderea despăgubirii trebuind să se stabilească pe baza unor date economice concrete.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că prejudiciul nu a fost stabilit în mod corect şi neechivoc, reclamanta nedepunând la dosar documente în acest sens, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 40 din 2012, emisă de Camera de Conturi Harghita.

De asemenea, natura echivocă a prejudiciului la plata căruia se cere a fi obligat pârâtul rezultă şi din modul în care a fost formulată acţiunea.

Astfel, iniţial reclamanta a solicit obligarea pârâtului, în solidar, cu alţi pârâţi, la plata sumei de 11.667,00 lei (ulterior precizării, obligarea în solidar la plata sumei de 4.825,68 lei), reprezentând prejudiciu cauzat patrimoniului unităţii. Şi-a motivat susţinerile, pe împrejurarea că, în cauză, devine aplicabilă ideea de solidaritate a răspunderii pârâţilor.

Răspunderea patrimonială în cadrul raporturilor juridice de muncă este o răspundere individuală, excluzând, în principiu, solidaritatea. În dreptul muncii, atunci când răspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurală, ca urmare a participării mai multor persoane la producerea lui, obligaţiile de reparare a pagubelor sunt, de regulă conjuncte, uneori subsidiare dar nu solidare (art. 255 Codul muncii). În acest mod se asigură o protecţie a salariatului, evitându-se ca el să fie pus, ca urmare a solidarităţii, în situaţia de a fi urmărit pentru o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv cauzat din vina sa.

De asemenea, solidaritatea la care face referire reclamantul este una pasivă, izvorul unei asemenea obligaţii putând fi voinţa părţilor sau legea. Cu excepţia dreptului comercial, această obligaţie solidară nu se prezumă, trebuind să fie stipulată în mod expres.

Având în vedere că în materia relaţiilor de muncă solidaritatea pasivă nu se prezumă, ea va trebui să fie dovedită de cel care o invocă, după regulile dreptului comun, în materia probei actelor juridice. Modul în care reclamantul a formulat cererile sale nu se circumscrie cerinţelor prezentate anterior.

Prin urmare, în dezvoltarea ideii de răspundere conjunctă (…şi a individualizării sumei), care este în esenţă, tot o răspundere personală, trebuie subliniat faptul că, aceasta reprezintă o multitudine de răspunderi individuale ale unor persoane cu vinovăţii concurente în producerea prejudiciului unic. Este de ştiut că, măsura în care, fiecare persoană a contribuit la producerea pagubei, este determinată atât de fapta ilicită în sine, examinată sub aspectul legăturii de cauzalitate cu prejudiciul, cât şi de gradul vinovăţiei.

Aceste aspecte, ridică semne de întrebare cu privire la modalitatea de recuperare  aleasă de către reclamantă, ce nu a implicat o individualizare a prejudiciului, bazată pe atribuţiunile concrete ale persoanelor în sarcina cărora sa reţinut prejudiciul, salariile acestora, timpul lucrat etc., în contextul prevederilor art. 255 din Codul muncii.

Subsecvent celor prezentate, instanţa a apreciat că nu se poate vorbi despre raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, care este o alta condiţie a răspunderii patrimoniale. 

De asemenea, ţinând cont că în art. 254 pct.1 din Codul muncii se arată că „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, instanţa a considerat neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei solicitate, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unităţii.

În acest sens, instanţa a considerat că nu sunt întrunite toate elementele necesare instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului.

Având în vedere aspectele prezentate, instanţa a procedat la respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, solicitând  admiterea apelului,  anularea sentinţei atacate şi trimiterea  cauzei spre soluţionare instanţei competente în fond, în speţă Judecătoria Odorheiu Secuiesc,  anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita, iar în subsidiar  anularea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost modificată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel apelanta reclamantă a invocat prevederile art.132 alin.2 din Codul de procedură civilă, susţinând că prin încheierea de şedinţă din data de 06.03.2014 Tribunalul Harghita în mod greşit a reţinut în privinţa intimatului XX X, competenţa materială a completului specializat în soluţionarea litigiilor de muncă. În acest sens apelanta a subliniat că  între comuna Zetea şi intimatul XX X nu există raporturi juridice de muncă nefiindu-i astfel aplicabile prevederile art.254 alin.1 din Codul muncii.

Litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală a intimatului XX X alături de numiţii XZY  prejudiciul material pretins fiind de 11.547 lei conform constatărilor Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Harghita (decizia Camerei de Conturi şi încheierea Curţii de Conturi  menţinute de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 108/43/2013*). Intimatul nu a contestat acea decizie de Curţii de Conturi pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art.4 din Legea nr.554/2004.

Apelanta a  arătat că cererea de chemare în judecată este fondată pe principiile răspunderii civile delictuale, UAT comuna Zetea nu are calitatea de achizitor în această speţă, calitate pe care o are Liceul Teoretic Dr.P.Boros Fortunat din comună. Astfel, nu era posibil ca UAT  Zetea să se îndrepte împotriva societăţii executante X SRL în baza contractului de achiziţie publică şi nici în temeiul plăţii nedatorate.

Cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva persoanelor care au avut atribuţii legale, în calitatea lor de reprezentanţi ai liceului amintit, iar în ceea ce îl priveşte de intimatul X, fost primar, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite al comunei Zetea, care a dispus ordonanţarea şi efectuarea plăţii sumei de 11.547 lei – ajustare preţ contract – pe seama executantului X SRL.

Apelanta a susţinut că nu este reală afirmaţia făcută în primă instanţă de reprezentantul intimatului XX X, referitoare la faptul că în calitatea sa de fost primar, a executat doar hotărârea de consiliu local, că banii cheltuiţi nu ar fi fost incluşi în bugetul local, ci ar fi provenit de la organele centrale, iar UAT comuna Zetea era organul prin care aceşti bani au fost transferaţi pe seama liceului teoretic. Apelanta a arătat că în situaţia în care sumele cheltuite cu titlu de ajustări preţ nu ar fi fost incluse în bugetul local al comunei, atunci Curtea de Conturi nu ar fi putut constata producerea unui prejudiciu în patrimoniul comunei Zetea.

Pentru fiecare plată efectuată de liceul amintit pe seama societăţii executante în baza actelor justificative (facturi emise de executant, contractul de lucrări şi actele adiţionale respectiv situaţii de lucrări) a existat anterior o cerere către comuna Zetea pentru transferul sumei necesare plăţii facturilor. În baza actelor şi a cererii făcute, ordonatorul principal de credite – intimatul XX X – a ordonat plata sumelor solicitate pe seama liceului amintit mai sus, iar reprezentantul liceului în calitate de ordonator terţiar de credite a făcut plăţile pe seama societăţii executante.

Astfel, pentru fiecare plată efectuată pe seama societăţii executante, a existat anterior o solicitare către UAT comuna Zetea, iar intimatul pârât analizând actele depuse în justificare, a dispus efectuarea transferului sumelor solicitate către liceul teoretic.

Apelanta arată că această faptă culpabilă se impută intimatului XX X, care în calitatea sa de ordonator principal de credite este cel care răspunde în temeiul art.14 alin.3, art.23 alin.1, art.54 alin.5 din Legea nr.273/2003, de legalitatea plăţilor din bugetul local, respectiv de utilizarea creditelor bugetare. Consiliul Local a aprobat în perioada executării contractului 2007-2012, sumele necesare plăţii preţului contractului de executare de lucrări, însă sumele necesare pentru ajustarea preţului contractului nu a fost aprobată, actul adiţional prin care reprezentantul liceului teoretic a fost de acord cu ajustarea nu a fost acceptat şi aprobat de consiliul local.

Apelanta a mai susţinut că  ordonatorul principal de credite trebuia să refuze cererea de plată a liceului teoretic, făcută pentru sumele necesare ajustării preţului contractului de lucrări. Înainte de fiecare plată, reprezentantul liceului s-a adresat ordonatorului principal de credite al comunei Zetea pentru transferul sumelor necesare, anexând actele justificative – deconturile depuse de executant, iar în baza acestora ordonatorul principal de credite a ordonat plata sumelor solicitate, în contul liceului.

Apelanta susţine că prin nerespectarea şi neverificarea legalităţii şi a temeiniciei cheltuielilor, ordonatorul principal de credite a ordonat în mod nelegal plata sumelor necesare ajustării preţului contractului.

Motivul principal pentru care toate cele patru persoane (chemate iniţial în judecată) răspund pentru prejudiciul provocat este faptul că nu au refuzat factura emisă de executant, reprezentând actualizarea preţului contractului, ci dimpotrivă au efectuat plăţile repetate către X SRL.

Intimatul pârât XX X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă.

Intimatul a făcut referire la decizia Camerei de Conturi Harghita nr.48 din 07 decembrie 2012 prin care s-a dispus ordonatorului principal de credite evaluarea exactă a prejudiciului estimat şi recuperarea acestuia, arătând că presupusul prejudiciu patrimonial cauzat comunei Zetea este în valoare de 11.687 lei pentru angajarea, ordonanţarea şi plata nelegală şi nejustificată a unor cheltuieli bugetare rezultate din derularea unui contract de execuţie lucrări perfectat în anul 2008, având ca obiect „lucrări de reparaţii capitale şi introducere încălzire centrală la Grădiniţa de copii nr. 7” cheltuieli reprezentând majorarea preţului unor lucrări facturate în perioada 2012.

Cu privire la competenţa materială a instanţei de fond, intimatul pârât a susţinut că tribunalul în mod corect a reţinut spre competentă soluţionare cauza în ce priveşte acţiunea formulată de UAT Zetea. Potrivit practicii judiciare, litigiile purtate în legătură cu primarii/foştii primari se soluţionează de completele specializate în materia litigiilor de muncă.

Cu privire la criticile aduse de apelanta reclamantă soluţiei pronunţată de tribunal pe fondul cauzei, intimatul pârât a arătat că  UAT comuna Zetea nu i-a comunicat decizia Camerei de Conturi Harghita pentru ca intimatul să o poată ataca. Pârâtul intimat a susţinut  că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale, că apelanta reclamantă nu a dovedit nici existenţa elementelor răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul nu este cert. În acest sens s-a apreciat că este obligaţia conducerii entităţii auditate să stabilească întinderea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi. S-a mai susţinut că apelanta reclamantă nu a dovedit cauzarea de către intimatul pârât a prejudiciului pretins, neexistând nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi nefiind dovedită vinovăţia (respectiv ca fapta să fie imputabilă intimatului pârât).

Nu în ultimul rând apelantul a subliniat natura echivocă a prejudiciului în sensul că iniţial a fost solicitată suma de 11 667 lei din care 11547 lei au fost achitaţi de executantul lucrării pretenţiile reclamantei reducându-se astfel la suma de 4825.68 lei.

Cu privire la lipsa condiţiei existenţei prejudiciului cert, intimatul pârât a mai arătat că toate viramentele către Liceul Teoretic „Dr. P. Boros Fortunat” au fost făcute cu respectarea prevederilor legale in materie, in temeiul Contractului de execuţie lucrări perfectat in anul 2008.Sumele necesare pentru finanţarea investiţiei fiind repartizate de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi transferate de la bugetul de stat în bugetul local al comunei prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Consiliul local răspunde de utilizarea sumelor repartizate în sensul rectificării bugetului local şi includerii sumelor repartizate în bugetul local pentru ca sa fie posibilă virarea directă a sumelor alocate unităţii şcolare.

S-a  arătat că de fiecare dată când din bugetul de stat au fost repartizate sume pentru finanţarea unor cheltuieli de capital, a fost adoptată o hotărâre de consiliu local prin care a fost rectificat bugetul local cu suma alocată, ori când fondurile au fost alocate înainte de aprobarea bugetului local al comunei, acestea au fost cuprinse în hotărârea de consiliu local prin care s-a aprobat bugetul local şi indică: HCL nr. 39/2008 privind suplimentarea bugetului local, HCL 26/2009 privind rectificarea bugetului local pe anul 2009, HCL 37/2009 privind rectificarea bugetului local pe anul 2009, HCL 11/2010 privind aprobarea bugetului local pe anul 2010, HCL nr. 65/2011 privind rectificarea bugetului local pe anul 2011, HCL 68/2011 privind rectificarea bugetului local pe anul 2011, HCL nr. 11/2012 privind aprobarea bugetului local pe anul 2012.

Intimatul-parat a susţinut că în calitatea sa de ordonator principal de credite nu a avut şi nici nu a putut avea nicio implicaţie în contractarea lucrărilor, atribuirea contractelor, virarea sumelor respective şi nu a acceptat la plată nicio factură întrucât:

- contractul de execuţie lucrări nr. 1246/21.07.2008 a fost încheiat între Liceul Teoretic „Dr. P. Boros Fortunat” şi SC X SRL,

- documentaţia de atribuire, organizarea licitaţiei publice a fost făcută de către autoritatea contractantă Liceului Teoretic, în perioada când pârâtul nu era primar al comunei,

- răspunderea nu poate fi atrasă pentru o eventuală greşită ajustare a preţului, singura sa obligaţie fiind aceea de a propune consiliului local modificarea bugetului local prin includerea sumelor repartizate de la bugetul de stat,

-  nu a avut niciun control şi niciun drept de intervenţie cu privire la sumele alocate/repartizate de către bugetul de stat, singura obligaţie a UAT comuna Zetea era aceea de a modifica bugetul local pentru a oferi posibilitatea ca sumele alocate unităţii şcolare să fie virare direct în contul acesteia.

Pe baza acestor considerente, intimatul pârât a aratat că angajamentul legal constând din contractele de lucrări nu trebuiau supuse vizei de control financiar preventiv propriu al UAT comuna Zetea, ci vizei de control financiar preventiv al persoanei responsabile din cadrul Liceului Teoretic, aceasta fiind cea care a încheiat contractul, a organizat licitaţia si a acceptat la plata si a achitat facturile emise de către executantul lucrărilor.

Intimatul a mai susţinut pe baza motivelor arătate mai sus, că nu a putut lua nicio măsură pentru evitarea cheltuielilor achitate executanţilor lucrărilor de către ordonatorul terţiar de credite al Liceului teoretic din comuna Zetea, în condiţiile în care nu a avut niciun drept de intervenţie cu privire la sumele alocate.

Intimatul pârât a mai susţinut că dimpotrivă, a respectat prevederile art.14 din Legea nr. 273/2006 întrucât a existat o bază legală pentru acele cheltuieli - contractul de execuţie lucrări, iar sumele au fost repartizate de la bugetul de stat tocmai pentru finanţarea acelei investiţii;  că a respectat şi art.54 alin.5 întrucât toate plăţile au avut la bază documente justificative, constând în hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului judeţean, fondurile repartizate fiind incluse în bugetul local pentru a putea fi virate direct unităţii de învăţământ. Susţine că a respectat şi prevederile OMFP nr.1792/2002 întrucât ordonatorul de credite a angajat şi a utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor legale şi potrivit destinaţiilor aprobate, conform hotărârii de guvern/hotărârii consiliului judeţean, prin care sumele respective au fost repartizate din bugetul de stat tocmai pentru finanţarea investiţiilor efectuate de către unitatea de învăţământ.

Cu privire la inexistenţa faptei ilicite, intimatul pârât  a arătat că toate plăţile au fost aprobate şi ordonanţate în mod legal. Pe cale de consecinţă neexistând faptă ilicită nu se poate reţine nici existenţa raportului de cauzalitate întrucât de sumele virate unităţii de învăţământ nu s-a  dispus contrar legii. Intimatul a mai arătat că nu se poate reţine vinovăţia sa pentru pagube produse în patrimoniul UAT comuna Zetea.

Reclamanta apelantă a formulat răspuns la întâmpinare  solicitând respingerea apărărilor  invocate de intimat şi admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin raportare la motivele de apel invocate şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Comuna Zetea a solicitat în contradictoriu cu pârâtul XX X, obligarea acestuia la plata contravalorii prejudiciului cauzat bugetului local al comunei prin angajarea, ordonanţarea şi plata nelegală a cheltuielilor bugetare – abatere descrisă la pct.3 în Decizia nr.40/2012 a Camerei de Conturi Harghita.

În cuprinsul cererii, apelanta reclamantă a invocat în drept prevederile Legii nr. 215/2001 (art.128) şi ale Legii nr.273/2006 raportat la calitatea pârâtului (primar) de ordonator principal de credite (filele 5-7 dosar fond), precum şi condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, instanţa de fond a analizat cauza prin raportare la prevederile art.254 Codul muncii.

Pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare, Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea apelantei reclamante de anulare a sentinţei atacate ca fiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială, cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare în fond la Judecătoria Odorheiu Secuiesc ca instanţă competentă şi, în subsidiar, la Tribunalul Harghita-secţia civilă.

Este însă întemeiată critica constând în soluţionarea cauzei fără cercetarea fondului, ceea ce atrage anularea sentinţei şi reţinerea spre rejudecare de către instanţa de apel, cu evocarea fondului.

Astfel, în ce priveşte necompetenţa materială a tribunalului – complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă – Curtea a avut în vedere că reclamanta apelantă este cea care a înţeles să investească cu soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată, tribunalul (în complet specializat cu soluţionarea litigiilor de muncă) şi nu judecătoria.

Pârâtul XX X nu a invocat prin întâmpinare o asemenea excepţie  şi nu s-a invocat nici din oficiu de instanţa de fond, la primul termen la care părţile au fost legal citate.

În aceste condiţii, critica apelantei referitoare la nulitatea sentinţei pe motiv că a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, nu poate fi primită.

Apelanta invocă de fapt direct în apel, excepţia de necompetenţă materială de primă instanţă a tribunalului (art.129 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă), susţinând că nu suntem în prezenţa unui litigiu de muncă, ci a unui litigiu de drept comun care este de competenţa materială a judecătoriei.

Dispoziţiile  procedurale referitoare la invocarea excepţiei de necompetenţă materială de ordine publică, limitează în timp invocarea unei asemenea excepţii, fără a acorda părţilor posibilitatea derogării.  „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe” (art.130 alin.2 din Codul de procedură civilă).

Prin urmare o asemenea excepţie nu poate fi invocată pentru prima dată în apel.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată de tribunal la data de 6 martie 2014 s-a soluţionat doar excepţia de necompetenţă materială în ce priveşte acţiunea civilă formulată de Comuna Zetea în contradictoriu cu pârâţii XZY; s-a disjuns cererea formulată de comuna Zetea în contradictoriu cu aceşti pârâţi şi s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

În urma disjungerii, Tribunalul Harghita în complet de litigii de muncă, a păstrat spre soluţionare în prezentul dosar, cererea formulată de reclamanta comuna Zetea în contradictoriu cu pârâtul XX X, întrucât în aceste limite ale judecăţii niciuna din părţi şi nici instanţa de fond din oficiu, nu au invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului.

Spre deosebire de intimatul pârât XX X, ceilalţi pârâţi XZY au invocat necompetenţa materială a tribunalului, în conformitate cu prevederile art.130 alin.2 din Codul de procedură civilă - prin notele de şedinţă existente la fila 183 dosar fond, depuse anterior primului termen de judecată.

Nu poate fi primită aşadar susţinerea apelantei reclamante în sensul că prin încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2014 instanţa de fond a soluţionat greşit acea excepţie de necompetenţă materială, în condiţiile în care excepţia invocată de ceilalţi pârâţi şi nu îl viza pe intimatul pârât XX X. 

Pentru toate aceste considerente Curtea a apreciat că nu se impune anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în vedere judecării pe fond, la Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Considerentele prezentate mai sus conduc la concluzia caracterului neîntemeiat şi al criticii constând în anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

Curtea a apreciat întemeiată susţinerea apelantei reclamante cu privire la necercetarea fondului cauzei, întrucât din considerentele sentinţei rezultă că prima instanţă nu a analizat elementele răspunderii civile delictuale.

Aşa cum am arătat mai sus, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din notele scrise şi din concluziile scrise depuse ulterior de reclamantă, rezultă clar că acţiunea în despăgubiri este fondată pe elementele răspunderii civile delictuale.

Din întâmpinarea depusă de pârâtul XX X în primă instanţă, rezultă clar că pârâtul şi-a formulat apărarea faţă de răspunderea civilă delictuală invocată de reclamantă.

Temeiul juridic al răspunderii civile a intimatului pârâtul XX X (pentru un pretins prejudiciu cauzat comunei în perioada îndeplinirii funcţiei de primar), este dat de prevederile art. 128 din Legea nr. 215/2001 şi art. 55 din Legea nr. 393/2004 potrivit cărora aleşii locali răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, coroborate cu art. 1357 Cod civil (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie).

Întrucât instanţa de fond nu a analizat elementele răspunderii civile delictuale, ci ale răspunderii patrimoniale a salariatului în temeiul răspunderii civile contractuale (art.254 Codul muncii), apelul declarat de reclamantă urmează a fi admis, cu consecinţa anulării sentinţei şi rejudecării cauzei în fond, conform prevederilor art.480 alin.3 Cod procedură civilă.

În analiza pe fond a cauzei Curtea a avut în vedere faptul că motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată se bazează pe constatările Camerei de Conturi Harghita cuprinse în Decizia nr.40/2012, definitivă.

Decizia nr.40/28.12.2012 are la bază procesul-verbal de constatare nr.1613/5572 din 07.12.2012 întocmit de auditorii publici externi, cu anexe.

În procesul-verbal de constatare amintit s-a reţinut:

1) nerespectarea de către ordonatorul de credite a prevederilor OMFP 522/2003 şi OMFP nr.1792/2001 în sensul că acel contract de lucrări (angajamentul legal) nu a fost supus vizei de control financiar preventiv propriu.

S-a reţinut că  nerespectarea acestor norme legale atrag – în sarcina ordonatorului de credite – interdicţia de a încheia angajamente legale şi implicit de a efectua plăţi ce decurg din  astfel de angajamente, iar argumentele vizează nerespectarea de către autoritatea contractantă, a documentaţiei de atribuire a contractului (prin care s-a exclus posibilitatea de ajustare a preţului, nefiind cuprinse clauze referitoare la posibilitatea şi modul concret de ajustare a preţului).

2) S-a mai reţinut că prin documentaţia de atribuire a contractului s-a exclus posibilitatea de ajustare a preţului contractului şi totuşi în contractul de achiziţie publică s-a cuprins clauza privind actualizarea preţului contractului. Auditorii publici au apreciat că prin nerespectarea prevederilor art.97 din HG nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr.34/2006, lipsa informaţiilor cu privire la posibilitatea şi modul concret de ajustare a preţului contractului determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

Pornind de la aceste dispoziţii legale, s-a reţinut în fapt că în perioada 2011-2012 la nivelul liceului amintit au fost acceptate la plată facturi pentru actualizări de preţ, iar prejudiciul a fost estimat la 11547 lei.

Curtea a subliniat faptul că obiectul prezentului proces constă în despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, formulate împotriva intimatului pârât X (în calitatea sa de primar la data faptelor).

Prin urmare în prezenta cauză se impune analiza condiţiilor cumulative prevăzute de art.1357 din Codul civil (existenţa faptei ilicite, a prejudiciului cauzat comunei şi dacă „fapta ilicită” săvârşită de pârât este cea care a cauzat comunei Zetea prejudiciul pretins, din vina pârâtului).

Reclamanta nu a adus alte probe, ci şi-a fundamentat pretenţiile strict pe documentele întocmite cu ocazia controlului Curţii de Conturi.

Raportat la aceste probe se desprind următoarele concluzii:

-fapta „ilicită” invocată de reclamantă vizează modul de efectuare a unor plăţi contractuale, fără respectarea legii. Însă partea contractantă care a efectuat acele plăţi este liceul. Comuna Zetea nu are nicio calitate în procedura de achiziţie publică;

-instrumentele de plată şi documentele justificative pe baza cărora s-au efectuat acele plăţi au fost întocmite de serviciu contabilitate din cadrul liceului;

-ordonatorul terţiar de credite este cel care a ordonanţat efectuarea plăţilor sumelor pretinse cu titlu de prejudiciu în prezenta cauză; ordonanţările de plată emise de serviciul de contabilitate al liceului, poartă viza de control financiar preventiv, iar plata a fost efectuată de liceu în calitate de achizitor către executant.

-echipa de audit a reţinut în procesul-verbal de constatare că prejudicierea cu suma de 11547  lei a fost adusă patrimoniului liceului.

- relevantă este menţiunea făcută de Curtea de conturi privitoare la cauzele şi împrejurările ce au determinat săvârşirea abaterii în sensul în care a fost identificată ca principală cauză funcţionarea de3fectuoasă a sistemului de control intern, exercitarea formală a controlului financiar preventiv , pregătirea inadecvată a personalului cu sarcini pe linia controlului intern.

În susţinerea caracterului „ilicit” al faptei intimatului pârât, reclamanta invocă nerespectarea de către acesta a prevederilor art.22 şi art.23 alin.2 lit.a din Legea nr.273/2006.

Potrivit art.22 „(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale”.

Iar potrivit  art.23 alin.2 lit.a  „(2) Ordonatorii de credite răspund de: a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;…”.

Însă circumstanţele de fapt ale cauzei şi probele redate mai sus, conduc la concluzia existenţei sumelor în bugetul local, care au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiţii în discuţie, precum şi repartizarea acestor sume de către ordonatorul principal către ordonatorului terţiar, pe baza instrumentelor de plată şi a documentelor justificative emise de ordonatorul terţiar în calitate de parte a contractului de achiziţie publică.

Prevederile art.23 alin.2 lit.a) nu pot fi reţinute singular, pentru existenţa faptei ilicite, ca element cauzator al prejudiciului pretins, în condiţiile în care suma transferată pentru investiţii din bugetul de stat în bugetul local al comunei, a fost repartizată prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiţii în discuţie.

Instanţa reţine şi lipsa condiţiei caracterului cert al prejudiciului cauzat comunei (sub aspectul evaluării sale).

 Astfel, reclamanta a invocat în esenţă angajarea, ordonanţarea şi plata de către ordonatorul de credite a unor cheltuieli în sumă de 11. 547 lei, sumă estimată de Camera de Conturi Harghita ca fiind prejudiciul cauzat liceului prin abaterile constatate de echipa de audit în sensul redat mai sus.

Reclamanta a solicitat acoperirea acestui prejudiciu fără a –şi îndeplini obligaţia de stabilire / evaluare exactă . Mai mult prin înscrisul intitulat „precizare la acţiune” depus la data de 29.10.2015 reclamanta şi-a redus pretenţiile la suma de 4825,68 reprezentând „foloase nerealizate actualizate” arătând că la data de 14.09.2015 suma de 11.547 a fost achitată în contul UAT Zetea.

Având în vedere cele de mai sus Curtea a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 Cod civil, lipsa elementelor analizate mai sus este suficientă pentru a reţine caracterul nefondat al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.480 alin.3 din Codul de procedură civilă, în urma admiterii apelului declarat de reclamantă, anulării sentinţei şi rejudecării cauzei în fond, Curtea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului XX X.

Domenii speta

Spete similare