Executare mandat european de arestare pe teritoriul României.

Decizie 144/P din 19.12.2014


Potrivit mecanismelor cooperării judiciare în materie penală, respectiv art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, este important să se găsească un echilibru corect între pedeapsa impusă iniţial şi tradiţiile juridice ale statelor membre, astfel încât să nu se nască conflicte care ar putea afecta negativ funcţionarea deciziilor-cadru.

În consecinţă, întrucât deciziile-cadru se bazează pe încrederea reciprocă în sistemele juridice ale statelor membre, hotărârea instanţei din statul emitent ar trebui să fie respectată şi, în principiu, nu ar trebui să existe nicio revizuire sau adaptare a acesteia, pedeapsa putând fi adaptată numai în cazul în care durata sau natura sa nu este compatibilă cu dreptul intern al statului de executare (cum ar fi o pedeapsă maximă legală). Cu toate acestea, pedeapsa adaptată trebuie să corespundă, cât mai îndeaproape posibil, pedepsei pronunţate în statul emitent.

Prin Raportul Comisiei Europene COM (2014) 57 final din 05.02.2014 către Parlamentul European şi Consiliu privind transpunerea de către statele membre a deciziei-cadru 2008/909/JAI s-a constatat că unele state membre (Polonia, Lituania) au extins posibilităţile de adaptare prin adăugarea unor condiţii suplimentare, statul de executare dobândind astfel posibilitatea de a evalua dacă pedeapsa impusă în statul emitent corespunde pedepsei care ar fi fost impusă în mod normal pentru această infracţiune în statul de executare, însă acest lucru contravine obiectivelor şi spiritului deciziei-cadru.

Art.98 alin.2 c) din Legea nr. 302/2004 republicată

Art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI

La data de 22.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a sesizat Curtea de Apel Constanţa pentru executarea mandatului european de arestare faţă de persoana solicitată [...], emis la data de 12.11.2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalului din Milano ca urmare a pronunţării la data de 30.03.2009 a sentinţei penale nr.132/09-RG 1476/2009 - RGNR 565/2001 prin care persoana solicitată [...] a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 14.000 euro amendă.

La termenul de judecată din data de 23.10.2014 persoana solicitată [...] a precizat personal în faţa Curţii că nu este de acord cu predarea către autorităţile italiene şi solicită să execute pedeapsa pe teritoriul României.

Curtea reţine că art.98 alin.2 c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevede un caz de refuz de executare al mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Prin urmare, faţă de refuzul persoanei solicitate [...] (cetăţean român) de executare a pedepsei pe teritoriul Italiei, Curtea constată este incident cazul prev. art.98 alin.2 c) din Legea nr. 302/2004 republicată - de refuz de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene.

În consecinţă, Curtea a emis adrese către autorităţile italiene, potrivit art.98 alin.2 c) din Legea nr. 302/2004 republicată transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare pentru a se desfăşura procedura recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Autorităţile italiene au comunicat Curţii copie certificată a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate [...] care a fost tradusă în limba română.

La solicitarea Curţii, autorităţile italiene au comunicat instanţei că statul italian acordă autorizaţia de a se efectua în România executarea pedepsei aplicate lui [...] prin sentinţa GUP a Tribunalului din Rimini 30/03/2009, confirmată prin sentinţa 25/05/2012 a Curţii de Apel din Bologna, irevocabilă la data de 25/10/2013, de 6 ani închisoare şi amendă de 14.000 Euro, din care trebuie dedus 1 an de arest preventiv efectuat de la data de 01.04.2008 la 30.03.3009.

Faţă de aspectele expuse mai sus, în baza art. 98 alin. 2 lit.c) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea va respinge cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 132/09-RG 1476/2009-RGNR 565/2001 emis la data de 28.06.2014 de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul de pe lângă Tribunalului din Rimini, Italia, în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013, privind pe persoana solicitată [...].

În consecinţă, Curtea va respinge cererea de predare a persoanei solicitate [...] în vederea executării pedepsei aplicate în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013.

În ceea ce priveşte recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene cu privire la persoana solicitată [...], Curtea constată că prin hotărârea pronunţată de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013, persoana solicitată [...] a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani şi a amenzii de 14.000 euro pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere, favorizare şi exploatarea prostituţiei în concurs cu alţii, prev. de art.81, 110, 600 bis, 600 sexies cod penal italian, art. 3,4 şi 7 din Legea nr.75/58 (pentru părţile vătămate [...], [...], [...], precum şi pentru părţile vătămate minore [...], [...] şi [...]), fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat prev. de art.367 alin.1 cod penal cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi),  trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a) cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi), trafic de minori prev. de art. 211 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi) şi art.213 alin.1,4 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi), toate cu aplicarea art.38 lit.a) cod penal.

Faţă de aspectele expuse mai sus, Curtea constată că sunt îndeplinite cerinţele prev. de art.155 lit.a)-e) cu referire la art.154 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art.151.

În consecinţă, în baza art.154 alin.6 lit.a) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art.240 alin.1, art.242 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea va dispune executarea pe teritoriul României a pedepselor constând în:

- 6 ani închisoare,

- amendă în echivalent RON a 14.000 euro la cursul BNR din ziua pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 14.000 X 4.4750 = 62.650 RON, cuantumul amenzii fiind stabilit potrivit art.61, art.62 cod penal în 250 zile-amendă (având în vedere modalitatea de stabilire a pedepsei amenzii potrivit legii penale române), cuantumul unei zile-amendă fiind de 250 RON,

executarea pedepselor realizându-se potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală român, potrivit  art.160 alin.8 şi art.243 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Având în vedere natura pedepselor accesorii aplicate prin hotărârea pronunţată de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013, Curtea va aplica persoanei solicitate [...] pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prev. de art.65 alin.1 cod penal cu referire la art.66 alin.1 lit.a), b), m) (interzicerea dreptului de se a afla în locuri frecventate de minori prin exercitarea o[...]rei sarcini în cadrul unei persoane juridice publice sau private) cod penal.

Curtea constată că prin hotărârea pronunţată de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013, nu au fost aplicate pedepse complementare, prin prezenta hotărâre nu pot fi aplicate pedepse complementare persoanei solicitate [...].

În acest sens, Curtea reţine că potrivit mecanismelor cooperării judiciare în materie penală, respectiv art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, este important să se găsească un echilibru corect între pedeapsa impusă iniţial şi tradiţiile juridice ale statelor membre, astfel încât să nu se nască conflicte care ar putea afecta negativ funcţionarea deciziilor-cadru.

În consecinţă, întrucât deciziile-cadru se bazează pe încrederea reciprocă în sistemele juridice ale statelor membre, hotărârea instanţei din statul emitent ar trebui să fie respectată şi, în principiu, nu ar trebui să existe nicio revizuire sau adaptare a acesteia, pedeapsa putând fi adaptată numai în cazul în care durata sau natura sa nu este compatibilă cu dreptul intern al statului de executare (cum ar fi o pedeapsă maximă legală). Cu toate acestea, pedeapsa adaptată trebuie să corespundă, cât mai îndeaproape posibil, pedepsei pronunţate în statul emitent.

Curtea mai reţine în acelaşi sens că prin Raportul Comisiei Europene COM (2014) 57 final din 05.02.2014 către Parlamentul European şi Consiliu privind transpunerea de către statele membre a deciziei-cadru 2008/909/JAI s-a constatat că unele state membre (Polonia, Lituania) au extins posibilităţile de adaptare prin adăugarea unor condiţii suplimentare, statul de executare dobândind astfel posibilitatea de a evalua dacă pedeapsa impusă în statul emitent corespunde pedepsei care ar fi fost impusă în mod normal pentru această infracţiune în statul de executare, însă acest lucru contravine obiectivelor şi spiritului deciziei-cadru.

În baza art.144 alin.(1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea va deduce din pedeapsa închisorii de 6 ani aplicată persoanei solicitate [...] perioada reţinerii şi arestării de la 01.04.2008 la 30.03.2009 (de pe teritoriul Italiei) şi de la 22.10.2014 la zi (de pe teritoriul României, din prezentul dosar).

În baza art.98 alin.7 teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării prezentei hotărâri, dispoziţie executorie.

În baza art.244 din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul neexecutării de către persoana solicitată [...], totale sau parţiale, a pedepsei amenzii stabilită prin prezenta hotărâre, autoritatea judiciară română de executare va putea dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63 sau art.64 cod penal.

În baza art.160 alin.8 din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea definitivă se va comunica autorităţii judiciare emitente şi Ministerului Justiţiei.

Statului emitent i se vor comunica datele prev. de art.162 alin.1, 2 şi art.247 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne in sarcina acestuia.