Inselaciune leasing

Dosar nr. 15196/288/2011

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RM.VÂLCEA.SECŢIA PENALĂ

-  Secţia penală -

- Complet specializat în soluţionarea cauzelor cu arestaţi şi inculpaţi minori -

Operator de date cu caracter personal nr. 4078

SENTINŢA PENALĂ NR. 306

Şedinţa publică din 29 mai 2012

INSTANŢĂ CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE: V. V.

Grefier: T. A.-M.

************************

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe petenta SC I. C. L. IFN SA (fostă SC A. L. IFN SA), având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781 C. proc. pen.), în contradictoriu cu intimaţii M. C., B. E., şi W.KH. O.

Potrivit dispoziţiilor art. 310, alin. 2 C. proc. pen., părţile nu se citează la pronunţarea sentinţei.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au avut loc în data de 22 mai 2013, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte din prezenta sentinţă, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea soluţiei pentru termenul de astăzi, 29 mai 2013.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, instanţa constată următoarele:

Prin plângerea, înregistrată pe rolul instanţei la data de 16.11.2011, sub nr. 15196/288/2011, petenta SC I.C. L. IFN SA a contestat rezoluţia emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr. 1427/P/2011 la data de 21.09.2011.

Prin rezoluţia emisă în dosarul nr. 15196/288/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea la data de 21.09.2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe intimaţii M. C., B. E., şi W.KH. O, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere şi înşelăciune, prevăzute de art. 213 C. pen., respectiv art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esenţă, că procurorul greşeşte când consideră că nu se poate începe urmărirea penală în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. A opinat că, semnarea contractului de leasing financiar, cu toate clauzele sale, inclusiv cele care obligau la restituirea bunului în situaţia rezilierii pentru neplata datoriilor, urmată de refuzul nejustificat de restituire, reprezintă o inducere în eroare săvârşită la momentul încheierii contractului sau pe parcursul executării lui. Este fără echivoc împrejurarea că, dacă ar fi cunoscut în momentul încheierii contractului de leasing financiar că în situaţia rezilierii pentru neplata datoriilor contractuale, intimaţii nu vor restitui bunul proprietatea petentei, nu ar fi încheiat contractul cu societatea reprezentată de aceştia. Poate fi de înţeles situaţia că nu îşi pot achita datoriile, existând posibilitatea unor blocaje financiare, însă această situaţie, urmată de refuzul de restituire a bunului reprezintă o inducere în eroare săvârşită împotriva petentei, la încheierea contractului, sau pe parcursul derulări lui.

A motivat petenta că neîndeplinirea unor clauze contractuale reprezintă infracţiunea de înşelăciune, dacă acestea au un rol esenţial în încheierea sau executarea contractului. Nerespectarea acestor clauze contractuale, deşi s-a achiesat la ele prin semnarea contractului, reprezintă o inducere în eroare săvârşită la momentul încheierii contractului sau pe parcursul executării lui, o inducere în eroare faţă de care finanţatorul nu ar fi încheiat acest contract cu societatea administrată de făptuitori. Cu atât mai mult acest contract nu s-ar fi încheiat dacă s-ar fi cunoscut că, în situaţia în care acesta ar deveni neperformant din cauza neplăţii datoriilor contractuale, nu se va reuşi reposedarea bunului proprietatea petentei, suferind astfel un dublu prejudiciu. Deşi prin semnarea acestui contract de leasing financiar, intimaţii au asigurat contractantul că în situaţia rezilierii pentru neplata datoriilor contractuale, vor proceda la restituirea bunului, aceştia nu au procedat astfel, însuşindu-şi fără drept bunul obiect al contractului de leasing financiar, în scopul dobândirii unui folos material injust. În speţă, nu este vorba de o neexecutare simplă a clauzelor contractuale, nerespectarea clauzelor ce vizau restituirea bunului la momentul rezilierii contractului pentru neplata datoriilor contractuale, reprezentând înşelăciune, deoarece aceste clauze şi promisiunea intimaţilor că le vor respecta, au avut rol esenţial în încheierea şi executarea contractului din partea societăţii petentei.

A mai arătat petenta că nu este o instituţie financiară nebancară şi îşi desfăşoară activitatea doar în acest segment de activitate, conform dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 93/2009, aceasta nu ar putea să-şi desfăşoare activitatea dacă nu ar avea încredere în  simplele afirmaţii ale potenţialilor parteneri de afaceri. Anterior aprobării unor astfel de finanţări şi încheieri de contracte, societăţile finanţatoare sunt obligate, prin lege, să efectueze anumite verificări, pentru a evita fraudarea şi încheierea unor contracte neperformante, demersuri pe care societatea le-a efectuat în această speţă. În ceea ce priveşte însă obligaţiile ce trebuie respectate de reprezentanţii societăţilor utilizatoare, după rezilierea unor astfel de contracte, pentru neplata datoriilor asumate, societatea finanţatoare  nu poate decât să creadă că ele vor fi respectate de aceştia, atâta timp cât ei îşi asumă aceste obligaţii prin semnarea contractelor de leasing financiar.

Totodată, a mai precizat petenta că răspunderea civilă nu exclude răspunderea penală, cele două putând acţiona concomitent, cumulându-se. Pe când răspunderea civilă se întemeiază pe ideea reparării unui prejudiciu adus unui anumit subiect de drept, răspunderea penală se întemeiază pe ideea pedepsirii celui care a săvârşit o faptă ilicită, apreciată de lege ca fiind o infracţiune. Fiecare dintre cele două răspunderi îşi păstrează individualitatea. În practica de specialitate există multiple exemple de cauze în care neexecutarea contractului constituie, în acelaşi timp, şi o infracţiune, prevăzută de legea penală, cum ar fi, de exemplu, înşelăciunea în executarea unui contract sau abuzul de încredere prin refuzul de a restitui un bun.

A adăugat petenta că procurorul a avut la îndemână şi alte dovezi care atestă săvârşirea infracţiunii de către intimaţi, pe lângă situaţia ce vizează custodia statului suedez asupra bunului proprietatea petentei. Aceste dovezi sunt reprezentate de împrejurările de fapt, respectiv de cesionarea părţilor sociale deţinute de intimatul M. C. către ceilalţi doi intimaţi, persoane fizice, cetăţeni străini, care nu sunt de găsit în România, cesiune care în opinia noastră este făcută doar în acte, în scopul de a se disimula adevărul referitor la activitatea desfăşurată în numele acestei societăţi comerciale. A afirmat petenta că în sprijinul acestei susţineri există şi împrejurarea că de la momentul cesiunii, societatea nu mai desfăşura activitate comercială la sediul declarat legal, sediu care nu se modifica odată cu cesiunea părţilor sociale. Ulterior, s-a produs şi o schimbare a denumirii acestei societăţi, precum şi o modificare a sediului social, dar nici la nou sediu nu exista activitate comercială, susţinere dovedită şi de împrejurarea că nici în procedura insolvenţei intimaţii nu sunt de găsit, ei nedepunând actele contabile solicitate de judecătorul sindic şi de către lichidatorul judiciar.

În final, a mai arătat petenta că plângerea penală a avut ca obiect săvârşirea de către făptuitori a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen. şi nu şi infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., menţionată atât în rezoluţia procurorului cât şi în cea a prim-procurorului, considerând că, în cazul de faţă, nu s-a procedat cu maximă diligenţă în analizarea speţei. A solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi începerea urmăririi penale faţă de făptuitori.

A fost ataşat, spre consultare, dosarul nr. 1427/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Prin rezoluţia contestată, emisă la data de 21.09.2011, s-a reţinut că din actele premergătoare efectuate nu rezultă desfăşurarea de către intimatul M. C. a unei acţiuni de inducere în eroare a petentei, la momentul încheierii convenţiei respective, situaţia de fapt prezentând toate trăsăturile unui litigiu civil. Prin urmare, situaţia conflictuală din cauză întruneşte toate elementele unui litigiu cu privire la respectarea unei clauze contractuale şi nu al unei acţiuni cu caracter infracţional, sancţionată de legea penală. A apreciat procurorul că, deşi fapta este comisă în mod obiectiv, ea nu figurează între faptele prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind apreciată de lege ca infracţiune, nu poate constitui un temei al tragerii la răspundere penală, iar persoana vătămată are posibilitatea recuperării prejudiciului pe calea unei acţiuni la instanţa de judecată.

În urma soluţionării plângerii formulate pe cale ierarhică la prim procuror s-a constatat că soluţia adoptată iniţial este legală şi temeinică.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că nu există indicii certe care să susţină vinovăţia făptuitorului M. C., sub forma intenţiei, în comiterea faptelor sesizate de către petentă, având în vedere împrejurarea că acesta a achitat în mod constant sumele reprezentând rate potrivit contractului de leasing din momentul încheierii convenţiei dintre părţi (octombrie 2008), până în luna septembrie 2009, iar după acest moment, cel mai probabil, pe fondul unor dificultăţi apărute în situaţia financiară a societăţii, acesta a cesionat părţile sociale pentru firma pe care o administra către cei doi cetăţeni turci, cei doi mutând sediul societăţii în municipiul B., procedând, totodată, şi la schimbarea denumirii societăţii, respectiv SC N. W. O. SRL.

Aceştia nu au mai achitat sumele datorate petentei, cea din urmă procedând la notificarea SC P.G. G. SRL, prin lichidator judiciar, în vederea restituirii autoturismului, conform clauzelor contractuale ocazie cu care s-a comunicat petentei cesionarea părţilor sociale ale firmei, neexistând date certe din care să rezulte că intimatul M. C., B. E. sau W. KH. O. au intenţionat să inducă în eroare reprezentanţii petentei cu ocazia încheierii sau executării  contractului de leasing.

În final, a apreciat procurorul că în sarcina intimaţilor nu se poate reţine comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, neexistând mijloace de probă indubitabile din care să rezulte vinovăţia acestora în refuzul de a restitui autovehiculul către petentă, în împrejurările menţionate, ori comiterea unor manopere dolosive de către aceştia cu  ocazia încheierii contractului de leasing cu scopul obţinerii unor foloase injuste de către intimaţi ori de altă persoană, cesionarea părţilor sociale ale societăţii fără încunoştinţarea petentei reprezentând o nerespectare a unei clauze contractuale de către M. C., de natură să atragă răspunderea civilă a acestuia.

Instanţa este legal învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate, etapa prealabilă fiind epuizată iar plângerea a fost introdusă de persoana vătămată în interiorul termenului de 20 de zile instituit de art. 2781 din Codul de procedură penală.

Examinând dosarul de urmărire penală şi înscrisurile depuse de petentă şi de intimatul B. E., instanţa constată că plângerea este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 215 alin. (1) şi (3) din Codul penal, inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

Deşi, în principiu, executarea necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă aceasta produce o pagubă cocontractantului, nu constituie infracţiunea de înşelăciune, neîndeplinirea unor clauze contractuale poate atrage răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) din Codul penal, dacă aceste clauze au un rol esenţial în încheierea sau executarea contractului.

Leasingul este un contract sinalagmatic prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale (art. 1 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997).

Din însăşi definiţia legală enunţată rezultă că leasingul este un contract cu executare succesivă, astfel că pe parcursul derulării sale, în situaţia în care se constată neîndeplinirea culpabilă a unor prevederi contractuale, se poate pune problema rezilierii, ca sancţiune specifică dreptului civil.

În cazul leasingului, întrucât finanţatorul pierde contactul material cu bunul, executarea contractului este strâns legată de conduita utilizatorului. Tocmai de aceea, prin reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 10 lit. f) – j) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, legiuitorul a prevăzut în sarcina utilizatorului anumite obligaţii care să îl pună pe finanţator la adăpost de riscul pierderii bunului sau a prejudicierii intereselor sale legitime:

f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing:

g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;

h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terţ;

i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract fără acordul locatorului/finanţatorului.

j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.

Atunci când consecinţele patrimoniale negative se produc din cauza nerespectării de către utilizatorul bunului a obligaţiilor asumate prin contract, prin exercitarea unor manevre sau manopere dolosive sub aparenţa unor operaţiuni juridice licite care conduc în final la prejudicierea finanţatorului, se pune, desigur, problema inducerii acestuia în eroare, survenită pe parcursul executării contractului.

În astfel de împrejurări, este evident că, fără această eroare, cel înşelat (finanţatorul) nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, fapta comisă de utilizator constituind infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

În speţă, anumite elemente de fapt conturează în mod rezonabil o astfel de ipoteză:

1) Cesionarea fictivă a părţilor sociale de către intimatul M. C. şi asociatul său D. S. G. în favoarea unor cetăţeni străini şi retragerea acestora din societatea comercială în scopul eschivării de la răspunderea juridică ce i-ar fi revenit intimatului M. C. în calitate de administrator al SC P. G. G. SRL.

În comunicarea adresată instanţei la  data de 13.12.2012, aflată la fila 288 dosar instanţă, intimatul B. E., cetăţean t., a susţinut că în perioada august – septembrie 2009, mai exact după data de 16.07.2009 nu s-a aflat în R. ci în T., afirmând că nu cunoaşte persoanele şi societăţile comerciale menţionate şi că este străin de cele întâmplate. Totodată, a învederat că la data de 10.03.2009 paşaportul seria .. nr..  a fost pierdut sau furat în timp ce intimatul se afla în R. în vizită la soţia sa, studentă la F. de M. din B. În aceeaşi zi a sesizat fapta autorităţilor române şi a obţinut de la Consulatul de pe lângă Ambasada T. un document de călătorie pentru întoarcerea sa în T. 

Susţinerile sale sunt întemeiate şi sunt dovedite întru-totul cu actele existente la dosarul de cercetare penală şi înscrisurile depuse de acest intimat la filele 276 – 291 dosar instanţă.

Din examinarea acestora rezultă că B. E. a fost posesor al permisului seria … nr. …. cu valabilitate 30.01.2009 – 29.01.2011. La data de 10.03.2009 în timp ce se afla în Bucureşti în vizită la soţia sa, studentă la medicină, acest paşaport a fost pierdut sau furat. În aceeaşi zi, intimatul a adus la cunoştinţă  acest fapt Secţiei nr. 11 Poliţie B. care i-a eliberat dovada nr. …. din 10.03.2009 aflată la fila 279 dosar instanţă.

Pentru a-i asigura întoarcerea sa în T. Consulatul de pe lângă Ambasada T. i-a eliberat documentul de călătorie nr. … cu valabilitate până la data de 23.03.2009. În aceste împrejurări, intimatul s-a întors în T. cu avionul la data de 15.03.2009.

 Ulterior autorităţile turce i-au eliberat un alt paşaport, seria V nr. 443081, cu valabilitate 16.03.2009 – 29.01.2011.

În perioada 09.04.2009 – 15.07.2009 a avut trei intrări – ieşiri în şi din R., însă toate în baza noului paşaport turistic seria … nr. …., eliberat în locul celui declarat pierdut, seria … nr. …..

Potrivit adresei Inspectoratului General al poliţiei de Frontieră de la filele 117-118, ultima ieşire a acestui intimat de pe teritoriul R. a fost înregistrată la data de 15.07.2009, prin Punctul de Trecere a Frontierei G. Acelaşi fapt este atestat şi de menţiunile noului paşaport turistic seria … nr. … pus la dispoziţie de intimatul B. E. în copie tradusă şi legalizată (filele 290 – 291 dosar instanţă).

De atunci, nu a mai revenit în România. Prin urmare, la data de 05.08.2009 B. E. nu se afla pe teritoriul acestei ţări, astfel că toate înscrisurile în care se consemnează participarea acestuia efectivă a acestui cetăţean t. la întocmirea unor acte juridice, darea unor declaraţii, semnarea unor înscrisuri, primirea unor documente sau bunuri, sunt fictive.

Prin urmare, în perioada august – septembrie 2009 paşaportul turistic seria … nr. … a fost folosit fără drept, în mod fraudulos, fiind furat sau pierdut de posesorul legitim B. E..

Aceeaşi este situaţia şi în cazul cetăţeanului i. W. Kh. O. căruia la data de 20.06.2007 i s-a anulat dreptul de şedere pe teritoriul R., acesta părăsind R. la data de 19.08.2007 prin Punctul de Trecere a Frontierei O., fără a mai fi evidenţiate şi alte intrări/ieşiri din R..

Totodată este de remarcat lipsa unei cărţi de identitate valabile în cazul ambilor cetăţeni străini, identitatea acestora fiind „stabilită”, în cuprinsul actelor fictive întocmite, pe baza paşaportului turistic.

În plus, se observă perioada diferită de valabilitate a paşaportului cetăţeanului i., seria S1539977, respectiv 13.06.2005 – 10.06.2010 menţionată în actele fictive, faţă de 13.06.2005 – 11.06.2008, comunicată de Biroul de Imigrări V. prin adresa de la fila 121 dosar.

2) Schimbarea denumirii utilizatorului bunului din SC P. G. G. SRL R. V.  în SC N. W. O. SRL, survenită cu ocazia „cesionării” părţilor sociale din data de 05.08.2009, urmată de schimbarea sediului social al acestei societăţi comerciale la o adresă din altă localitate (….), în baza unor contracte de comodat false.

3) Existenţa unor indicii privind comiterea unor infracţiuni de fals şi uz de fals în scopul creării aparenţei de legalitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate şi a celor privind înregistrarea modificărilor la Oficiul Registrului Comerţului.

În acest context se au în vedere următoarele împrejurări:

– Întocmirea şi utilizarea unor declaraţii fictive (inclusiv notariale) ale „noilor asociaţi” B.E. şi W. Kh. O., în scopul îndeplinirii anumitor formalităţi în faţa autorităţilor sau instituţiilor cu atribuţii în domeniu;

– Folosirea unor procuri sau delegaţii fictive, pentru a se justifica lipsa fizică a noilor asociaţi, cetăţeni străini, cu prilejul întocmirii anumitor acte notariale, a autentificării anumitor declaraţii sau înscrisuri şi a îndeplinirii operaţiunilor şi formalităţilor de înregistrare a modificărilor survenite în privinţa societăţii comerciale.

Astfel, prin delegaţia fictivă din 05.08.2009 (fila 82), a fost desemnată o altă persoană, B. N. M., să se prezinte la Oficiul Registrului Comerţului B. pentru depunerea, ridicarea şi semnarea actelor, aceasta fiind împuternicită să semneze în locul administratorului inclusiv în faţa judecătorului delegat.

– Folosirea unor contracte de comodat false prin care se atestă dreptul de folosinţă a două camere situate la două adrese diferite: … şi respectiv ….., pentru a justifica schimbarea sediului social. Ambele contracte, aflate în copie la filele 70, 71 dosar, identice ca aspect şi conţinut  au prevăzută ca dată a redactării 04.08.2009, când „administratorul comodatarului SC P. G. SRL”, B. E. nu fusese încă „cooptat” în societate, „cesiunea de părţi sociale” fiind datată 05.08.2009.

Potrivit adresei de la fila 133, comodantele C. A. şi C. R. nu figurează cu datele menţionate în contractele aflate la dosar iar actele de identitate menţionate în aceleaşi contracte au fost eliberate de autorităţi altor persoane. Datele reale ale acestor persoane se regăsesc în cuprinsul adresei de la fila 132 dosar cercetare penală.

Prin urmare, toate contractele, atât cele de comodat cât şi cele de vânzare-cumpărare de la filele 65 şi urm., cuprind menţiuni false.

4) Identificarea autovehiculului I. D. …. cu numărul de înmatriculare …. primit în leasing pe teritoriul S. (filele 106 – 115), având plăcuţe de înmatriculare germane ….. . Cu ocazia depistării a fost prezentat ca document de provenienţă un contract de vânzare eliberat de un dealer auto din B., G..

5) Împrejurările expuse la alineatele precedente trebuie coroborate cu declaraţia de la filele 11, 12 prin care intimatul M. C. susţine că prin cesiunea părţilor sociale nu mai poate fi considerat răspunzător de cele întâmplate ulterior acestui moment precum şi cu împrejurarea că pentru dovedirea susţinerilor sale, acest intimat a depus la dosar actele fictive la care s-a făcut referire anterior (filele 13 şi urm. dosar cercetare).

Concluzionând, instanţa constată că organele de urmărire penală nu au dat dovadă de rol activ în vederea justei soluţionări a cauzei sub toate aspectele, astfel că plângerea petentei urmează a fi admisă, cu consecinţa desfiinţării rezoluţiei atacate şi trimiterii dosarul procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Cu ocazia reluării cercetărilor vor fi efectuate următoarele activităţi:

– Verificări în evidenţele utilizatorului bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, pentru a se stabili dacă sunt înregistrate operaţiuni privind autovehiculul . D. …. cu numărul de înmatriculare …..

– Ridicarea de obiecte şi înscrisuri ce interesează soluţionarea prezentei cauze.

– Întreprinderea de îndată a unor demersuri efective şi eficiente în vederea soluţionării favorabile a solicitărilor petentei privind restituirea autovehiculului aflat în custodia autorităţilor suedeze şi a recuperării prejudiciului.

La fila 111 dosar cercetare penală există o înştiinţare trimisă de autorităţile suedeze de înaintare a unui ordin de indisponibilizare, care nu a primit până acum un răspuns din partea autorităţilor judiciare române.

Se va răspunde printr-o adresă la comunicarea susmenţionată şi se va cere predarea autovehiculului împreună cu toate actele referitoare la acest bun aflate în custodia autorităţilor suedeze. Se va înştiinţa cu adresă şi petenta cu privire la aceste demersuri în vederea formulării cererii de restituire şi a acordării concursului la efectuarea activităţilor privind predarea – primirea bunului.

– Stabilirea împrejurărilor în care au fost obţinute şi montate plăcuţele de înmatriculare germane … şi a fost întocmit contractul de vânzare eliberat de un dealer auto din B., G..

–  După caz, se va proceda la extinderea cercetărilor pentru alte fapte penale (288 – 292 din Codul penal) şi aprofundarea cercetărilor sub acest aspect, cu luarea în considerarea a tuturor împrejurărilor expuse în considerentele prezentei hotărâri.

– Reaudierea intimatului M. C. cu privire la toate aspectele relavate.

– Identificarea şi audierea persoanelor prevăzute în contractele de vânzare – cumpărare şi de comodat aflate la dosar precum şi a „persoanei delegate” B. N. M..

– Efectuarea oricăror alte activităţi de care depinde aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) din Codul de procedură penală;

Admite plângerea petentei …, cu sediul în ….

Desfiinţează rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nr. 1427/P/2011 din 21.09.2011 şi trimite dosarul procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Suportarea cheltuielilor judiciare va fi stabilită cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2013.

Preşedinte,

V.V.

Grefier,

T. A.-M.

1

Domenii speta

Spete similare