Penal - înşelăciunea (art. 215 C.p.)

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 2o.9.2oo7 în dosarul nr. 5278/P/2oo6 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului CT, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1 şi alin. 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

În esenţă, s-a reţinut prin rechizitoriu că fiecare dintre părţile civile SDL, FE şi BV au convenit cu inculpatul CT să cumpere de la acesta suprafeţe de teren amplasate în Târgu Mureş, achitându-i în avans întreg preţul cerut, fără ca ulterior inculpatul să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i reveneau potrivit convenţiilor şi fără să restituie acestora sumele de bani, deşi s-a angajat în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 215 alin. 1 C.p. constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă; iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Prin urmare, elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni poate fi realizat atât printr-o acţiune de inducere în eroare, cât şi printr-o acţiune de menţinere în eroare a victimei. Inducerea în eroare are sensul de eroare provocată.

Acţiunea de inducere sau de menţinere în eroare trebuie să se realizeze prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalităţi de săvârşire a infracţiunii, făptuitorul creează victimei o falsă reprezentare a realităţii, indiferent de mijloacele folosite în acest sens.

Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde şi de persoana victimei, de gradul de instrucţie şi de educaţie, mediul din care provine etc.

Fapta de inducere sau menţinere în eroare trebuie să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia cu prilejul încheierii unui contract se înţelege intervalul de timp care se scurge de la începerea negocierilor şi până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin expresia cu prilejul executării unui contract se înţelege intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la definitiva executare.

Eroarea provocată sau menţinută trebuie să aibă un rol determinant în încheierea sau executarea contractului, condiţie care este îndeplinită dacă fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia directă, deoarece făptuitorul acţionează în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt în cauză, instanţa observă că la data de 3.9.2oo3 între martorii TI şi SM s-a încheiat un înscris sub semnătură privată, intitulat „act de vânzare şi de cumpărare” [f. 7o], prin care TI cumpăra de la SM o suprafaţă de 53 de ari de teren, menţionaţi în titlul de proprietate nr. 1337o8/6.2.1995 [f. 64], titlu de proprietate eliberat pentru suprafaţa totală de 2,61 hectare şi în care alături de SM sunt menţionaţi drept coproprietari şi alte trei persoane. Preţul între cele două părţi a fost fixat la suma de 3o.ooo.ooo lei vechi, din care TI a achitat un avans, iar apoi a achitat şi alte sume de bani, în rate, în contul acelui preţ, până la concurenţa sumei de 14.ooo.ooo lei vechi [ff. 7o, 71].

Încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare între aceste două persoane nu a mai avut loc. TI a declarat că [ff. 195 - 197] trebuiau efectuate demersuri în legătură cu dezmembrarea terenului în cauză şi întabularea acestuia în cartea funciară pe numele lui SM şi a celorlalţi coproprietari. De asemenea, martorul TI a mai arătat că SM ar fi dorit ca actul notarial să se încheie abia după ce el a achitat întreaga sumă stabilită ca preţ. În cele din urmă, martorul TI a avut impresia că SM nu este totuşi interesată să încheie actele necesare şi s-a înţeles cu inculpatul CT ca acesta din urmă să-l despăgubească pentru banii pe care i-a plătit deja lui SM, iar inculpatul să cumpere acest teren de la SM prin plata şi a sumei care mai era restantă din preţul convenit iniţial între TI şi SM.

Martorul TI arată că i-a prezentat situaţia în care se află terenul şi i-a spus lui CT că nu are alte înscrisuri în legătură cu terenul, în afară de înscrisurile sub semnătură privată menţionate anterior. De asemenea, martorul TI a mai afirmat şi faptul că el şi CT s-au dus împreună la martora SM şi aceasta a fost de acord ca inculpatul CT să cumpere terenul în locul lui TI. Cu aceiaşi ocazie, SM l-a rugat pe CT, la fel cum anterior îl rugase pe TI, să se ocupe de clarificarea situaţiei terenului, în sensul efectuării operaţiunilor cadastrale şi a altor operaţiuni necesare întabulării acestuia.

Existenţa acestei înţelegeri ca inculpatul CT să cumpere el însuşi o suprafaţă de teren de la SM şi să-l înlocuiască pe TI în cadrul înţelegerii iniţiale – operând deci un mecanism juridic similar novaţiei subiective prin schimbarea uneia dintre părţile iniţiale ale contractului – este afirmată şi de către CT [ff. 165 - 167]. În schimb, martora SM a declarat în faţa instanţei că a mers la notar pentru a-i da lui CT o procură specială pentru ca el să întreprindă demersurile necesare pe lângă organele competente pentru rezolvarea situaţiei juridice a terenului [f. 184]. Martora a mai declarat şi faptul că nu avea intenţia să-i vândă acel teren ci doar să-l împuternicească pentru actele sus menţionate. Tot în acest scop i-a dat inculpatului şi originalul titlului de proprietate pe care îl poseda.

Ca rezultat al acestor discuţii, la data de 2.6.2oo5 între CT şi SM a fost încheiat un contract de mandat special în formă autentică, fiind emisă şi procura specială aflată la dosar la fila 48, prin care SM îl împuterniceşte pe CT ca, în numele său şi pentru ea, să se prezinte în faţa tuturor organelor competente în vederea rezolvării tuturor problemelor legate de întabularea terenului menţionat în titlul de proprietate nr. 1337o8/6.2.1995. Totodată l-a împuternicit pe inculpat ca să facă toate formalităţile necesare dezmembrării şi vânzării parcelelor rezultate în urma acestor operaţii.

Ori, martora afirmă că nu a avut cunoştinţă de conţinutul real al procurii şi, după ce a aflat despre conţinutul acesteia, a revocat-o şi a făcut demersuri pentru ca inculpatul să-i restituie originalul titlului de proprietate. Tot martora SM a mai afirmat că din câte a înţeles ea conţinutul procurii era în sensul că l-ar fi împuternicit pe CT cu puteri depline asupra averii sale, şi nu doar cu privire la teren. De asemenea, martora neagă faptul că inculpatul CT şi martorul TI ar fi fost împreună acasă la ea.

Ulterior, la data de 8.6.2oo5 între CT şi martora SM a fost întocmit un înscris sub semnătură privată [f. 69], intitulat „înţelegere,” în cuprinsul căruia se arată că inculpatul CT a achitat suma totală pentru pământul de 76oo metri pătraţi, pentru care a primit şi procura.

Acest înscris nu menţionează despre ce sumă de bani este vorba, nu indică despre care suprafaţă de 76oo metri pătraţi de teren este vorba, nu se referă la o procură concretă şi nici nu se face vorbire expresă despre o eventuală vânzare-cumpărare convenită între părţi.

Ori, inculpatul CT a apreciat că în baza acestui act el este proprietar al terenului de 76oo metri pătraţi, în care se includeau cei 53oo de metri pătraţi care constituiau obiectul înţelegerii iniţiale între Ţogorean şi Suciu, şi alţi 23oo de metri pătraţi în plus faţă de aceştia.

Analizând aceste elemente de fapt, rezultă cu o puternică evidenţă faptul că inculpatul CT a dorit să achiziţioneze de la martora SM respectiva suprafaţă de teren de 76oo metri pătraţi, iar între cei doi s-a încheiat contractul de mandat în formă autentică menţionat mai sus. În ceea ce priveşte poziţia subiectivă a martorei SM faţă de actele încheiate, instanţa constată că această martoră este relativ înaintată în vârstă şi se află într-o anumită stare de confuzie cu privire la actele pe care le-a semnat şi cu privire la conţinutul acestora.

Această concluzie a instanţei se bazează pe modul în care martora, la întrebarea expresă a instanţei, a recunoscut, respectiv nu a recunoscut semnăturile aflate la dosarul de urmărire penală. Martora a recunoscut semnăturile de la filele 39, 4o, nu a recunoscut semnătura de la fila 41, a recunoscut-o pe cea de la fila 42, nu a recunoscut-o pe cea de la filele 43, 44, 45, a recunoscut-o la fila 48, nu a recunoscut-o la fila 69, a recunoscut-o la fila 7o, nu a recunoscut-o la fila 71, a recunoscut-o la fila 72. Imediat după ce i s-a adus la cunoştinţă conţinutul actelor în cauză a recunoscut şi semnăturile de la filele 41, 43 şi 45. Şi-a menţinut în continuare opinia că nu este semnătura sa la fila 44. Ori, astfel de oscilări între a recunoaşte şi a nu recunoaşte semnătura sa nu sunt de natură a crea impresia de credibilitate a martorei.

Similar, contribuie în mod esenţial la scăderea credibilităţii acestei martore afirmaţia sa că din câte a înţeles ea conţinutul procurii era în sensul că l-ar fi împuternicit pe CT cu puteri depline asupra averii sale, şi nu doar cu privire la teren. Ori, procura la care martora face referire se află la dosar la fila 48 şi nu are nici pe departe un astfel de conţinut precum cel imaginat de martoră.

Prin urmare, din datele existente la dosar la acest moment nu se poate stabili dacă martora SM a avut sau nu intenţia de a vinde inculpatului suprafaţa de teren de 76oo metri pătraţi. Acest aspect este totuşi mai puţin relevant faţă de obiectul acestui dosar, fiind de subliniat faptul că, totuşi, inculpatul a fost mandatat să facă toate formalităţile necesare întabulării, dezmembrării şi vânzării parcelelor rezultate în urma acestor operaţii.

Ori, la data de 27.4.2oo5 inculpatul a încheiat cu partea civilă BV un act sub semnătură privată [f. 26] prin care acesta din urmă cumpăra de la inculpat suprafaţa de 1ooo metri pătraţi situată în Târgu Mureş în apropierea str. Pomilor, menţionându-se primirea sumei de 25o.ooo.ooo lei vechi şi astfel fiind plătit pământul integral şi liber de orice sarcini.

În actul încheiat în formă scrisă nu se menţionează, dar, fiind audiat de instanţă [ff. 186, 187] partea civilă BV a arătat că inculpatul i-a povestit despre situaţia de fapt a terenului, în sensul că acesta aparţinuse unui număr de trei fraţi, printre care şi SM, iar aceasta din urmă i-ar fi dat împuternicire lui CT să parceleze şi să vândă terenul. Partea civilă a mai afirmat că el nu a văzut împuternicirea respectivă dar că la momentul înţelegerilor iniţiale inculpatul i-ar fi spus că este proprietar pe întregul teren respectiv.

Ulterior, prin intermediul părţii civile BV, şi părţile civile SDL şi FE l-au cunoscut pe inculpatul CT şi s-au arătat doritori de a achiziţiona anumite suprafeţe de teren în aceiaşi zonă.

Astfel, la data de 15.6.2oo5 inculpatul a încheiat cu partea civilă SDL un înscris sub semnătură privată [f. 2o] prin care acesta din urmă cumpără de la inculpat o suprafaţă de 1ooo metri pătraţi. Se menţionează în actul scris pozuiţia terenului în cauză, se face referire la titlul de proprietate nr. 1337o8/6.2.1995 şi de asemenea se arată expres că inculpatul CT este împuternicit cu procură specială de la proprietar. La acel moment s-a achitat şi un avans de 4ooo de euro, iar la momentul la care cumpărătorul urma să intre în posesia terenului îi oferea inculpatului un autoturism Opel Astra evaluat de părţi la suma de 8ooo de euro.

De asemenea, fiind audiat de instanţă [ff. 195, 196] partea SDL a declarat că inculpatul i-a arătat o procură pe care o deţinea de la o persoană a cărui nume nu şi-l mai aminteşte. Partea civilă a mai învederat că din câte ţine minte că a citit în cuprinsul procurii respective, inculpatul era mandatat să îndeplinească actele necesare pentru transferul terenului respectiv din regim extravilan în regim intravilan, precum şi să vândă acest teren.

În fine, la data de 17.6.2oo5 inculpatul a încheiat cu partea civilă FE un act sub semnătură privată [f. 14] prin care inculpatul recunoaşte că a primit de la această parte civilă suma de 2oo.ooo.ooo lei vechi în contul unei suprafeţe de 1ooo metri pătraţi, menţionându-se că inculpatul are procură să-l vândă cu deplin drept. Ulterior, la data de 25.6.2oo5, printr-un înscris similar [f. 15] se arată primirea a unei alte sume de 1oo.ooo.ooo lei vechi cu titlu de rest de plată pentru terenul în suprafaţă de 2ooo metri pătraţi.

Audiat fiind de instanţă [ff. 188 – 19o], partea civilă FE a declarat că inculpatul i-a prezentat bucata de teren despre care a spus că este a sa şi l-a întrebat cât vrea să cumpere. Partea civilă a mai declarat că l-a întrebat pe inculpat dacă este proprietar şi acesta a răspuns că este proprietar. Partea civilă a afirmat şi că inculpatul i-a oferit diverse explicaţii cu privire la actele de proprietate şi că i-a măsurat, cu pasul, suprafaţa de teren pe care dorea să o cumpere. În fine, partea civilă a învederat că a aflat ulterior, de la un expert topograf, faptul că inculpatul nu este proprietar al terenului ci doar mandatar al adevăratului proprietar. Partea civilă a opinat că se consideră fraierită de inculpat.

Rezultă din cadrul acestor elemente de fapt că învinuirea adusă inculpatului cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţilor civile BV, SDL şi FE nu se susţine.

Din chiar înscrisurile încheiate cu FE şi SDL [ff. 14, respectiv 2o] rezultă că aceştia doi aveau cunoştinţă de faptul că inculpatul acţiona în baza unui contract de mandat, fiind împuternicit să vândă acel teren. Chiar dacă inculpatul s-a prezentat drept proprietar al acestui teren, totuşi părţile au avut ocazia să cunoască împuternicirea care i se acordase şi să solicite informaţii suplimentare cu privire la aceasta, cu atât mai mult cu cât împuternicirea era autentificată la notar la data de 2.6.2oo5, deci cu 15 şi respectiv 13 zile înainte de încheierea înscrisurilor sub semnătură privată dintre inculpat şi FE , respectiv SDL. În aceste condiţii, orice alte afirmaţii de ordin verbal pe care le-ar fi făcut la acel moment inculpatul nu ar mai putut să creeze acestora impresia că inculpatul ar fi fost proprietar şi nu mandatar. O asemenea falsă reprezentare a realităţii ar fi putut să fie creată în mintea părţilor civile dacă, de exemplu, data mandatului ar fi fost mai îndepărtată în timp de data la care ei înşişi negociau vânzarea-cumpărarea cu inculpatul. Într-o asemenea situaţie nu ar fi fost nerezonabil a se presupune că inculpatul a fost mai întâi mandatar al adevăratului proprietar, iar mai apoi ar fi devenit chiar el însuşi proprietar al terenului, într-un anumit interval de timp.

Însă, în concret, perioada de timp extrem de scurtă care a trecut între eliberarea procurii de la fila 48 şi momentul la care s-au încheiat actele aflate la filele 14 şi 2o, ar fi trebuit să dea de gândit unor persoane cu gradul de educaţie, vârstă şi experienţă a celor două părţi civile. Într-o asemenea situaţie este extrem de improbabil ca orice afirmaţii orale sau fapte ale inculpatului – cum ar fi, de exemplu, măsurarea cu piciorul a terenului care urma să fie vândut – să fie în măsură să creeze acestora o altă reprezentare a realităţii decât cea care emana în mod clar din procura prezentată.

Acelaşi raţionament se aplică şi în cazul părţii civile BV, care chiar dacă nu a văzut împuternicirea în cauză, totuşi a afirmat în faţa instanţei că i s-a oferit un anumit cuantum de informaţii cu privire la „foştii” proprietari ai terenului, cu privire la faptul că era vorba de mai multe persoane aflate în indiviziune etc. Ori, tocmai astfel de elemente de fapt sunt de natură să creeze suspiciuni în mintea unor eventuali cumpărători, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu o lipsă totală de acte scrise care să prezinte pe inculpat drept proprietar.

În definitiv, nici una dintre părţile vătămate nu afirmă că ar fi văzut vreun înscris care să ateste faptul că inculpatul este proprietar. Dimpotrivă, singurele înscrisuri pe care aceştia le-au văzut atestau, cel mult, calitatea de mandatar al adevăratului proprietar. Se ridică în mod logic un dubiu puternic cu privire la aptitudinea de a înşela pe care orice alte afirmaţii ale inculpatului ar fi putut-o avea asupra persoanelor vătămate.

De asemenea, nu există alţi martori care să susţină afirmaţiile părţilor civile cu privire la prezentarea neconformă realităţii pe care ar fi făcut-o inculpatul. Singura persoană la care părţile civile fac referire că ar fi confirmat spusele inculpatului cu privire la situaţia terenului este expertul topograf Mureşan Marius, iar acesta în cuprinsul declaraţiei dată în faţa instanţei nu coroborează afirmaţiile părţilor civile. Dimpotrivă, martorul Mureşan Marius arată că părţile civile au văzut copia titlului de proprietate, copie pe care martorul o avea de la inculpat. Ori titlul de proprietate nr. 1337o8/6.2.1995 prezenta alţi proprietari ai terenului, mai precis Suciu D. Margareta, Szabo L. Ileana, Szabo D. Laszlo, Abram Z. Agnes.

Toate aceste împrejurări confirmă concluzia că părţile civile cunoşteau adevărata situaţie a terenului respectiv şi că au încheiat actele de vânzare-cumpărare în deplină cunoştinţă de cauză, având reprezentarea faptului că întâi trebuie să se clarifice situaţia între cei patru proprietari ai terenului menţionaţi în titlul de proprietate, apoi trebuie ca înţelegerea dintre SM şi inculpat să se concretizeze în formă autentică şi abia ulterior să îşi poată valorifica drepturile născute din convenţia lor cu inculpatul.

Prin urmare, raportul juridic între inculpat şi părţile civile în cauză este unul de natură civilă, fiind vorba de o neexecutare sau de o executare necorespunzătoare a unor obligaţii asumate prin respectivele înscrisuri sub semnătură privată, conduita concretă a inculpatului neavând relevanţă de ordin penal. În cauză sunt incidente, deci, dispoziţiile art. 1o alin. 1 lit. b C.p.p.

Faţă de cele expuse, urmează ca instanţa în baza art. 345 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a şi raportat la art. 1o alin. 1 lit. b C.p.p. să achite pe inculpatul CT pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1 şi alin. 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

În baza art. 346 alin. 4 C.p.p. va lăsa nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile SDL, FE şi BV.

În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare